ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3264/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 175 din 29 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, în Dosarul nr. 2866/111/2006, s-a respins acțiunea formulată de reclamanții C.E. și C.I., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, având ca obiect pretenții. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, potrivit dispozițiilor C. proc. pen., de repararea prejudiciului cauzat de către stat, urmare a unei erori judiciare comise în cursul procesului penal, beneficiază persoana care a fost condamnată definitiv și care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal, potrivit art. 504 C. proc.

pen.,dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare. În cauză, reclamanții nu se află în niciuna dintre situațiile enumerate, iar faptul că nu și-au redobândit un bun în urma demersurilor pe care le-au întreprins, nu îi îndreptățește la acordarea de despăgubiri, nefiind în prezența vreunei erori judiciare cauzate într-un proces penal, astfel cum este definită de art. 504 din C. proc. pen. Prin decizia nr. 47 din 17 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă, s-a admis excepția autorității de lucru judecat, invocată, din oficiu și s-a respins apelul declarat de apelanții-reclamanți C.E. și C.I., pentru următoarele considerente: Potrivit art. 1201 C. civ., este putere de lucru judecat atunci când o a doua cerere de chemare în judecată are același obiect și se întemeiază pe aceeași cauză.

Prin sentința civilă nr. 564 din 21 iunie 2007 a Tribunalului Bihor, respectiv decizia civilă nr. 457 din 20 martie 2008 a Curții de Apel Oradea, irevocabile, instanțele de judecată s-au pronunțat în procese având același obiect cu cel de față, între aceleași părți și având aceeași cauză. S-a concluzionat, că sunt întrunite cumulativ cele trei condiții cerute de textul mai sus evocat pentru existența autorității de lucru judecat. Împotriva acestei decizii au declarat recurs C.E. și C.I., care, fără să indice vreunul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., au arătat că, în mod eronat, Curtea de Apel susține că în speță operează puterea lucrului judecat față de decizia nr. 457 din 20 martie 2008 a Curții de Apel Oradea, pronunțată în Dosarul nr. 4185/35/2005, întrucât procesul în acest dosar s-a purtat în contradictoriu cu SC R.E.

SRL și Ministerul Finanțelor Publice București și a avut ca obiect despăgubiri bănești reprezentând contravaloarea dozatorului sustras abuziv de administratorul SC R.E. SRL, contravaloarea folosului de care au fost lipsiți de la sustragerea dozatorului până la zi, precum și „tragerea la răspundere civilă pentru repararea daunelor morale suferite în cei aproape 11 ani”. S-a concluzionat, că între litigiul ce a făcut obiectul Dosarului nr. 4185/35/2005 și prezentul litigiu, nu există identitate de părți, obiect și cauză.

S-a mai arătat, că în Dosarul nr. 1872/11/2006 al Curții de Apel Oradea, în care s-a pronunțat decizia nr. 492/A/2007, a fost chemat în judecată Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție pentru nepromovarea recursului în anulare împotriva sentinței penale nr. 2734 din 15 decembrie 1999 pronunțată de Judecătoria Oradea, a deciziei penale nr. 85/A/2000 pronunțată de Tribunalul Bihor și a deciziei penale nr. 392/R/2000 a Curții de Apel Oradea, astfel că între litigiul de față și litigiul soluționat prin decizia civilă nr. 492/A/2007 pronunțată de Curtea de Apel Oradea nu există identitate de părți și cauză. Prin decizia civilă nr. 1032 din 18 februarie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul.

În motivarea deciziei s-a reținut că în procesul soluționat irevocabil prin decizia civilă nr. 457/R din 20 martie 2008, de Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă, instanța a fost învestită de reclamanții C.E. și C.I. cu o acțiune care a avut un capăt de cerere prin care s-a solicitat obligarea pârâtului Statul Român, prin Consiliul Local Oradea, la acordarea de „despăgubiri în sumă de 2.631.194 RON reprezentând daune create ca urmare a distrugerii producției, precum și refuzul de a dispune restituirea dozatorului de către pârâtul M.C.”, urmare a erorilor judiciare comise în procesele în care au fost părți timp de 6 ani, iar, prin prezenta acțiune, reclamanții C.E. și C.I. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român pentru „repararea daunelor morale suferite, urmare gravei erori judiciare comise cu ocazia judecării furtului calificat cu consecințe deosebit de grave a utilajului de fabricat răcoritoare”.

De altfel, chiar prin criticile formulate în prezentul recurs, recurenții-reclamanți arată că prin acțiunea ce a făcut obiectul Dosarului nr. 4185/15/2005, în care s-a pronunțat decizia nr. 457 din 2 martie 2005 de către Curtea de Apel Oradea, s-a solicitat și „tragerea la răspundere civilă pentru repararea daunelor morale suferite în cei aproape 11 ani”, iar, așa cum s-a arătat mai sus, acest capăt de cerere a fost soluționat în contradictoriu cu Statul Român.

S-a constatat că cererea ce face obiectul prezentului litigiu, între aceleași părți și pentru aceeași cauză și având același obiect, s-a constituit în capăt de cerere în procesul ce a făcut obiectul Dosarului nr. 4185/35/2005 al Curții de Apel Oradea, soluționat irevocabil prin decizia nr. 457/R din 20 martie 2008, astfel că, legal, a constatat instanța de apel că în speță operează excepția autorității de lucru judecat, excepție de fond, dirimantă și absolută, ce nu pune în discuție fondul dreptului și poate fi valorificată înainte de a se dezbate acest fond, iar admiterea ei face inutilă cercetare în fond a cauzei. Împotriva acestei decizii au formulat contestație în anulare contestatorii C.E.

și C.I., invocând în drept dispozițiile art. 319 alin. (1) teza II C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor contestației în anulare contestatorii au expus starea de fapt care a generat litigiul pe fond cu referiri critice la soluțiile date în cursul cercetărilor penale și au invocat că instanța de recurs a reținut greșit că în cauza civilă a operat autoritatea de lucru judecat. Contestația în anulare este nefondată. Hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate pe calea contestației în anulare, între altele, când dezlegarea dată este de rezultatul unei erori materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.

Textul vizează greșeli de fapt, involuntar, iar nu greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural și greșelile privind omisiunea cercetării tuturor motivelor de casare invocate. Se constată că motivul contestației în anulare invocat de către contestatori - greșită reținerea excepției autorității de lucru judecat – a fost invocat și pe calea recursului și a fost analizat de către instanța de recurs. O nouă judecată asupra incidenței în cauză a excepției autorității de lucru judecat, pe calea contestației în anulare nu este admisibilă. Având în vedere aceste considerente, urmează ca în baza dispozițiilor art. 320 C. proc.

civ. a se respinge contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatorii C.E. și C.I. împotriva deciziei nr. 1032 din 18 februarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 aprilie 2011.