ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4532/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4532/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Mangalia sub nr. 2792/254/2008

reclamanta F.M. a chemat în judecată pe pârâta Judecătoria Buhuși, solicitând

instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata

sumei de 500.000 Euro cu titlu de daune morale.

În

motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 17 septembrie 2008 a primit un plic expediat de către pârâtă, iar la rubrica „destinatar" erau menționate, în

mod ilegal si eu rea-credință, toate datele sale cu caracter personal.

Reclamanta

a mai susținut că această împrejurare, care a determinat ca multe persoane să

aibă acces liber la datele sale personale, i-a provocat un atac de panică și o

stare de șoc, traumatizând-o fizic și psihic pe fondul unor afecțiuni

preexistente.

În

drept au fost invocate prevederile art. 18 din Legea nr. 677/2001, art. 998-999

C. civ., art. 22, art. 23, art. 26, art. 28 și art. 52 din Constituție.

In

dovedirea cererii, reclamanta a

depus la dosar înscrisuri: copia plicului expediat de către pârâtă, adresa

emisă la data de 11 septembrie 2008 de Judecătoria Buhuși în dosarul nr.

97/2008, notificare de acordare pensie emisă la data de

05 aprilie 2004

de

Administrația de Asigurări Sociale a S.U.A.

In

apărare, pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei

calității sale procesuale pasive întrucât nu are personalitate juridică și nici

buget propriu.

Pe

fond, pârâta a solicitat respingerea cererii, învederând că procedura de

comunicare a actelor procedurale contestată de către reclamantă nu a fost

folosită doar în cazul acesteia, fiind menită să evite eventuale

disfunctionalități determinate de existența mai multor persoane cu același

nume.

S-a mai

susținut că la nivelul instanțelor de judecată nu se poate realiza o protecție

totală a datelor cu caracter personal, din cauza publicității ședințelor de

judecată și a modalității de îndeplinire a procedurilor de citare.

Prin

precizări scrise depuse la dosar la data de 16 decembrie 2008, reclamanta a

chemat în judecată și pe pârâtul Tribunalul Bacău, în calitate de emitent al

adresei comunicate prin plicul ce i-a cauzat prejudiciul moral.

Prin

sentința civilă nr. 162 din 22 ianuarie 2009 Judecătoria Mangalia a admis

excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și pe cale de consecință a

declinat competența în favoarea Tribunalului Constanța, reținându-se că, față

de valoarea obiectului cererii, sunt incidente prevederile art. 2 pct. l lit. b)

C. proc. civ.

Pe

rolul Tribunalului Constanța, cererea astfel declinată a fost înregistrată sub

nr. 1431/118/2009.

Pârâtul

Tribunalul Bacău a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea

cererii, arătând că datele de pe plicul comunicat reclamantei nu intră în

noțiunea explicată de art. 3 lit. a) din Legea 677/2001. Aceste dispoziții

legale nu pot fi aplicabile speței, deoarece reclamanta a fost parte într-un

dosar, iar procedura în fața instanței de judecată este publică, situația

făcând parte dintre excepțiile enumerate de art. 5 lit. c), d) din actul

normativ menționat.

In

plus, reclamanta a avut o atitudine procesuală ce a determinat completarea

adresei cu alte date decât numele și prenumele, corespondența anterioară fiind

restituită de către reclamantă.

Prin

precizări scrise depuse la dosar la data de 06 aprilie 2009 reclamanta a

relatat că la data de 01 aprilie 2009 s-a prezentat la Administrația Finanțelor Publice

a Municipiului Mangalia

pentru a obține o adeverință de venituri, aflând cu acest

prilej că o

altă persoană solicitase anterior aceeași adeverință. Acest eveniment, a

concluzionat reclamanta, este urmarea delictului civil săvârșit de cei doi

pârâți în solidar, fiindu-i cauzată o traumă psihică pe care o trăiește zi și

noapte și care îi pune în pericol viața.

La termenul din 15 februarie 2009 instanța a invocat din

oficiu excepția lipsei

capacității

procesuale de folosință a Judecătoriei Buhuși.

Soluționând

excepția invocată și pe fond cauza, Tribunalul Constanța a

pronunțat decizia civilă nr. 685 din 29 mai 2009

prin care a respins excepția lipsei

calității procesuale pasive a

pârâtei Judecătoria Buhuși ca neîntemeiată.

A fost

admisă excepția lipsei calității procesuale de folosință a pârâtei Judecătoria

Buhuși, invocată din oficiu.

A fost

respinsă cererea formulată în contradictoriu cu pârâta Judecătoria Buhuși ca

fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de

folosință.

A fost respinsă cererea formulată în contradictoriu cu

pârâtul Tribunalul

Bacău,

ca nefondată.

Pentru

a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că pârâta Judecătoria

Buhuși, potrivit dispozițiilor art. 38 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, nu are

personalitate juridică. Neavând personalitate juridică este lipsită de

capacitatea de folosință de a avea drepturi și obligații.

Aceleași

considerente le-a avut instanța de fond în vedere la respingerea excepției

lipsei calității procesuale pasive.

Pe fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanta,

fiind parte într-un dosar

penal, a primit comunicare de la Judecătoria Buhuși referitoare la plata cheltuielilor de judecată, iar pe această comunicare

erau trecute date cu caracter

personal,

inclusiv codul numeric personal, fapt pentru care a susținut că i-a fost

cauzat

un prejudiciu moral.

În

această cauză nu este angajată răspunderea civilă delictuală, întrucât, sediul

materiei pentru prejudiciul moral suferit în urma unei prelucrări cu date cu

caracter personal îl constituie dispozițiile art. 18 din Legea nr. 677/2001.

Or, potrivit art. 3 din aceeași lege, instanțele de judecată au acces la date

cu caracter personal ale celor care participă la desfășurarea unui proces aflat

pe rol pentru buna administrare a actului de justiție.

Prin

urmare, instanța de judecată având calitatea de operator de date cu caracter

personal, a preluat aceste date fără consimțământul prealabil al reclamantei

având în vedere dispozițiile art. 5 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 677/2001.

Înscrisurile depuse de reclamantă la dosar nu au făcut

dovada că aceasta a

fost

prejudiciată moral.

În

termen legal împotriva sentinței

civile

nr. 685 din 29 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Constanta a declarat apel

reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În

dezvoltarea motivelor de apel reclamanta a arătat că, prin hotărârea apelată,

i-au fost încălcate drepturile procesuale, cele constituționale, drepturile

omului și libertățile

fundamentale protejate

de Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și

Libertăților

Fundamentale recunoscute în convenții și protocoale.

Instanța de fond soluționând cauza, a ignorat

înscrisurile depuse la dosar,

cauzându-i un prejudiciu moral și material prin

divulgarea datelor cu caracter

personal pe dovada de comunicare trimisă apelantei reclamante.

Deși

i-a fost cauzat un prejudiciu moral urmare a divulgării datelor cu caracter

personal, instanța de fond cu rea-credință nu i-a acordat daune morale pe care

le-a dovedit cu înscrisurile depuse la dosar.

Pentru cele menționate a solicitat admiterea apelului,

desființarea hotărârii

apelate

și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Prin

decizia civilă nr. 298/C din 14 decembrie 2009, Curtea de Apel Constanța, aecția

civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, a respins, ca

nefondat, apelul declarat de apelanta-reclamantă F.M., în contradictoriu cu

intimații Judecătoria Buhuși și Tribunalul Bacău, împotriva sentinței civile

nr. 685 din 25 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția civilă.

Pentru

a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că sunt neîntemeiate motivele

de apel formulate de reclamantă, întrucât prima instanță, în mod corect a

constatat faptul că nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 677/2001 pentru

protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și

libera circulație a acestor date, întrucât procedura în fața instanței este o

procedură deschisă publicului, situația expusă făcând parte din excepțiile

prevăzute de art. 5 literele c și d din această lege.

Referitor

la cererea de reparare a prejudiciului civil reglementat de dispozițiile art.

998-999 C. civ., s-a reținut că reclamanta nu a făcut dovada traumei sufletești

suferite.

Împotriva

deciziei respective, la data de 5 februarie 2010, în termen legal, a declarat

recurs reclamanta F.M., criticând-o ca fiind nelegală și solicitând modificarea

acesteia în sensul admiterii apelului declarat împotriva hotărârii primei instanțe,

care să fie schimbată în tot, admițându-i-se acțiunea așa cum a fost formulată.

Prin

motivele de recurs, depuse odată cu cererea, a susținut că în mod greșit,

instanța de apel a menținut hotărârea primei instanțe care a făcut o eronată

aplicare a dispozițiilor Legii nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu

privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a

acestor date.

A

învederat faptul că pârâta Judecătoria Buhuși, în mod ilegal și abuziv, i-a

cauzat suferințe și prejudicii de ordin moral și material în urma prelucrării

unor date cu caracter personal, efectuată ilegal pe plicul recomandat, la

rubrica destinatar, care i-a fost trimis pe data de 17 septembrie 2008,

prejudiciu ce trebuie reparat potrivit dispozițiilor art. 18 alin. (1), (2) și (3)

din Legea nr. 677/2001.

În

drept, a invocat prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

La data

de 4 august 2010, intimatul Tribunalul Bacău a format întâmpinare prin care a

invocat excepția nulității recursului declarat de reclamantă, susținând faptul că

motivele formulate nu pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de

art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

Analizând

cu prioritate, conform dispozițiilor art. 137 C. proc. civ., excepția nulității

recursului declarat de reclamantă, excepție invocată prin întâmpinarea depusă

în termenul legal, Înalta Curte constată că este nefondată și o va respinge,

întrucât motivele de recurs formulate de reclamantă și întemeiate pe

dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. pot fi încadrate în

prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Aceasta,

întrucât reclamanta a invocat aplicarea greșită a dispozițiilor art. 18 alin. (1),

(2) și (3) din Legea nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la

prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, motive

care se referă la nelegalitatea și nu la netemeinicia deciziei recurate.

Pe

fondul cauzei, analizând recursul declarat de reclamantă prin prisma motivelor

invocate și a prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată

că este nefondat și-l va respinge ca atare, avându-se în vedere următoarele

considerente:

Potrivit

dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 677/2001 pentru protecția

persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera

circulație a acestor date, se reține faptul că - orice prelucrare de date cu

caracter personal, cu excepția prelucrărilor care vizează date din categoriile

menționate la art. 7 alin. (1), art. 8 și art. 10, poate fi efectuată numai

dacă persoana vizată și-a dat consimțământul în mod expres și neechivoc pentru

acea prelucrare.

De la

regula instituită în primul alineat, unde se prevede condiția esențială a

consimțământului celui vizat în cadrul condițiilor de legitimitate privind protecția

datelor cu caracter personal, alineatul doi al aceluiași articol prevede

situațiile în care nu este necesar a se lua consimțământul persoanei vizate, printre

care situațiile prevăzute la lit. c) și d) - când preluarea este necesară în

vederea îndeplinirii unei obligații legale a operatorului și atunci când

prelucrarea este necesară în vederea aducerii la îndeplinire a unor măsuri de

interes public sau care vizează exercitarea prerogativelor de autoritate

publică cu care este învestit operatorul sau terțul căruia îi sunt dezvăluite

datele.

Prin

urmare, prelucrarea datelor cu caracter personal ale reclamantei de către Judecătoria

Buhuși, a avut un scop legitim, nefiind necesar a se lua consimțământul

acesteia, atâta vreme cât aceasta a avut calitatea de parte într-un dosar penal

și fiind obligată la plata unei sume de bani cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, prelucrarea acestor date fiind necesară în vederea îndeplinirii unei

obligații legale a operatorului și în interesul unei bune administrări a justiției

ca serviciu public.

În

aceste condiții, în mod corect s-a reținut de către instanța de apel că nu

poate fi vorba de prelucrarea nelegală a unor date cu caracter personal, în

ceea ce o privește pe reclamantă, neputându-se reține săvârșirea unei fapte

ilicite de natură a atrage răspunderea civilă delictuală a autorului.

Neexistând

o faptă ilicită săvârșită de autor, în condițiile în care prelucrarea datelor

cu caracter personal ale recursului a avut un scop legitim, nu se poate vorbi nici

de existența unui prejudiciu de ordin material sau moral suferit de către

aceasta.

Iar ca

o consecință, în mod întemeiat s-a concluzionat că nu sunt aplicabile

dispozițiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 677/2001, potrivit cărora orice persoană

care a suferit un prejudiciu în urma unei prelucrări de date cu caracter personal,

efectuată ilegal, se poate adresa instanței competente pentru repararea

acestuia.

În

consecință, nu subzistă motivul de modificare prevăzut în art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., astfel încât în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul

declarat de reclamanta F.M. se privește ca fiind nefondat și se va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanta F.M. împotriva deciziei civile nr. 298/C din 14

decembrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie,

litigii de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 septembrie 2010.