ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4834/2010

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

La 27 noiembrie 2007,

reclamanta SC C.P. SRL a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român (prin

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA de sub

autoritatea Ministerului Transporturilor), solicitând stabilirea despăgubirii

la care este îndreptățită ca urmare a exproprierii terenului de 480,44 mp

(situat în Mogoșoaia, tarlaua A X, nr. cadastral X1, jud. Ilfov), măsură

dispusă prin H.G. nr. 681 din 2007.

În motivarea

acțiunii, întemeiată pe art. 9 - 11 din Legea nr. 198/2004, art. 4, 21 - 27 din

Legea nr. 33 din 1994, art. 4 din O.G. nr. 16 din 1999, art. 5 din Legea nr.

1/2002 și art. 2 alin. (1) lit. f), 112, 242 alin. (2) și 274 alin. (1) C.

proc. civ., reclamanta a susținut că:

- este proprietara

unui teren de 4.000 mp., situat în Mogoșoaia, tarlaua A 695, nr. cadastral

1623;

- prin H.G. nr.

681/2007, s-a aprobat declanșarea procedurilor de expropriere a unei porțiuni

de 480,44 mp din terenul menționat;

- pentru suprafața

expropriată i s-au oferit despăgubiri de 13.452,32 euro (28 euro/mp), deși

potrivit evaluării anterioare întocmite de un membru al A.N.E.R., la 30

decembrie 2006 valoarea acestei suprafețe era de 50 euro din mp, iar piața

imobiliară avea o rată de creștere ridicată;

- în consecință, la

23 august 2008, a depus la Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 o cerere

prin care a învederat că nu este de acord cu oferta și condițiile exproprierii;

- totuși, prin

Hotărârea nr. 45 din 29 octombrie 2007 (comunicată la 7 noiembrie 2007), s-a

dispus exproprierea și s-a aprobat acordarea unei despăgubiri de 45.076,03 RON

(echivalentul a 13.452,32 euro), sumă care a fost consemnată la C. Bank.

Pe parcursul

procesului, respectiv la 5 septembrie 2008, reclamanta a precizat că pentru

suprafața expropriată solicită 144.132 euro despăgubiri (300 euro din mp).

Tribunalul București,

secția a III-a civilă, prin Sentința nr. 69 din 16 ianuarie 2009, a admis

excepția lipsei de interes și, drept consecință, a respins acțiunea.

S-a reținut că:

- reclamanta a

contestat în termen legal cuantumul despăgubirilor aprobate prin Hotărârea nr.

58 din 29 octombrie 2007, iar contestația sa a fost soluționată conform art. 21

- 27 din Legea nr. 33 din 1994;

- prin declarația

autentificată la 5 ianuarie 2009 (dată ca efect al obligației instituite prin

art. 8 alin. (1) din Legea nr. 184/2008), reclamanta a învederat că este de

acord cu despăgubirile de 28 euro din mp acordate pentru exproprierea a 22

terenuri intravilane, situate în Mogoșoaia, tarlaua 605 (inclusiv terenul în

litigiu) și renunță la judecată în alte dosare (ce aveau ca obiect tot

contestarea cuantumului despăgubirilor), precum și la drepturile ce rezultă din

hotărârile judecătorești pronunțate în două cauze similare;

- tot reclamanta,

printr-o nouă declarație, autentificată la 7 ianuarie 2009, a revocat însă

renunțarea la judecată și la drepturi și a susținut că declarația precedentă

este nulă și nu acceptă cuantumul despăgubirilor, iar la 8 ianuarie 2009 a

încasat de la C. Bank SA - Agenția Lipscani despăgubirile contestate în cauză;

- potrivit Legii nr.

198/2004, modificată prin Legea nr. 184/2008 și O.U.G. nr. 228 din 2008,

formularea contestației este condiționată de nemulțumirea expropriatului cu

privire la despăgubiri;

- or, de vreme ce

reclamanta a acceptat, în condițiile legii, cuantumul despăgubirilor, excepția

lipsei de interes invocată de pârât este întemeiată.

Curtea de Apel

București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea

intelectuală, prin Decizia nr. 191 din 17 noiembrie 2009, a admis apelul

declarat de reclamantă și a desființat sentința, cu trimiterea cauzei spre

rejudecare la instanța de fond.

S-a reținut că:

- art. 9 din Legea

nr. 198/1994, în forma existentă la data formulării cererii de acordare a

despăgubirilor, emiterii hotărârii contestate (nr. 45/2007) și sesizării

instanței, prevedea că pricinile de acest gen trebuie soluționate potrivit art.

21 - 27 din Legea nr. 33/1994;

- instanța de fond a

considerat că în speță sunt aplicabile prevederile Legii nr. 184/2008, care a

intrat în vigoare ulterior nașterii raporturilor juridice deduse judecății,

nesocotind astfel principiul neretroactivității consacrat prin art. 15 din

Constituție și art. 1 C. civ.;

- declarația

notarială autentificată la 5 ianuarie 2009 nu îndeplinește cerințele impuse de

art. 21 - 27 din Legea nr. 33 din 1994 pentru că nu a fost dată în fața

instanței;

- de altfel,

reclamanta a revocat declarația menționată printr-un act autentic ulterior,

care își produce pe deplin efectele juridice;

- oricum, existența

declarației autentice de acceptare a despăgubirilor nu poate avea drept

consecință respingerea acțiunii ca lipsită de interes pentru că în cauză

instanța trebuie să lămurească mai întâi aspecte de fond (care este legislația

aplicabilă și îndeplinirea procedurii conform acestei legislații), și nu

aspecte legate de condițiile de exercitare a acțiunii.

Pârâtul și Ministerul

Public au declarat recurs, solicitând modificarea ultimei hotărâri, în sensul

respingerii apelului și menținerii sentinței.

În motivarea

recursului, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâtul a susținut că:

- prin acceptarea și

încasarea sumelor acordate cu titlul de despăgubiri, interesul reclamantei a

fost satisfăcut și nu mai este actual;

- deși declarațiile

autentificate din 15 decembrie 2008 și 5 ianuarie 2009, de acceptare a sumelor

acordate cu litigiu de despăgubire, au intrat în circuitul civil și au produs

efecte, instanța de apel, în mod greșit, a reținut doar valabilitatea

declarației autentificate din 7 ianuarie 2009;

- totodată, instanța

de apel a considerat, greșit, că în speță sunt operante numai dispozițiile

Legii nr. 33/1994 și, fără să țină seama de obiectul cererii (contestarea

cuantumului despăgubirilor, și nu acordarea unei diferențe de despăgubiri), că

interesul reclamantei este actual.

Recurentul Ministerul

Public și-a întemeiat recursul tot pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând

că:

- irevocabilitatea

este o consecință a principiului forței obligatorii a oricărui act juridic

civil, astfel că reclamanta nu mai putea reveni asupra acordului exprimat la 5

ianuarie 2009, ulterior sesizării instanței și efectuării expertizei de

stabilire a valorii de piață a terenului expropriat;

- art. 8 alin. (1)

din Legea nr. 184/2008, invocat de instanța de apel, reglementează modalitățile

de eliberare a despăgubirilor și, ca atare, este irelevant în ceea ce privește

valabilitatea acordului menționat;

- din declarația

autentificată la 5 ianuarie 2009 nu rezultă că suma acceptată de reclamantă ar

reprezenta o plată parțială.

Criticile formulate

de ambii recurenți sunt fondate deoarece:

- reclamanta a

contestat în termen doar cuantumul despăgubirilor propuse de pârât și,

principial, avea posibilitatea ca, după sesizarea instanței, să accepte aceste

despăgubiri;

- pe parcursul

judecării pricinii, Legea nr. 198/2004, aplicabilă litigiului dedus judecății,

a fost modificată prin Legea nr. 184/2008, inclusiv în privința modalităților

de plată a despăgubirilor, noua reglementare stabilind că eliberarea

despăgubirii se face în baza cererii persoanei interesate, însoțită, între

altele, de o declarație autentică de acceptare a cuantumului despăgubirilor

propuse de expropriator;

- Legea nr. 198/2004

nu permitea (în forma inițială) și nu permite (în actuala redactare) o plată

parțială a despăgubirilor, iar consecutiv modificărilor operate prin Legea nr.

184/2008, reclamanta a acceptat, prin declarație autentică, despăgubirile

oferite de pârât și apoi a solicitat și obținut efectiv plata acestora;

- oferta de

despăgubiri și acceptarea acesteia reprezintă manifestări de voință făcute cu

intenția de a produce efecte juridice, deci au dat naștere unui act juridic

bilateral (convenție), care, potrivit art. 969 C. civ., este obligatoriu (alin.

(1)) și irevocabil (alin. (2));

- revenirea

reclamantei asupra acceptării despăgubirilor este o manifestare unilaterală de

voință, astfel că nu afectează existența înțelegerii anterioare cu pârâtul, iar

plata despăgubirilor în temeiul legii noi nu constituie o aplicare retroactivă

a acestei legi;

- în atare condiții,

concluzia instanței de apel, că reclamanta ar mai justifica un interes legitim

și actual în majorarea cuantumului despăgubirilor pe care le-a acceptat și

încasat efectiv ulterior promovării acțiunii deduse judecății, este evident

greșită.

Așa fiind, conform

art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., cele două recursuri vor fi admise și

se va modifica hotărârea atacată, în sensul respingerii apelului reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de reclamantul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și

Drumuri Naționale din România SA de sub Autoritatea Ministerului

Transporturilor și de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București împotriva Deciziei nr. 191 A din 17 noiembrie 2009 a Curții de Apel

București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea

intelectuală.

Modifică decizia

atacată în sensul că respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta SC

C.P. SRL împotriva Sentinței nr. 69 din 16 ianuarie 2009 a Tribunalului

București, secția a III-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 30 septembrie 2010.

Procesat

de GGC - NN