ÎCCJ, Decizia nr. 305/2011

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 2030 din 26 noiembrie 2009 a Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petenta SC A SA Inotești - prin reprezentant D.M. împotriva rezoluției din 6 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, dispusă în Dosarul nr. 288/P/2008 și s-a menținut rezoluția atacată, cu obligarea petentei la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele: Prin rezoluția nr. 288/P/2008 din 6 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești s-a dispus în baza dispozițiilor art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen. neînceperea urmăririi penale față de C.A., S.V., A.E., S.D.I., R.Ș., T.I., S.C., V.A., Z.T., L.D. și B.G., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 208-209, art. 246, art. 264, art. 288, art. 289 și art. 291 C. pen. Împotriva acestei rezoluții, petenta a formulat plângere la procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, plângere care a fost respinsă prin rezoluția nr. 63/II/2/2009 din 29 ianuarie 2009. Procurorii au reținut că modul de soluționare a unei plângeri penale nu poate constitui temei pentru atragerea răspunderii penale a magistratului care a dispus soluția criticată, pentru contestarea căreia, petentul având posibilitatea exercitării căii de atac prevăzută de art. 278 și art. 278 1 C. proc.

pen. În temeiul art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., petenta SC A SA Inotești a formulat, în termen legal, plângere împotriva rezoluției nr. 288/P/2008 din 6 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești plângere care a fost respinsă ca nefondată prin sentința nr. 2030 din 26 noiembrie 2009 a Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu motivarea că actele premergătoare efectuate în cauză nu au confirmat existența unor indicii din care să rezulte săvârșirea infracțiunilor reclamate. Împotriva sentinței de respingere a plângerii, D.M., în nume propriu, și petenta SC A SA Inotești au declarat recurs. Examinând hotărârea atacată, potrivit art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petenta SC A SA Inotești nu este fondat, iar recursul declarat de D.M. este inadmisibil. I. În ceea ce privește recursul declarat de D.M., analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil, fiind declarat de o persoană fără calitate procesuală. Potrivit art. 24 C. proc. pen. persoana care a suferit prin fapta penală o vătămare fizică, morală sau materială, dacă participă în procesul penal se numește parte vătămată. Examinând lucrările dosarului, Înalta Curte constată că cea care a suferit o vătămare a fost SC A SA Inotești. Potrivit dispozițiilor art. 278 1 C. proc. pen., după respingerea plângerii făcută conform art. 275-278 C. proc.

pen., împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței, ori după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 de zile, la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță. Conform dispozițiilor art. 385 2 raportat la art. 362 lit. c) C. proc. pen., partea vătămată poate face recurs, în ce privește latura penală a cauzei. Din analiza textelor invocate rezultă că dreptul de a declanșa procedura verificării legalității și temeinicei rezoluțiilor procurorului de către instanța de judecată aparține, în exclusivitate, persoanelor arătate în art. 278 1 C. proc.

pen. Dispozițiile de procedură sunt de strictă interpretare, astfel încât plângerea împotriva soluțiilor procurorului nu poate fi făcută decât de persoanele indicate în mod expres de lege. Prin urmare, în speță, D.M. nu putea formula recurs împotriva sentinței nr. 2030 din 26 noiembrie 2009 a Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, neavând calitatea procesuală de parte vătămată, calitate ce revine numai petentei SC A SA Inotești. În consecință, recursul fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., urmează a respinge ca inadmisibil recursul declarat de D.M. împotriva sentinței primei instanțe. II. În ceea ce privește recursul declarat de petenta SC A SA Inotești: Din analiza actelor premergătoare efectuate nu a rezultat că intimații C.A., S.V., A.E., S.D.I., R.Ș., T.I., S.C., V.A., Z.T., L.D.

și B.G. , ar fi săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunilor prevăzute de art. 208-209, art. 246, art. 264, art. 288, art. 289 și art. 291 C. pen. În cauza de față, magistrații intimați procurori și-au exercitat atribuțiile cu care au fost investiți, analizând plângerile formulate și probele administrate în scopul aflării adevărului și dispunând soluții, conform convingerilor lor obiective și nepărtinitoare, astfel încât Înalta Curte apreciază că învinuirile aduse acestora nu sunt întemeiate, simplele afirmații și aprecieri subiective ale petentei, nesusținute de probe, neafectând temeinicia soluțiilor pronunțate. Emiterea de soluții nefavorabile petentei, nu conferă automat date sau indicii cu privire la săvârșirea unor fapte penale, având în vedere faptul că aceasta avea posibilitatea exercitării căilor de control judecătoresc.

Potrivit dispozițiilor art. 63 alin. (3) C. proc. pen., soluția pronunțată de magistrați, pe baza probelor administrate, reflectă modul în care aceștia le-au apreciat în urma examinării lor și nu trebuie să conducă obligatoriu la concluzia săvârșirii vreunei fapte prevăzute de legea penală. În speță, intimații magistrați judecători au pronunțat o hotărâre, în concordanță cu probatoriile administrate, cu respectarea dispozițiilor legale. Simpla împrejurare că petenta este nemulțumită de soluția adoptată într-o cauză nu constituie motiv pentru antrenarea răspunderii penale a magistraților care au emis-o, atâta timp cât, din actele premergătoare urmării penale nu a rezultat că aceștia ar fi săvârșit o infracțiune în legătură cu îndeplinirea activității de jurisdicție sau că și-ar fi îndeplinit, în mod defectuos atribuțiile de serviciu , soluțiile pronunțate de magistrații judecători putând fi supuse controlului prin intermediul căilor de atac.

După epuizarea căilor de atac nici un alt organ nu poate pune în discuție autoritatea acestor decizii ale magistraților, o eventuală punere în discuție ar însemna reluarea unor chestiuni asupra cărora există autoritate de lucru judecat. Mai mult decât instanța penală sesizată în condițiile art. 278 1 C. proc. pen., nu se poate substitui instanțelor de control judiciar, și în consecință, nu se poate pronunța asupra temeiniciei și legalității hotărârilor pronunțate de o altă instanță.

De asemenea, nu se poate reține în sarcina intimaților nici infracțiunea prevăzută de art. 264 C. pen., întrucât în sarcina acestuia nu s-a reținut existența vreunui ajutor dat unui infractor fără o înțelegere stabilită înainte sau în timpul săvârșirii infracțiunii, pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracțiunii și nici cea prevăzută de art. 289 C. pen., întrucât nu ne aflăm în prezența falsificării unui înscris oficial.

Deoarece din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimații, în exercitarea atribuțiilor de serviciu ar fi cauzat vreo vătămare a intereselor legale ale unei persoane, că ar fi acordat ajutor unui infractor, fără o înțelegere stabilită înainte sau în timpul săvârșirii infracțiunii, pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului, folosul sau produsul infracțiunii și că nu ne aflăm în prezența falsificării unui înscris oficial, în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de aceștia. În consecință, soluția primei instanțe de respingere a plângerii petentei SC A SA Inotești împotriva rezoluției nr. 288/P/2008 din 6 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești este legală și temeinică.

Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta SC A SA Inotești împotriva sentinței primei instanțe. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul D.M. și recurenta petentă SC A SA Inotești vor fi obligați la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de D.M. împotriva sentinței nr. 2030 din 26 noiembrie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 116/42/2009. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta SC A SA Inotești împotriva aceleiași sentințe. Obligă recurentul D.M. și recurenta petentă SC A SA Inotești la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 23 mai 2011.