ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3134/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3134/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 259 din 2 octombrie

2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în Dosarul nr. 9491/101/2007, a fost respinsă

cererea formulată de reclamanta A.M., în contradictoriu cu pârâta RAAN.

În motivarea sentinței,

instanța a avut în vedere

faptul că nu sunt întrunite cerințele prevăzute de Legea nr. 677/2001 pentru acordarea

daunelor materiale și morale solicitate de către reclamantă pentru prejudiciul suferit

ca urmare a emiterii de către pârâtă a adresei nr. RR/2004 care conține, potrivit

pretențiilor reclamantei, date cu caracter personal.

În fapt, instanța a reținut

că la cererea Agenției pentru Dezvoltarea Regională Sud-Vest Oltenia (din 3 noiembrie

2004), cu care reclamanta a încheiat în perioada 2001-2003 contract de consultanță

juridică, reziliat la 28 iulie 2003, pârâta a emis adresa nr. RR din 4 noiembrie

2004, înregistrată la agenție sub nr. XX/2004, prin care îi comunică informații

despre perioada cât reclamanta a fost angajata acesteia, postul ocupat, data desfacerii

contractului individual de muncă, temeiul desfacerii, concursurile la care a participat

reclamanta după disponibilizare, angajarea în calitate de avocat în dosare în care

partea adversă este RAAN, etc.

Informațiile furnizate

de pârâtă terțului Agenției pentru Dezvoltarea Regională S-V Oltenia prin adresa

RR/2004 nu reprezintă o prelucrare a datelor cu caracter personal ale reclamantei

în sensul art. 3 lit. a) și b) din Legea nr. 677/2001, iar art. 18 alin. (2) din

lege, invocat de reclamantă în cererea de chemare în judecată, se referă la dreptul

persoanei care a suferit un prejudiciu în urma unei prelucrări de date cu caracter

personal, efectuată ilegal, de a se adresa instanței pentru repararea acestuia.

Pe de altă parte, reclamanta

avea posibilitatea acționării în justiție pentru prejudiciul suferit ca urmare a

utilizării adresei RR/2004, a Agenției pentru Dezvoltare Rgională Sud-Vest Oltenia

și a celor două angajate ale acesteia în temeiul dispozițiilor art. 998, art. 999

și art. 1000 C. civ., temei juridic invocat în subsidiar, în condițiile în care

în anul 2005 reclamanta a formulat plângere penală pentru săvârșirea infracțiunii

de calomnie împotriva unor angajate ale Agenției pentru Dezvoltare Regională S-V

Oltenia, dar și a agenției în calitate de parte responsabilă civilmente pentru emiterea

și semnarea adresei nr. TT/2004 și pentru folosirea în public a adresei RR/2004

emisă de RAAN Drobeta Turnu Severin, constituindu-se parte civilă pentru prejudiciul

material și moral suferit, proces civil finalizat prin achitarea inculpatelor, ca

urmare a abrogării art. 206 C. pen., lăsând nesoluționată latura civilă a cauzei.

Cerințele răspunderii

civile delictuale în persoana pârâtei nu sunt, însă, întrunite în cauză, astfel

încât solicitarea în subsidiar a reclamantei pentru obligarea pârâtei RAAN la daune

materiale și morale, în temeiul acestor texte de lege, nu este fondată.

Apelul declarat de către

reclamantă împotriva sentinței menționate a fost admis prin decizia civilă nr. 44

din 15 februarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, cu consecința desființării sentinței și a

trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a dispune astfel,

instanța de apel, a reținut, în esență, că

prima instanță a aplicat greșit dispozițiile

referitoare la citarea părților la termenul din 18 septembrie 2009, încălcându-se

dreptul la apărare, contradictorialitatea și oralitatea dezbaterilor.

S-a reținut, astfel, că

la termenul anterior, respectiv cel din 4 septembrie 2009, instanța dispusese citarea

părților, chiar dacă părțile avuseseră până la acel moment termenul în cunoștință.

Citarea s-a dispus în

considerarea organizării unei forme de protest al magistraților la nivel național

și local sub forma restrângerii activității, a amânării cauzelor, cu excepția celor

penale urgente - măsuri preventive și măsuri speciale de protecție a minorilor.

Pentru acest motiv, s-a apreciat că, în condițiile particulare de amânare a cauzei,

ce nu țineau în mod necesar de conduita procesuală a părților, nu sunt incidente

dispozițiile art. 153 alin. (1) C. proc. civ. privind termenul în cunoștință, impunându-se

citarea părților, ca o garanție că acestea vor cunoaște termenul acordat și legată

intrinsec de respectarea dreptului la apărare și de asigurarea unui proces echitabil.

Instanța de apel a apreciat

că acest act de procedură este legal, ca, de altfel și măsura de a nu suspenda judecarea

cauzei în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., chiar dacă

părțile au lipsit la acel termen.

Cu toate acestea, la termenul

din 18 septembrie 2009, deși părțile au lipsit din nou, iar instanța a dispus amânarea

cauzei la data de 2 octombrie 2009, pentru aceleași considerente arătate la data

de 4 septembrie 2009, nu a mai dispus citarea părților, ci numai citarea martorei

C.M. Concomitent, instanța a conceptat părțile cu termen în cunoștință, prezumând

că acestea cunosc termenul.

Instanța de apel a apreciat

că la termenul din 2 octombrie, s-ar fi impus constatarea că părțile nu sunt legal

citate, neavând termen în cunoștință.

Împrejurarea că pentru

înfățișarea din 2 octombrie 2009, reclamanta a depus prin arhiva instanței o cerere

de amânare, în care se menționează și ziua termenului de judecată, nu echivalează

cu vreuna din ipotezele normei cu privire la cunoașterea termenului, prevăzute în

art. 153 alin. (1), pentru a considera că partea are termenul în cunoștință în sensul

legii și ca o garanție a respectării dreptului la apărare și a dispozițiilor

art. 85 C. proc. civ.

Mai mult, părțile nu au

solicitat judecarea cauzei în lipsă, astfel că, în aceste condiții, instanța era

ținută să facă aplicarea dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 și alin. (2) C.

proc. civ., în sensul suspendării cauzei, însă numai dacă regularitatea citării

părților sau cunoașterea termenului de către acestea, în condițiile legii, sunt

asigurate. Astfel, instanța în mod greșit a pășit și din această perspectivă la

judecarea cauzei, neasigurând nici oralitatea și contradictorialitatea dezbaterilor,

aspecte peste care se poate trece, dar nu la aprecierea instanței, ci numai la cererea

părților.

În ceea ce privește proba

cu martori, odată încuviințată, fiind socotită utilă în cauză în raport cu art.

167 C. proc. civ. și având în vedere că partea și-a îndeplinit obligația de a nominaliza

martorul și de a preciza adresa acestuia pentru a fi citat, aceasta nu poate fi

decăzută din probă mai înainte ca instanța să procedeze la aplicarea efectivă a

unei amenzi judiciare și epuizarea mijloacelor procedurale puse la dispoziție de

lege și în orice caz - în final, instanța trebuie să revină motivat asupra probei.

Curtea a constatat că,

într-adevăr, prima instanță a dispus amendarea martorei C.M. (fără CNP), dar comunicarea

încheierii s-a restituit instanței, pe plicul restituit fiind făcută mențiunea „expirat

termenul de păstrare". În aceste condiții, existând și posibilitatea ca adresa

martorei să nu fie corectă, citarea fiind realizată prin afișare și pe fondul restituirii

titlului executor pentru lipsă CNP, instanța era ținută să lămurească aceste aspecte

și apoi să procedeze în consecință, câtă vreme nu a revenit asupra probei.

Instanța de apel a conchis

în sensul că hotărârea judecătorească apelată - ca act de procedură al instanței,

s-a îndeplinit cu neobservarea formelor legale prescrise de art. 85 C. proc. civ.,

art. 88 și 89 C. proc. civ., 29 alin. (5) și art. 242 alin. (1) pct. 2, alin. (2)

C. proc. civ., fiind afectată de nelegalitate, în temeiul art. 105 alin. (1) teza

II C. proc. civ., art. 108 alin. (2) C. proc. civ. Vătămarea produsă părții prin

toate aceste neregularități, cu toate consecințele ce au decurs de aici în ceea

ce privește dreptul la apărare, nu poate fi înlăturată decât prin desființarea sentinței

și reluarea judecății de la actul anulat.

Față de prioritatea în

examinare a motivelor de apel ce au vizat nelegalitatea sentinței și de soluția

ce s-a impus, de reluare a judecății în primă instanță, instanța de apel a considerat

de prisos examinarea celorlalte motive de apel care vizează fondul cauzei.

Împotriva acestei decizii,

a declarat recurs, în termen legal, pârâta RAAN Drobeta-Turnu Severin, criticând-o

pentru motive de nelegalitate și susținând că instanța de apel a omis să se pronunțe

asupra excepției vizând inaplicabilitatea Legii nr. 677/2001, astfel încât solicită

instanței de recurs să se pronunțe asupra acestei excepții.

Recurenta a dezvoltat

această susținere, arătând, în esență, că RAAN nu intră sub incidența Legii nr.

677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter

personal și libera circulație a acestor date și Ordinului Avocatului Poporului din

04 iunie 2002 - privind stabilirea unor măsuri și prevederi specifice care să asigure

un nivel satisfăcător de protecție a drepturilor persoanelor ale căror date cu caracter

personal fac obiectul prelucrărilor, care reglementează printre altele, noțiunile

de: operatori date și date cu caracter personal, cu toate drepturile și obligațiile

ce decurg din prelucrarea unor asemenea date.

În acest context, RAAN

nu este instituție sau autoritate publică ce funcționează în baza Legii nr. 677/2001,

astfel încât nu are calitate procesuală pasivă, motiv de apel asupra căruia instanța

de apel nu s-a pronunțat.

De asemenea, în măsura

în care s-ar considera că sunt incidente dispozițiile art. 998 și urm. C. civ.,

urmează să se constate că cererea este netimbrată și să fie respinsă ca atare.

În mod eronat instanța

de apel a apreciat întemeiat apelul declarat de apelanta-reclamantă motivat de prevederile

art. 242 pct. 1 alin. (2) C. proc. civ.

În baza art. 129

alin. (1) și art. 723 C. proc. civ., instanța trebuia să cenzureze acțiunea reclamantei,

deoarece, așa cum rezultă din derularea acestui proces, reclamanta a urmărit cu

precădere tergiversarea judecării acestei cauze.

Reclamanta, după repunerea

rol a acestei cauze, suspendată în temeiul art. 242 pct. 1 alin. (2) C. proc. civ.

la data de 1 aprilie 2008, a mai formulat și alte cereri de amânare a judecării

prezentei cauze la data de 7 aprilie 2009 și 21 aprilie 2009, astfel că în mod legal

instanța de fond a respins a treia cerere de amânare, formulată pentru termenul

din data de 01 octombrie 2009, deoarece în baza art. 156 pct. 1 C. proc. civ. "instanța

va putea da un singur termen, temeinic motivat".

De asemenea, așa cum s-a

arătat și în concluziile scrise depuse pe fond la dosarul cauzei, reclamanta a mai

promovat o acțiune cu același obiect în anul 2004, la judecarea căreia a renunțat

din proprie inițiativă, după trei ani.

La termenul din 1

aprilie 2011, intimata-reclamantă a invocat excepțiile nulității și inadmisibilității

recursului, instanța reținând cauza spre soluționare pe excepția nulității recursului,

în condițiile în care susținerile relative la conținutul motivelor de recurs se

circumscriu, în fapt, aceleiași excepții a nulității, după cum se va arăta în considerentele

ce urmează a fi expuse.

Examinând motivele de

recurs formulate, Înalta Curte apreciază, din dezvoltarea acestora, că nu este posibilă

încadrarea lor în vreunul dintre cazurile descrise de art. 304 C. proc. civ., astfel

încât este operantă sancțiunea nulității căii de atac declarate, prevăzută de

art. 306 alin. (1) C. proc. civ.

În acest context, Înalta

Curte reține că argumentul esențial pentru care instanța de apel a desființat sentința

și a trimis cauza spre rejudecare este acela al încălcării de către prima instanță

a principiilor privind dreptul la apărare și al contradictorialității, urmare a

nerespectării dispozițiilor legale referitoare la citarea părților, astfel încât

criticile de nelegalitate ar fi trebuit să se raporteze la aprecierile instanței

de apel pe acest aspect de natură procedurală.

Or, motivele de recurs

nu conțin asemenea critici, recurenta formulând susțineri legate de temeiul juridic

aplicabil în cauză, totodată, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive

a RAAN - Drobeta Turnu Severin în acțiunea întemeiată pe dispozițiile Legii nr.

677/2001 și formulând susțineri privind atitudinea procesuală a reclamantei, ce

îmbracă forma unui abuz de drept procesual.

În ceea ce privește excepția

vizând legitimarea procesuală a pârâtei în acțiunea de față, se constată că a fost

invocată și prin motivele de apel, însă instanța de apel nu a procedat la soluționarea

acesteia, deoarece a analizat prioritar motivele de apel vizând aspecte procedurale,

pe care le-a constatat întemeiate, fără a evoca fondul și fără a se pronunța asupra

temeiniciei hotărârii primei instanțe, desființând sentința în totalitate.

În aceste condiții, controlul

de legalitate al deciziei de apel poate fi exercitat de către această instanță de

recurs doar în privința aspectelor de ordin procedural pe care a fost motivată decizia

de apel, nu și a aspectelor ținând de fondul cauzei, inclusiv a legitimării procesuale

pasive, cât timp fondul dreptului dedus judecății nu a fost evocat în apel.

În măsura în care instanța

de recurs ar fi fost învestită cu cercetarea modului de soluționare de către Curtea

de Apel a chestiunilor procedurale și s-ar fi constatat o aplicare greșită a legii

din această perspectivă, s-ar fi dispus casarea deciziei astfel pronunțate și trimiterea

cauzei spre rejudecarea apelului, fără ca în acest cadru procesual să se fi procedat

la soluționarea aspectelor de fond.

Drept urmare, în condițiile

în care atât excepția în discuție, cât și apărările relative la temeiul juridic

aplicabil cererii de chemare în judecată formulate în cauză, vizează însuși fondul,

susținerile cu acest obiect nu pot fi analizate în recurs și deci, nu pot conduce

la casarea ori modificarea deciziei recurate.

Ca atare, în absența unor

critici de nelegalitate a deciziei de apel ori a invocării unei excepții procesuale

relevante pentru stadiul procesual existent, se impune aplicarea sancțiunii nulității

recursului.

Această concluzie nu este

infirmată nici de motivul de recurs referitor la atitudinea procesuală pretins abuzivă

a reclamantei, care ar fi urmărit, prin cererile formulate în cauză, tergiversarea

judecății, susținerile pe acest aspect fiind formulate de o manieră contradictorie

și fără nicio referire la modul în care instanța de apel a dezlegat aspectul procedural

vizând nerespectarea de către prima instanță a unor principii fundamentale ce guvernează

procesul civil.

Recurenta pretinde ca

instanța de apel să fi cenzurat demersul judiciar al reclamantei, urmare a conduitei

procesuale a acesteia, însă actul de procedură indicat drept abuziv, respectiv cererea

de amânare a judecății formulată de reclamantă la termenul din 18 septembrie 2009

în fața primei instanțe a fost deja cenzurat de către instanță prin respingerea

sa, după cum se recunoaște prin chiar motivele de recurs.

Pe de altă parte, instanța

de apel a reținut că amânarea judecății s-a dispus la acel termen pentru un motiv

obiectiv, neimputabil părților, reprezentat de protestul organizat de magistrați

la nivel

național și local sub forma restrângerii activității. Recurenta nu s-a referit la

acest aspect și nu a arătat în context în ce a constat culpa procesuală a reclamantei,

sancționabilă de către instanță.

În aceste condiții, nici

acest motiv de recurs nu poate fi reținut spre analiză din perspectiva vreunuia

dintre cazurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ., nefiind o critică de nelegalitate

a deciziei recurate, drept pentru care, în aplicarea art. 306 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va admite excepția invocată de către intimata-reclamantă și va

constata nul recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de pârâta RAAN Drobeta Turnu-Severin împotriva deciziei nr. 44 din 15 februarie

2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 aprilie 2011.