ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2997/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2997/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată,

precizată la data de 14 iunie 2010, reclamanții O.N.M., O.A.E., Z.M.C., în

contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, au

solicitat a se constata caracterul politic al măsurii administrative luate de

către organele fostei securități împotriva antecesorului comun, O.A. și a se

dispune obligarea pârâtului la plata sumei de 500.000 RON cu titlul de daune

morale, precum și la plata cheltuielilor de judecată în proces.

În motivele cererii,

reclamanții au arătat că sunt moștenitorii defunctului O.A., decedat la data de

09 iulie 1972, în calitate de descendenți de gradul I, respectiv descendenta de

gradul II reclamanta Z.M.C., urmare a decesului tatălui său, O.M.I.

Întrucât din dosarul

politic al defunctului O.A. rezultă că împotriva antecesorului a fost luată o

măsură administrativă de către organele fostei securități, având ca obiect

internarea în colonie de muncă pe timp de 48 de luni pentru activitate politică

intensă, în anul 1945 înscriindu-se în P.N.L. și având legătură strânsă cu

președintele și cu secretarul general al P.N.L. din Turda, fără să poată fi

identificat cu certitudine actul normativ în temeiul căruia a fost luată

această măsură, în temeiul art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 se

formulează prezenta acțiune.

Prin săvârșirea faptei

reținute s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din

O.U.G. nr. 214/1999, respectiv lit. b), militarea pentru democrație și

pluralism politic și lit. d), respectarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile și

politice, economice, sociale și culturale.

În drept, acțiunea a

fost întemeiată pe dispozițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 și art.

5 din Legea nr. 221/2009.

Prin Sentința civilă

nr. 989 din 17 noiembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj, s-a respins

acțiunea, instanța reținând în motivarea acestei soluții următoarele

considerente:

Pe parcursul

judecării procesului, a fost pronunțată Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010

de către Curtea Constituțională care a apreciat că temeiul juridic al acțiunii

respectiv prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 sunt

neconstituționale.

Dispozițiile Deciziei

nr. 1358/2010 a Curții Constituționale sunt definitive și general obligatorii.

Astfel, având în

vedere că temeiul de drept, respectiv prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 221/2009 pe care reclamanții și-au întemeiat acțiunea au devenit

neconstituționale, în mod corect instanța de fond a respins acțiunea.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel reclamanții.

Prin Decizia nr. 204

A din 30 martie 2011, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări

sociale, pentru minori și familie, a admis apelul, a desființat în parte

sentința tribunalului și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe

pentru soluționarea capătului de cerere privind constatarea caracterului

politic al măsurii administrative, menținând celelalte dispoziții ale sentințe.

În pronunțarea

soluției sale, instanța de apel a reținut următoarele considerente:

Prin cererea

introductivă de instanță, astfel cum a fost precizată, reclamanții au solicitat

constatarea caracterului politic al măsurii administrative luată de organele

fostei securități având ca obiect internarea antecesorului lor, defunctul O.A.,

într-o colonie de muncă pe timp de 48 de luni pentru activitate politică

intensă în cadrul P.N.L., și, consecutiv acestei constatări, obligarea

pârâtului la plata unor despăgubiri bănești în cuantum de 500.000 RON, cu

titlul de daune morale.

Legea nr. 221/2009 permite

o astfel de constatare, în condițiile art. 3 și art. 4 alin. (2), în

considerarea caracterului politic al măsurii administrative aplicate, conferind

dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, potrivit dispozițiilor

art. 5 alin. (1) lit. a).

Este adevărat că în

timpul judecării cauzei în primă instanță Curtea Constituțională a statuat în

privința neconstituționalității textului normativ care fundamentează în drept

solicitarea reclamanților, pronunțând în acest sens Decizia nr. 1358 din 21

octombrie 2010.

Potrivit

dispozițiilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, decizia prin care Curtea

Constituțională constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a

unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță este definitivă și obligatorie, în

vreme ce potrivit prevederilor alin. (3) al aceluiași articol, dispozițiile din

legile sau ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își

încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții

Constituționale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz,

nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.

Astfel fiind, rezultă

că atunci când Curtea Constituțională constată neconformitatea cu Constituția a

unui act normativ de natura celor sus-menționate ori a unei dispoziții dintr-un

asemenea act normativ, acestea își încetează efectele juridice dacă în termen

de 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României a deciziei prin

care s-a constatat neconstituționalitatea autoritatea cu atribuții de

legiferare nu dispune măsurile necesare asigurării pentru viitor a

conformității cu Constituția a actului normativ ori a normei juridice vizate.

Această încetare a

efectelor are, prin urmare, caracter general, ea privind toate categoriile de

subiecți de drept ce intră sub incidența prevederilor declarate

neconstituționale, fiind fără însemnătate dacă aceștia erau sau nu deja părți

reclamante într-un proces pe care l-ar fi deschis pentru a pretinde constatarea

ori realizarea unor drepturi instituite prin chiar prevederile neconforme cu

Constituția.

Pe cale de

consecință, trebuie considerat că existența unui proces în curs în cadrul

căruia reclamanții își întemeiază pretenția pe dispoziția legală declarată

neconstituțională nu împiedică aplicarea deciziei Curții Constituționale, cu

toate implicațiile ce decurg din aceasta asupra acțiunii promovate de

reclamantă.

În prezentul proces,

reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 221/2009,

interesând, în concret, cele ale art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâia

privitoare la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin

luarea unor măsuri administrative cu caracter politic în perioada 06 martie

1945 - 22 decembrie 1989.

Aceste dispoziții

legale au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 1358 din 21

octombrie 2010 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. al României nr.

761/15.11.2010, însă legiuitorul nu a dispus, nici în termen de 45 de zile de

la publicarea deciziei în Monitorul Oficial, nici ulterior, măsuri pentru

punerea de acord cu Constituția a dispozițiilor declarate neconstituționale.

Astfel fiind,

pretențiile reclamanților, privitoare la obligarea Statului Român la plata de

despăgubiri pentru repararea prejudiciului moral suferit, au rămas fără temei

legal, fiind de avut în vedere că declararea ca neconstituționale a

prevederilor legii sus-arătate, conjugată cu inexistența unor alte dispoziții

normative în vigoare care să consacre dreptul la despăgubire pe care

reclamanții îl invocă, obligă la concluzia că acest drept nu mai poate fi

recunoscut de către instanță, căci s-ar ajunge la săvârșirea de către

judecători a unui exces de putere.

Instanțele de

judecată neputând fi ele însele creatoare de drepturi, rămâne că prezenta acțiune

civilă a rămas fără fundamentul ce a stat la baza admiterii ei în primă

instanță, astfel cum în mod corect s-a considerat prin sentința atacată.

Această decizie a

Curții Constituționale nu reprezintă însă un impediment în soluționare cererii

având ca obiect constatarea caracterului politic al internării într-o colonie

de muncă pe timp de 48 de luni pentru activitate intensă în cadrul P.N.L., în

condițiile în care o astfel de cerere are caracter principal, iar nu accesoriu,

și norma care permite această constatare este exclusă efectelor deciziei de

neconstituționalitate.

Or, cu toate că

reține în mod corect limitele învestirii sale, prima instanță omite să

analizeze și să se pronunțe cu privire la cererea reclamanților. Nu există

nicio mențiune cu privire la judecata acestei cereri în cuprinsul

considerentelor și, cu atât mai puțin, o dispoziție expresă în dispozitivul

sentinței.

Nu s-ar putea

considera că rezolvarea pe care legea specială o permite în privința cererii

având ca obiect acordarea unor despăgubiri bănești pentru prejudiciul moral

suferit ar lipsi de interes solicitarea referitoare la constatarea caracterului

politic al măsurii administrative, o astfel de statuare, printr-o hotărâre

judecătorească definitivă, având ea însăși valoarea unei reparații cu profund

caracter moral, iar concretizarea normelor ce recunosc ex lege caracterul

politic poate fi utilă celui prejudiciat, respectiv moștenitorilor, într-o

eventuală valorificare a drepturilor decurgând din aceasta, în procedura de

drept comun.

Decizia curții de

apel a fost atacată cu recurs, în termen legal, de către reclamanți, care,

invocând motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., au formulat următoarele critici:

Instanța de apel a

apreciat, în mod greșit, că Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții

Constituționale, prin care au fost declarate neconstituționale dispozițiile

art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, are ca efect netemeinicia

acțiunii.

Urmare publicării

Deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și 1360/2010 au devenit

incidente dispozițiile art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora

dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își

încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții

Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord

prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata

acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.

Așa fiind, instanța a

soluționat în mod nelegal cauza înaintea împlinirii termenului de 45 de zile,

întrucât la acea dată dispozițiile erau doar suspendate, încălcând astfel

dreptul la apărare și la un proces echitabil.

Instanța de apel a

motivat doar că, prin declararea neconstituționalității dispozițiilor art. 5

lit. a) din Legea nr. 221/2009, solicitarea de acordare a daunelor morale a

rămas fără suport legal, fără însă a motiva încălcarea dreptului la un proces

echitabil.

Solicită admiterea

recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului

reclamanților, iar pe fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

Examinând decizia

atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. în care acestea se încadrează, Înalta Curte reține următoarele:

Criticile privind

stabilirea greșită de către instanța de apel a efectelor, în cauză, ale

Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu sunt fondate.

Contrar susținerilor

recurenților, curtea de apel a dezlegat corect problema de drept care se punea

în speță, aceea dacă art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 mai poate

fi aplicat cauzei deduse judecății, în condițiile în care a fost declarat

neconstituțional, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin Decizia

Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. nr.

761/15.11.2010.

Astfel, potrivit art.

147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate

ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la

publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul

nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii

fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate

de drept.

La alin. (4) al

articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la

data publicării în Monitorul Oficial al României, sunt general obligatorii și

au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul

cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și

funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările

ulterioare.

În raport de această

reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea

neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale,

care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în

curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Această problemă de

drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de

Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, publicată în M. Of.

nr. 789/7.11.2011, dată de la care a devenit obligatorie pentru instanțe,

potrivit dispozițiilor art. 330

7

alin. (4) C. proc. civ.

Astfel, s-a stabilit

că Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice

asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în Monitorul

Oficial, cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o

hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte,

urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5

alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu

mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data

publicării deciziei instanței de contencios constituțional în Monitorul

Oficial.

Or, în speță, la data

publicării în M. Of. nr. 761/15.11.2010 a Deciziei Curții Constituționale nr.

1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci

soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii.

Nu se poate spune

deci că fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului

de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare,

întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte

să fie guvernate după regula tempus regit actum.

Dimpotrivă, este

vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi

este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității,

ivit înaintea definitivării sale.

Cum norma tranzitorie

cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine

publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece

altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte

juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică,

ceea ce Constituția refuză în mod categoric.

Pe de altă parte,

împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru

viitor dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al

neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi

definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

În speță, nu există

însă un drept definitiv câștigat, iar reclamanții nu erau titularii unui bun

susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la

Convenția Europeană a Drepturilor Omului câtă vreme la data publicării Deciziei

Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să

fi confirmat dreptul reclamanților.

De aceea, nu se poate

susține că, prin constatarea neconstituționalității textului de lege și

lipsirea lui de efecte erga omnes și ex nunc, ar fi afectat procesul echitabil,

pentru că acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ

legal constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul

preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității juridice.

Având în vedere

argumentele prezentate referitoare la efectele Deciziei Curții Constituționale

nr. 1358/2010, astfel cum acestea au fost dezlegate cu putere obligatorie

pentru instanțe prin Decizia în interesul legii nr. 12 din 19 septembrie 2011,

nu avea nicio relevanță în pronunțarea soluției în cauză faptul că termenul de

45 de zile, prevăzut de art. 147 alin. (1) din Constituție pentru

compatibilizarea normei neconstituționale cu dispozițiile Constituției, nu era

expirat la data fixată pentru judecata apelului. Așa cum a reținut și instanța

de apel, conform tezei finale a art. 147 alin. (1) din Constituție, pe durata

termenului de 45 de zile, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale

sunt suspendate de drept, ceea ce echivalează cu inexistența normei juridice

declarată neconstituțională.

Ca atare, nu se

justifica amânarea cauzei până după expirarea termenului de 45 de zile prevăzut

de art. 147 alin. (1) din Constituție, cum greșit pretinde recurentul,

criticile formulate în acest sens nefiind fondate.

Pentru toate aceste

motive, reținând că nu sunt întrunite cerințele cazului de modificare prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul

reclamanților ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanții O.N.M., O.A.E. și Z.M.C. împotriva

Deciziei nr. 204 A din 30 martie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de

muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 mai 2012.

Procesat de GGC - GV