ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2343/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2343/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Craiova, la data de 06 mai 2008, reclamantul A.C.I. a chemat în judecată pe

pârâtul Cabinet Individual Avocat C.E., solicitând instanței ca, prin hotărârea

ce o va pronunța, să constate nulitatea absolută parțială a contractului de

asistență juridică din 16 decembrie 2006, încheiat între părți, în ce privește

clauzele înscrise la pct. 2.2 al art. 2 și art. 5 din contract, referitoare la

plata sumei de 800.000 euro - onorariu de succes și la urmărirea bunurilor

imobile.

S-a solicitat și obligarea pârâtului la plata

cheltuielilor de judecată efectuate cu acest proces.

Prin sentința civilă nr. 12639 din 16 septembrie 2008,

pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. 9926/215/2008, a fost respinsă

acțiunea formulată de reclamantul A.C.I., în contradictoriu cu pârâtul Cabinet

Individual Avocat C.E.

Prin decizia civilă nr. 274 din 05 mai 2009,

pronunțată de Tribunalul Dolj, s-a admis apelul formulat de către reclamantul A.C.I.

împotriva sentinței civile nr. 12639 din 16 septembrie 2008, pronunțată de

Judecătoria Craiova. S-a schimbat în tot sentința civilă atacată, în sensul că

pe fond s-a admis acțiunea formulată de reclamatul A.C.I. și s-a constatat

nulitatea clauzelor înscrise la punctul 2.2. din art. 2 și art. 5 din

contractul din 16 decembrie 2006. S-a luat act că  nu se solicită cheltuieli de

judecată.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că excepția

de necompetență materială a Judecătoriei Craiova este neîntemeiată, instanța

fiind învestită cu o cerere având ca obiect constatarea nulității unor clauze contractuale,

așadar aprecierea și analizarea legalității acestora în raport de dispozițiile

legii, fără a interesa suma trecută în contractul de asistență, câtă vreme

reclamantul neagă și contestă tocmai valabilitatea clauzei ce o menționează.

Prin urmare, competența nu este cea prevăzută de art. 2

C. proc. civ., ci aparține Judecătoriei, fiind instanță civilă de drept comun.

Cauza dedusă judecății nu este de natură comercială,

în privința faptelor de comerț obiective, subiective sau mixte, fiind

aplicabile dispozițiile Codului Comercial, însă în speța dedusă judecății nu se

pune problema comercialității cauzei determinată de calitatea pârâtului.

Asupra fondului cauzei, tribunalul a constatat că

prima instanță a apreciat în mod eronat legalitatea clauzei prin care se stabilea

un onorariu de succes de 800.000 euro (art. 2 pct. 2.2) și a celei prin care

s-a consemnat că reclamantul – client A.C.I. este de acord cu urmărirea bunurilor

imobile ce au făcut obiectul hotărârii nr. 13295 a Judecătoriei Craiova (art. 5).

Astfel, tribunalul a constatat că aceste două clauze contravin

nu numai legii, dar și principiilor eticii, deontologiei profesionale și

moralei, fiind în contrast evident chiar și cu realitățile economico-sociale actuale.

Prin decizia civilă nr. 16 din 12 ianuarie 2010,

pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. 9926/215/2008, a fost

admis recursul declarat de pârâtul Cabinet Individual Avocat C.E. împotriva

deciziei civile nr. 274 din data de 5 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj,

în dosar nr. 9926/215/2008 și a sentinței civile nr. 12639 din 16 septembrie 2008,

pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosar nr. 9926/215/2007, în

contradictoriu cu intimatul reclamant A.C.I. – decedat, având următorii

moștenitori A.M., B.V. și A.L. Au fost casate ambele hotărâri și s-a dispus

trimiterea cauzei pentru soluționarea pe fond la Tribunalul Dolj.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că,

potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., tribunalele judecă în primă

instanță procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare

de peste 500.000 lei și deci, urma ca litigiul să se judece în primă instanță

de către tribunal și nu de către Judecătoria Craiova.

În consecință, s-a constatat că în cauză sunt

întrunite dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., astfel că prin hotărârile

date s-a încălcat competența materială a tribunalului de a judeca în primă

instanță, urmând astfel a se admite recursul, a se casa ambele hotărâri și a se

dispune trimiterea cauzei pentru soluționarea pe fond, la Tribunalul Dolj, ca primă instanță.

Prin decizia civilă nr. 156 din 01 aprilie 2010,

pronunțată de Tribunalul Dolj, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul A.C.I.,

decedat la 20 august 2009 și continuată de reclamantul moștenitor A.L., în

contradictoriu cu pârâtul Cabinet Individual Avocat C.E. și s-a constatat

nulitatea clauzei înscrise la pct. 2.2 din art. 2 și a clauzei înscrise la art.

5 din contractul de asistență juridică din 16 decembrie 2006 încheiat de

reclamantul defunct și pârât.

Rejudecând în fond după casare, instanța a constatat

următoarele:

Prin contractul de asistență juridică din 16 decembrie

2006 încheiat de pârâtul Cabinet Individual C.E. și defunctul reclamant A.C.I.,

având ca obiect asistență juridică, reprezentare, redactare și semnare cereri,

căi de atac, mediere în dosarul de partaj succesoral nr. 23956/C/2006 al

Judecătoriei Craiova sau 13295/54/2006 al Judecătoriei Craiova a fost stabilit

un onorariu fix de 1000 lei și prin art. 2 pct. 2.2 s-a stabilit un onorariu de

succes de 800.000 de euro ce se achită de către A.C.I. la data rămânerii

definitive și irevocabile a sentinței ce se va pronunța în dosar nr. 13295/54/2006

al Judecătoriei Craiova.

Potrivit art. 5 din același contract, clientul A.C.I.

este de acord cu urmărirea bunurilor imobile ce se vor atribui în lot prin

hotărârea din dosarul nr. 13295/54/2006 al Judecătoriei Craiova.

Prin sentința civilă nr. 8542 din 08 iunie 2007,

pronunțată în dosar nr. 13295/54/2006 de Judecătoria Craiova s-a luat act de

tranzacția părților și s-a consfințit învoiala acestora pentru partaj

succesoral în lotul defunctului A.C.I. revenind următoarele bunuri: 1/10 din

imobilul situat în Craiova, 1/10 din imobilul situat în Craiova, 1/10 din

imobilul situat în Craiova str. Unirii, ½ din 5,4 ha pădure situat în comuna Malu Mare, sat Ghindeni jud. Dolj, 5 ha din terenul situat pe raza comunei Coșoveni.

Prin acțiunea formulată reclamantul a invocat în

motivarea acțiunii sale, printre altele, cauza ilicită și imorală a clauzelor

contractuale de la pct. 2.2 și pct. 5, precum și nevalabilitatea clauzelor

având în vedere că la stabilirea onorariului de succes nu s-a menționat

rezultatul ce trebuia atins.

În speță, tribunalul a constatat că acea clauză privind

achitarea unui onorariu de succes în cuantum de 800.000 euro, contravine

principiilor eticii, deontologiei profesionale și morale.

În conformitate cu dispozițiile statutului profesiei

de avocat, onorariul acestora va fi stabilit în raport de dificultatea,

amploarea și durata cazului. De asemenea avocatul are dreptul, ca în

completarea onorariului fix, să solicite și să obțină și un onorariu de succes

cu titlu complementar, în funcție de rezultat sau de serviciul furnizat.

Onorariul de succes constă într-o sumă fixă sau variabilă stabilită pentru

atingerea de către avocat a unui anumit rezultat.

Potrivit Codului Deontologic al Avocaților, avocatul

trebuie să-și informeze clientul cu privire la tot ce cere cu titlu de onorariu,

iar valoarea însumată a onorariilor sale trebuie să fie echitabilă și

justificată.

În raport de aceste texte de lege și având în vedere

natura cauzei în care a fost acordată asistența judiciară - partaj succesoral -

a faptului că acesta nu este un proces cu grad de complexitate sau cu caracter

de noutate pentru avocat, instanța a apreciat că inserarea onorariului de

succes în sumă de 800.000 euro care reprezintă un onorariu exorbitant pentru

clientul reclamant, constituie un fapt imoral.

În plus, s-a apreciat că această clauză nu este

valabilă având în vedere și faptul că pentru achitarea onorariului de succes nu

a fost stabilit un anumit rezultat ce trebuia atins de către avocat, așa cum

prevăd dispozițiile statutului profesiei de avocat.

În ceea ce privește clauza inserată la art. 5 din

contract, instanța a apreciat că aceasta este nulă pentru lipsa cauzei.

Potrivit art. 5 din contract, clientul este de acord

cu urmărirea bunurilor imobile ce i se vor atribui în lot prin hotărârea din

dosarul nr. 13295/54/2006. În cazul acestei clauze lipsește scopul imediat

constând în prefigurarea mentală a unei contraprestații sau a executării

prestației pentru care urmează a i se urmări bunurile.

Când lipsa cauzei se datorează lipsei scopului

imediat, această lipsă se răsfrânge și asupra scopului mediat, lăsând actul

juridic fără suport juridic, astfel încât sancțiunea care intervine va fi

nulitatea absolută.

Față de aceste motive, apreciind îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 966 C. civ. în ceea ce privește cauza celor două

clauze aflate în litigiu, raportându-se la dispozițiile art. 948 C. civ., prima

instanță a admis acțiunea și, în consecință, a constatat nulitatea acestora.

Curtea de Apel Craiova - secția I civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 349 din 28 octombrie 2010, a respins apelul declarat de pârâtul Cabinet Individual Avocat C.E. împotriva sentinței civile nr.

156 din 01 aprilie 2010 a Tribunalului Dolj și a obligat apelantul pârât la

2000 lei cheltuieli de judecată, către intimatul reclamant moștenitor A.L.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că instanța

de fond a stabilit o corectă situație de fapt, aplicând în mod corespunzător și

dispozițiile legale în materie, respectiv art. 966-968 C. civ., privind cauza,

ca și condiție esențială pentru validitatea convențiilor.

Astfel, chiar Statutul profesiei de avocat prevede,

pentru contractul de asistență juridică, și obligativitatea de a îndeplini

toate condițiile cerute de lege pentru încheierea valabilă a unei convenții (art.

126 alin. (1) din Statut), ceea ce înseamnă că acesta are regimul juridic al

unei convenții, fiind supus condițiilor esențiale pentru validitatea

convențiilor, între care și cauza, prevăzute de art. 948 și urm. C. civ.

Prin urmare, îndeplinirea celorlalte condiții, cerute

ad probationem sau pentru opozabilitate față de terți, nu înseamnă legalitatea

contractului, decât dacă sunt îndeplinite și condițiile de validitate privind

capacitatea, consimțământul, obiectul și cauza contractului.

Or, în ceea ce privește cauza clauzei din contract,

referitoare la onorariul de succes de 800.000 euro, s-a reținut că în mod

corect a stabilit tribunalul că este o cauză imorală, având în vedere, în

principal, natura și complexitatea litigiului pentru care s-a încheiat

contractul de asistență juridică, respectiv partaj succesoral finalizat prin

tranzacție, durata acestuia nefiind hotărâtoare pentru stabilirea unui asemenea

cuantum al onorariului de succes, peste onorariul fix de 1000 euro.

Instanța de apel a constatat că, clauza privind

onorariul de succes de 800.000 euro, are o cauză imorală ce decurge chiar din

nerespectarea legislației avocațiale – Statut, Cod deontologic – care impun

stabilirea de onorarii în raport de dificultatea, amploarea sau durata cazului

(art. 132 alin. (2) din Statut), iar valoarea acestora să fie echitabilă și

justificată (Codul deontologic).

De asemenea, în ceea ce privește clauza din contract,

în sensul acordului reclamantului cu urmărirea bunurilor imobile, ce i se vor

atribui în lot, la partaj, în mod corect a reținut tribunalul că este lipsită

de cauză, fiind incidentă sub acest aspect nulitatea, în raport de art. 966 C.

civ., atâta timp cât nu rezultă scopul urmărit de reclamant, prin înscrierea

acestei clauze.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen

legal, pârâtul Cabinet individual avocat C.E., invocând dispozițiile art. 304 pct.

8 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul a arătat

că s-a încălcat principiul înscris în art. 969 alin. (1) C. civ., potrivit

căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.

Astfel, recurentul a arătat că motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. privește situația în care, deși actul

juridic este cât se poate de clar, instanța îi schimbă natura ori înțelesul.

În acest sens, a susținut că contractul de asistență

juridică nr. 33 din 16 decembrie 2006 a fost legal încheiat, cu respectarea

tuturor cerințelor prevăzute de lege, iar pârâtul și-a îndeplinit obligațiile

contractuale, reprezentându-l pe durata unui proces complex, de durată, soldat

cu o victorie pentru reclamant.

Prin urmare, recurentul a arătat că instanța, în loc

să aplice dispozițiile art. 969 alin. (1) C. civ., a dat un alt înțeles actului

juridic în cauză.

În ceea ce privește incidența dispozițiilor art. 304 pct.

9 C. proc. civ., recurentul a arătat că instanța de apel a identificat textele

de lege incidente în cauză, însă fie le-a încălcat în litera sau spiritul lor, fie

le-a aplicat greșit.

S-a susținut că, încălcând principiul înscris în art. 969

alin. (1) C. civ., atâta timp cât clauzele din contract sunt clare și precise,

instanța avea obligația să le respecte și nu să stabilească că achitarea

onorariului de succes este un fapt imoral ( art. 968 C. civ.) ce atrage

nulitatea clauzei.

Recurentul a susținut că instanța de apel a reținut în

mod nelegal lipsa cauzei, în raport de dispozițiile art. 969 alin. (1) C. civ.

și art. 966 C. civ.

Existând scop imediat și scop mediat, clauza este

legală, astfel că instanța a dat o interpretare greșită textului de lege

corespunzător situației de fapt.

La termenul de judecată din 29 martie 2012, instanța a

invocat, din oficiu, excepția netimbrării recursului și a rămas în pronunțare

pe această excepție.

Analizând cu prioritate această excepție,

datorită caracterului său peremptoriu, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 1 din Legea nr. 146/1997

modificată, privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse

la instanțele judecătorești, cu excepțiile prevăzute de lege, se timbrează în

raport cu criteriile stabilite de art. 2 și 3.

Art. 11 din Legea nr. 146/1997 statuează

criteriile de stabilire a taxei judiciare de timbru pentru cererile prin care

se exercită căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești.

La termenul din 10 noiembrie 2011, Înalta

Curte a pus în discuție caracterul patrimonial al acțiunii și necesitatea

timbrării la fond și în căile de atac, în raport de dispozițiile art. 2

raportat la art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997 și de Decizia nr. 32/2008

pronunțată în recursul în interesul legii.

Aplicând aceste dispoziții legale,

instanța de recurs, în conformitate cu art. 18 alin. (1) din Legea nr. 146/1997

a dispus obligarea recurentului la plata sumei de 18964 lei, cu titlu de taxă

judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar, pentru calea de atac a

recursului.

Totodată, având în vedere că pentru

fazele procesuale anterioare, reclamantul pentru prima instanță și pârâtul

pentru calea de atac a apelului, nu au plătit taxele de timbru aferente, Înalta

Curte a constatat că reclamantul are obligația să achite suma de 37916 lei taxă

judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar, deoarece a achitat suma de 12 lei

cu titlu de taxă judiciară de timbru, iar pârâtul suma de 18964 lei, cu titlu

de taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar, pentru calea de atac a

apelului.

Prin încheierea din camera de consiliu de

la 7 martie 2012, a fost admisă cererea de ajutor public judiciar formulată de

intimatul - reclamant A.L., acesta fiind scutit de la plata taxelor judiciare

în cuantum de 37916 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar,

datorate pentru prima instanță.

Recurentul - pârât

Cabinet individual avocat C.E. a fost citat pentru

termenele de judecată din 1 martie 2012 și, respectiv, 29 martie 2012, cu

mențiunea să achite taxele de timbru în sumă de câte

18964 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru

judiciar, pentru fiecare cale de atac exercitată, așa cum rezultă

din dovezile de

îndeplinire a procedurii de citare aflate la filele 22 și 57 din dosarul de

recurs.

Întrucât recurentul - pârât nu s-a

conformat acestor obligații, în conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. (3)

din Legea nr. 146/1997, recursul declarat de pârât va fi anulat, ca netimbrat.

Totodată, în raport de dispozițiile

art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997, va fi

obligat recurentul - pârât la plata sumei de 18.964 lei taxă judiciară de

timbru și 5 lei timbru judiciar, pentru calea de atac a apelului.

Constatând culpa procesuală a

recurentului, instanța va dispune obligarea acestuia la plata sumei de

2.000 lei

către

intimatul-reclamant A.L.

, reprezentând onorariu de avocat micșorat, potrivit art.

274 alin. (3) C. proc. civ., având în vedere proporționalitatea acestuia cu

amplitudinea și complexitatea activității depuse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de pârâtul

Cabinet individual avocat C.E. împotriva deciziei nr. 349 din 28 octombrie 2010 a Curții de Apel Craiova - secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

În baza art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997

obligă recurenta - pârâtă Cabinet individual avocat C.E. la plata sumei de

18.964 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar, pentru calea de

atac a apelului.

Obligă recurenta - pârâtă Cabinet individual avocat C.E.

la plata sumei de 2.000 lei către intimatul-reclamant A.L., reprezentând

cheltuieli de judecată reduse potrivit art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 martie 2012.