- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
- Data
- 12 mai 2011
Decizia nr. 3962/2011 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva deciziei nr. 166/2010 a Curții de Apel Cluj
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: 1. Hotărârea instanței de apel Prin decizia civilă nr. 166/A din 10 iunie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, a admis apelul declarat de pârâtul Primarul mun. Cluj Napoca împotriva sentinței civile nr. 42 din 15 ianuarie 2010 a Tribunalului Cluj. A fost schimbată sentința în sensul că acțiunea formulată de reclamanta N.R. a fost respinsă ca nefondată. Pentru a decide astfel, instanța a reținut, prin aprecierea materialului probator administrat în cauză și în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, faptul că restituirea în natură a suprafeței de 590 m.p.
nu este posibilă, această suprafață fiind afectată de amenajări de utilitate publică, respectiv conducta publică de canalizare. 2. Recursul 2.1. Motive Reclamanta a declarat recurs prin care a arătat că instanța de apel a pronunțat o hotărâre neconformă cu probele dosarului. Pe terenul găsit liber în anul 2009 se află în prezent o conductă, dar aceasta, așa cum a stabilit raportul de expertiză, nu afectează întregul teren, 328 m.p. fiind liberi. Instanța de apel a ignorat o probă tehnică, care stabilește o altă situație de fapt. 2.2. Analiza recursului Recursul este nul pentru următoarele considerente: Conform art. 302 1 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Pe de altă parte, art. 306 alin. (3) C. proc. civ. prevede că indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304. În speță, criticile formulate de recurentă au ca obiect modul în care instanțele de fond au interpretat dovezile administrate în cauză, respectiv raportul de expertiză, lucru inadmisibil față de abrogarea art. 304 pct. 11 C. proc. civ. Criticile formulate de recurentă nu au putut fi încadrate în vreunul dintre motivele de nelegalitate arătate la art. 304 C. proc. civ. întrucât vizează în realitate situația de fapt – aceea că terenul în litigiu este sau nu afectat de utilități publice.
Drept urmare, se va constata nulitatea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Constată nul recursul declarat de reclamanta N.R. împotriva deciziei nr. 166/A din 10 iunie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 mai 2011.