ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 556/2008

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 556/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de recurs, înregistrată la Înalta

Curte de Casație și Justiție la data de 10 iulie 2007 și la Consiliul Superior al

Magistraturii la data de 12 iulie 2007, recurentele P.E., G.M., S.M.B. și P.M.Z.

- judecători la

Înalta Curte de Casație și Justiție

,

în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, au declarat recurs,

în termen legal, împotriva hotărârii nr. 477 din 26 iunie 2007 a Plenului Consiliului

Superior al Magistraturii.

Cererea de recurs înregistrată

la

Înalta Curte de Casație și Justiție

a format

obiectul dosarului nr. 6570/1/2007, iar cererea de recurs înregistrată la Consiliul

Superior al Magistraturii a fost înaintată secției de contencios administrativ și

fiscal a Instanței Supreme, formând obiectul Dosarului nr. 6778/1/2007.

Prin încheierea pronunțată

la data de 13 decembrie 2007 în Dosarul nr. 6570/1/2007,

Înalta Curte de Casație și Justiție,

s

ecția de contencios administrativ și fiscal, constatând îndeplinite

cerințele prevăzute de

art. 164 alin. (1) C. proc. civ., a dispus conexarea

la acest dosar a cauzei ce face obiectul Dosarului nr. 6778/1/2007.

Prin cererea de recurs,

recurentele au solicitat anularea hotărârii nr. 477 din 26 iunie 2007 a Plenului

Consiliului Superior al Magistraturii pentru următoarele motive de nelegalitate

în sensul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:

Recurentele arată că beneficiază

de cumulul pensiei de serviciu cu indemnizația corespunzătoare funcției de judecător

în temeiul dispozițiilor art. 64 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în forma inițială,

publicată în M.Of. nr. 576/29.06.2004, și art. 94 din Legea nr. 19/2000.

Prin hotărârea recurată,

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în mod nelegal, a hotărât „eliberarea

din funcție a judecătorilor și procurorilor care au obținut decizii de pensionare

și care au procedat la punerea în plată a acestora, continuându-și activitatea,

fără a opera o reîncadrare în funcție, cumulând astfel drepturile de pensie cu indemnizația

pentru activitatea desfășurată”.

Recurentele arată că hotărârea

recurată:

- aduce atingere drepturilor

câștigate potrivit reglementărilor în vigoare la momentul când au dobândit beneficiul

cumulului pensiei de serviciu cu indemnizația de judecător;

- retroactivează întrucât

se aplică unor raporturi juridice derulate anterior adoptării ei;

- are caracter discriminatoriu,

întrucât dispune eliberarea din funcție numai în privința magistraților beneficiari

ai pensiei de serviciu puse în plată care au fost menținuți în funcție conform dispozițiilor

art. 64 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 (forma inițială), iar nu și în privința

magistraților pensionați pentru limită de vârstă și reîncadrați conform dispozițiilor

alin. (2) al aceluiași articol.

Hotărârea recurată este

nelegală și datorită faptului că introduce un nou caz de eliberare din funcție a

magistraților, care se adaugă celor prevăzute de dispozițiile art. 65 din Legea

nr. 303/2004, republicată în M.Of. nr. 826/13.09.2005.

În probațiune, recurentele

au depus copii ale carnetelor de muncă.

Intimatul Consiliul Superior

al Magistraturii a depus copia hotărârii nr. 477 din 26 iunie 2007 și documentele

întocmite de compartimentele de specialitate din cadrul Consiliului Superior al

Magistraturii, care au stat la baza adoptării hotărârii, și anume: nota Direcției

resurse umane și organizare și punctul de vedere din 02 martie 2007 emis de Direcția

legislație, documentare și contencios.

Analizând cauza, în raport

cu dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ. și prin prisma dispozițiilor

legale incidente, Curtea constată că recursul este fondat pentru considerentele

ce vor fi arătate în continuare:

I. Hotărârea nr. 477 din

26 iunie 2007 a fost adoptată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii în

temeiul dispozițiilor art. 35 lit. f) din Legea nr. 317/2004, republicată.

Potrivit art. 35 din Legea

nr. 317/2004, republicată:

„Art.

35 - Plenul Consiliului Superior al Magistraturii are

următoarele atribuții referitoare la cariera judecătorilor și procurorilor:

a)

propune Președintelui României numirea

în funcție și eliberarea din funcție a judecătorilor și a procurorilor, cu excepția

celor stagiari;

b)

numește judecătorii

stagiari și procurorii stagiari, pe baza rezultatelor obținute la examenul de absolvire

a Institutului Național al Magistraturii;

c)

dispune promovarea

judecătorilor și a procurorilor;

d)

eliberează din funcție judecătorii stagiari și

procurorii stagiari;

e)

propune Președintelui

României conferirea de distincții pentru judecători și procurori, în condițiile

legii;

f)

îndeplinește

orice alte atribuții stabilite prin lege sau regulament.

”

Așa cum rezultă din chiar

debutul hotărârii recurate, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a procedat

la adoptarea actului respectiv având în vedere „propunerile de soluționare a unor

situații întâlnite în practică în legătură cu pensionarea judecătorilor și procurorilor”,

propuneri prezentate în nota Direcției resurse umane și organizare.

Prin hotărârea nr. 477

din 26 iunie 2007, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât „eliberarea

din funcție a judecătorilor și procurorilor care au obținut decizii de pensionare

și care au procedat la punerea în plată a acestora, continuându-și activitatea,

fără a opera o reîncadrare în funcție, cumulând astfel drepturile de pensie cu indemnizația

pentru activitatea desfășurată”.

Este necontestat faptul

că eliberarea din funcție a judecătorilor și procurorilor se circumscrie noțiunii

de „carieră”, fiind actul care încheie evoluția profesională a magistratului. Eliberarea

din funcție a judecătorilor și procurorilor este reglementată în Capitolul VII –

„

Suspendarea din funcție și încetarea funcției de judecător

și procuror

” din Legea nr. 303/2004, republicată.

În privința eliberării

din funcție a judecătorilor și procurorilor, Plenul Consiliului Superior al

Magistraturii exercită atribuțiile prevăzute de dispozițiile mai sus citate ale

art. 35 lit. a) și d) din Legea nr. 317/2004, republicată, și anume:

- propune Președintelui României numirea în funcție și eliberarea din

funcție a judecătorilor și a procurorilor, cu excepția celor stagiari

[lit. a)];

- eliberează din funcție judecătorii stagiari și procurorii stagiari

[lit. d)].

Exercitarea atribuțiilor

prevăzute de art. 35 lit. a) și d) din Legea nr. 317/2004, republicată, se realizează

prin adoptarea de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a unor hotărâri

referitoare la situații individuale, identificate în concret, prin care se propune

ori se dispune, după caz, eliberarea din funcție a unuia sau mai multor judecători

sau procurori.

În cauză, însă, se constată

că hotărârea nr. 477 din 26 iunie 2007 se aplică unui număr nedeterminat de persoane,

întrucât reglementează cu caracter de principiu, conform chiar susținerilor orale

ale reprezentantei intimatului, în privința eliberării din funcție a judecătorilor

și procurorilor care se încadrează într-o anumită ipoteză juridică (cumul al pensiei

pentru limită de vârstă cu indemnizația).

Așa fiind, în raport de

obiectul pe care îl reglementează, hotărârea în discuție este un act administrativ

cu caracter normativ, cunoscut fiind faptul că, potrivit clasificării actelor administrative,

acestea se împart în funcție de întinderea efectelor juridice și sfera destinatarilor,

în acte cu caracter individual, care produc efecte față de o persoană sau un grup

de persoane dinainte stabilite, și acte cu caracter normativ, care produc efecte

erga omnes.

Consiliul Superior al

Magistraturii poate adopta astfel de hotărâri cu caracter normativ numai în situațiile

expres și limitativ prevăzute de art. 38 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicată,

și anume:

- Codul deontologic

al judecătorilor și procurorilor;

- Regulamentul

de organizare și funcționare a C.S.M.;

- Regulamentul

privind procedura alegerii membrilor C.S.M.;

- Regulamentul

de ordine interioară al instanțelor judecătorești;

- alte regulamente

și hotărâri prevăzute în Legea nr. 303/2004, republicată, și în Legea nr. 304/2004,

republicată.

Per a contrario,

în materia eliberării din funcție a judecătorilor și procurorilor Plenul

Consiliului Superior

al Magistraturii

adoptă acte administrative cu caracter

individual.

Sub acest aspect, Curtea

constată că, deși în privința eliberării din funcție a judecătorilor și procurorilor,

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii are doar atribuția de a face propuneri

în acest sens Președintelui României, prin hotărârea recurată a statuat, de principiu,

cu caracter normativ în această materie, adoptând un act cu caracter normativ care

nu se regăsește între cele enumerate de art. 38 alin. (1) din Legea nr. 317/2004,

republicată.

În acest sens,

Curtea are în vedere și jurisprudența secției în privința naturii juridice a hotărârilor

Plenului

Consiliului

Superior al Magistraturii

, (Controlul de legalitate al

hotărârilor Consiliului Superior al Magistraturii, Jurisprudența Înaltei Curți de

Casație și Justiție, Ed. Hamangiu, București, 2007, pag. 8-9).

De altfel,

împrejurarea că hotărârea nr. 477 din 26 iulie 2007 este un veritabil act administrativ

cu caracter normativ aplicabil unui număr nedeterminat de subiecte de drept calificate

rezultă și din faptul că a fost atacată în mod separat și de alți magistrați, care,

însă, nu se încadrau în sfera persoanelor cărora li se adresează hotărârea, motiv

pentru care instanța nu a analizat în fond legalitatea actului (ex: decizia nr.

4539 din 23 noiembrie 2007 și decizia nr. 607 din 15 februarie 2008).

Având în vedere natura

juridică, de act cu caracter normativ, a hotărârii nr. 477 din 26 iunie 2007, Curtea

constată că recurentele au un interes legitim privat, în sensul dispozițiilor

art. 2 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările

ulterioare, potrivit cu care interesul legitim privat este definit ca: „posibilitatea

de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv

viitor și previzibil, prefigurat”. Întrucât actul atacat se aplică unui număr nedeterminat

de subiecte de drept care se înscriu în ipoteza juridică a reglementării, este evident

interesul recurentelor în promovarea acțiunii în anulare și este justificat de o

posibilă atingere adusă drepturilor lor subiective viitoare în considerarea situației

în care se află: cumul al pensiei cu indemnizația.

Față de cele mai sus reținute,

Curtea constată că prin adoptarea hotărârii nr. 477 din 26 iunie 2007, Plenul Consiliului

Superior al Magistraturii a emis un act cu depășirea limitelor competenței ce îi

revine potrivit legii.

Dovadă în acest sens este

și faptul că, în mod eronat, au fost invocate dispozițiile citate mai sus ale

art. 35 lit. f) din Legea nr. 317/2004, republicată, ca temei de drept pentru adoptarea

hotărârii nr. 477 din 26 iunie 2007. Aceasta în condițiile în care nici Legea

nr. 303/2004, nici Legea nr. 317/2004 și nici regulamentele cu caracter normativ

emise în aplicarea acestor legi nu îi stabilesc vreo competență în emiterea unor

reglementări cu caracter de principiu în materia eliberării din funcție a judecătorilor

și procurorilor.

Or, atât doctrina, cât

și jurisprudența sunt unanime în aprecierea că actul emis de o autoritate publică

cu încălcarea competenței ce îi revine este lovit de nulitate absolută.

II. Independent de cele

reținute mai sus, demn de semnalat este faptul că în hotărârea recurată, deși se

face o analiză a textelor și dispozițiilor legale care reglementează, în timp, eliberarea

din funcție a magistraților, precum și posibilitatea cumulului între pensie și indemnizație,

nu se face nicio distincție între magistrații pensionați pentru limită de vârstă

în temeiul Legii nr. 303/2004 în forma inițială și magistrații pensionați pentru

limită de vârstă după modificările aduse prin Legea nr. 247/2005, pe de o parte.

Pe de altă parte, se face

confuzie între ipoteza prevăzută de art. 64 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 (forma

inițială), care reglementează menținerea în funcție a magistraților pensionați pentru

limită de vârstă, și ipoteza reglementată de alin. (2) al aceluiași articol, care

reglementează reîncadrarea magistraților pensionați anterior.

Cu alte cuvinte, nu se

face nicio distincție între continuarea activității de magistrat și reluarea acestei

activități prin reîncadrarea în funcție.

Conform principiului de

drept tempus regit actum, legalitatea celor două operațiuni (pensionarea și menținerea

în funcție) referitoare la carierea recurentelor se verifică în raport cu dispozițiile

incidente în perioada respectivă, și anume: martie-iulie 2005, așa cum rezultă din

mențiunile înscrise în carnetele de muncă ale persoanelor respective.

În această privință, Curtea

constată că, în mod legal, în temeiul art. 81 din Legea nr. 303/2004, în forma inițială,

în vigoare în perioada în discuție, recurentele au fost propuse pentru pensie de

serviciu, pentru ca, în temeiul dispozițiilor art. 64 alin. (1) din aceeași lege,

să fie menținute în funcție după împlinirea vârstei de pensionare.

Sub acest aspect, este

întemeiată critica recurentelor în sensul că prin hotărârea recurată se creează

o discriminare între categoria magistraților pensionați și menținuți în funcție

conform art. 64 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în forma inițială, în privința

cărora prin hotărârea recurată s-a hotărât eliberarea din funcție, și categoria

magistraților pensionați și reîncadrați în funcție conform alin. (2) din aceeași

lege.

Totodată, Curtea constată

că, în privința problemei în discuție, art. 94 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 19/2000

a permis și permite pensionarilor pentru limită de vârstă să cumuleze pensia cu

veniturile realizate dintr-o activitate profesională, indiferent de nivelul veniturilor

respective. În consecință, cumulul de care pensionarii pentru limită de vârstă beneficiază

în raport cu dispozițiile în vigoare la momentul obținerii, presupune în mod necesar

recunoașterea pentru viitor a drepturilor legal câștigate.

Curtea mai reține că,

în mod nelegal, cu încălcarea principiului tempus regit actum, a principiului neretroactivității

legii civile și a principiului drepturilor câștigate, soluția adoptată prin hotărârea

nr. 477 din 26 iunie 2007 este fundamentată exclusiv pe dispoziții legale ulterioare

(Legea nr. 303/2004, republicată) normelor arătate mai sus, aplicabile raporturilor

juridice născute în perioada martie-iulie 2005.

În raport de cele mai

sus reținute, în temeiul art. 312 alin. (1) teza II C. proc. civ., Curtea va admite

recursul și va anula hotărârea nr. 477 din 26 iunie 2007 a Plenului Consiliului

Superior al Magistraturii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de P.E., G.M., S.M.B. și P.M.Z. împotriva hotărârii nr. 477 din 26 iunie 2007 a

Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Anulează hotărârea

nr. 477 din 26 iunie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 februarie 2008.