ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2615/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2615/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei.

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, la data de 28 noiembrie 2008, reclamanta SC W.S. SRL a solicitat, în

contradictoriu cu M.F.P. – D.G.A.S.P.N.P.R., anularea actului administrativ

reprezentat de Decizia nr. 328484 din 30 septembrie 2008, emisă de autoritatea

pârâtă, prin care s-a respins cererea de revocare a actului administrativ

unilateral nr. 328128 din 21 august 2008, anularea actului administrativ prin

care Autoritatea a respins în parte Sesizarea nr. 86571 din 08 iulie 2008

formulată de SC W.S. astfel cum a fost formulată și ulterior precizată prin

cererea înregistrată sub nr. 327998 din 08 august 2008, în ceea ce privește

constatarea și sancționarea contravențiilor reglementate de dispozițiile art. 4

alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței

neloiale, obligarea pârâtei să emită o decizie de constatare și sancționare a

săvârșirii de către persoanele vizate de Sesizare a contravențiilor

reglementate de art. 4 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 11/1991,

respectiv:

a) oferirea

serviciilor de către salariatul exclusiv al unui comerciant unui concurent ori

acceptarea unei asemenea oferte;

b) divulgarea,

achiziționarea sau folosirea unui secret comercial de către un comerciant sau

un salariat al acestuia, fără consimțământul deținătorului legitim al

respectivului secret comercial și intr-un mod contrar uzanțelor comerciale.

În motivarea în fapt

a cererii, reclamanta a arătat că este persoană juridică de naționalitate

română, înregistrată în anul 1994, având ca obiect principal de activitate

editarea de produse software, precum și o serie de obiecte secundare,

circumscrise activității de consultanță și servicii in tehnologia informației,

realizarea soft-ului la comandă, prelucrarea datelor, administrarea paginilor

web și activități conexe etc.

La începutul anului

2007, în vederea satisfacerii cerințelor in continuă expansiune de pe piața

românească, W. a lansat un nou departament care și-a concentrat activitatea

asupra companiilor mari și de tip enterprise, și anume Departamentul E., acesta

oferind o gamă variată de aplicații și servicii la cel mai ridicat nivel.

F. este persoană

juridică de naționalitate română, înregistrată în anul 2007, având ca asociat

și administrator unic pe O.B. și ca C.E.O. (Director executiv) pe H.D.F. are ca

obiect principal de activitate consultanță și furnizare de produse sofware,

precum și o serie de obiecte secundare, printre care prelucrarea informatică a

datelor, activități legate de bazele de date, alte activități legate de

informatică.

A arătat reclamanta

că, în anul 2006, H.D. a început activitatea la W. în calitate de responsabil S.A.B.D.

După constituirea Departamentului

E. în cadrul Societății, H.D. a fost desemnat la conducerea departamentului nou

constituit, ulterior alăturându-i-se în cadrul acestui departament A.R. și E.S.,

în calitate de A.M. și I.B., în calitate de programator.

Prin natura și

atribuțiile activității desfășurate, H.D. a avut acces la o serie de informații

strict confidențiale, privind afacerile și clienții W., metodele de fabricație

și procedeele de fabricație, licențele și know-how-ul, prețurile de cost ale

produselor și secretele legate de comercializare, procedurile de prelucrare a

datelor și tehnicile de programare, planurile de afaceri, strategiile

comerciale, precum și orice alte asemenea informații.

La sfârșitul lunii

mai 2008 societatea a solicitat lui H.D. să părăsească W., raportul de

colaborare cu acesta încetând odată cu plecarea sa din cadrul Societății.

începând cu acel moment, H.D. se prezintă ca C.E.O. (Director executiv) al F.

De asemenea, și

persoanele fizice, O.B., A.R., I.B. și E.S., prin natura activității lor și, cu

deosebire H.D., care s-a aflat la conducerea Departamentului E., au avut acces

direct la o serie de date și informații confidențiale privind afacerile și

clienții W., informații de natură vitală pentru activitatea Societății și a

căror dezvăluire este de natură să prejudicieze în mod grav W.

Cu privire la

săvârșirea unor fapte de concurență neloială calificate de Legea nr. 11/1991 ca

fiind contravenții, reclamanta a susținut că încă din perioada în care își

desfășurau activitatea în cadrul W., aceste persoane au acționat de conivență

în scopul punerii bazelor și dezvoltării F. prin activități constând, în

principal, în:

- deturnarea

clientelei W. către F.,

- direcționarea

proiectelor solicitate de clienții W. către F., via O.B.,

- direcționarea către

clienții W. a unor programatori din cadrul F.,

- prezentarea F. ca

și subcontractor al W.,

- contacte cu

furnizori W. în scopul cooptării ca furnizori ai F., precum și alte asemenea

fapte.

Reclamanta a mai

susținut că O.B. a început dezvoltarea propriei companii prin oferirea

sistemului de soluții integrate sub brandul A. către clienții W., acționând în

sensul deturnării clientelei W. către F. și al direcționării proiectelor

solicitate de clienții W. către F., precum și al cooptării unor furnizori ai W.,

cu ajutorul celorlalte persoane fizice și al lui H.D.

Constituirea F. a

fost rezultatul unei acțiuni concertate, premeditate, inițiate de persoanele

fizice menționate mai sus, încă din timpul desfășurării activității în W. și

continuate după părăsirea W., în principal prin folosirea informațiilor

confidențiale la care avuseseră acces, activități de atragere a clienților și

furnizorilor W., direcționate către clienții W. a unor angajați din cadrul F.,

acțiuni de cooptare a personalului angajat în cadrul W., prin prezentarea F. ca

și subcontractor al W.

A arătat reclamanta

că, la data de 08 iulie 2008, a depus la pârâtă sesizarea prin care a solicitat

autorității sancționarea următoarelor persoane fizice: H.D., O.B., A.R., I.B. și

E.S., precum și a societății F..

Prin actul

administrativ, Autoritatea a apreciat că documentele depuse de Societate „nu se

pot constitui în acte valide care să susțină afirmațiile din sesizare și să

probeze în mod pertinent săvârșirea faptelor de concurență neloială reclamate”,

respingând practic în parte Sesizarea W. în ceea ce privește dispozițiile art. 4

alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 11/1991.

În ceea ce privește

celelalte contravenții sesizate, Autoritatea a precizat că se are în vedere

extinderea cercetărilor la pârâți, precum și la clienți terțe persoane, în

vederea stabilirii și clarificării aspectelor semnalate și adoptării unei

soluții pertinente pentru rezolvarea speței sesizate. Prin urmare, sub aspectul

art. 4 alin. (1) lit. g) și h) din Legea nr. 11/1991, autoritatea urma să continue

investigația declanșată, iar, ulterior, să adopte o decizie.

Având în vedere însă,

că prin Actul administrativ Autoritatea a respins în parte Sesizarea W. reclamanta

a solicitat revocarea în parte a acestui act și emiterea unei decizii prin care

să se dispună tragerea la răspundere a persoanelor vizate de Sesizare, sub

aspectul dispozițiilor art. 4 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 11/1991, în

temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

La data de 02

octombrie 2008, prin Decizie, pârâta a comunicat reclamantei faptul că menține

ca fiind „temeinică și legală soluția adoptată și comunicată cu adresa nr. 328128

din 21 august 2008, precizând că M.E.F. – D.G.A.S.P.N.P.R. a analizat sesizarea

în concordanță cu prevederile legislației în domeniu, iar răspunsul transmis

este întocmit cu obiectivitate și cu respectarea principiului legalității în

luarea deciziilor”.

Reclamanta a mai

arătat că autoritatea nu motivează respingerea cererii de revocare a actului

administrativ unilateral nr. 3281281 din 21 august 2008 formulată de W., prin

decizia atacată aceasta limitându-se la a menține drept „temeinică și legală”

soluția adoptată prin actul administrativ deși, în speță sunt incidente

dispozițiile art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 11/1991.

A considerat

reclamanta că în mod neîntemeiat, s-a respins Sesizarea Societății în ceea ce

privește constatarea și sancționarea contravenției reglementate de art. 4 alin.

(1) lit. a) din Legea nr. 11/1991, precum și cererea de revocare a actului

administrativ emis în acest sens.

Astfel, s-a realizat

o analiză superficială a documentelor ce au fost prezentate de Societate,

precum și o interpretare eronată a textului legal ce reglementează contravenția

sus menționată.

Pârâta a depus la

dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii

reclamantei ca neîntemeiată.

instanței de fond.

Curtea de Apel

București, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr.

851 din 16 februarie 2011 a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC W.S.

SRL în contradictoriu cu pârâtul M.F.P. – D.G.A.S.P.N.P. și a anulat Decizia nr.

327615 din 16 aprilie 2009 emisă de pârât.

A obligat pârâta să

dispună continuarea cercetărilor în legătură cu sesizarea formulată de

reclamantă sub nr. 86571 din 8 iulie 2008 și precizată ulterior.

A respins capetele de

cerere vizând obligarea pârâtei la emiterea deciziei de constatare și

sancționare a contravențiilor cu obligarea pârâtei la 5000 RON cheltuieli de

judecată către reclamantă

și de drept care au format convingerea instanței de fond.

Prin decizia nr. 321828

din 21 august 2008, pârâta D.G.A.S.P.N.P.R. din cadrul M.E.F. a comunicat

reclamantei SC W.S. SRL că faptele sesizate de către aceasta cu privire la

încălcarea de către unul dintre foștii săi angajați a dispozițiilor art. 4 alin.

(1) lit. a) din Legea nr. 11/1991, nu au fost probate în mod pertinent pentru a

se putea constata și sancționa o asemenea faptă ilicită.

S-a arătat în

cuprinsul adresei menționate că, în raport cu dispozițiile art. 21 alin. (2) și

(3) și art. 22 și 23 C. muncii, nu se poate reține încălcarea de către foștii

angajați ai reclamantei a unei clauze de neconcurență, întrucât contractul

individual de muncă depus de reclamantă nu respectă cerințele impuse de

dispozițiile Codului muncii referitoare la clauza de neconcurentă.

În ceea ce privește

încălcarea de către acești foști salariați a dispozițiilor art. 4 alin. (1) lit.

b) autoritatea pârâtă a considerat ca insuficient simplul fapt de a considera

confidențiale informațiile și documentele utilizate în activitatea reclamantei

pentru a reprezenta secret comercial și implicit pentru a se putea constata

încălcarea acestuia, astfel încât nu se poate reține incidența în cauză a

dispozițiilor art. 4 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 11/1991.

Curtea a reținut că

în baza contractului individual de muncă înregistrat sub nr. 2903 din 21 august

2000 reclamanta a avut raporturi de muncă cu numitul O.B., până la data de 9

august 2008, când acesta a încetat ca urmare a demisiei angajatului.

Numita A.R. a fost

angajată în cadrul W. în baza contractului individual de muncă nr. 172 din 15

mai 2006, la data de 28 mai 2008 acesta prezentându-și demisia din funcția

ocupată.

Numitul I.B. a fost

parte a contractului de muncă nr. 2870/2006 încheiat cu societatea reclamantă

până la 15 aprilie 2008, dată la care și-a prezentat demisia din funcția

ocupată.

La data de 15 martie 2007

între societatea reclamantă și numitul E.S. a fost încheiat contractul

individual de muncă 1119, ulterior acesta prezentându-și demisia din funcția

ocupata.

Astfel, a constatat

prima instanță, din înscrisurile existente la dosarul cauzei, rezultă că

numitul H.D. și-a început activitatea la W. în anul 2006, iar după constituirea

Departamentului E. a fost desemnat la conducerea acestui departament, alături

de pârâții A.R., E.S. și I.B., până la sfârșitul lunii mai 2008, când acesta a

părăsit W.

Curtea a apreciat că,

prin natura și atribuțiile activității desfășurate, aceste persoane aveau acces

la o serie de informații strict confidențiale, referitoare la afacerile de

ansamblu ale SC W., fiind remunerate în consecință pentru activitatea

desfășurată și caracterul strategic al acesteia.

După părăsirea de către

numitul H.D. a societății, a fost constituită SC F.S. SRL, având ca obiect

principal de activitate unul similar cu cel al societății reclamante, respectiv

consultanță și furnizare de produse software, iar ca administrator pe numitul O.B.,

numit în această funcție la 10 decembrie 2007. Totodată, această societate a

preluat într-o mare măsură activitatea pe care SC W.S. SRL o presta în folosul unor

clienți prin intermediul angajaților împotriva cărora societatea reclamantă a

înțeles să se îndrepte.

Curtea a constatat că

în raport cu aceste aspecte și în raport cu dispozițiile art. 4 alin. (1) lit.

a) și b) din Legea nr. 11/1991, autoritatea publică pârâtă nu a analizat

situația de fapt supusă cenzurii sale prin prisma atribuțiilor oferite de

textele de lege anterior menționate în sensul că a stabilit că nu se poate

reține săvârșirea acestor contravenții în mod exclusiv prin raportare la

conținutul clauzei de neconcurență prevăzut de dispozițiile Codului muncii.

A reținut prima

instanță că pârâta nu a avut în vedere și nu a analizat ansamblul material

probator propus de reclamantă, în condițiile în care îi revenea competența de a

analiza daca clientela SC W. a fost deturnată de către foștii săi salariați,

prin folosirea legăturilor stabilite cu această clientelă în cadrul funcțiilor

deținute anterior de către aceștia în cadrul societății reclamante.

Existenta sau

inexistenta unei clauze de neconcurentă sau a unei obligații de fidelitate în

cadrul contractului individual de muncă, reprezintă în opinia Curții un aspect

care ține de raporturile contractuale dintre părți, de un eventual cuantum al

prejudiciului ce poate fi stabilit ca urmare a constatării încălcării

dispozițiilor contractuale, fără legătură imediată cu stabilirea unei situații

de fapt pe baza probatoriului administrat necesar pentru constatarea săvârșirii

contravențiilor prevăzute de art. 4 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 11/1991.

A mai reținut Curtea

că, la emiterea deciziei contestate, autoritatea publică pârâtă nu a avut în

vedere întregul material probator administrat în cauză, impunându-se

reanalizarea acestuia inclusiv prin raportare la celelalte probe ulterioare

pronunțării deciziei contestate, pe de o parte pentru o justă soluționare a

cauzei, pe de altă parte, în considerarea chiar a celor reținute în cuprinsul

actului administrativ contestat, respectiv concluziile acestuia referitoare la

extinderea cercetărilor la pârâți, precum și la clienți, terțe persoane.

Astfel, a reținut

prima instanță, urmează ca la emiterea deciziei, pârâta să aibă în vedere

Sentința arbitrală nr. 166 din 8 iulie 2009 și documentele ulterioare obținute

de către reclamantă.

În considerarea

aspectelor de fapt și de drept reținute, neputându-se substitui autorității cu

competențe în cauză, în ceea ce privește emiterea unui act administrativ de

constatare și sancționare a contravenției, curtea a admis în parte acțiunea, a

anulat Decizia nr. 327615 din 16 aprilie 2009 emisă de pârât, a obligat pârâta

să dispună continuarea cercetărilor în legătură cu sesizarea formulată de

reclamantă sub nr. 86571 din 8 iulie 2008 și precizată ulterior și a respins

capetele de cerere vizând obligarea pârâtei la emiterea deciziei de constatare

și sancționare a contravențiilor.

În baza art. 274 alin.

(1) C. proc. civ., pârâta a fost obligată la plata sumei de 5000 RON cheltuieli

de judecată către reclamantă.

de pârâtul M.F.P. împotriva Sentinței civile nr. 851 din 16 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Motivele de recurs

sunt întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 9 și art. 304

1

C.

proc. civ.

3.1. Instanța de

fond, dispunând anularea Deciziei nr. 327615 din 16 aprilie 2009 s-a pronunțat

cu privire la un act administrativ care nu a făcut obiectul cererii de chemare

în judecată.

3.2. Reclamanta a

depus în fața instanței de fond înscrisuri noi, care nu au fost prezentate la

momentul formulării sesizării.

Din acest motiv,

aspectele reținute de instanța de fond prin care critica pârâta întrucât „nu a

avut în vedere și nu a analizat ansamblul material probator propus de

reclamantă” și respectiv „la emiterea deciziei contestate autoritatea publică

pârâtă nu a avut în vedere întregul material probator administrat în cauză”

sunt lipsite de relevanță, deoarece autoritatea emitentă a actelor

administrative contestate nu a avut cunoștință de existența acestor înscrisuri

până la momentul emiterii deciziilor.

3.3. Independent de

existența înscrisurilor la momentul emiterii deciziilor, nu este justificat

aspectul reținut de instanța de fond, potrivit căruia „existența sau

inexistența unei clauze de neconcurență sau a unei obligații de fidelitate în

cadrul contractului individual de muncă, reprezintă un aspect care ține de

raporturile contractuale dintre părți, de un eventual cuantum al prejudiciului

ce poate fi stabilit ca urmare a constatării încălcării dispozițiilor

contractuale”.

Prin propozițiile

redate anterior, instanța de fond stabilește că pârâta trebuia să nu aplice

legea, din moment ce face referire la posibilitatea de a se prezuma existența

unei clauze de neconcurență, în afara condițiilor prevăzute de lege, respectiv

a menționării exprese a unei astfel de clauze în contractul de muncă.

3.4. Instanța de fond

a refuzat să analizeze și să verifice legalitate actului administrativ

contestat de reclamantă în raport de dispozițiile legale incidente cauzei.

Instanța de fond

trebuia să aibă în vedere că, în ceea ce privește dispozițiile art. 4 alin. (1)

lit. a) din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale,

modificată și completată, potrivit cărora „oferirea serviciilor de către

salariatul exclusiv al unui comerciant unui concurent ori acceptarea unei

asemenea oferte”, condiția esențială stipulată de lege pentru existența acestei

contravenții este ca autorul acesteia să aibă calitatea de angajat exclusiv în

cadrul societății reclamante, să își asume o clauză de neconcurență în termenii

și condițiile de validitate prevăzuți de Legea nr. 53/2003, Codul muncii.

3.5. În ceea ce

privește încălcarea prevederilor art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 11/1991,

trebuie avută în vedere definiția dată de lege secretului comercial, iar

clasificarea informațiilor să fie făcută în cadrul firmei prin marcarea

documentelor care le conțin în funcție de importanța acestora, astfel că

informațiile invocate de reclamantă nu pot reprezenta secrete comercială.

3.6. Instanța de fond

a ignorat dispozițiile legale incidente în cauză și a apreciat în mod greșit că

pârâtei îi revenea competența de a analiza dacă clientela SC W. a fost deturnată

de către foștii săi salariați prin folosirea legăturilor stabilite cu această

clientelă în cadrul funcțiilor deținute anterior de către aceștia în cadrul

societății reclamante.

de intimata-reclamantă SC W.S. SRL

Prin întâmpinare,

intimata solicită respingerea recursului ca nefondat.

4.1. Referirea în

cuprinsul dispozitivului la o altă decizie nu exprimă altceva decât o simplă și

evidentă eroare materială, respectiv menționarea eronată a unor cifre.

4.2. Recurentul a

interpretat greșit noțiunea de salariat exclusiv, prin raportare numai la

dispozițiile ce reglementează clauza de neconcurență ce poate fi inserată

într-un contract individual de muncă și ignorând existența dispozițiilor ce

reglementează obligația generală de fidelitate a salariatului, prevăzute de

Codul muncii.

4.3. Documentele

depuse la dosar dovedesc săvârșirea de către A.R. a contravenției reglementate

de art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 11/1991.

4.4. În mod corect

instanța de fond a reținut că autoritatea a făcut o analiză superficială a

aspectelor de fapt ce dovedesc săvârșirea contravenției reglementate de

dispozițiile art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 11/1991.

II. Considerentele

instanței de recurs.

nefondat.

1.1. Motivul de recurs

prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., nu este întrunit, fiind

evident că în cauză este vorba despre o eroare materială ce poate fi îndreptată

pe calea prevăzută de art. 281 C. proc. civ.

Niciun moment

instanța de fond nu a avut în vedere anularea Deciziei nr. 327615 din 16

aprilie 2009, considerentele hotărârii pronunțate referindu-se numai la decizia

a cărei anulare s-a cerut prin acțiunea introductivă.

1.2. În

considerentele sentinței recurate, paragraful 4, instanța de fond a arătat în

mod clar și neechivoc că autoritatea publică nu a avut în vedere întregul

material probator, „impunându-se reanalizarea acestuia, inclusiv prin raportare

la celelalte probe ulterioare pronunțării deciziei contestate”.

Rezultă din cele sus

menționate că recurentul a redat trunchiat în cadrul motivelor de recurs de la

pct. 2, 3, 4, faptul că i s-a imputat acesteia că nu a analizat și probele

depuse în fața instanței de judecată.

Dimpotrivă, soluția

primei instanțe a avut în vedere împrejurarea că autoritatea pârâtă nu a avut

cunoștință de înscrisurile depuse în faza contencioasă.

1.3. Prevederile art.

4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței

neloiale, modificată și completată, leagă săvârșirea faptei (contravenției) de

calitatea de salariat exclusiv a contravenientului.

Nu există în

legislație o definiție a „salariatului exclusiv”, de aceea, dobândirea acestei

calități numai dacă este asumată o clauză de neconcurență în termenii și

condițiile de validitate prevăzute de Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, în

vigoare la data emiterii deciziei, este contrară accepțiunii termenului cuprins

în art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 11/1991.

Motivele de recurs

întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., apar astfel ca

fiind nefondate.

1.4. Cu privire la

motivele de recurs ce privesc contravenția prevăzută de art. 4 alin. (1) lit. b)

din Legea nr. 11/1991, instanța de fond a apreciat că se impune reanalizarea

situației de fapt și din perspectiva înscrisurilor depuse după emiterea

deciziei atacate, astfel încât orice apreciere făcută numai cu referire la

aspectele deja analizate nu conduce la înlăturarea considerentelor sentinței

recurate.

nefiind întrunite motivele de recurs, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a

C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și

completată, se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de M.F.P. – D.G.A.S.P.N.P.R. împotriva Sentinței civile nr. 851 din 16

februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 mai 2011.