ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 05.06.2008

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2324/2008

HOTĂRÂRE
05.06.2008
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2324/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 32 din 31 ianuarie 2008, pronunțată

în Dosarul nr. 2152/54/2007, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ

și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul M.L.G. împotriva

pârâților A.N.R.P., C.C.S.D., Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor,

D.G.F.P. a județului Mehedinți și A.V.A.S.

Pentru a se pronunța astfel,

Curtea de Apel Craiova a hotărât admiterea excepțiilor lipsei calității procesuale

pasive a A.N.R.P. și A.V.A.S., având în vedere că prima pârâtă nu are atribuții

de compensare a sumelor invocate, iar cea de-a doua pârâtă nu reprezintă statul

în raporturile izvorâte din aplicarea dispozițiilor legii speciale de despăgubiri.

Pe fondul cererii, instanța

de fond a reținut că pentru realizarea compensației legale trebuie îndeplinite prevederile

art. 1143, 1144 și 1147 C. civ., respectiv reciprocitatea obligațiilor, creanțele

să aibă ca obiect bunuri fungibile, să fie certe și lichide.

Situația prevăzută de

art. 22 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 are în vedere emiterea unei decizii

de compensare de către pârâta C.C.S D. doar în situația în care se pot compensa

obligații reciproce de plată existente între stat și persoanele îndreptățite, numai

în situația în care obligațiile reciproce sunt rezultatul aplicării unor acte normative

care reglementează regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv - Legea

nr. 112/1995 și Legea nr. 10/2001.

Creanța statului față

de reclamant este rezultatul neîndeplinirii de către acesta din urmă a obligației

de a rambursa un credit acordat de fosta B.

Creditoarea A.V.A.S. nu

reprezintă statul în aplicarea Legii nr. 10/2001.

Conform art. 29 alin.

(2) Titlul VII din Legea nr. 247/2005, titlurile de valoare nominală emise de Ministerul

Finanțelor Publice în temeiul art. 30 din Legea nr. 10/2001, valorificate în cadrul

unei oferte de capital disponibil emisă în temeiul H.G. nr. 498/2003 modificată

și completată, nu fac obiectul Legii nr. 247/2005.

Împotriva acestei sentințe

a formulat recurs reclamantul pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9

Recurentul susține că

a dovedit faptul că este creditor al statului pentru suma de 196.300 RON și debitor

al statului pentru suma de 120.721 RON, fiind îndeplinite condițiile necesare pentru

existența confuziunii conform art. 1154 C. civ., dar și pentru compensația legală

prevăzută de art. 1143, 1144, 1147 C. civ.

Recurentul este codebitor

al statului prin A.V.A.S., pentru o sumă de 120.721 RON și înțelege să achite această

sumă prin compensarea legală a sumei de 110.766,32 RON reprezentând valoarea reactualizată

cu rata inflației a ½ din valoarea titlurilor negociate și predate Ministerului

Economiei și Finanțelor și prin cesionarea de acțiuni în valoare totală de 9.955

RON din acțiunile primite la T. SA, respectiv din cele 3511 acțiuni primite să cesioneze

statului sau A.V.A.S. un număr de 316 acțiuni la prețul de preluare de 31,542.584,8

RON.

Recurentul critică soluția

instanței de fond și în ceea ce privește admiterea excepției lipsei calității procesuale

pasive a A.V.A.S. și a Ministerului Economiei și Finanțelor.

Intimata-pârâtă A.N.P.R.,

a formulat întâmpinare prin care a solicitat menținerea sentinței atacate în ceea

ce privește admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive, deoarece această

autoritate nu a fost învestită cu emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire.

Intimata-pârâtă C.C.S.D.

a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Intimatul arată că recurentul-reclamant

a subscris pentru întreaga sumă stabilită prin dispoziția din 26 ianuarie 2005,

în condițiile procedurii prevăzute de pct. 32.7 din Normele metodologice de aplicare

unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 498/2003.

Prin sentința nr. 50/2003

a Curții de Apel Craiova, recurentul a fost obligat în solidar cu alte două persoane

la plata sumei de 120.271 RON față de A.V.A.S., suma reprezentând obligații contractuale

neachitate.

Nu sunt îndeplinite condițiile

pentru a opera compensația legală, deoarece recurentul a optat pentru un număr de

acțiuni în cadrul ofertei deschise de capital.

Intimata-pârâtă A.V.A.S.

susține respingerea recursului ca nefondat, în prezenta cauză, autoritatea nu reprezintă

Statul Român.

Suma înscrisă în titlurile

de valoare poate fi folosită numai prin conversie în acțiuni la Fondul Proprietatea.

Nu poate fi compensată

creanța A.V.A.S. cu creanța pe care recurentul o are împotriva Statului Român, întrucât

acestea rezultă din izvoare juridice distincte cu regim special, titlurile de valoare

putând fi convertite numai în acțiuni la Fondul Proprietatea, iar creanța A.V.A.S.,

poate fi recuperată numai prin plată sau executare silită.

Prin răspunsul la întâmpinările

formulate, recurentul reiterează motivele înscrise în recursul declarat.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 1145 C.

civ. „compensația n-are loc decât între două datorii care deopotrivă au ca obiect

o sumă de bani, o cantitate oarecare de bunuri fungibile de aceeași specie și care

sunt deopotrivă lichide și exigibile”.

Pentru a opera compensația

legală trebuie îndeplinită condiția reciprocității obligațiilor, ambele creanțe

să existe între aceleași persoane, care să fie creditor și debitor, în același timp,

una față de cealaltă.

În speță, există pe de

o parte, un raport juridic între recurentul-reclamant și A.V.A.S. și pe de altă

parte, un alt raport juridic între recurentul-reclamant și Ministerul Economiei

și Finanțelor, care s-a stins în urma primirii emisiunii de titluri a Ministerului

Economiei și Finanțelor către reclamant.

Titlurile de valoare sunt,

în accepțiunea legii speciale care se aplică în cauză (Legea nr. 10/2001 și Normele

metodologice) titluri speciale de plată, ce pot fi utilizate numai pentru cumpărare

de acțiuni sau active disponibile la societăți comerciale privatizabile ori regii

autonome.

Nu se poate vorbi de sume

de bani lichide și exigibile în cazul titlurilor de valoare.

Nu are relevanță împrejurarea

că pentru o parte din titlurile de valoare recurentul nu a primit încă acțiuni,

deși acesta a optat în cadrul ofertei deschise de capital, deoarece suma de bani

nu este lichidă și exigibilă.

Exigibilă este numai creanța

A.V.A.S. împotriva recurentului.

Recurentul nu poate realiza

nici compensarea prevăzută de art. 22 Titlul VII din Legea nr. 247/2005, deoarece

obligațiile reciproce de plată nu rezultă din aplicarea Legii nr. 112/1995 sau Legii

nr. 10/2001.

Se constată a fi nefondată

și critica referitoare la soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive

a A.V.A.S. și a Ministerului Economiei și Finanțelor.

A.V.A.S. nu reprezintă

Statul Român în procesele legate de aplicarea Legii nr. 10/2007 și a Legii nr. 247/2005.

Ministerul Economiei și

Finanțelor nu mai are nici o obligație față de recurent în contextul în care a reprimit

titlurile de valoare și o parte din acestea au fost convertite în acțiuni.

Și în situația în care

recurentul mai are să primească acțiuni, raporturile juridice sunt legate nu de

operațiunea de compensare, ci eventual de o obligație de a face.

În speță nu operează nici

confuziunea prevăzută de art. 1154 C. civ., care presupune întrunirea în aceeași

persoană atât a calității de debitor, cât și a aceleia de creditor, dar în cadrul

aceluiași raport juridic obligațional.

Față de considerentele

menționate, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 312

alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., urmează a se respinge recursul ca nefondat.

Respinge recursul declarat

de M.L.G. împotriva sentinței civile nr. 32 din 31 ianuarie 2008 a Curții de Apel

Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 5 iunie 2008.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, decizie (scj.ro #84982)
nici compensarea prevăzută de art. 22 titlul VII din Legea nr. 247/2005, deoarece obligațiile reciproce de plată nu rezultă din aplicarea Legii nr. 112/1995 sau a Legii nr. 10/2001. I.C.C.J., Secția de contencios administrativ și fiscal Dec
ÎCCJ 2011-02-24
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1132/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 160 din 25 martie 2010 Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de recl
ÎCCJ 2009-03-27
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1788/2009
hotărârile Comisiilor Județene pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 se achită beneficiarilor, în cele trei modalități enumerate de textul de lege, în ceea ce îl privește pe reclamant, fiind aplicabilă modalitatea de la lit. a), respectiv, pe
ÎCCJ 2010-11-09
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4850/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 37 din 29 ianuarie 2010 Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclam
ÎCCJ 2012-06-15
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3045/2012
cepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.N.R.P. respingând ca atare acțiunea față de această pârâtă și a obligat pârâta C.C.S.D. la 1.000 RON cheltuieli de judecată către reclamant. Pentru a pronunța această soluție, instanța d
Sursă