ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2425/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată sub nr. 5700/C/lll din 14 noiembrie 2008 pe rolul Tribunalului

Bihor, reclamanta K.I. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice

în reprezentarea Statului Român, solicitând obligarea acestuia să-i achite despăgubiri

în numerar pentru suprafața de 4.098 m.p. din imobilul înscris în CF AA Oradea,

cuantumul pretențiilor fiind precizat la valoarea de 245.880 euro.

În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut

că este persoană îndreptățită la acordarea de despăgubiri conform sentinței civile

nr. 485/C/2006 a Tribunalului Bihor pentru suprafața de 4.098 m.p. situată în Oradea,

strada A.

A mai susținut reclamanta că a solicitat

acest imobil în temeiul Legii nr. 10/2001 și că nici până la ora actuală Statul

Român nu i-a achitat despăgubirile solicitate, iar ca urmare a faptului că Fondul

Proprietatea și Comisia Centrală nu sunt funcționale, solicită obligarea Statului

Român prin Ministerul Finanțelor Publice să îi achite despăgubiri în numerar pentru

acest imobil.

Prin sentința civilă nr. 300/C din 04 noiembrie

2009, Tribunalul Bihor a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului

Finanțelor, a admis cererea formulată de reclamanta K.I. și a obligat pe pârâtul

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamantei suma de

245.880 euro sau echivalent în lei la cursul B.N.R. din ziua plății reprezentând

despăgubiri și suma de 1.200 RON, cheltuieli de judecată.

Apelul declarat de pârâta Direcția Generală

a Finanțelor Publice Bihor Oradea în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice

împotriva acestei sentințe a fost respins de Curtea de Apel Oradea, secția civilă

mixtă, prin decizia civilă nr. 44 din 06 mai 2010.

Pentru a se pronunța astfel, instanțele

au reținut în esență că, autoritățile au lăsat să treacă trei ani fără a adopta

măsuri în vederea plății despăgubirilor stabilite în beneficiul reclamantei, iar

reclamanta nu are nicio perspectivă imediată de a încasa sumele la care are dreptul

de vreme ce dosarul acesteia nu a fost repartizat în vederea analizării sub aspectul

cuantumul pretențiilor de restituire în echivalent.

Instanța de apel a reținut că, în nenumerate

rânduri, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea de către România

a dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conveția Europeană a Drepturilor

Omului și prin referire la faptul că în prezent Fondul Proprietatea nu funcționează

într-un mod susceptibil a duce la acordarea efectivă a unei despăgubiri, iar instanța

de fond, în speță, nu a făcut decât să respecte jurisprudența Curții Europene a

Drepturilor Omului în materie, pentru a nu se constata o nouă încălcare a art. 1

din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în sensul privării

de proprietate, combinată cu lipsa totală de despăgubiri.

Împotriva deciziei nr. 44 din 06 mai 2010,

a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă, a declarat recurs Direcția Generală

a Finanțelor Publice Bihor în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice invocând

motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și formulând, în esență, următoarele

critici:

Instanța de apel a făcut o interpretare

greșită a dispozițiilor art. 25 din Decretul nr. 31/1954 și H.G. nr. 386/2007. Ministerul

Finanțelor Publice nu poate sta în judecată în calitate de reprezentant al Statului,

atât timp cât în speță, calitatea procesuală pasivă, în reprezentarea Statului Român

o au alte organe, și anume Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

De asemenea, unitatea deținătoare a imobilului

în litigiu este Primarul Municipiului Oradea și acestei instituții îi revine obligația,

conform Legii nr. 10/2001 de a se pronunța prin decizie motivată asupra notificării

de acordare a măsurii reparatorii.

Instanța de apel nu a ținut cont că reclamanta

nu a atacat dispoziția Primarului la secția civilă a Tribunalului Bihor în termen

de 30 de zile de la comunicare.

Referitor la practica Curții Europene

a Drepturilor Omului, menționată în decizia civilă, este necesar a se avea în vedere

că aceasta este neconcordantă cu legislația în vigoare, atât timp cât este de notorietate

faptul că Fondul Proprietatea este funcțional, iar din acest fond se acordă constant

despăgubiri.

Recursul este fondat în sensul considerentelor

ce succed:

Prin notificarea nr. ZZZ/2001 petenta K.I.

a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Oradea, strada A., înscris

în CF AA Oradea, nr. top. XX, YY și ZZ.

Prin dispoziția nr. 5258 din 14 decembrie

emisă de către Primarul Municipiului Oradea s-a propus acordarea de despăgubiri

în condițiile legii speciale pentru suprafața de 4.098 m.p. teren din imobilul situat

în Oradea, strada A., înscris în CF AA Oradea și nr. top. XX, nr. top. YY și nr.

top. ZZ și s-au înaintat notificarea și actele aferente acesteia (dosarul administrativ

nr. 681/2001) Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Urmare nesoluționării notificării sale

de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, K.I. a solicitat în

instanță obligarea Ministerului Finanțelor în reprezentarea Statului Român la plata

de despăgubiri bănești pentru suprafața de 4.098 m.p. din imobilul înscris în CF

AA Oradea.

Cum notificarea nu a fost soluționată,

reclamanta are dreptul de a se adresa instanței, în baza art. 26 alin. (3) din Legea

nr. 10/2001, pentru a se stabili dacă au dreptul la măsuri reparatorii și care este

natura acestora.

Prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005

s-au reglementat sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor

aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură în baza Legii nr. 10/2001,

fiind constituită Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca organism

de analizare și stabilire a cuantumului final al acestora, instituție care însă

nu a funcționat în prezenta cauză, întrucât despăgubirile în favoarea reclamanților

au fost stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.

În lumina dispozițiilor conținute în Titlul

VII din Legea nr. 247/2005, lege care se aplică cu prioritate datorită caracterului

său special, nu se impune chemarea în judecată a Statului Român, prin Ministerul

Economiei și Finanțelor, întrucât prin această lege s-a înființat o instituție special

abilitată în achitarea despăgubirilor în numerar în cazurile expres prevăzute, și

anume, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Invocarea ineficienței Fondului Proprietatea

nu prezintă relevanță în cauză, atâta timp cât reclamanții nu au făcut dovada că

au urmat procedura prevăzută de Legea nr. 247/2005, în vederea obținerii despăgubirilor

stabilite prin hotărâre judecătorească, până la dovada contrară prezumându-se că

instituțiile statului înființate prin Legea nr. 247/2005 funcționează conform dispozițiilor

legale care le-au consacrat.

De asemenea, nu se pune problema încălcării

prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor

Omului și nici a art. 6 Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât jurisprudenta

Curții Europene a Drepturilor Omului a stabilit că dreptul de acces la justiție

nu este unul absolut, instituirea unei proceduri prealabile nefiind de natură a

afecta exercițiul liber al acestui drept.

În mod greșit s-a apreciat că Statul Român,

prin Ministerul Finanțelor Publice ar avea calitatea procesuală pasivă în cauză,

întrucât din dispozițiile art. 25 din Decretul nr. 31/1954 coroborate cu dispozițiile

art. 3 pct. 48 din H.G. nr. 386/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului

Finanțelor Publice, acesta reprezintă Statul ca subiect de drepturi și obligații

în fața instanțelor în nume propriu, doar dacă legea nu stabilește alte organe în

acest scop.

Totodată calitatea procesuală pasivă presupune

existența identității între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că

este obligat în raportul juridic dedus judecății.

În cadrul procesual reglementat de Legea

nr. 10/2001, raportul juridic se naște între persoana îndreptățită la măsuri reparatorii

și entitatea deținătoare a bunului.

Statul Român poate fi subiect al raportului

juridic născut din aplicarea Legii nr. 10/2001, republicată, doar în situația de

excepție reglementată de art. 28 din legea specială, în cazul în care unitatea deținătoare

nu poate fi identificată.

În speță, așa cum s-a reținut de către

instanța de fond și cea de apel, unitatea deținătoare a imobilului este Primarul

Municipiului Oradea.

Față de dispozițiile Titlului VII din Legea

nr. 247/2005, având în vedere și dispozițiile art. 22 alin. (1) și art. 25 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001, Statul Român nu este reprezentat de către Ministerul

Finanțelor Publice, Primarul Municipiului Oradea fiind singura instanță care poate

să se pronunțe prin decizie motivată cu privire la eventuala restituire în natură

a imobilului din litigiu.

Așa cum a reținut instanța de apel, prin

decizia nr. 773110 din 09 ianuarie 2009, Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților a comunicat reclamantei că dosarul acesteia nu a fost repartizat

unui consilier din cadrul instituției în vederea analizării și înaintării evaluatorului

autorizat.

Față de aceste considerente, constatând

incidența motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite

recursul declarat de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția

Generală a Finanțelor Publice Bihor, va casa decizia atacată, precum și sentința

tribunalului și pe fond va respinge acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice

Bihor împotriva deciziei civile nr. 44 A din 06 mai 2010 a Curții de Apel Oradea,

secția civilă mixtă.

Casează decizia atacată, precum și sentința

nr. 300/C/2009 din 04 noiembrie 2009 a Tribunalului Bihor, secția civilă, și pe

fond respinge acțiunea.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17

martie 2011.