ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3801/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 462/2010 pronunțată la data de 26 ianuarie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul C.N.S.A.S. în contradictoriu cu pârâtul O.A., din considerentele sentinței rezultând calitatea de lucrător al securității a pârâtului. Instanța de fond a reținut că pârâtul O.A. a fost verificat la cererea lui H.O., cerere înregistrată din 2 august 2011 la C.N.S.A.S. Reține prima instanță că din cuprinsul înscrisurilor aflate în arhiva fostei Securități, rezultă că pârâtul a avut gradul de căpitan (1973), maior (1978), locotenent colonel (1980, 1989), în cadrul I.J.

Neamț și în această calitate a desfășurat activități constând în „documentarea activității dușmănoase” a persoanelor semnalate cu „grave afirmații dușmănoase la adresa politicii statului și legături suspecte cu transfugi români ce fac parte din emigrația reacționară din străinătate”, „stabilirea atitudinii față de evenimentele interne ce au loc, anturajul și manifestările ce le are”, fiind astfel evidentă încălcarea dreptului la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor, prevăzute în art. 28 Constituția României din 1965 și art. 19 Pactul Internațional privind Drepturile civile și politice și dreptul la viața privată prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile civile și politice.

Instanța de fond a considerat ca lipsită de relevanță împrejurarea că pârâtul nu a avut legătură cu instrumentarea dosarului de urmărire informativă a numitului H.O.. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, recurs motivat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ.. Prin motivele de recurs formulate, recurentul-pârât susține în esență că în mod eronat instanța de fond a constatat existența calității de lucrător al securității în ceea ce-l privește, pentru că prin activitatea sa în calitate de căpitan, maior și respectiv locotenent-colonel în cadrul Inspectoratului de Poliție Neamț, nu a încălcat drepturi și libertăți fundamentale ale unor persoane urmărite informativ, dovadă fiind faptul că majoritatea acestor persoane nu au cerut niciodată deconspirarea celor ce au contribuit la întocmirea dosarului.

Susține recurentul-pârât că în ceea ce-l privește pe numitul H.O. a existat un plan de măsuri dar nu a fost întocmit și semnat de către el, ci de către colonelul Stanciu Vasile, iar sarcinile impuse de acel plan nu au fost realizate niciodată, ele rămânând doar pe hârtie, fapt ce explică și lipsa unor rapoarte sau procese-verbale de executare a măsurilor propuse în planul aprobat, înscrisuri cu care intimatul-reclamant să dovedească acuzațiile ce i se aduc. În plus, arată recurentul-pârât, în calitatea sa de ofițer de contraspionaj nu avea sarcini de supraveghere/ reprimare a celor semnalați cu comentarii sau preocupări dușmănoase la adresa conducerii de atunci a țării, ci a altui compartiment cu atribuții pe linia apărării constituției/ informații interne.

În lipsa unor dovezi, susține recurentul, din care să rezulte că s-a dedat la acte și fapte concrete de intimidare, amenințare, avertizare, conducere sau invitare la sediul organelor de stat, la partid, (…), la miliție, ascultare, audiere, cercetare, investigații sau acțiuni de avertizare personală sau publică, compromitere, difuzare sau prelucrare în cadrul colectivelor de salariați sau de conducere din unități sau instituții unde aceștia desfășurau o muncă utilă ca salariați, instanța de fond nu pute să rețină calitatea sa de lucrător al securității, potrivit art. 2 lit. a) O.U.G. nr. 24/2008.

Recurentul-pârât critică în continuare greșita soluționare a cauzei, sub aspectul soluționării excepției de necompetență materială a Curții de apel, considerând că ne aflăm în cazul prevăzut de art. 5 lit. b) Legea contenciosului administrativ, referitor la actele de comandament cu caracter militar și invocă în recurs și excepția lipsei calității procesuale active a C.N.S.A.S. în promovarea unor astfel de acțiuni, în temeiul O.U.G. nr. 24/2008. Recursul este întemeiat și urmează a fi admis, însă pentru alte considerente decât cele invocate de recurent. Din analiza hotărârii recurate, rezultă că dispozitivul acesteia nu cuprinde toate mențiunile prevăzute în minuta încheiată cu ocazia deliberării judecătorilor, instanța omițând a trece rezultatul deliberării ca urmare a admiterii acțiunii în sensul de a constata existența calității de lucrător al Securității a pârâtului O.A..

În atare situație se impunea pronunțarea unei încheieri ulterioare de către instanța de fond, în conformitate cu art. 281 1 C. proc. civ., încheiere prin care să se aducă lămuriri dispozitivului sentinței în acest sens, fiind acordate de către instanța de recurs mai multe termene de judecată. Potrivit art. 281 1 C. proc. civ. „în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii, ori acesta cuprinde dispoziții potrivnice, părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile potrivnice”. În speță, deși s-au acordat trei termene de judecată, părțile nu au făcut demersurile legale pentru lămurirea dispozitivului sentinței, astfel că în lipsa unei încheieri pronunțată în temeiul art. 281 1 C. proc.

civ., instanța de control judiciar nu poate proceda la analizarea legalității și temeiniciei hotărârii în calea de atac a recursului. Or, dacă în practica instanțelor s-a stabilit că încheierea de îndreptare eroare materială și deci și cea privind lămurirea dispozitivului se supune aceluiași regim juridic ca și hotărârea pe care o îndreaptă, în ceea ce privește deliberarea, întocmirea minutei și semnarea acesteia, nerespectarea acestor dispoziții procesuale conducând la nulitatea încheierii care poate fi invocată de instanța de recurs, în condițiile art. 306 C. proc. civ., cu atât mai mult lipsa unei astfel de încheieri îndreptățește la invocarea nulității hotărârii recurate, conform art. 105 alin. (2) C. proc.

civ. - hotărârea care nu poate fi analizată în ce privește legalitatea și temeinicia sa în lipsa încheierii privind lămurirea dispozitivului. Practic, dispozitivul sentinței nu cuprinde soluția pronunțată de instanță pe fondul cauzei, astfel încât, în temeiul art. 312 C. proc. civ., se impune casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. Cu ocazia rejudecării, prima instanță va analiza și susținerile făcute de recurentul-pârât prin motivele de recurs formulate, inclusiv cele privind excepția lipsei calității procesuale active a C.N.S.A.S. în formularea unor acțiuni întemeiate pe O.U.G. nr. 24/2008, excepție ridicată direct în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de O.A. împotriva sentinței civile nr. 462 din 26 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 iunie 2011.