ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 202/2013

Asupra cauzei

penale de față:

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

decizia penală nr. 49/R din 16 ianuarie 2012, pronunțată în dosarul

1735/59/2011, Curtea de Apel Timișoara a respins, ca inadmisibilă, contestația

în anulare formulată de contestatorul T.I.F. împotriva deciziei penale nr. 1737

din 03 noiembrie 2011 pronunțată în dosarul nr. 6054.1/325/2008 al aceleiași

instanțe, prin care s-a respins, ca nefondat, recursul formulat de contestator

împotriva sentinței penale nr. 1815 din 29 iunie 2011 a Judecătoriei Timișoara.

În

susținerea contestației în anulare, contestatorul a invocat motivul de

contestație prevăzut de art. 386 lit. c) C. proc. pen., arătând că instanța de

recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal,

dintre cele prevăzute în art. 10 lit. f)-i

1

) C. proc. pen., cu

privire la care existau probe la dosar.

A învederat, în esență, că plângerea formulată de petenta

D.G.F.P. Timiș, în cadrul procedurii prevăzute de art. 278

1

C. proc.

pen., care a dus la desființarea rezoluțiilor parchetului prin care s-a dispus

și, respectiv menținut, soluția inițială a netrimiterii sale în judecată, a

fost tardiv formulată la instanța de judecată și, cu toate acestea, ca urmare a

admiterii acestei plângeri, contestatorul a fost condamnat la o pedeapsă cu

închisoarea.

În

consecință, față de tardivitatea formulării plângerii petentei, a susținut că

soluția corectă în cauză este încetarea procesului penal, conform art. 10 lit. f)

C. proc. pen., aspect asupra căruia instanța de recurs avea obligația de a se

pronunța din oficiu, chiar dacă nu a fost invocat de niciuna dintre părți.

Analizând admisibilitatea în principiu a contestației în

anulare, prin prisma motivului invocat de contestator, Curtea a examinat

îndeplinirea următoarelor condițiilor cumulative: instanța de recurs să nu se

fi pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal, dintre cele

prevăzute de art. 10 lit. f)-i

1

) C. proc. pen. și, deși ar fi putut

să ia în considerare din oficiu respectiva cauză, nu a reținut existența sa, ca

o omisiune esențială; cauza de încetare a procesului penal să fi fost formulată

în fața instanței de recurs; analizarea cauzei de încetare a procesului penal

să nu presupună o rejudecare a fondului.

Văzând aceste condiții, Curtea a reținut că analizarea, la

acest moment procesual, a tardivității formulării plângerii petentei, echivalează

cu rejudecarea recursului și presupune încălcarea autorității de lucru judecat

a unei hotărâri penale definitive.

În

consecință, Curtea de Apel Timișoara - secția penală, a respins, ca

inadmisibilă, contestația în anulare formulată de inculpatul T.I.F.

Împotriva

deciziei penale nr. 49/R din 16 ianuarie 2012 a Curții de Apel Timișoara - secția

penală, a formulat recurs contestatorul T.l.F.

În

susținerea recursului a invocat, în esență, aceleași argumente prezentate și în

susținerea contestației în anulare.

Înalta

Curte constată că recursul declarat de contestatorul T.l.F. este inadmisibil,

pentru considerentele care urmează:

Prin

decizia penală nr. 49/R din 16 ianuarie 2012, pronunțată în dosarul

1735/59/2011, Curtea de Apel Timișoara a respins, ca inadmisibilă, contestația

în anulare formulată de contestatorul T.l.F. împotriva deciziei penale nr. 1737

din 03 noiembrie 2011 pronunțată în dosarul nr. 6054.1/325/2008 al aceleiași

instanțe, prin care s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de contestator

împotriva sentinței penale nr. 1815 din 29 iunie 2011 a Judecătoriei Timișoara.

Potrivit

dispozițiilor art. 392 C. proc. civ., deciziile pronunțate în soluționarea

contestației în anulare sunt definitive, legea neprevăzând posibilitatea

atacării acestora cu vreuna din căile ordinare de atac sau cu o nouă cale

extraordinară de atac.

În

cauză, contestatorul a formulat recurs împotriva unei decizii definitive,

pronunțate în soluționarea unei contestații în anulare.

Dând

eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, privind

exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și a

celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea

fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția

pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea

procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru

persoane aflate în situații identice.

Revine,

așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în

condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a

provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul II,

Capitolul III, Secțiunile I și II C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac

este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii

procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi

supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare

și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Astfel,

potrivit art. 385

1

C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare pe

calea recursului, exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate

de lege.

Așadar,

limitând calea de atac menționată, exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate

de lege, Codul de procedură penală a stabilit principiul unicității acesteia.

În

cauză, se constată că, contestatorul a formulat cerere de recurs împotriva unei

hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea acestei căi de atac,

recursul declarat neîntrunind cerințele textului de lege menționat, încălcând

principiul unicității acestei căi de atac și, ca atare, nefiind admisibil.

Or,

recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea

procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și,

din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru

considerentele ce preced, constatându-se că, în cauză, recurentul a formulat

recurs împotriva unei hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea

acestei căi de atac, potrivit art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc.

pen., recursul va fi respins, ca inadmisibil.

Văzând

și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de contestatorul T.l.F. împotriva deciziei

penale nr. 49/R din 16 ianuarie 2012 a Curții de Apel Timișoara - secția penală.

Obligă

contestatorul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă

Pronunțată în

ședință publică, azi 21 ianuarie 2013