ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4608/2012

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ.

asupra recursului de față, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 8

februarie 2007 pe rolul Tribunalului Argeș, reclamantul B.J. a chemat în

judecată Municipiul Pitești, prin primar, solicitând obligarea pârâtului să-i

lase în deplină proprietate și posesie terenul de 1.471 m.p., situat în Pitești,

str. I.G. Brătianu (fostă str. 1 Mai), jud. Argeș, evaluat la 1 milion lei și

obligarea pârâtului la cheltuieli de judecată.

În drept, reclamantul

a invocat dispozițiile art. 480 C. civ. și art. 6 din Legea nr. 213/1998.

Prin sentința civilă nr.

75 din 20 martie 2008, Tribunalul Argeș a respins acțiunea reclamantului, ca

neîntemeiată.

Instanța de fond a reținut

că reclamantul nu a formulat cerere în temeiul Legii nr. 10/2001, ci s-a

adresat la data de 12 septembrie 2005, cu cerere, Comisiei Municipale de fond

funciar Pitești, solicitând restituirea terenului de 1.471 m.p. și despăgubiri

pentru casa naționalizată și în final, demolată.

În temeiul acestei

cereri, prin FLJGFF Argeș nr. 62/2006, s-au stabilit despăgubiri pentru 1.471

m.p. naționalizați, reținându-se că imobilul este afectat integral de parcarea

situată între b-dul I.C. Brătianu și Hotel A.

Prezenta cerere a

fost formulată după stabilirea dreptului la despăgubiri prin hotărârea comisiei

județene sus-menționate, asupra căruia reclamantul nu a făcut dovada vreunei

contestații în fața instanțelor judecătorești.

O atare cerere,

formulată după ce au fost stabilite măsurile reparatorii din despăgubiri în

temeiul Legii nr. 18/1991, apare ca o cerere de dublă reparare.

Tribunalul a reținut și

faptul că înscrisurile depuse de reclamant la dosarul cauzei atestă

proprietatea asupra imobilului construcție, iar nu și asupra terenului în

suprafață de 1.471 m.p.

Prin decizia nr. 110

din data de 25 mai 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de

reclamantul B.J. împotriva sentinței tribunalului.

Reclamantul a

declarat recurs împotriva deciziei curții de apel, în temeiul dispozițiilor art.

304 pct. 6, 8 și 9 C. proc. civ. și a solicitat modificarea hotărârilor pronunțate

în cauză, în sensul admiterii acțiunii.

La termenul din data

de 5 aprilie 2011, Înalta Curte a suspendat judecata recursului, conform

prevederilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât părțile nu s-au

prezentat la strigarea cauzei și nici nu au solicitat judecarea în lipsă.

Cauza a fost repusă

din oficiu pe rol, în vederea discutării perimării cererii de recurs.

Potrivit

dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată,

contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau

revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în

nelucrare din vina părții timp de un an. Conform art. 252 alin. (1) C. proc.

civ., perimarea se poate constata și din oficiu.

Așadar, pentru a interveni perimarea în materie civilă,

pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în

nelucrare timp de un an și această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată

de culpa părții.

Ca urmare, perimarea operează cu condiția ca,

timp de un an să nu se fi săvârșit niciun act de procedură în vederea judecării

cauzei, situație cauzată de lipsa de diligentă a părților, care nu au acționat

în acest scop, deși aveau posibilitatea să o facă.

În speță, părțile,

deși legal citate, nu s-au prezentat în instanță la termenul din data de 5

aprilie 2011, stabilit pentru soluționarea recursului și, în temeiul

dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea pricinii,

constatându-se că niciuna dintre părți nu a cerut judecarea în lipsă.

În raport de aceste

considerente și având în vedere că în cauză a trecut mai mult de un an de la

data suspendării judecății pricinii, timp în care nici una dintre părțile

litigante nu a solicitat continuarea judecății recursului și că în această

perioadă nu a intervenit nicio cauză de întrerupere sau suspendare a termenului

de perimare, Înalta Curte, în temeiul art. 248 coroborat cu art. 252 alin. (1) C.

proc. civ., va constata perimat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat

recursul declarat de reclamantul B.J. împotriva deciziei nr. 110 din data de 25

mai 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și

de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 iunie 2012.