ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5752/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 490 din 24 martie 2010, pronunțată de Tribunalul Caraș – Severin, a fost admisă în parte acțiunea precizată, formulată de reclamanta D.G. și a fost obligat pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Caraș Severin să-i plătească reclamantei suma de 200.000 euro, echivalent în RON la data efectuării plății, cu titlu de daune morale. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în noaptea de 18 iunie 1951, părinții reclamantei, bunica și mătușa sa au fost obligați să-și părăsească domiciliile, fiind deportate în B., loc unde s-a născut reclamanta și unde au locuit în condiții grele până în anul 1956 și că pentru prejudiciul moral suferit, reclamanta este îndreptățită la daune morale, în condițiile Legii nr. 221/2009.

Apelul declarat de pârât a fost admis, prin decizia nr. 306/A din 23 septembrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a fost schimbată în parte sentința Tribunalului în sensul stabilirii cuantumului despăgubirilor la suma de 2.000 euro și au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. Împotriva acestei decizii au declarat recurs ambele părți. Reclamanta a susținut, în esență, prin recursul declarat că O.U.G. nr. 62/2010, pe ale cărei prevederi și-a întemeiat soluția Curtea de Apel, a fost declarată neconstituțională și că raportat la prejudiciul moral suferit era îndreptățită a-i fi acordate despăgubirile stabilite de instanța de fond. Prin recursul încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., pârâtul a susținut că raportat la prevederile art. 5 din Legea nr. 221/2009, astfel cum a fost modificată și completată, sumele acordate cu titlu de despăgubiri sunt plafonate, în cazul reclamantei la suma de 10.000 euro, că reclamanta și familia sa nu au suferit o condamnare cu caracter politic, că au fost acordate măsuri reparatorii în baza Decretului – lege nr. 118/1990 și că este exagerat cuantumul daunelor stabilite de instanța de apel, cu nerespectarea principiului proporționalității daunei cu despăgubirea acordată și a criteriului echității. Recursul reclamantei este, în parte fondat, iar cel al pârâtului nefondat, pentru considerentele ce vor urma. Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale este ulterioară datei pronunțării deciziei Curții de Apel, dată la care O.U.G.

nu era declarată neconstituțională, însă instanța de apel s-a încadrat în limita maximă stabilită prin această ordonanță. Dispozițiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 cuprind o enumerare a măsurilor reparatorii reglementate de lege, măsuri ce pot fi solicitate de orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic. Prin urmare, măsurile reparatorii enumerate în art. 5 din Legea nr. 221/2009 se acordă ambelor categorii de persoane, această interpretare fiind impusă de titlul actului normativ, cât și din întregul conținut al acesteia.

Asimilarea măsurilor administrative cu caracter politic condamnărilor având același caracter presupune identitatea de tratament în acordarea formelor de despăgubire, finalitatea legii fiind aceea de a fi acordate despăgubiri persoanelor persecutate politic, într-o formă sau alta, în perioada 1945 – 1989. Conform art. 5 alin. (4) din Legea nr. 221/2009, prevederile acestei legi se aplică și persoanelor beneficiare ale Decretului – lege nr. 118/1990 și ale O.U.G. nr. 214/1999. În privința cuantumului daunelor morale, legiuitorul nu a stabilit criterii legale pentru determinarea prejudiciului moral. Doctrina și jurisprudența au consacrat totuși anumite criterii pentru cuantificarea despăgubirilor acordate pentru prejudiciul moral, cum este echitatea, criterii ce decurg din principiul reparării integrale a prejudiciului.

Instanța are obligația de a stabili un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit și despăgubirilor acordate, care să permită celui prejudiciat anumite avantaje de natură a atenua suferințele morale, fără a se ajunge în situația îmbogățirii fără just temei. În termenii Convenției Europene a Drepturilor Omului, criteriul echității în materia despăgubirilor morale are în vedere necesitatea ca persoana vătămată să primească o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte compensatorii, dar, în același timp, despăgubirile să nu reprezinte amenzi excesive pentru autorii prejudiciului și nici venituri nejustificate pentru victime. Curtea va constata că suma de 5.000 euro, reflectă menținerea echilibrului în raport cu prejudiciul moral suferit de reclamantă prin măsura administrativă cu caracter politic.

În consecință, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a fi respins ca nefondat recursul declarat de pârât, a fi admis recursul reclamantei, a fi modificată, în parte, decizia atacată, în sensul stabilirii daunelor morale la echivalentul în RON al sumei de 5.000 euro și a fi menținute celelalte dispoziții ale deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei nr. 306/A din 23 septembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Admite recursul declarat de reclamanta D.G. împotriva aceleiași decizii, pe care o modifică în parte, în sensul că stabilește cuantumul daunelor morale acordate reclamantei la echivalentul în RON al sumei de 5.000 euro. Menține celelalte dispoziții ale deciziei. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică , astăzi 05 iulie 2011.