ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2013/2012

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 09 martie 2010 pe rolul Tribunalului Timiș, reclamantul A.V. a chemat în judecată pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând constatarea caracterului politic al măsurii administrative dispuse împotriva sa, constând în dislocarea și stabilirea domiciliului obligatoriu în localitatea Bumbăcani, județul Ialomița, în perioada 18 iunie 1951-26 ianuarie 1956; obligarea pârâtului la plata sumei de 50.000 euro reprezentând despăgubiri morale; constatarea caracterului politic al măsurii administrative a dislocării și stabilirii domiciliului obligatoriu în localitatea Bumbăcani, județul Ialomița, pentru autorii reclamantului, A.D.

și A.F., în perioada 18 iunie 1951-26 ianuarie 1956; obligarea pârâtului la plata despăgubirilor morale în cuantum de 100.000 euro, respectiv câte 50.000 euro pentru fiecare dintre autorii săi; cu cheltuieli de judecată. Prin sentința civilă nr. 1803/PI din 08 iulie 2010, Tribunalul Timiș a respins excepția lipsei calității procesuale active, invocată de pârât, a admis acțiunea formulată de reclamantul A.V. împotriva pârâtului Statul Român și l-a obligat pe acesta să-i plătească reclamantului 50.000 euro, cu titlul de daune pentru strămutarea sa, și 100.000 euro, cu titlu de daune morale pentru strămutarea părinților săi, A.D. și A.F., în echivalent în RON la data plății, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut, în esență, incidența în cauză a dispozițiilor art. 3 lit. e) și art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, în raport de faptul că reclamantul a dovedit că este fiul autorilor săi, actualmente decedați, A.D. și A.F., care, conform adeverinței din 07 decembrie 2000 eliberată de Ministerul Justiției, Direcția Instanțelor, au fost deportați în localitatea Bumbăcani, în perioada 18 iunie 1951-20 decembrie 1955, în baza deciziei M.A.I. nr. 200/1951. Soluționând cauza în echitate, raportat la împrejurările concrete ale măsurii administrative cu caracter politic la care au fost supuși reclamantul și autorii săi, Ia durata acesteia, Tribunalul a apreciat că reclamantul are dreptul la 50.000 euro, cu titlu de daune morale pentru deportarea sa, la 50.000 euro, cu titlu de daune morale pentru deportarea tatălui său, și la 50.000 de euro, cu titlu de daune morale pentru deportarea mamei sale, astfel că a admis acțiunea.

Împotriva sentinței civile nr. 1803 din 08 iulie 2010, pronunțate de Tribunalul Timiș, a declarat apel pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii în tot a acțiunii introductive, în considerarea Deciziei Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010 prin care s-a constatat neconstituționalitatea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009, lipsindu-le de efecte juridice începând cu data de 31 decembrie 2010. La termenul de judecată din data de 05 aprilie 2011, instanța de prim control judiciar, față de decesul reclamantului A.V., a suspendat judecarea cauzei în baza art. 243 C. proc.

civ., repunând-o pe rol la termenul din data de 11 octombie 2011, când a introdus în cauză moștenitorii defunctului A.V., A.M. și A.D. Prin decizia civilă nr. 1035 din 11 octombrie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția I c ivilă, a admis apelul pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Timiș, împotriva sentinței civile nr. 1803/PI din 08 iulie 2010 pronunțată de Tribunalul Timiș în contradictoriu cu intimatul A.V. (decedat), prin moștenitori A.M. și A.D., și a schimbat hotărârea atacată în sensul că a respins acțiunea reclamantului A.V. (decedat), continuată prin moștenitorii acestuia A.M. și A.D., împotriva pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut, în esență, că prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, s-a constatat neconstituționalitatea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009, care au constituit temeiul de drept al acțiunii reclamantului și prin nepunerea acestora în acord cu Legea fundamentală în termen de 45 de zile de la publicarea deciziei în M. Of., normele legale au fost lipsite de efecte juridice. În considerarea caracterului devolutiv al căii de atac cu care a fost învestită, instanța a reținut că soluția se impune, chiar în faza procesuală amintită, având în vedere că textele legale constatate ca fiind neconstituționale au dat naștere unei situații juridice legale, aflate în curs de desfășurare (facta pendentia), care nu este pe deplin constituită până la pronunțarea unei hotărâri definitive.

Împotriva deciziei civile nr. 1035 din 11 octombrie 2011 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția I c ivilă, au declarat în termen legal recurs reclamanții A.D. și A.M., criticând-o pentru motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea căii extraordinare de atac formulate, modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului pârâtului, cu consecința menținerii hotărârii primei instanțe.

Astfel, subsumat motivului de recurs mai sus indicat, potrivit căruia recursul este admisibil atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, reclamanții au susținut că instanța de apel a pronunțat decizia atacată cu încălcarea principiului neretroactivității efectelor juridice în ceea ce privește Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale în raport de sentința civilă nr. 1803/PI din 08 iulie 2010 pronunțată de Tribunalul Timiș și a prevederilor Deciziei nr. 1173 din 21 octombrie 2011 pronunțată de instanța de contencios constutițional, prin care s-a recunoscut beneficiarilor Legii nr. 221/2009 dreptul la despăgubiri morale.

Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva susținerilor părților și a normelor legale incidente, reține că recursul este nefondat, urmând a fi respins în considerarea următoarelor argumente: Criticile referitoare la respingerea cererii de acordare a daunelor morale, față de greșita înlăturare a dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, urmează a fi analizate din perspectiva deciziei nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, publicată în M. Of. nr. 789/07.11.2011.

Problema de drept care se pune în speță nu este deci cea a îndreptățirii reclamanților la acordarea daunelor morale în condițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, ci aceea de a se stabili dacă respectivul text de lege mai poate fi aplicat cauzei supuse analizei, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un control de constituționalitate exercitat a posteriori, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. al României nr. 761/15.11.2010.

Astfel, prevederile legale în raport de care reclamnații erau îndreptățiți la acordarea de daune morale - art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/1009 - au fost declarate neconstituționale ca urmare a exercitării a posteriori a controlului de constituționalitate și, ulterior, ca și consecință a nepunerii acesteia de Parlament în acord cu prevederile constituționale în termen de 45 de zile de la data publicării Deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2011 în M. Of. - 15 noiembrie 2010, aceste prevederi și-au încetat efectele juridice, ceea ce înseamnă că nu mai pot fi aplicate și că nu mai sunt obligatorii, la fel ca normele abrogate.

Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea Deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept. La alin. (4) al art. menționat se prevede că Deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

În raport de această reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de lege prin Decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens. Se reține că această problemă de drept a fost dezlegată prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte, urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of. Or, în speță, la data publicării în M. Of. nr. 761/15.11.2010 a Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii, astfel încât, Înalta Curte apreciază că reclamanții se află în eroare atunci când raportează data de la care produce efecte juridice decizia instanței de contencios constituțional, respectiv de la data publicării ei în M. Of.

- 15 noiembrie 2010, la data pronunțării sentinței primei instanțe, hotărâre nerămasă definitivă, fiind atacată cu apel. Nu se poate spune, deci, că fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune ca efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum. Dimpotrivă, este vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității, ivit înaintea definitivării sale.

Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în mod categoric. Pe de altă parte, împrejurarea că Deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor, dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

În speță, nu există însă un drept definitiv câștigat, iar reclamanții nu erau titularii unui bun susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul lor. Concluzionând, prin intervenția instanței de contencios constituțional, urmare sesizării acesteia cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituționalitate.

De aceea, nu se poate susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte erga omnes și ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității juridice. Pentru toate aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul, cu consecința menținerii deciziei pronunțate de instanța de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții A.D. și A.M. împotriva deciziei civile nr. 1035 din 11 octombrie 2011 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția I c ivilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 aprilie 2012.