ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 764/2008

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de față, constată următoarele: La 13 iulie 2001, prin notificare formulată potrivit Legii nr. 10/2001, P.G., P.L. și P.C. au cerut Prefecturii județului Buzău acordarea de despăgubiri bănești în sumă de 2 miliarde lei în echivalentul imobilului situat în Buzău, compus din teren în suprafață de 396 mp și casă de locuit, imobil expropriat prin Decretul nr. 389/1988, casa fiind apoi demolată, iar pe teren construindu-se o clădire folosită ca sediu al unei bănci. La 18 iulie 2001 a formulat notificare și P.C. solicitând Primăriei municipiului Buzău să-i atribuie un teren pe un alt amplasament, echivalent valorii de 330 milioane lei, în locul imobilului situat în Buzău, compus din casă de locuit și teren în suprafață de 221 mp, care a constituit proprietatea sa și a fost expropriat prin Decretul nr. 389/1988, casa fiind demolată, iar terenul fiind ocupat în prezent de Garda Financiară Buzău.

Susținând că notificările nu au fost soluționate, P.G., P.L. și P.C. s-au adresat justiției la data de 24 ianuarie 2006, chemând în judecată pe pârâtul Municipiul Buzău și cerând obligarea acestuia să le plătească valoarea reală de circulație a clădirii și terenurilor cu suprafețele de 154 mp, 133 mp și 109 mp dobândite prin actele de vânzare-cumpărare nr. 3306/1947, nr. 490/1948 și nr. 1539/812/1956, precum și a casei de locuit și terenului în suprafață de 221 mp dobândite prin actul de partaj voluntar nr. 3296/1984, imobile care au fost expropriate prin Decretul nr. 389/1988. Ulterior, reclamanții au precizat acțiunea în sensul că solicită restituirea în natură a terenurilor și despăgubiri pentru construcțiile demolate.

Tribunalul Buzău, secția civilă, a pronunțat sentința civilă nr. 1043 din 25 octombrie 2006, prin care a admis acțiunea precizată, a dispus restituirea în natură către reclamanții P.G. și P.L. a terenului în suprafață de 396 mp situat în Buzău, identificat prin raportul de expertiză M.I., a dispus acordarea de despăgubiri către toți reclamanții conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 și a obligat pe pârât la plata de 2900 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de Primarul municipiului Buzău și a schimbat în parte sentința primei instanțe în sensul că, păstrând dispozițiile referitoare la despăgubiri, a dispus acordarea de despăgubiri conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 și pentru terenul în suprafață de 396 mp din Buzău.

Cu privire la terenul în suprafață de 396 mp situat în Buzău, prima instanță a stabilit ca stare de fapt că a fost expropriat la data de 24 mai 1989 în scopul construirii de către Grupul școlar de cooperație Buzău a unor săli de clasă, laboratoare și a unui spațiu de cazare, că din obiectivul arătat s-a edificat pe teren în anul 1991 doar fundația clădirii preconizate, lucrarea rămânând în acest stadiu până în anul 2005, când Consiliul Local al Municipiului Buzău a dat Hotărârea nr. 21 din 27 ianuarie 2005, prin care a trecut terenul din proprietatea publică în proprietatea privată a municipiului Buzău și a aprobat asocierea în participațiune a Municipiului Buzău cu SC E.G.

SA BUZĂU, asociere concretizată apoi prin contractul nr. 2734 din 14 februarie 2005. A mai constatat prima instanță că, în executarea contractului de asociere menționat, pe teren a fost construită o clădire cu destinație de centru de afaceri care ocupă suprafața de 213 mp, fiind, de asemenea, amenajate trotuare și spații verzi pe suprafața de 94 mp, precum și o parcare pe suprafața de 89 mp Aceeași instanță a constatat că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 11 alin. (2) teza I din Legea nr. 10/2001: „în cazul în care construcțiile expropriate au fost demolate parțial sau total, dar nu s-au executat lucrările pentru care s-a dispus exproprierea, terenul liber se restituie în natură cu construcțiile rămase, iar pentru construcțiile demolate măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent”.

Fără a stabili o altă situație de fapt, instanța de apel a definit construcția edificată pe suprafața de 213 mp ca fiind „o construcție nouă autorizată legal și începută cu mult înainte de apariția Legii nr. 10/2001”, iar suprafețele cu destinație de parcare (89 mp) și spații verzi (94 mp) au fost calificate în sensul că „nu sunt terenuri libere, fiind afectate servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale municipiului Buzău”.

Ca urmare, curtea de apel a hotărât că regimul juridic pe care l-a stabilit în cazul supraedificatelor fac aplicabile prevederile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001: „în cazul în care construcțiile expropriate au fost integral demolate și lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parțial, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămasă liberă, pentru cea ocupată de construcții noi, autorizate, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent”. În consecință, instanța de apel a decis că și în cazul terenului în litigiu reclamanții au dreptul doar la despăgubiri reglementate prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Reclamanții P.G., P.L. și P.C. au declarat recurs împotriva deciziei date în apel, solicitând casarea acesteia și păstrarea sentinței primei instanțe. În acest scop reclamanții au enunțat cazurile de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. Motivând recursul, reclamanții au susținut, în esență că „instanța de apel a pronunțat o decizie nelegală, făcând trimitere la dispozițiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, întrucât în cauza de față sunt aplicabile dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, așa cum a reținut instanța de fond”, toate argumentele în continuare dezvoltate fiind subsumate ideii mai sus redate. Ulterior declarării și motivării recursului a decedat reclamantul P.G., locul său procesual fiind luat și continuat de moștenitorii P.L., P.C.

(coreclamanți în cauză) și P.O. Examinând recursul, Înalta Curte constată cele ce succed. Motivarea recursului nu permite încadrarea acestuia decât în cazul de recurs, de altfel invocat, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care definește nelegalitatea constând în lipsa temeiului legal al hotărârii recurate ori în darea ei cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. În cazul concret, hotărârea atacată este dată cu încălcarea art. 11 alin. (2) teza I din Legea nr. 10/2001 și cu aplicarea greșită a art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Aceasta pentru că starea de fapt este pe deplin lămurită, fiind în afara oricărui dubiu, cum corect au reținut atât prima instanță cât și cea de apel, că terenul și construcția aflată pe teren au fost expropriate în scopul construirii unor spații locative, comerciale și tehnico-edilitare, că fosta construcție a fost integral demolată, iar dintre cele care constituiau scopul exproprierii s-a început doar edificarea unei construcții în anul 1991, dar lucrarea s-a oprit la stadiul de fundație ca structură de rezistență, fiind practic abandonată până în anul 2005, când partenerul contractual al Municipiului Buzău a construit un centru de afaceri, incluzând o construcție propriu-zisă, trotuar, parcare și spații verzi.

Greșit instanța de apel a hotărât că acestei stări de fapt îi sunt aplicabile prevederile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, conform cu care, în cazul construcțiilor expropriate care au fost integral demolate, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent dacă terenul este ocupat de construcții noi, autorizate, de servituți legale și alte amenajări de utilitate publică. Textul enunțat are în vedere situații existente la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 (14 februarie 2001), iar nu cele anterior create, cum este cazul în speță. Or, așa cum corect a statuat prima instanță, la momentul de referință al legii, scopul exproprierii nu era atins, fundația edificată neavând funcția cerută de lege, reprezentând doar un început nedefinitoriu.

Ca urmare, sunt neconvingătoare și lipsite de pertinență argumentele instanței de apel din sensul incidenței normei de drept pe care a aplicat-o, neputându-se reține cu temei că autorizarea și începerea lucrării înainte de apariția Legii nr. 10/2001 constituie condiții suficiente pentru definirea construcției edificată aproape integral în anul 2005 pe fundația preexistentă ca fiind o construcție nouă așa cum se are în vedere prin art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Dimpotrivă, sunt pe deplin aplicabile prevederile art. 11 alin. (2) teza I din Legea nr. 10/2001, care a reglementat restituirea în natură a terenurilor pe care nu s-au executat lucrările pentru care s-a dispus exproprierea. În raport cu toate cele ce preced, se constată că decizia instanței de apel este esențial nelegală, astfel că va fi casată după admiterea recursului, aplicându-se astfel dispozițiile art. 312 alin. (1) și (2) C. proc.

civ., iar potrivit art. 314 C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție va hotărî asupra fondului prin păstrarea sentinței dată în primă instanță care, așa cum s-a arătat, a aplicat corect legea la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin lămurite, urmând a fi precizată modificarea în structura părților, intervenită după decesul unuia dintre reclamanții inițiali. Totodată, față de căderea în pretenții a Municipiului Buzău și de prevederile art. 274 C. proc. civ., acesta din urmă va fi obligat la plata către reclamanți a cheltuielilor de judecată făcute în căile de atac, mai precis numai cele din apel, care au fost dovedite, respingându-se concomitent cererea cu privire la cheltuielile de judecată din recurs pentru care reclamanții nu au făcut dovadă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de P.G., decedat ulterior, P.L. și P.C., ultimii doi în nume propriu și ca moștenitori ai lui P.G. alături de P.O., împotriva deciziei nr. 56 din 2 februarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia atacată și păstrează sentința civilă nr. 1043 din 25 noiembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Buzău, secția civilă, cu precizarea că locul procesual al reclamantului P.G. a fost preluat și continuat de moștenitorii P.O., P.L. și P.C. Obligă pe Municipiul Buzău prin primar să plătească reclamanților de mai sus cheltuieli de judecată de 1000 lei în apel și respinge ca nedovedită cererea de cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 februarie 2008.