ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2615/2011

Obiectul acțiunii. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 28 noiembrie 2008, reclamanta SC W.S. SRL a solicitat, în contradictoriu cu M.F.P. – D.G.A.S.P.N.P.R., anularea actului administrativ reprezentat de Decizia nr. 328484 din 30 septembrie 2008, emisă de autoritatea pârâtă, prin care s-a respins cererea de revocare a actului administrativ unilateral nr. 328128 din 21 august 2008, anularea actului administrativ prin care Autoritatea a respins în parte Sesizarea nr. 86571 din 08 iulie 2008 formulată de SC W.S. astfel cum a fost formulată și ulterior precizată prin cererea înregistrată sub nr. 327998 din 08 august 2008, în ceea ce privește constatarea și sancționarea contravențiilor reglementate de dispozițiile art. 4 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale, obligarea pârâtei să emită o decizie de constatare și sancționare a săvârșirii de către persoanele vizate de Sesizare a contravențiilor reglementate de art. 4 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 11/1991, respectiv: a) oferirea serviciilor de către salariatul exclusiv al unui comerciant unui concurent ori acceptarea unei asemenea oferte; b) divulgarea, achiziționarea sau folosirea unui secret comercial de către un comerciant sau un salariat al acestuia, fără consimțământul deținătorului legitim al respectivului secret comercial și intr-un mod contrar uzanțelor comerciale. În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că este persoană juridică de naționalitate română, înregistrată în anul 1994, având ca obiect principal de activitate editarea de produse software, precum și o serie de obiecte secundare, circumscrise activității de consultanță și servicii in tehnologia informației, realizarea soft-ului la comandă, prelucrarea datelor, administrarea paginilor web și activități conexe etc. La începutul anului 2007, în vederea satisfacerii cerințelor in continuă expansiune de pe piața românească, W. a lansat un nou departament care și-a concentrat activitatea asupra companiilor mari și de tip enterprise, și anume Departamentul E., acesta oferind o gamă variată de aplicații și servicii la cel mai ridicat nivel. F. este persoană juridică de naționalitate română, înregistrată în anul 2007, având ca asociat și administrator unic pe O.B. și ca C.E.O. (Director executiv) pe H.D.F. are ca obiect principal de activitate consultanță și furnizare de produse sofware, precum și o serie de obiecte secundare, printre care prelucrarea informatică a datelor, activități legate de bazele de date, alte activități legate de informatică. A arătat reclamanta că, în anul 2006, H.D. a început activitatea la W. în calitate de responsabil S.A.B.D. După constituirea Departamentului E. în cadrul Societății, H.D. a fost desemnat la conducerea departamentului nou constituit, ulterior alăturându-i-se în cadrul acestui departament A.R. și E.S., în calitate de A.M. și I.B., în calitate de programator. Prin natura și atribuțiile activității desfășurate, H.D. a avut acces la o serie de informații strict confidențiale, privind afacerile și clienții W., metodele de fabricație și procedeele de fabricație, licențele și know-how-ul, prețurile de cost ale produselor și secretele legate de comercializare, procedurile de prelucrare a datelor și tehnicile de programare, planurile de afaceri, strategiile comerciale, precum și orice alte asemenea informații. La sfârșitul lunii mai 2008 societatea a solicitat lui H.D. să părăsească W., raportul de colaborare cu acesta încetând odată cu plecarea sa din cadrul Societății. începând cu acel moment, H.D. se prezintă ca C.E.O. (Director executiv) al F. De asemenea, și persoanele fizice, O.B., A.R., I.B. și E.S., prin natura activității lor și, cu deosebire H.D., care s-a aflat la conducerea Departamentului E., au avut acces direct la o serie de date și informații confidențiale privind afacerile și clienții W., informații de natură vitală pentru activitatea Societății și a căror dezvăluire este de natură să prejudicieze în mod grav W. Cu privire la săvârșirea unor fapte de concurență neloială calificate de Legea nr. 11/1991 ca fiind contravenții, reclamanta a susținut că încă din perioada în care își desfășurau activitatea în cadrul W., aceste persoane au acționat de conivență în scopul punerii bazelor și dezvoltării F. prin activități constând, în principal, în: - deturnarea clientelei W. către F., - direcționarea proiectelor solicitate de clienții W. către F., via O.B., - direcționarea către clienții W. a unor programatori din cadrul F., - prezentarea F. ca și subcontractor al W., - contacte cu furnizori W. în scopul cooptării ca furnizori ai F., precum și alte asemenea fapte. Reclamanta a mai susținut că O.B. a început dezvoltarea propriei companii prin oferirea sistemului de soluții integrate sub brandul A. către clienții W., acționând în sensul deturnării clientelei W. către F. și al direcționării proiectelor solicitate de clienții W. către F., precum și al cooptării unor furnizori ai W., cu ajutorul celorlalte persoane fizice și al lui H.D. Constituirea F. a fost rezultatul unei acțiuni concertate, premeditate, inițiate de persoanele fizice menționate mai sus, încă din timpul desfășurării activității în W. și continuate după părăsirea W., în principal prin folosirea informațiilor confidențiale la care avuseseră acces, activități de atragere a clienților și furnizorilor W., direcționate către clienții W. a unor angajați din cadrul F., acțiuni de cooptare a personalului angajat în cadrul W., prin prezentarea F. ca și subcontractor al W. A arătat reclamanta că, la data de 08 iulie 2008, a depus la pârâtă sesizarea prin care a solicitat autorității sancționarea următoarelor persoane fizice: H.D., O.B., A.R., I.B. și E.S., precum și a societății F.. Prin actul administrativ, Autoritatea a apreciat că documentele depuse de Societate „nu se pot constitui în acte valide care să susțină afirmațiile din sesizare și să probeze în mod pertinent săvârșirea faptelor de concurență neloială reclamate”, respingând practic în parte Sesizarea W. în ceea ce privește dispozițiile art. 4 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 11/1991. În ceea ce privește celelalte contravenții sesizate, Autoritatea a precizat că se are în vedere extinderea cercetărilor la pârâți, precum și la clienți terțe persoane, în vederea stabilirii și clarificării aspectelor semnalate și adoptării unei soluții pertinente pentru rezolvarea speței sesizate. Prin urmare, sub aspectul art. 4 alin. (1) lit. g) și h) din Legea nr. 11/1991, autoritatea urma să continue investigația declanșată, iar, ulterior, să adopte o decizie. Având în vedere însă, că prin Actul administrativ Autoritatea a respins în parte Sesizarea W. reclamanta a solicitat revocarea în parte a acestui act și emiterea unei decizii prin care să se dispună tragerea la răspundere a persoanelor vizate de Sesizare, sub aspectul dispozițiilor art. 4 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 11/1991, în temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. La data de 02 octombrie 2008, prin Decizie, pârâta a comunicat reclamantei faptul că menține ca fiind „temeinică și legală soluția adoptată și comunicată cu adresa nr. 328128 din 21 august 2008, precizând că M.E.F. – D.G.A.S.P.N.P.R. a analizat sesizarea în concordanță cu prevederile legislației în domeniu, iar răspunsul transmis este întocmit cu obiectivitate și cu respectarea principiului legalității în luarea deciziilor”. Reclamanta a mai arătat că autoritatea nu motivează respingerea cererii de revocare a actului administrativ unilateral nr. 3281281 din 21 august 2008 formulată de W., prin decizia atacată aceasta limitându-se la a menține drept „temeinică și legală” soluția adoptată prin actul administrativ deși, în speță sunt incidente dispozițiile art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 11/1991. A considerat reclamanta că în mod neîntemeiat, s-a respins Sesizarea Societății în ceea ce privește constatarea și sancționarea contravenției reglementate de art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 11/1991, precum și cererea de revocare a actului administrativ emis în acest sens. Astfel, s-a realizat o analiză superficială a documentelor ce au fost prezentate de Societate, precum și o interpretare eronată a textului legal ce reglementează contravenția sus menționată. Pârâta a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată.

Hotărârea instanței de fond. Curtea de Apel București, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 851 din 16 februarie 2011 a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC W.S. SRL în contradictoriu cu pârâtul M.F.P. – D.G.A.S.P.N.P. și a anulat Decizia nr. 327615 din 16 aprilie 2009 emisă de pârât. A obligat pârâta să dispună continuarea cercetărilor în legătură cu sesizarea formulată de reclamantă sub nr. 86571 din 8 iulie 2008 și precizată ulterior. A respins capetele de cerere vizând obligarea pârâtei la emiterea deciziei de constatare și sancționare a contravențiilor cu obligarea pârâtei la 5000 RON cheltuieli de judecată către reclamantă

Motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței de fond. Prin decizia nr. 321828 din 21 august 2008, pârâta D.G.A.S.P.N.P.R. din cadrul M.E.F. a comunicat reclamantei SC W.S. SRL că faptele sesizate de către aceasta cu privire la încălcarea de către unul dintre foștii săi angajați a dispozițiilor art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 11/1991, nu au fost probate în mod pertinent pentru a se putea constata și sancționa o asemenea faptă ilicită. S-a arătat în cuprinsul adresei menționate că, în raport cu dispozițiile art. 21 alin. (2) și (3) și art. 22 și 23 C. muncii, nu se poate reține încălcarea de către foștii angajați ai reclamantei a unei clauze de neconcurență, întrucât contractul individual de muncă depus de reclamantă nu respectă cerințele impuse de dispozițiile Codului muncii referitoare la clauza de neconcurentă. În ceea ce privește încălcarea de către acești foști salariați a dispozițiilor art. 4 alin. (1) lit. b) autoritatea pârâtă a considerat ca insuficient simplul fapt de a considera confidențiale informațiile și documentele utilizate în activitatea reclamantei pentru a reprezenta secret comercial și implicit pentru a se putea constata încălcarea acestuia, astfel încât nu se poate reține incidența în cauză a dispozițiilor art. 4 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 11/1991. Curtea a reținut că în baza contractului individual de muncă înregistrat sub nr. 2903 din 21 august 2000 reclamanta a avut raporturi de muncă cu numitul O.B., până la data de 9 august 2008, când acesta a încetat ca urmare a demisiei angajatului. Numita A.R. a fost angajată în cadrul W. în baza contractului individual de muncă nr. 172 din 15 mai 2006, la data de 28 mai 2008 acesta prezentându-și demisia din funcția ocupată. Numitul I.B. a fost parte a contractului de muncă nr. 2870/2006 încheiat cu societatea reclamantă până la 15 aprilie 2008, dată la care și-a prezentat demisia din funcția ocupată. La data de 15 martie 2007 între societatea reclamantă și numitul E.S. a fost încheiat contractul individual de muncă 1119, ulterior acesta prezentându-și demisia din funcția ocupata. Astfel, a constatat prima instanță, din înscrisurile existente la dosarul cauzei, rezultă că numitul H.D. și-a început activitatea la W. în anul 2006, iar după constituirea Departamentului E. a fost desemnat la conducerea acestui departament, alături de pârâții A.R., E.S. și I.B., până la sfârșitul lunii mai 2008, când acesta a părăsit W. Curtea a apreciat că, prin natura și atribuțiile activității desfășurate, aceste persoane aveau acces la o serie de informații strict confidențiale, referitoare la afacerile de ansamblu ale SC W., fiind remunerate în consecință pentru activitatea desfășurată și caracterul strategic al acesteia. După părăsirea de către numitul H.D. a societății, a fost constituită SC F.S. SRL, având ca obiect principal de activitate unul similar cu cel al societății reclamante, respectiv consultanță și furnizare de produse software, iar ca administrator pe numitul O.B., numit în această funcție la 10 decembrie 2007. Totodată, această societate a preluat într-o mare măsură activitatea pe care SC W.S. SRL o presta în folosul unor clienți prin intermediul angajaților împotriva cărora societatea reclamantă a înțeles să se îndrepte. Curtea a constatat că în raport cu aceste aspecte și în raport cu dispozițiile art. 4 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 11/1991, autoritatea publică pârâtă nu a analizat situația de fapt supusă cenzurii sale prin prisma atribuțiilor oferite de textele de lege anterior menționate în sensul că a stabilit că nu se poate reține săvârșirea acestor contravenții în mod exclusiv prin raportare la conținutul clauzei de neconcurență prevăzut de dispozițiile Codului muncii. A reținut prima instanță că pârâta nu a avut în vedere și nu a analizat ansamblul material probator propus de reclamantă, în condițiile în care îi revenea competența de a analiza daca clientela SC W. a fost deturnată de către foștii săi salariați, prin folosirea legăturilor stabilite cu această clientelă în cadrul funcțiilor deținute anterior de către aceștia în cadrul societății reclamante. Existenta sau inexistenta unei clauze de neconcurentă sau a unei obligații de fidelitate în cadrul contractului individual de muncă, reprezintă în opinia Curții un aspect care ține de raporturile contractuale dintre părți, de un eventual cuantum al prejudiciului ce poate fi stabilit ca urmare a constatării încălcării dispozițiilor contractuale, fără legătură imediată cu stabilirea unei situații de fapt pe baza probatoriului administrat necesar pentru constatarea săvârșirii contravențiilor prevăzute de art. 4 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 11/1991. A mai reținut Curtea că, la emiterea deciziei contestate, autoritatea publică pârâtă nu a avut în vedere întregul material probator administrat în cauză, impunându-se reanalizarea acestuia inclusiv prin raportare la celelalte probe ulterioare pronunțării deciziei contestate, pe de o parte pentru o justă soluționare a cauzei, pe de altă parte, în considerarea chiar a celor reținute în cuprinsul actului administrativ contestat, respectiv concluziile acestuia referitoare la extinderea cercetărilor la pârâți, precum și la clienți, terțe persoane. Astfel, a reținut prima instanță, urmează ca la emiterea deciziei, pârâta să aibă în vedere Sentința arbitrală nr. 166 din 8 iulie 2009 și documentele ulterioare obținute de către reclamantă. În considerarea aspectelor de fapt și de drept reținute, neputându-se substitui autorității cu competențe în cauză, în ceea ce privește emiterea unui act administrativ de constatare și sancționare a contravenției, curtea a admis în parte acțiunea, a anulat Decizia nr. 327615 din 16 aprilie 2009 emisă de pârât, a obligat pârâta să dispună continuarea cercetărilor în legătură cu sesizarea formulată de reclamantă sub nr. 86571 din 8 iulie 2008 și precizată ulterior și a respins capetele de cerere vizând obligarea pârâtei la emiterea deciziei de constatare și sancționare a contravențiilor. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. civ., pârâta a fost obligată la plata sumei de 5000 RON cheltuieli de judecată către reclamantă. 3. Recursul formulat de pârâtul M.F.P. împotriva Sentinței civile nr. 851 din 16 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 9 și art. 304 1 C. proc. civ. 3.1. Instanța de fond, dispunând anularea Deciziei nr. 327615 din 16 aprilie 2009 s-a pronunțat cu privire la un act administrativ care nu a făcut obiectul cererii de chemare în judecată. 3.2. Reclamanta a depus în fața instanței de fond înscrisuri noi, care nu au fost prezentate la momentul formulării sesizării. Din acest motiv, aspectele reținute de instanța de fond prin care critica pârâta întrucât „nu a avut în vedere și nu a analizat ansamblul material probator propus de reclamantă” și respectiv „la emiterea deciziei contestate autoritatea publică pârâtă nu a avut în vedere întregul material probator administrat în cauză” sunt lipsite de relevanță, deoarece autoritatea emitentă a actelor administrative contestate nu a avut cunoștință de existența acestor înscrisuri până la momentul emiterii deciziilor. 3.3. Independent de existența înscrisurilor la momentul emiterii deciziilor, nu este justificat aspectul reținut de instanța de fond, potrivit căruia „existența sau inexistența unei clauze de neconcurență sau a unei obligații de fidelitate în cadrul contractului individual de muncă, reprezintă un aspect care ține de raporturile contractuale dintre părți, de un eventual cuantum al prejudiciului ce poate fi stabilit ca urmare a constatării încălcării dispozițiilor contractuale”. Prin propozițiile redate anterior, instanța de fond stabilește că pârâta trebuia să nu aplice legea, din moment ce face referire la posibilitatea de a se prezuma existența unei clauze de neconcurență, în afara condițiilor prevăzute de lege, respectiv a menționării exprese a unei astfel de clauze în contractul de muncă. 3.

Instanța de fond a refuzat să analizeze și să verifice legalitate actului administrativ contestat de reclamantă în raport de dispozițiile legale incidente cauzei. Instanța de fond trebuia să aibă în vedere că, în ceea ce privește dispozițiile art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale, modificată și completată, potrivit cărora „oferirea serviciilor de către salariatul exclusiv al unui comerciant unui concurent ori acceptarea unei asemenea oferte”, condiția esențială stipulată de lege pentru existența acestei contravenții este ca autorul acesteia să aibă calitatea de angajat exclusiv în cadrul societății reclamante, să își asume o clauză de neconcurență în termenii și condițiile de validitate prevăzuți de Legea nr. 53/2003, Codul muncii. 3.

În ceea ce privește încălcarea prevederilor art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 11/1991, trebuie avută în vedere definiția dată de lege secretului comercial, iar clasificarea informațiilor să fie făcută în cadrul firmei prin marcarea documentelor care le conțin în funcție de importanța acestora, astfel că informațiile invocate de reclamantă nu pot reprezenta secrete comercială. 3.

Instanța de fond a ignorat dispozițiile legale incidente în cauză și a apreciat în mod greșit că pârâtei îi revenea competența de a analiza dacă clientela SC W. a fost deturnată de către foștii săi salariați prin folosirea legăturilor stabilite cu această clientelă în cadrul funcțiilor deținute anterior de către aceștia în cadrul societății reclamante. 4. Apărările formulate de intimata-reclamantă SC W.S. SRL Prin întâmpinare, intimata solicită respingerea recursului ca nefondat. 4.1. Referirea în cuprinsul dispozitivului la o altă decizie nu exprimă altceva decât o simplă și evidentă eroare materială, respectiv menționarea eronată a unor cifre. 4.2. Recurentul a interpretat greșit noțiunea de salariat exclusiv, prin raportare numai la dispozițiile ce reglementează clauza de neconcurență ce poate fi inserată într-un contract individual de muncă și ignorând existența dispozițiilor ce reglementează obligația generală de fidelitate a salariatului, prevăzute de Codul muncii. 4.3. Documentele depuse la dosar dovedesc săvârșirea de către A.R. a contravenției reglementate de art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 11/1991. 4.4. În mod corect instanța de fond a reținut că autoritatea a făcut o analiză superficială a aspectelor de fapt ce dovedesc săvârșirea contravenției reglementate de dispozițiile art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 11/1991. II. Considerentele instanței de recurs. 1. Recursul este nefondat. 1.1. Motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., nu este întrunit, fiind evident că în cauză este vorba despre o eroare materială ce poate fi îndreptată pe calea prevăzută de art. 281 C. proc. civ. Niciun moment instanța de fond nu a avut în vedere anularea Deciziei nr. 327615 din 16 aprilie 2009, considerentele hotărârii pronunțate referindu-se numai la decizia a cărei anulare s-a cerut prin acțiunea introductivă. 1.2. În considerentele sentinței recurate, paragraful 4, instanța de fond a arătat în mod clar și neechivoc că autoritatea publică nu a avut în vedere întregul material probator, „impunându-se reanalizarea acestuia, inclusiv prin raportare la celelalte probe ulterioare pronunțării deciziei contestate”. Rezultă din cele sus menționate că recurentul a redat trunchiat în cadrul motivelor de recurs de la pct. 2, 3, 4, faptul că i s-a imputat acesteia că nu a analizat și probele depuse în fața instanței de judecată. Dimpotrivă, soluția primei instanțe a avut în vedere împrejurarea că autoritatea pârâtă nu a avut cunoștință de înscrisurile depuse în faza contencioasă. 1.3. Prevederile art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale, modificată și completată, leagă săvârșirea faptei (contravenției) de calitatea de salariat exclusiv a contravenientului. Nu există în legislație o definiție a „salariatului exclusiv”, de aceea, dobândirea acestei calități numai dacă este asumată o clauză de neconcurență în termenii și condițiile de validitate prevăzute de Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, în vigoare la data emiterii deciziei, este contrară accepțiunii termenului cuprins în art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 11/1991. Motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., apar astfel ca fiind nefondate. 1.4. Cu privire la motivele de recurs ce privesc contravenția prevăzută de art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 11/1991, instanța de fond a apreciat că se impune reanalizarea situației de fapt și din perspectiva înscrisurilor depuse după emiterea deciziei atacate, astfel încât orice apreciere făcută numai cu referire la aspectele deja analizate nu conduce la înlăturarea considerentelor sentinței recurate. 2. Față de acestea, nefiind întrunite motivele de recurs, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, se va respinge recursul ca nefondat.