ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 556/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de recurs, înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 10 iulie 2007 și la Consiliul Superior al Magistraturii la data de 12 iulie 2007, recurentele P.E., G.M., S.M.B. și P.M.Z. - judecători la Înalta Curte de Casație și Justiție , în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, au declarat recurs, în termen legal, împotriva hotărârii nr. 477 din 26 iunie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii. Cererea de recurs înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție a format obiectul dosarului nr. 6570/1/2007, iar cererea de recurs înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii a fost înaintată secției de contencios administrativ și fiscal a Instanței Supreme, formând obiectul Dosarului nr. 6778/1/2007.

Prin încheierea pronunțată la data de 13 decembrie 2007 în Dosarul nr. 6570/1/2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, s ecția de contencios administrativ și fiscal, constatând îndeplinite cerințele prevăzute de art. 164 alin. (1) C. proc. civ., a dispus conexarea la acest dosar a cauzei ce face obiectul Dosarului nr. 6778/1/2007. Prin cererea de recurs, recurentele au solicitat anularea hotărârii nr. 477 din 26 iunie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii pentru următoarele motive de nelegalitate în sensul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.: Recurentele arată că beneficiază de cumulul pensiei de serviciu cu indemnizația corespunzătoare funcției de judecător în temeiul dispozițiilor art. 64 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în forma inițială, publicată în M.Of.

nr. 576/29.06.2004, și art. 94 din Legea nr. 19/2000. Prin hotărârea recurată, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în mod nelegal, a hotărât „eliberarea din funcție a judecătorilor și procurorilor care au obținut decizii de pensionare și care au procedat la punerea în plată a acestora, continuându-și activitatea, fără a opera o reîncadrare în funcție, cumulând astfel drepturile de pensie cu indemnizația pentru activitatea desfășurată”.

Recurentele arată că hotărârea recurată: - aduce atingere drepturilor câștigate potrivit reglementărilor în vigoare la momentul când au dobândit beneficiul cumulului pensiei de serviciu cu indemnizația de judecător; - retroactivează întrucât se aplică unor raporturi juridice derulate anterior adoptării ei; - are caracter discriminatoriu, întrucât dispune eliberarea din funcție numai în privința magistraților beneficiari ai pensiei de serviciu puse în plată care au fost menținuți în funcție conform dispozițiilor art. 64 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 (forma inițială), iar nu și în privința magistraților pensionați pentru limită de vârstă și reîncadrați conform dispozițiilor alin. (2) al aceluiași articol.

Hotărârea recurată este nelegală și datorită faptului că introduce un nou caz de eliberare din funcție a magistraților, care se adaugă celor prevăzute de dispozițiile art. 65 din Legea nr. 303/2004, republicată în M.Of. nr. 826/13.09.2005. În probațiune, recurentele au depus copii ale carnetelor de muncă. Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a depus copia hotărârii nr. 477 din 26 iunie 2007 și documentele întocmite de compartimentele de specialitate din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, care au stat la baza adoptării hotărârii, și anume: nota Direcției resurse umane și organizare și punctul de vedere din 02 martie 2007 emis de Direcția legislație, documentare și contencios.

Analizând cauza, în raport cu dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ. și prin prisma dispozițiilor legale incidente, Curtea constată că recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare: I. Hotărârea nr. 477 din 26 iunie 2007 a fost adoptată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii în temeiul dispozițiilor art. 35 lit. f) din Legea nr. 317/2004, republicată. Potrivit art. 35 din Legea nr. 317/2004, republicată: „Art.

35 - Plenul Consiliului Superior al Magistraturii are următoarele atribuții referitoare la cariera judecătorilor și procurorilor: a) propune Președintelui României numirea în funcție și eliberarea din funcție a judecătorilor și a procurorilor, cu excepția celor stagiari; b) numește judecătorii stagiari și procurorii stagiari, pe baza rezultatelor obținute la examenul de absolvire a Institutului Național al Magistraturii; c) dispune promovarea judecătorilor și a procurorilor; d) eliberează din funcție judecătorii stagiari și procurorii stagiari; e) propune Președintelui României conferirea de distincții pentru judecători și procurori, în condițiile legii; f) îndeplinește orice alte atribuții stabilite prin lege sau regulament.

” Așa cum rezultă din chiar debutul hotărârii recurate, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a procedat la adoptarea actului respectiv având în vedere „propunerile de soluționare a unor situații întâlnite în practică în legătură cu pensionarea judecătorilor și procurorilor”, propuneri prezentate în nota Direcției resurse umane și organizare. Prin hotărârea nr. 477 din 26 iunie 2007, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât „eliberarea din funcție a judecătorilor și procurorilor care au obținut decizii de pensionare și care au procedat la punerea în plată a acestora, continuându-și activitatea, fără a opera o reîncadrare în funcție, cumulând astfel drepturile de pensie cu indemnizația pentru activitatea desfășurată”.

Este necontestat faptul că eliberarea din funcție a judecătorilor și procurorilor se circumscrie noțiunii de „carieră”, fiind actul care încheie evoluția profesională a magistratului. Eliberarea din funcție a judecătorilor și procurorilor este reglementată în Capitolul VII – „ Suspendarea din funcție și încetarea funcției de judecător și procuror ” din Legea nr. 303/2004, republicată.

În privința eliberării din funcție a judecătorilor și procurorilor, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii exercită atribuțiile prevăzute de dispozițiile mai sus citate ale art. 35 lit. a) și d) din Legea nr. 317/2004, republicată, și anume: - propune Președintelui României numirea în funcție și eliberarea din funcție a judecătorilor și a procurorilor, cu excepția celor stagiari [lit. a)]; - eliberează din funcție judecătorii stagiari și procurorii stagiari [lit. d)]. Exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 35 lit. a) și d) din Legea nr. 317/2004, republicată, se realizează prin adoptarea de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a unor hotărâri referitoare la situații individuale, identificate în concret, prin care se propune ori se dispune, după caz, eliberarea din funcție a unuia sau mai multor judecători sau procurori.

În cauză, însă, se constată că hotărârea nr. 477 din 26 iunie 2007 se aplică unui număr nedeterminat de persoane, întrucât reglementează cu caracter de principiu, conform chiar susținerilor orale ale reprezentantei intimatului, în privința eliberării din funcție a judecătorilor și procurorilor care se încadrează într-o anumită ipoteză juridică (cumul al pensiei pentru limită de vârstă cu indemnizația). Așa fiind, în raport de obiectul pe care îl reglementează, hotărârea în discuție este un act administrativ cu caracter normativ, cunoscut fiind faptul că, potrivit clasificării actelor administrative, acestea se împart în funcție de întinderea efectelor juridice și sfera destinatarilor, în acte cu caracter individual, care produc efecte față de o persoană sau un grup de persoane dinainte stabilite, și acte cu caracter normativ, care produc efecte erga omnes.

Consiliul Superior al Magistraturii poate adopta astfel de hotărâri cu caracter normativ numai în situațiile expres și limitativ prevăzute de art. 38 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicată, și anume: - Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor; - Regulamentul de organizare și funcționare a C.S.M.; - Regulamentul privind procedura alegerii membrilor C.S.M.; - Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești; - alte regulamente și hotărâri prevăzute în Legea nr. 303/2004, republicată, și în Legea nr. 304/2004, republicată. Per a contrario, în materia eliberării din funcție a judecătorilor și procurorilor Plenul Consiliului Superior al Magistraturii adoptă acte administrative cu caracter individual.

Sub acest aspect, Curtea constată că, deși în privința eliberării din funcție a judecătorilor și procurorilor, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii are doar atribuția de a face propuneri în acest sens Președintelui României, prin hotărârea recurată a statuat, de principiu, cu caracter normativ în această materie, adoptând un act cu caracter normativ care nu se regăsește între cele enumerate de art. 38 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicată. În acest sens, Curtea are în vedere și jurisprudența secției în privința naturii juridice a hotărârilor Plenului Consiliului Superior al Magistraturii , (Controlul de legalitate al hotărârilor Consiliului Superior al Magistraturii, Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, Ed. Hamangiu, București, 2007, pag.

8-9). De altfel, împrejurarea că hotărârea nr. 477 din 26 iulie 2007 este un veritabil act administrativ cu caracter normativ aplicabil unui număr nedeterminat de subiecte de drept calificate rezultă și din faptul că a fost atacată în mod separat și de alți magistrați, care, însă, nu se încadrau în sfera persoanelor cărora li se adresează hotărârea, motiv pentru care instanța nu a analizat în fond legalitatea actului (ex: decizia nr. 4539 din 23 noiembrie 2007 și decizia nr. 607 din 15 februarie 2008). Având în vedere natura juridică, de act cu caracter normativ, a hotărârii nr. 477 din 26 iunie 2007, Curtea constată că recurentele au un interes legitim privat, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cu care interesul legitim privat este definit ca: „posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor și previzibil, prefigurat”.

Întrucât actul atacat se aplică unui număr nedeterminat de subiecte de drept care se înscriu în ipoteza juridică a reglementării, este evident interesul recurentelor în promovarea acțiunii în anulare și este justificat de o posibilă atingere adusă drepturilor lor subiective viitoare în considerarea situației în care se află: cumul al pensiei cu indemnizația. Față de cele mai sus reținute, Curtea constată că prin adoptarea hotărârii nr. 477 din 26 iunie 2007, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a emis un act cu depășirea limitelor competenței ce îi revine potrivit legii.

Dovadă în acest sens este și faptul că, în mod eronat, au fost invocate dispozițiile citate mai sus ale art. 35 lit. f) din Legea nr. 317/2004, republicată, ca temei de drept pentru adoptarea hotărârii nr. 477 din 26 iunie 2007. Aceasta în condițiile în care nici Legea nr. 303/2004, nici Legea nr. 317/2004 și nici regulamentele cu caracter normativ emise în aplicarea acestor legi nu îi stabilesc vreo competență în emiterea unor reglementări cu caracter de principiu în materia eliberării din funcție a judecătorilor și procurorilor. Or, atât doctrina, cât și jurisprudența sunt unanime în aprecierea că actul emis de o autoritate publică cu încălcarea competenței ce îi revine este lovit de nulitate absolută.

II. Independent de cele reținute mai sus, demn de semnalat este faptul că în hotărârea recurată, deși se face o analiză a textelor și dispozițiilor legale care reglementează, în timp, eliberarea din funcție a magistraților, precum și posibilitatea cumulului între pensie și indemnizație, nu se face nicio distincție între magistrații pensionați pentru limită de vârstă în temeiul Legii nr. 303/2004 în forma inițială și magistrații pensionați pentru limită de vârstă după modificările aduse prin Legea nr. 247/2005, pe de o parte. Pe de altă parte, se face confuzie între ipoteza prevăzută de art. 64 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 (forma inițială), care reglementează menținerea în funcție a magistraților pensionați pentru limită de vârstă, și ipoteza reglementată de alin. (2) al aceluiași articol, care reglementează reîncadrarea magistraților pensionați anterior.

Cu alte cuvinte, nu se face nicio distincție între continuarea activității de magistrat și reluarea acestei activități prin reîncadrarea în funcție. Conform principiului de drept tempus regit actum, legalitatea celor două operațiuni (pensionarea și menținerea în funcție) referitoare la carierea recurentelor se verifică în raport cu dispozițiile incidente în perioada respectivă, și anume: martie-iulie 2005, așa cum rezultă din mențiunile înscrise în carnetele de muncă ale persoanelor respective. În această privință, Curtea constată că, în mod legal, în temeiul art. 81 din Legea nr. 303/2004, în forma inițială, în vigoare în perioada în discuție, recurentele au fost propuse pentru pensie de serviciu, pentru ca, în temeiul dispozițiilor art. 64 alin. (1) din aceeași lege, să fie menținute în funcție după împlinirea vârstei de pensionare.

Sub acest aspect, este întemeiată critica recurentelor în sensul că prin hotărârea recurată se creează o discriminare între categoria magistraților pensionați și menținuți în funcție conform art. 64 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în forma inițială, în privința cărora prin hotărârea recurată s-a hotărât eliberarea din funcție, și categoria magistraților pensionați și reîncadrați în funcție conform alin. (2) din aceeași lege. Totodată, Curtea constată că, în privința problemei în discuție, art. 94 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 19/2000 a permis și permite pensionarilor pentru limită de vârstă să cumuleze pensia cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională, indiferent de nivelul veniturilor respective.

În consecință, cumulul de care pensionarii pentru limită de vârstă beneficiază în raport cu dispozițiile în vigoare la momentul obținerii, presupune în mod necesar recunoașterea pentru viitor a drepturilor legal câștigate. Curtea mai reține că, în mod nelegal, cu încălcarea principiului tempus regit actum, a principiului neretroactivității legii civile și a principiului drepturilor câștigate, soluția adoptată prin hotărârea nr. 477 din 26 iunie 2007 este fundamentată exclusiv pe dispoziții legale ulterioare (Legea nr. 303/2004, republicată) normelor arătate mai sus, aplicabile raporturilor juridice născute în perioada martie-iulie 2005. În raport de cele mai sus reținute, în temeiul art. 312 alin. (1) teza II C. proc.

civ., Curtea va admite recursul și va anula hotărârea nr. 477 din 26 iunie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de P.E., G.M., S.M.B. și P.M.Z. împotriva hotărârii nr. 477 din 26 iunie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii. Anulează hotărârea nr. 477 din 26 iunie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 februarie 2008.