ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 766/2017

Decizia nr. 766/2017 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin Decizia nr. 1100 din 6 octombrie 2016, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, a respins, ca nefondat, apelul reclamantului împotriva sentinței civile nr. 100/C din 03 mai 2016, pronunțată de Tribunalul Bihor. În motivare, a menținut considerentele sentinței tribunalului, reținând că reclamantul a formulat o nouă acțiune având același obiect și cauză cu acțiunea civilă în care a fost pronunțată sentința civilă nr. 818/C/2012 a Tribunalului Bihor, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 41/A/2015 a Curții de Apel Oradea, pronunțate în Dosar nr. x/271/2011. Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a formulat recurs, ce face obiectul prezentului dosar.

În cuprinsul cererii de recurs, reclamantul a criticat decizia curții de apel pentru nemotivare, atât în fapt și în drept. A susținut că, prin nemotivarea hotărârii, i s-au încălcat drepturile prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Instanța de apel a analizat impropriu probatoriul, iar judecătorii nu au respectat principiul aflării adevărului, prevăzut de art. 22 alin. (1) și (2) C. proc. civ., au încălcat principiul disponibilității, principiul egalității în fața justiției, principiul aflării adevărului judiciar, principiul nemijlocirii, precum și dreptul la apărare al reclamantului. Totodată, instanța de apel a soluționat greșit excepțiile invocate de B., respectiv excepția netimbrării acțiunii, excepția necompetenței materiale a instanței, excepția lipsei calității procesual pasive a B. privind acordarea de despăgubiri.

În același sens, a arătat și că intimatul C. a invocat o serie de excepții, ce nu au fost motivate, respectiv excepția prescripției cauzei și excepția autorității de lucru judecat. Instanța de fond a aplicat greșit prevederile art. 430-431 C. proc. civ., care reglementează autoritatea de lucru judecat și efectele sale. Recurentul a susținut că în prezenta cauză nu există identitate de obiect, cauză și părți. A mai arătat și că instanța de judecată nu a respectat dispozițiile art. 131 C. proc. civ., referitoare la verificarea competenței și nici pe cele ale art. 238 C. proc. civ., care privesc estimarea duratei cercetării procesului. La data de 07 februarie 2017, cererea de recurs formulată de reclamantul A. a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.

La data de 16 martie 2017 a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, care a fost însușit de membrii completului de judecată, iar la data de 30 martie s-a dispus comunicarea raportului către părțile în litigiu. La data de 7 aprilie și 10 aprilie 2017 raportul a fost comunicat tuturor părților, conform dovezilor aflate la filele 207 - 223 și 261 - 266 din dosar. Recurentul reclamant A. a depus punct de vedere la raport, prin care a solicitat admiterea recursului, conform celor arătate în scris. Analizând cererea de recurs, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 486 alin. (1) C. proc. civ. cererea de recurs trebuie să cuprindă, printre altele, numele, prenumele, domiciliul, reședința, denumirea, sediul părților, precum și motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele se vor depune printr-un memoriu separat.

Lipsa acestor mențiuni este sancționată cu nulitatea potrivit alin. (3) al aceluiași articol. Conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ. „recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5) aplicabile și în recurs”, adică atunci când termenul pentru exercitarea căii de atac curge de la un alt moment decât comunicarea hotărârii, motivarea recursului se va face într-un termen de aceeași durată, care curge, însă, de la data comunicării hotărârii. Termenul pentru declararea și motivarea căii de atac s-a împlinit la data de 13 februarie 2017. Recurentul reclamant a formulat critici asupra deciziei recurate doar prin intermediul motivelor de recurs, aflate la filele 7-20 din dosar, fără alte completări.

Astfel, în motivarea recursului, reclamantul a dezvoltat o serie de aspecte teoretice generale cu privire la dispozițiile codului de procedură civilă în materia hotărârilor judecătorești, a criticat probele administrate în cauză, a enumerat principii de drept și a criticat măsurile luate de instanța de fond, respectiv de Tribunalul Bihor. De asemenea, reclamantul a formulat critici asupra modului în care a fost motivată cererea formulată de intimatul C., prin care s-au invocat o serie de excepții. Reclamantul a enumerat texte C. proc. civ., fără a face vreo critică privind greșita aplicare a acestora de către instanța de apel. Chestiunile pe care recurentul reclamant le supune dezbaterii în calea extraordinară de atac a recursului nu pot constitui critici de nelegalitate care să conducă la casarea hotărârii și nu permit instanței de recurs o cenzurare a deciziei curții de apel, împrejurare ce echivalează cu nemotivarea recursului.

În consecință, constatându-se că nu au fost formulate motive de nelegalitate în condițiile prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cu referire la art. 488 C. proc. civ., că nici motive de casare care sunt de ordine publică nu pot fi reținute, conform art. 489 alin. (2) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte urmează ca în conformitate cu art. 493 alin. (5) C. proc. civ., să constate nulitatea căii de atac exercitate în condiții neprocedurale. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 1100/A din data de 6 decembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎNNUMELE LEGII

D E C I D E Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 1100/A din data de 6 decembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 mai 2017.