ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 764/2008

Deliberând în condițiile art. 256 C.

proc. civ. asupra recursului de față, constată următoarele:

La 13 iulie 2001, prin notificare

formulată potrivit Legii nr. 10/2001, P.G., P.L. și P.C. au cerut Prefecturii

județului Buzău acordarea de despăgubiri bănești în sumă de 2 miliarde lei în

echivalentul imobilului situat în Buzău, compus din teren în suprafață de 396

mp și casă de locuit, imobil expropriat prin Decretul nr. 389/1988, casa fiind

apoi demolată, iar pe teren construindu-se o clădire folosită ca sediu al unei

bănci.

La 18 iulie 2001 a formulat

notificare și P.C. solicitând Primăriei municipiului Buzău să-i atribuie un

teren pe un alt amplasament, echivalent valorii de 330 milioane lei, în locul

imobilului situat în Buzău, compus din casă de locuit și teren în suprafață de

221 mp, care a constituit proprietatea sa și a fost expropriat prin Decretul

nr. 389/1988, casa fiind demolată, iar terenul fiind ocupat în prezent de Garda

Financiară Buzău.

Susținând că notificările nu au fost

soluționate, P.G., P.L. și P.C. s-au adresat justiției la data de 24 ianuarie

2006, chemând în judecată pe pârâtul Municipiul Buzău și cerând obligarea

acestuia să le plătească valoarea reală de circulație a clădirii și terenurilor

cu suprafețele de 154 mp, 133 mp și 109 mp dobândite prin actele de

vânzare-cumpărare nr. 3306/1947, nr. 490/1948 și nr. 1539/812/1956, precum și a

casei de locuit și terenului în suprafață de 221 mp dobândite prin actul de

partaj voluntar nr. 3296/1984, imobile care au fost expropriate prin Decretul

nr. 389/1988.

Ulterior, reclamanții au precizat

acțiunea în sensul că solicită restituirea în natură a terenurilor și

despăgubiri pentru construcțiile demolate.

Tribunalul Buzău, secția civilă, a

pronunțat sentința civilă nr. 1043 din 25 octombrie 2006, prin care a admis

acțiunea precizată, a dispus restituirea în natură către reclamanții P.G. și

P.L. a terenului în suprafață de 396 mp situat în Buzău, identificat prin

raportul de expertiză M.I., a dispus acordarea de despăgubiri către toți

reclamanții conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 și a obligat pe pârât

la plata de 2900 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel Ploiești, secția

civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de

Primarul municipiului Buzău și a schimbat în parte sentința primei instanțe în

sensul că, păstrând dispozițiile referitoare la despăgubiri, a dispus acordarea

de despăgubiri conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 și pentru terenul în

suprafață de 396 mp din Buzău.

Cu privire la terenul în suprafață

de 396 mp situat în Buzău, prima instanță a stabilit ca stare de fapt că a fost

expropriat la data de 24 mai 1989 în scopul construirii de către Grupul școlar

de cooperație Buzău a unor săli de clasă, laboratoare și a unui spațiu de

cazare, că din obiectivul arătat s-a edificat pe teren în anul 1991 doar fundația

clădirii preconizate, lucrarea rămânând în acest stadiu până în anul 2005, când

Consiliul Local al Municipiului Buzău a dat Hotărârea nr. 21 din 27 ianuarie

2005, prin care a trecut terenul din proprietatea publică în proprietatea

privată a municipiului Buzău și a aprobat asocierea în participațiune a

Municipiului Buzău cu SC E.G. SA BUZĂU, asociere concretizată apoi prin

contractul nr. 2734 din 14 februarie 2005.

A mai constatat prima instanță că,

în executarea contractului de asociere menționat, pe teren a fost construită o

clădire cu destinație de centru de afaceri care ocupă suprafața de 213 mp,

fiind, de asemenea, amenajate trotuare și spații verzi pe suprafața de 94 mp,

precum și o parcare pe suprafața de 89 mp

Aceeași instanță a constatat că în

cauză sunt aplicabile prevederile art. 11 alin. (2) teza I din Legea nr.

10/2001: „în cazul în care construcțiile expropriate au fost demolate parțial

sau total, dar nu s-au executat lucrările pentru care s-a dispus exproprierea,

terenul liber se restituie în natură cu construcțiile rămase, iar pentru

construcțiile demolate măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent”.

Fără a stabili o altă situație de

fapt, instanța de apel a definit construcția edificată pe suprafața de 213 mp

ca fiind „o construcție nouă autorizată legal și începută cu mult înainte de

apariția Legii nr. 10/2001”, iar suprafețele cu destinație de parcare (89 mp)

și spații verzi (94 mp) au fost calificate în sensul că „nu sunt terenuri

libere, fiind afectate servituților legale și altor amenajări de utilitate

publică ale municipiului Buzău”.

Ca urmare, curtea de apel a hotărât

că regimul juridic pe care l-a stabilit în cazul supraedificatelor fac

aplicabile prevederile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001: „în cazul în

care construcțiile expropriate au fost integral demolate și lucrările pentru

care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parțial, persoana îndreptățită poate

obține restituirea în natură a părții de teren rămasă liberă, pentru cea

ocupată de construcții noi, autorizate, cea afectată servituților legale și

altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale,

măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent”.

În consecință, instanța de apel a

decis că și în cazul terenului în litigiu reclamanții au dreptul doar la

despăgubiri reglementate prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Reclamanții P.G., P.L. și P.C. au

declarat recurs împotriva deciziei date în apel, solicitând casarea acesteia și

păstrarea sentinței primei instanțe.

În acest scop reclamanții au enunțat

cazurile de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Motivând recursul, reclamanții au

susținut, în esență că „instanța de apel a pronunțat o decizie nelegală, făcând

trimitere la dispozițiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, întrucât în

cauza de față sunt aplicabile dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr.

10/2001, așa cum a reținut instanța de fond”, toate argumentele în continuare

dezvoltate fiind subsumate ideii mai sus redate.

Ulterior declarării și motivării

recursului a decedat reclamantul P.G., locul său procesual fiind luat și

continuat de moștenitorii P.L., P.C. (coreclamanți în cauză) și P.O.

Examinând recursul, Înalta Curte

constată cele ce succed.

Motivarea recursului nu permite

încadrarea acestuia decât în cazul de recurs, de altfel invocat, prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care definește nelegalitatea constând în lipsa

temeiului legal al hotărârii recurate ori în darea ei cu încălcarea sau

aplicarea greșită a legii.

În cazul concret, hotărârea atacată este

dată cu încălcarea art. 11 alin. (2) teza I din Legea nr. 10/2001 și cu

aplicarea greșită a art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Aceasta pentru că starea de fapt

este pe deplin lămurită, fiind în afara oricărui dubiu, cum corect au reținut

atât prima instanță cât și cea de apel, că terenul și construcția aflată pe

teren au fost expropriate în scopul construirii unor spații locative,

comerciale și tehnico-edilitare, că fosta construcție a fost integral demolată,

iar dintre cele care constituiau scopul exproprierii s-a început doar

edificarea unei construcții în anul 1991, dar lucrarea s-a oprit la stadiul de

fundație ca structură de rezistență, fiind practic abandonată până în anul

2005, când partenerul contractual al Municipiului Buzău a construit un centru

de afaceri, incluzând o construcție propriu-zisă, trotuar, parcare și spații

verzi.

Greșit instanța de apel a hotărât că

acestei stări de fapt îi sunt aplicabile prevederile art. 11 alin. (3) din

Legea nr. 10/2001, conform cu care, în cazul construcțiilor expropriate care au

fost integral demolate, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent dacă

terenul este ocupat de construcții noi, autorizate, de servituți legale și alte

amenajări de utilitate publică.

Textul enunțat are în vedere

situații existente la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 (14

februarie 2001), iar nu cele anterior create, cum este cazul în speță.

Or, așa cum corect a statuat prima

instanță, la momentul de referință al legii, scopul exproprierii nu era atins,

fundația edificată neavând funcția cerută de lege, reprezentând doar un început

nedefinitoriu.

Ca urmare, sunt neconvingătoare și

lipsite de pertinență argumentele instanței de apel din sensul incidenței

normei de drept pe care a aplicat-o, neputându-se reține cu temei că

autorizarea și începerea lucrării înainte de apariția Legii nr. 10/2001

constituie condiții suficiente pentru definirea construcției edificată aproape

integral în anul 2005 pe fundația preexistentă ca fiind o construcție nouă așa

cum se are în vedere prin art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Dimpotrivă, sunt pe deplin

aplicabile prevederile art. 11 alin. (2) teza I din Legea nr. 10/2001, care a

reglementat restituirea în natură a terenurilor pe care nu s-au executat

lucrările pentru care s-a dispus exproprierea.

În raport cu toate cele ce preced,

se constată că decizia instanței de apel este esențial nelegală, astfel că va

fi casată după admiterea recursului, aplicându-se astfel dispozițiile art. 312

alin. (1) și (2) C. proc. civ., iar potrivit art. 314 C. proc. civ. Înalta

Curte de Casație și Justiție va hotărî asupra fondului prin păstrarea sentinței

dată în primă instanță care, așa cum s-a arătat, a aplicat corect legea la

împrejurări de fapt ce au fost pe deplin lămurite, urmând a fi precizată

modificarea în structura părților, intervenită după decesul unuia dintre

reclamanții inițiali.

Totodată, față de căderea în

pretenții a Municipiului Buzău și de prevederile art. 274 C. proc. civ., acesta

din urmă va fi obligat la plata către reclamanți a cheltuielilor de judecată

făcute în căile de atac, mai precis numai cele din apel, care au fost dovedite,

respingându-se concomitent cererea cu privire la cheltuielile de judecată din

recurs pentru care reclamanții nu au făcut dovadă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de P.G.,

decedat ulterior, P.L. și P.C., ultimii doi în nume propriu și ca moștenitori

ai lui P.G. alături de P.O., împotriva deciziei nr. 56 din 2 februarie 2007

pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori

și de familie.

Casează decizia atacată și păstrează

sentința civilă nr. 1043 din 25 noiembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Buzău,

secția civilă, cu precizarea că locul procesual al reclamantului P.G. a fost

preluat și continuat de moștenitorii P.O., P.L. și P.C.

Obligă pe Municipiul Buzău prin

primar să plătească reclamanților de mai sus cheltuieli de judecată de 1000 lei

în apel și respinge ca nedovedită cererea de cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 februarie

2008.