ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 117/2012

Asupra cererii de

contestație în anulare de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

La 16 iunie 2011, a

fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția penală, cererea de

contestație în anulare formulată de contestatorul D.C. împotriva sentinței

penale nr. 360/PI din 25 iunie 2007.

În motivarea

demersului său, contestatorul, invocând ca temei de drept dispozițiile art. 386

și urm. C. proc. pen. a arătat faptul că prin sentința penală mai

sus-menționată (sentință rămasă definitivă prin neexercitarea căilor de atac) a

fost condamnat de Tribunalul Timiș pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de

art. 215 alin. (2), (3), (4) și (5) C. pen. cauza a fost judecată în lipsă sa

la termenul din data de 25 iunie 2007 și, că atât în cursul urmăririi penale

cât și în cursul soluționării cauzei pe fond, i-a fost încălcat dreptul la

apărare, că de asemenea, același lucru întâmplându-se, și cu prilejul

soluționării cererii sale de revizuire.

Prin sentința penală

nr. 340 din 24 august 2011, Tribunalul Timiș, secția penală a declinat

competența de soluționarea a cererii având ca obiect contestație în anulare,

formulată de contestatorul D.C. în favoarea înaltei Curți de Casație și

Justiție.

Pentru a hotărî

astfel, instanța a reținut că sunt supuse contestației în anulare hotărârile

penale definitive pronunțate de instanțele de recurs și, în mod excepțional,

ultima hotărâre definitivă în cazul prevăzut de art. 386 lit. d) C. proc. pen.

Deși hotărârea

atacată de contestator, pronunțată de Tribunalul Timiș este o hotărâre

definitivă, aceasta nu îndeplinește cealaltă condiție cerută de textul art. 386

alin. (1) C. proc. pen. pentru a atrage competența de soluționare a acestei

instanțe, întrucât nu este pronunțată de Tribunalul Timiș în recurs și, de

asemenea, nu vizează cazul prevăzut de art. 386 lit. d) C. proc. pen.

S-a apreciat că,

raportat la obiectul judecății, inculpatul fiind condamnat pentru săvârșirea

infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2)-(5) C. pen.,

competența de soluționare a recursului împotriva sentinței penale nr. 360/PI

din 25 iunie 2007 a Tribunalului Timiș aparținea potrivit art. 29 pct. 2 lit.

b) C. proc. pen., Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Cererea de

contestație în anulare este inadmisibilă.

Art. 386 C. proc.

pen. prevede că împotriva hotărârilor penale definitive se poate face

contestație în anulare, iar art. 389 C. proc. pen. arată că cererile de

contestație în anulare pentru cazurile prevăzute de art. 386 alin. (1) lit.

a)-c) și e) sunt de competența instanței de recurs care a pronunțat hotărârea a

cărei anulare se cere.

Analizând actele din

dosar Înalta Curte constată că numitul D.C. a formulat cerere de contestație în

anulare împotriva unei sentințe penale rămasă definitivă prin neexercitarea

căilor de atac prevăzute de lege și nu împotriva unei decizii definitive

pronunțată de o instanță de recurs, cum prevede textul de lege mai sus-arătat.

Așa fiind, cererea de

contestație în anulare formulată de contestator, va fi respinsă ca

inadmisibilă, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către

stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, cererea de contestație în anulare formulată de contestatorul D.C.

împotriva sentinței penale nr. 360/PI din 25 iunie 2007 a Tribunalului Timiș,

secția penală pronunțată în dosarul nr. 6317/30/2006.

Obligă contestatorul

la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 18 ianuarie 2012.