ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2425/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 5700/C/lll din 14 noiembrie 2008 pe rolul Tribunalului Bihor, reclamanta K.I. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice în reprezentarea Statului Român, solicitând obligarea acestuia să-i achite despăgubiri în numerar pentru suprafața de 4.098 m.p. din imobilul înscris în CF AA Oradea, cuantumul pretențiilor fiind precizat la valoarea de 245.880 euro. În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că este persoană îndreptățită la acordarea de despăgubiri conform sentinței civile nr. 485/C/2006 a Tribunalului Bihor pentru suprafața de 4.098 m.p.

situată în Oradea, strada A. A mai susținut reclamanta că a solicitat acest imobil în temeiul Legii nr. 10/2001 și că nici până la ora actuală Statul Român nu i-a achitat despăgubirile solicitate, iar ca urmare a faptului că Fondul Proprietatea și Comisia Centrală nu sunt funcționale, solicită obligarea Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice să îi achite despăgubiri în numerar pentru acest imobil. Prin sentința civilă nr. 300/C din 04 noiembrie 2009, Tribunalul Bihor a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor, a admis cererea formulată de reclamanta K.I. și a obligat pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamantei suma de 245.880 euro sau echivalent în lei la cursul B.N.R.

din ziua plății reprezentând despăgubiri și suma de 1.200 RON, cheltuieli de judecată. Apelul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor Oradea în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice împotriva acestei sentințe a fost respins de Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă, prin decizia civilă nr. 44 din 06 mai 2010. Pentru a se pronunța astfel, instanțele au reținut în esență că, autoritățile au lăsat să treacă trei ani fără a adopta măsuri în vederea plății despăgubirilor stabilite în beneficiul reclamantei, iar reclamanta nu are nicio perspectivă imediată de a încasa sumele la care are dreptul de vreme ce dosarul acesteia nu a fost repartizat în vederea analizării sub aspectul cuantumul pretențiilor de restituire în echivalent.

Instanța de apel a reținut că, în nenumerate rânduri, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea de către România a dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conveția Europeană a Drepturilor Omului și prin referire la faptul că în prezent Fondul Proprietatea nu funcționează într-un mod susceptibil a duce la acordarea efectivă a unei despăgubiri, iar instanța de fond, în speță, nu a făcut decât să respecte jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materie, pentru a nu se constata o nouă încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în sensul privării de proprietate, combinată cu lipsa totală de despăgubiri. Împotriva deciziei nr. 44 din 06 mai 2010, a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă, a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și formulând, în esență, următoarele critici: Instanța de apel a făcut o interpretare greșită a dispozițiilor art. 25 din Decretul nr. 31/1954 și H.G. nr. 386/2007. Ministerul Finanțelor Publice nu poate sta în judecată în calitate de reprezentant al Statului, atât timp cât în speță, calitatea procesuală pasivă, în reprezentarea Statului Român o au alte organe, și anume Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. De asemenea, unitatea deținătoare a imobilului în litigiu este Primarul Municipiului Oradea și acestei instituții îi revine obligația, conform Legii nr. 10/2001 de a se pronunța prin decizie motivată asupra notificării de acordare a măsurii reparatorii. Instanța de apel nu a ținut cont că reclamanta nu a atacat dispoziția Primarului la secția civilă a Tribunalului Bihor în termen de 30 de zile de la comunicare.

Referitor la practica Curții Europene a Drepturilor Omului, menționată în decizia civilă, este necesar a se avea în vedere că aceasta este neconcordantă cu legislația în vigoare, atât timp cât este de notorietate faptul că Fondul Proprietatea este funcțional, iar din acest fond se acordă constant despăgubiri. Recursul este fondat în sensul considerentelor ce succed: Prin notificarea nr. ZZZ/2001 petenta K.I. a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Oradea, strada A., înscris în CF AA Oradea, nr. top. XX, YY și ZZ. Prin dispoziția nr. 5258 din 14 decembrie emisă de către Primarul Municipiului Oradea s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale pentru suprafața de 4.098 m.p.

teren din imobilul situat în Oradea, strada A., înscris în CF AA Oradea și nr. top. XX, nr. top. YY și nr. top. ZZ și s-au înaintat notificarea și actele aferente acesteia (dosarul administrativ nr. 681/2001) Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Urmare nesoluționării notificării sale de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, K.I. a solicitat în instanță obligarea Ministerului Finanțelor în reprezentarea Statului Român la plata de despăgubiri bănești pentru suprafața de 4.098 m.p. din imobilul înscris în CF AA Oradea. Cum notificarea nu a fost soluționată, reclamanta are dreptul de a se adresa instanței, în baza art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, pentru a se stabili dacă au dreptul la măsuri reparatorii și care este natura acestora.

Prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005 s-au reglementat sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură în baza Legii nr. 10/2001, fiind constituită Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca organism de analizare și stabilire a cuantumului final al acestora, instituție care însă nu a funcționat în prezenta cauză, întrucât despăgubirile în favoarea reclamanților au fost stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă. În lumina dispozițiilor conținute în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, lege care se aplică cu prioritate datorită caracterului său special, nu se impune chemarea în judecată a Statului Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, întrucât prin această lege s-a înființat o instituție special abilitată în achitarea despăgubirilor în numerar în cazurile expres prevăzute, și anume, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Invocarea ineficienței Fondului Proprietatea nu prezintă relevanță în cauză, atâta timp cât reclamanții nu au făcut dovada că au urmat procedura prevăzută de Legea nr. 247/2005, în vederea obținerii despăgubirilor stabilite prin hotărâre judecătorească, până la dovada contrară prezumându-se că instituțiile statului înființate prin Legea nr. 247/2005 funcționează conform dispozițiilor legale care le-au consacrat. De asemenea, nu se pune problema încălcării prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului și nici a art. 6 Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât jurisprudenta Curții Europene a Drepturilor Omului a stabilit că dreptul de acces la justiție nu este unul absolut, instituirea unei proceduri prealabile nefiind de natură a afecta exercițiul liber al acestui drept.

În mod greșit s-a apreciat că Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice ar avea calitatea procesuală pasivă în cauză, întrucât din dispozițiile art. 25 din Decretul nr. 31/1954 coroborate cu dispozițiile art. 3 pct. 48 din H.G. nr. 386/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, acesta reprezintă Statul ca subiect de drepturi și obligații în fața instanțelor în nume propriu, doar dacă legea nu stabilește alte organe în acest scop. Totodată calitatea procesuală pasivă presupune existența identității între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății. În cadrul procesual reglementat de Legea nr. 10/2001, raportul juridic se naște între persoana îndreptățită la măsuri reparatorii și entitatea deținătoare a bunului.

Statul Român poate fi subiect al raportului juridic născut din aplicarea Legii nr. 10/2001, republicată, doar în situația de excepție reglementată de art. 28 din legea specială, în cazul în care unitatea deținătoare nu poate fi identificată. În speță, așa cum s-a reținut de către instanța de fond și cea de apel, unitatea deținătoare a imobilului este Primarul Municipiului Oradea. Față de dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, având în vedere și dispozițiile art. 22 alin. (1) și art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, Statul Român nu este reprezentat de către Ministerul Finanțelor Publice, Primarul Municipiului Oradea fiind singura instanță care poate să se pronunțe prin decizie motivată cu privire la eventuala restituire în natură a imobilului din litigiu.

Așa cum a reținut instanța de apel, prin decizia nr. 773110 din 09 ianuarie 2009, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a comunicat reclamantei că dosarul acesteia nu a fost repartizat unui consilier din cadrul instituției în vederea analizării și înaintării evaluatorului autorizat. Față de aceste considerente, constatând incidența motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor, va casa decizia atacată, precum și sentința tribunalului și pe fond va respinge acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor împotriva deciziei civile nr. 44 A din 06 mai 2010 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă. Casează decizia atacată, precum și sentința nr. 300/C/2009 din 04 noiembrie 2009 a Tribunalului Bihor, secția civilă, și pe fond respinge acțiunea. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2011.