ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5594/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5594/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de
Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, reclamanta
F.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Cluj, anularea hotărârii
din
18
octombrie
2010 emisă de pârâtă
prin care i s-a respins cererea privind recunoașterea calității de beneficiară
a prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu
modificările și completările ulterioare.
În motivarea acțiunii,
reclamanta a arătat că are calitatea de persoană refugiată, în sensul legii, fiind
născută în refugiu, în anul 1942.
Prin sentința civilă
nr. 43 din 26 ianuarie 2011, Curtea de Apel Cluj, secția comercială de contencios
administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta F.A. a dispus
anularea hotărârii din 18 octombrie 2010 emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta
din urmă să îi recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada 29
iunie 1942 - 6 martie 1945 și să îi acorde acesteia drepturile bănești prevăzute
de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare.
Pentru a pronunța o asemenea
soluție, instanța de fond a reținut că din documentele depuse la dosar, actele de
stare civilă, declarațiile autentificate ale martorilor R.I. și P.M., precum și
din adresa din 15 iunie 2010, emisă de Primăria comunei C., rezultă că în registrele
de stare civilă ale localității V. a fost înregistrată nașterea mamei reclamantei,
iar din registrele de stare civilă ale localității F. rezultă că a fost înregistrată
căsătoria mamei reclamantei.
Totodată, din copia certificatului
de naștere rezultă că reclamanta s-a născut în localitatea T., la data de 29 iunie
1942.
A mai reținut instanța
și faptul că cei doi martori au recunoscut calitatea de persoană refugiată, în sensul
Legii nr. 189/2000.
Față de întregul probatoriu
administrat, instanța de fond a apreciat că reclamanta are calitatea de refugiat
pentru perioada cuprinsă între data nașterii, 29 iunie 1942 și data încetării refugiului.
Împotriva sentinței pronunțate
de Curtea de Apel Cluj a declarat recurs pârâta C.J.P. Cluj.
Recurenta critică sentința
pronunțată de instanța de fond, considerând că reclamanta nu este îndreptățită să
beneficieze de drepturile acordate potrivit actelor normative menționate, întrucât
nu era născută la data strămutării părinților săi, neavând cum să-și schimbe domiciliul
și să sufere persecuții pe considerente etnice, întrucât s-a născut pe un teritoriu
aparținând Statului Român.
Examinând cauza și sentința
atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale
incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304
1
C. proc. civ., Înalta
Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta
în continuare:
Potrivit art. 1 din O.G.
nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui
act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu
începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice,
aflându-se în una din situațiile expres prevăzute de lege.
Prin persoana care a fost
strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege persoana care
a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate
din motive etnice.
Legiuitorul a urmărit
să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/sau
au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice.
Totodată, potrivit
art. 6 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor
acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile
prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele
competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă
prevăzut de lege.
Intimata-reclamantă și-a
dovedit calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei cu înscrisuri și
a celei cu martori.
Așadar, înscrisurile și
declarațiile martorilor pe care instanța de fond le invocă în motivarea hotărârii,
respectă cerințele prevăzute de lege.
Situația creată pentru
reclamantă și familie, s-a datorat persecuțiilor etnice.
Cum în cauză s-a făcut
dovada și este de necontestat faptul că reclamanta s-a născut în perioada de refugiu
a părinților săi, în mod corect instanța de fond a reținut că acesta a suportat
consecințele morale și materiale ale refugiului și este îndreptățită să se bucure
de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pronunțând o hotărâre temeinică și
legală.
În consecință, pentru
considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C.
proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de C.J.P. Cluj împotriva
sentinței civile nr. 43 din 26 ianuarie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția comercială
și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 noiembrie
2011.