ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6482/2011

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursurilor de față, constată următoarele: Reclamanta SC C.P. SRL, prin cererea înregistrată la data de 3 iulie 2007 a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA stabilirea valorii despăgubirilor ce urmează a-i fi acordate ca efect al exproprierii privind terenul în suprafață de 1908,3 m.p., situat în localitatea Mogoșoaia, stabilită prin H.G. nr. 681/2007. În motivarea cererii, a arătat că este titulara dreptului de proprietate asupra acestui imobil în baza Actului Adițional la Proiectul de Divizare al SC T.S. SRL, autentificat la 27 iunie 2007 de B.N.P.

B.V., rectificat ulterior prin încheierile din 2 iulie 2007 și 3 iulie 2007. Prin H.G. nr. 681 din 28 iunie 2007 s-a aprobat declanșarea procedurilor de expropriere pentru o suprafață de 1908,3 m.p. din acest teren, făcându-i-se oferta de despăgubire pentru suma de 53432,4 euro, sumă care în opinia reclamantei nu reprezintă o evaluare reală a imobilului. Pârâtul a invocat în apărarea sa excepția lipsei de interes a reclamantei și excepția lipsei de obiect a acțiunii acesteia rezultate din faptul că reclamanta a primit sumele de bani consemnate de pârâtă, pe care a declarat că le acceptă. Învestit cu soluționarea cauzei, Tribunalul București, secția a IV a civilă, prin sentința civilă nr. 129 din 29 ianuarie 2009 a respins excepțiile invocate de pârât, a admis acțiunea reclamantei și l-a obligat pe pârât la plata sumei de 114.500 euro la cursul B.N.R.

lei/euro valabil la data plății sumelor de lei pentru imobilul ce face obiectul exproprierii privind terenul în suprafață de 1908,3 m.p. situat în Mogoșoaia. Prima instanță a reținut, în esență, că împrejurarea că au fost încasate despăgubirile pentru imobilul expropriat nu înseamnă că expropriata nu poate să mai conteste despăgubirile stabilite în favoarea sa, interesul ei fiind justificat prin faptul că prin acțiunea promovată în justiție se urmărește încasarea despăgubirilor la valoarea reală a imobilului. Împotriva acestei decizii au declarat apel pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie prin decizia civilă nr. 52/A din 25 ianuarie 2010 a respins ca nefondate ambele apeluri formulate. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că plata efectivă a sumelor datorate de stat pe parcursul soluționării acțiunii în justiție, în temeiul declarației prevăzute de art. 5 alin. (8) teza finală din Legea nr. 198/2004 nu decade pe expropriat din dreptul de a accede la un tribunal și a contesta cuantumul despăgubirii în conformitate cu dispoz. art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004.

Curtea a apreciat că declarația autentificată de acceptare a sumei oferite cu titlu de despăgubire nu poate fi considerată ca o învoială a părților asupra pretențiilor datorate de stat și nici ca o renunțare implicită la judecată ori la pretențiile deduse judecății, singurul său efect fiind acela de eliberare a sumelor consemnate de către stat pentru expropriere, interesul reclamantei fiind deci actual și legitim. Instanța de apel a apreciat ca nefondată și critica privind cuantumul despăgubirilor datorate, atât timp cât raportul de expertiză dispus în cauză nu a fost contestat de nicio parte iar pârâtul nu a invocat această eventuală neregularitate în condițiile art. 108 alin. (3) C. proc. civ.

Concluzia instanței de apel a fost în sensul că, chiar dacă reclamanta și-a dat acordul pentru suma stabilită ca despăgubire în concordanță cu dispoz. art. 44 alin. (3) din Constituția României, cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care statuează că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa, fără o justă despăgubire, cel expropriat poate contesta legalitatea hotărârii prin care a fost stabilită despăgubirea. Împotriva deciziei instanței de apel au formulat cerere de recurs pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

Pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A a formulat următoarele critici: Reclamanta nu justifică un interes legitim în susținerea pretențiilor sale, întrucât prin declarațiile în formă autentică din 15 decembrie 2008 și din 5 ianuarie 2009 reprezentantul legal al societății reclamante și-a exprimat acordul de voință pentru plata sumelor acordate cu titlu de despăgubiri în conformitate cu dispoz. art. 5 alin. (8) din Legea nr. 198/2004, astfel cum au fost modificate și completate prin Legea nr. 184/2008 iar sumele acordate drept despăgubiri au fost încasate potrivit adresei unității bancare. Instanța de apel a greșit considerând că unicul efect al declarațiilor autentice date de reprezentantul legal al reclamantei este acela de eliberare a sumelor consemnate de către stat.

În fapt, acestea au intrat în circuitul civil iar drepturile născute ca efect al emiterii lor au intrat în sfera raporturilor juridice de drept privat, devenind astfel irevocabile. O ultimă critică vizează faptul că instanța de apel a reținut greșit aplicabilitatea în cauză doar a prevederilor Legii nr. 33/1994, legea generală în materia exproprierilor, fără a ține seama și a face aplicabilitatea dispozițiilor legii speciale, Legea nr. 194/2004 cu modificările și completările ulterioare, având în vedere că reclamanta a contestat cuantumul despăgubirilor acordate de expropriator și nu acordarea unei diferențe de despăgubire.

Ministerul Public a dezvoltat, în esență, următoarea critică de nelegalitate: Reclamanta și-a dat acordul cu deplină cunoștință de cauză cu privire la suma propusă de către pârât, sumă rezonabilă în raport de valoarea bunului pentru a putea constata că s-a respectat dreptul său de proprietate ocrotit prin dispozițiile art. 44 din Constituția României și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, acord asupra căruia nu se mai poate reveni decât printr-o eventuală hotărâre judecătorească, care să stabilească nevalabilitatea manifestării de voință exprimate. Analizând recursurile în raport de criticile formulate, Înalta Curte apreciază că acestea sunt fondate pentru următoarele considerente comune: În fapt, prin cererea de chemare in judecată, reclamanta SC C.P.

SRL, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Compania de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, de sub autoritatea Ministerului Transporturilor, a solicitat stabilirea valorii despăgubirii acordate ca efect al exproprierii, în privința terenului în litigiu în suprafață de 1908,3 m.p., situat în localitatea Mogoșoaia, cu motivarea că oferta de despăgubire, respectiv 53432,4 euro se situează la aproximativ jumătate din valoarea reală a terenului. Prin urmare, interesul reclamantei la data promovării acțiunii în justiție a fost acela de a obține un cuantum mai mare al despăgubirii civile, respectiv diferența dintre suma propusă prin oferta de despăgubire și valoarea pretinsă în mod explicit de reclamantă.

Derularea procedurii referitoare la plata despăgubirilor cuvenite pentru imobilul expropriat, pentru ipoteza în care titularul dreptului real nu este de acord cu despăgubirea stabilită s-a realizat după prescripțiile Legii nr. 198/2004, astfel cum aceasta a fost modificată si completată prin Legea nr. 184/2008. Prin declarația autentificată la 15 decembrie 2008 (dosar nr. 41963/3/2007-Tribunalul București, secția a IV-a civilă), reclamanta a declarat că acceptă plata sumelor consemnate la C.E.C., reprezentând contravaloarea despăgubirilor pentru exproprierea terenului în litigiu, ca efect al obligației instituite prin art. 8 alin. (1) din Legea nr. 184/2008, iar prin declarația autentificată sub nr. 11 din 5 ianuarie 2009 (dosar primă instanță) a declarat că este de acord cu cuantumul despăgubirii stabilite la valoarea de 28 euro/m.p.

în conformitatea cu hotărârea emisă în baza Legii nr. 198/2004, H.G. nr. 681/2007 și H.G. nr. 428/2008. Potrivit adresei din 08 ianuarie 2009 emisă de C.E.C. Bank (dosar prima instanță) reclamanta a încasat a sumele stabilite ca despăgubire pentru terenurile expropriate. În acest context al analizei, criticile de nelegalitate urmează a fi analizate din perspectiva elementelor care definesc noțiunea de interes, drept condiție de exercițiu a dreptului la acțiune al reclamantei. Prin manifestarea expresă de voință consemnată în declarația autentificată anterior menționată, reclamanta a înțeles așadar să nu mai amâne eliberarea despăgubirii consemnate până la momentul obținerii unei hotărâri judecătorești definitive si irevocabile, iar declarația are natura juridică a unui act juridic unilateral, ceea ce presupune recunoașterea caracterului ei irevocabil, cu toate semnificațiile juridice, respectiv inadmisibilitatea oricărei alte manifestări de voință ulterioare.

În condițiile în care reclamanta a ales, într-o procedură strict reglementată de lege din materia exproprierii, una din modalitățile de finalizare a acesteia și în acest sens a îndeplinit întocmai dispozițiile legii, nu i se mai poate recunoaște interesul legitim pentru continuarea acțiunii în justiție, aceasta fiind specifică celei de-a doua posibilități prevăzute de lege pentru obținerea despăgubirilor, pe care reclamanta a înțeles in mod expres să o abandoneze în chiar cursul derulării ei.

Manifestarea de voință a reclamantei prin acceptarea sumei stabilite drept despăgubire, manifestare arătată pe parcursul soluționării contestației, face să nu mai subziste condiția prealabilă a interesului, existentă la data promovării cererii, în ceea ce privește contestarea cuantumului despăgubirii stabilite prin hotărârea de expropriere - în condițiile în care actul prealabil de acceptare a despăgubirii, reprezintă un act juridic unilateral și irevocabil, atâta vreme cât despăgubirile au fost încasate. Împrejurarea că reclamanta s-a folosit de dispozițiile legale în vigoare, de natură procedurală, dar nu în scopul prescris de acestea - încasarea efectivă a despăgubirilor și, prin aceasta, finalizarea procedurii exproprierii imobilului în litigiu - ci într-un scop contrar acestora, nu-i poate asigura caracterul legitim și actual al interesului în exercițiul dreptului de acțiune în justiție.

De altfel posibilitatea revocării ulterioare a declarației de acceptare a sumei oferite de expropriator nu este reglementată de legislația exproprierii, sens în care susținerea reclamantei că prin declarația autentificată din data de 7 ianuarie 2009 a revocat integral și sub toate aspectele declarația autentificată la 5 ianuarie 2009 nu poate fi primită. Prin urmare, nu se poate accepta revocarea actului după ce acesta a produs efecte juridice întrucât intrarea în circuitul civil a actului juridic civil unilateral atrage irevocabilitatea lui, ca rezultat al necesității asigurării stabilității și securității raporturilor juridice.

În consecință, Înalta Curte va reține aplicabilitatea principiului irevocabilității actului juridic unilateral, cât și lipsirea de efecte juridice, conform legii speciale, a revocării acceptării despăgubirilor propuse de expropriator, astfel încât se va constata că, prin acceptarea și încasarea despăgubirilor provenind din expropriere reclamanta este lipsită de interes în continuarea judecății, având ca obiect contestarea cuantumului despăgubirii. Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept, Înalta Curte, pe temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., coroborat cu dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., va admite recursurile declarate de pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA și Ministerul Public, va modifica în tot decizia atacată, în sensul că va admite apelurile formulate de apelanții Ministerul Public și pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, va schimbă în parte sentința, în sensul că, va respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta SC C.P. SRL, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei nr. 52/A din 25 ianuarie 2010 a Curții de Apel București – secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Modifică decizia recurată, în sensul că, admite apelurile formulate de apelanții Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA sub autoritatea Ministerului Transporturilor împotriva sentinței nr. 229 din 29 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă.

Schimbă în parte sentința, în sensul că, respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta SC C.P. SRL. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 septembrie 2011.