ÎCCJ, Decizia nr. 305/2011

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 2030 din 26 noiembrie 2009

a Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respinsă, ca

nefondată, plângerea formulată de petenta SC A SA Inotești - prin reprezentant D.M.

împotriva rezoluției din 6 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Ploiești, dispusă în Dosarul nr. 288/P/2008 și s-a menținut rezoluția

atacată, cu obligarea petentei la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Prin

rezoluția nr. 288/P/2008 din 6 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel Ploiești s-a dispus în baza dispozițiilor art. 228 alin. (4) raportat

la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale față de

C.A., S.V., A.E., S.D.I., R.Ș., T.I., S.C., V.A., Z.T., L.D. și B.G.,

sub

aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 208-209, art. 246, art. 264,

art. 288, art. 289 și art. 291 C. pen.

Împotriva acestei

rezoluții, petenta a formulat plângere la procurorul general adjunct al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, plângere care a fost respinsă

prin rezoluția nr. 63/II/2/2009 din 29 ianuarie 2009.

Procurorii au reținut

că modul de soluționare a unei plângeri penale nu poate constitui temei pentru

atragerea răspunderii penale a magistratului care a dispus soluția criticată,

pentru contestarea căreia, petentul având posibilitatea exercitării căii de

atac prevăzută de art. 278 și art. 278

1

C. proc. pen.

În temeiul art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., petenta SC A SA Inotești a formulat, în termen legal,

plângere împotriva rezoluției nr. 288/P/2008 din 6 ianuarie 2009 a Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Ploiești plângere care a fost respinsă ca nefondată

prin sentința nr. 2030 din 26 noiembrie 2009 a Secției penale a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, cu motivarea că actele premergătoare efectuate în cauză

nu au confirmat existența unor indicii din care să rezulte săvârșirea infracțiunilor

reclamate.

Împotriva sentinței

de respingere a plângerii, D.M., în nume propriu, și petenta SC A SA Inotești au

declarat recurs.

Examinând hotărârea

atacată, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

constată că recursul declarat de petenta SC A SA Inotești nu este fondat, iar

recursul declarat de D.M. este inadmisibil.

I. În ceea ce privește

recursul declarat de D.M., analizând actele și lucrările dosarului, Înalta

Curte constată că recursul este inadmisibil, fiind declarat de o persoană fără

calitate procesuală.

Potrivit art. 24 C.

proc. pen. persoana care a suferit prin fapta penală o vătămare fizică, morală

sau materială, dacă participă în procesul penal se numește parte vătămată.

Examinând lucrările

dosarului, Înalta Curte constată că cea care a suferit o vătămare a fost SC A

SA Inotești.

Potrivit

dispozițiilor art. 278

1

C. proc. pen., după respingerea plângerii

făcută conform art. 275-278 C. proc. pen., împotriva rezoluției de neîncepere a

urmăririi penale sau a ordonanței, ori după caz, a rezoluției de clasare, de

scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, persoana

vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt

vătămate pot face plângere, în termen de 20 de zile, la instanța căreia i-ar

reveni competența să judece cauza în primă instanță.

Conform dispozițiilor

art. 385

2

raportat la art. 362 lit. c) C. proc. pen., partea

vătămată poate face recurs, în ce privește latura penală a cauzei.

Din analiza textelor

invocate rezultă că dreptul de a declanșa procedura verificării legalității și

temeinicei rezoluțiilor procurorului de către instanța de judecată aparține, în

exclusivitate, persoanelor arătate în art. 278

1

C. proc. pen.

Dispozițiile de procedură sunt de strictă interpretare, astfel încât plângerea

împotriva soluțiilor procurorului nu poate fi făcută decât de persoanele indicate

în mod expres de lege.

Prin urmare, în

speță, D.M. nu putea formula recurs împotriva sentinței nr. 2030 din 26

noiembrie 2009 a Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, neavând

calitatea procesuală de parte vătămată, calitate ce revine numai petentei SC A

SA Inotești.

În consecință,

recursul fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală, Înalta Curte,

în baza art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., urmează a respinge

ca inadmisibil recursul declarat de D.M. împotriva sentinței primei instanțe.

II. În ceea ce

privește recursul declarat de petenta SC A SA Inotești:

Din

analiza actelor premergătoare efectuate nu a rezultat că intimații C.A., S.V., A.E.,

S.D.I., R.Ș., T.I., S.C., V.A., Z.T., L.D. și B.G.

,

ar

fi săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a

infracțiunilor prevăzute de art.

208-209, art. 246, art.

264, art. 288, art. 289 și art. 291 C. pen.

În cauza de față,

magistrații intimați procurori și-au exercitat atribuțiile cu care au fost

investiți, analizând plângerile formulate și probele administrate în scopul

aflării adevărului și dispunând soluții, conform convingerilor lor obiective și

nepărtinitoare, astfel încât Înalta Curte apreciază că învinuirile aduse

acestora nu sunt întemeiate, simplele afirmații și aprecieri subiective ale

petentei, nesusținute de probe, neafectând temeinicia soluțiilor pronunțate.

Emiterea de soluții

nefavorabile petentei, nu conferă automat date sau indicii cu privire la

săvârșirea unor fapte penale, având în vedere faptul că aceasta avea

posibilitatea exercitării căilor de control judecătoresc.

Potrivit

dispozițiilor art. 63 alin. (3) C. proc. pen., soluția pronunțată de

magistrați, pe baza probelor administrate, reflectă modul în care aceștia le-au

apreciat în urma examinării lor și nu trebuie să conducă obligatoriu la

concluzia săvârșirii vreunei fapte prevăzute de legea penală.

În speță, intimații

magistrați judecători au pronunțat o hotărâre, în concordanță cu probatoriile

administrate, cu respectarea dispozițiilor legale.

Simpla împrejurare că

petenta este nemulțumită de soluția adoptată într-o cauză nu constituie motiv

pentru antrenarea răspunderii penale a magistraților care au emis-o, atâta timp

cât, din actele premergătoare urmării penale nu a rezultat că aceștia ar fi

săvârșit o infracțiune în legătură cu îndeplinirea activității de jurisdicție

sau că și-ar fi îndeplinit, în mod defectuos atribuțiile de serviciu

,

soluțiile pronunțate

de magistrații judecători putând fi supuse controlului prin intermediul căilor

de atac.

După epuizarea căilor

de atac nici un alt organ nu poate pune în discuție autoritatea acestor decizii

ale magistraților, o eventuală punere în discuție ar însemna reluarea unor

chestiuni asupra cărora există autoritate de lucru judecat.

Mai mult decât

instanța penală sesizată în condițiile art. 278

1

C. proc. pen., nu

se poate substitui instanțelor de control judiciar, și în consecință, nu se

poate pronunța asupra temeiniciei și legalității hotărârilor pronunțate de o

altă instanță.

De asemenea, nu se

poate reține în sarcina intimaților nici infracțiunea prevăzută de art. 264 C.

pen., întrucât în sarcina acestuia nu s-a reținut existența vreunui ajutor dat

unui infractor fără o înțelegere stabilită înainte sau în timpul săvârșirii

infracțiunii, pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau

executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul

infracțiunii și nici cea prevăzută de art. 289 C. pen., întrucât nu ne aflăm în

prezența falsificării unui înscris oficial.

Deoarece din actele

premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimații, în exercitarea

atribuțiilor de serviciu ar fi cauzat vreo vătămare a intereselor legale ale

unei persoane, că ar fi acordat ajutor unui infractor, fără o înțelegere

stabilită înainte sau în timpul săvârșirii infracțiunii, pentru a îngreuna sau

zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura

infractorului, folosul sau produsul infracțiunii și că nu ne aflăm în prezența

falsificării unui înscris oficial, în mod corect s-a dispus neînceperea

urmăririi penale față de aceștia.

În consecință,

soluția primei instanțe de respingere a plângerii petentei SC A SA Inotești

împotriva rezoluției nr. 288/P/2008 din 6 ianuarie 2009 a Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Ploiești este legală și temeinică.

Înalta Curte, în baza

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petenta SC A SA Inotești împotriva sentinței

primei instanțe.

Conform art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., recurentul D.M. și recurenta petentă SC A SA Inotești vor fi

obligați la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de D.M. împotriva sentinței nr. 2030 din 26

noiembrie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, în Dosarul nr. 116/42/2009.

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petenta SC A SA Inotești împotriva aceleiași

sentințe.

Obligă recurentul D.M.

și recurenta petentă SC A SA Inotești la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu

de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 23 mai 2011.