ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2013/2012

Deliberând asupra recursului, din

examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

09

martie

2010 pe rolul Tribunalului Timiș, reclamantul A.V. a chemat în judecată pârâtul

Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând constatarea

caracterului politic al măsurii administrative dispuse împotriva sa, constând

în dislocarea și stabilirea domiciliului obligatoriu în localitatea Bumbăcani,

județul Ialomița, în perioada 18 iunie 1951-26 ianuarie 1956; obligarea

pârâtului la plata sumei de 50.000 euro reprezentând despăgubiri morale;

constatarea caracterului politic al măsurii administrative a dislocării și

stabilirii domiciliului obligatoriu în localitatea Bumbăcani, județul Ialomița,

pentru autorii reclamantului, A.D. și A.F., în perioada 18 iunie 1951-26

ianuarie 1956; obligarea pârâtului la plata despăgubirilor morale în cuantum de

100.000 euro, respectiv câte 50.000 euro pentru fiecare dintre autorii săi; cu

cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1803/PI din 08

iulie 2010, Tribunalul Timiș a respins excepția lipsei calității procesuale active,

invocată de pârât, a admis acțiunea formulată de reclamantul A.V. împotriva pârâtului

Statul Român și l-a obligat pe acesta să-i plătească reclamantului 50.000 euro,

cu titlul de daune pentru strămutarea sa, și 100.000 euro, cu titlu de daune morale

pentru strămutarea părinților săi, A.D. și A.F., în echivalent în RON la data plății,

fără cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut,

în esență, incidența în cauză a dispozițiilor art. 3 lit. e) și art. 5 alin.

(1) din Legea nr. 221/2009, în raport de faptul că reclamantul a dovedit că este

fiul autorilor săi, actualmente decedați, A.D. și A.F., care, conform adeverinței

din 07 decembrie 2000 eliberată de Ministerul Justiției, Direcția Instanțelor, au

fost deportați în localitatea Bumbăcani, în perioada 18 iunie 1951-20 decembrie

1955, în baza deciziei M.A.I. nr. 200/1951.

Soluționând cauza în echitate, raportat

la împrejurările concrete ale măsurii administrative cu caracter politic la care

au fost supuși reclamantul și autorii săi, Ia durata acesteia, Tribunalul a apreciat

că reclamantul are dreptul la 50.000 euro, cu titlu de daune morale pentru deportarea

sa, la 50.000 euro, cu titlu de daune morale pentru deportarea tatălui său, și la

50.000 de euro, cu titlu de daune morale pentru deportarea mamei sale, astfel că

a admis acțiunea.

Împotriva sentinței civile nr. 1803 din

08 iulie 2010, pronunțate de Tribunalul Timiș, a declarat apel pârâtul Statul

Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând schimbarea în parte a hotărârii

atacate, în sensul respingerii în tot a acțiunii introductive, în considerarea Deciziei

Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010 prin care s-a constatat neconstituționalitatea

prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza

I

din Legea nr. 221/2009, lipsindu-le de efecte juridice începând

cu data de 31 decembrie 2010.

La termenul de judecată din data de 05

aprilie 2011, instanța de prim control judiciar, față de decesul reclamantului A.V.,

a suspendat judecarea cauzei în baza art. 243 C. proc. civ., repunând-o pe rol la

termenul din data de 11 octombie 2011, când a introdus în cauză moștenitorii defunctului

A.V., A.M. și A.D.

Prin decizia civilă nr. 1035 din 11 octombrie

2011, Curtea de Apel Timișoara, secția

I c

ivilă, a admis apelul pârâtului Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Timiș, împotriva sentinței civile

nr. 1803/PI din 08 iulie 2010 pronunțată de Tribunalul Timiș în contradictoriu cu

intimatul A.V. (decedat), prin moștenitori A.M. și A.D., și a schimbat hotărârea

atacată în sensul că a respins acțiunea reclamantului A.V. (decedat), continuată

prin moștenitorii acestuia A.M. și A.D., împotriva pârâtului Statul Român, prin

Ministerul Finanțelor Publice.

Pentru a pronunța această soluție, instanța

de apel a reținut, în esență, că prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții

Constituționale, s-a constatat neconstituționalitatea prevederilor art. 5

alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr.

221/2009, care au constituit temeiul de drept al acțiunii reclamantului și prin

nepunerea acestora în acord cu Legea fundamentală în termen de 45 de zile de la

publicarea deciziei în M. Of., normele legale au fost lipsite de efecte juridice.

În considerarea caracterului devolutiv

al căii de atac cu care a fost învestită, instanța a reținut că soluția se impune,

chiar în faza procesuală amintită, având în vedere că textele legale constatate

ca fiind neconstituționale au dat naștere unei situații juridice legale, aflate

în curs de desfășurare (facta pendentia), care nu este pe deplin constituită până

la pronunțarea unei hotărâri definitive.

Împotriva deciziei civile nr. 1035 din

11 octombrie 2011 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția

I c

ivilă, au declarat în termen legal recurs

reclamanții A.D. și A.M., criticând-o pentru motivul de nelegalitate prevăzut de

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea căii extraordinare

de atac formulate, modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului pârâtului,

cu consecința menținerii hotărârii primei instanțe.

Astfel, subsumat motivului de recurs mai

sus indicat, potrivit căruia recursul este admisibil atunci când hotărârea pronunțată

este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită

a legii, reclamanții au susținut că instanța de apel a pronunțat decizia atacată

cu încălcarea principiului neretroactivității efectelor juridice în ceea ce privește

Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale în raport de sentința civilă nr.

1803/PI din 08 iulie 2010 pronunțată de Tribunalul Timiș și a prevederilor Deciziei

nr. 1173 din 21 octombrie 2011 pronunțată de instanța de contencios constutițional,

prin care s-a recunoscut beneficiarilor Legii nr. 221/2009 dreptul la despăgubiri

morale.

Înalta Curte, analizând actele și lucrările

dosarului, din perspectiva susținerilor părților și a normelor legale incidente,

reține că recursul este nefondat, urmând a fi respins în considerarea următoarelor

argumente:

Criticile referitoare la respingerea cererii

de acordare a daunelor morale, față de greșita înlăturare a dispozițiilor art. 5

alin. (1) din Legea nr. 221/2009, urmează a fi analizate din perspectiva deciziei

nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție

în recurs în interesul legii, publicată în M. Of. nr. 789/07.11.2011.

Problema de drept care se pune în speță

nu este deci cea a îndreptățirii reclamanților la acordarea daunelor morale în condițiile

art.

5 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 221/2009, ci aceea de a se stabili dacă respectivul text de lege mai poate

fi aplicat cauzei supuse analizei, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional,

printr-un control de constituționalitate exercitat a posteriori, prin Decizia Curții

Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. al României

nr. 761/15.11.2010.

Astfel, prevederile legale în raport de

care reclamnații erau îndreptățiți la acordarea de daune morale - art. 5 alin.

(1) lit. a) din Legea nr. 221/1009 - au fost declarate neconstituționale ca urmare

a exercitării a posteriori a controlului de constituționalitate și, ulterior, ca

și consecință a nepunerii acesteia de Parlament în acord cu prevederile constituționale

în termen de 45 de zile de la data publicării Deciziei nr. 1358 din 21

octombrie 2011 în M. Of. - 15 noiembrie 2010, aceste prevederi și-au încetat efectele

juridice, ceea ce înseamnă că nu mai pot fi aplicate și că nu mai sunt obligatorii,

la fel ca normele abrogate.

Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție,

dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează

efectele la 45 de zile de la publicarea Deciziei Curții Constituționale, dacă în

acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile

Legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate

de drept. La alin. (4) al art. menționat se prevede că Deciziile Curții Constituționale,

de la data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere

numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la

art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții

Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

În

raport de această reglementare, constituțională și legală,

s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de lege prin Decizie

a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică

și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere

în acest sens.

Se reține că această problemă de drept

a fost dezlegată prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunțată de

Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a stabilit

că Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra

proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu excepția

situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte, urmare a Deciziei nr.

1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza

I

din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele

și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la

data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of.

Or, în speță, la data publicării în M.

Of. nr. 761/15.11.2010 a Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu se pronunțase

în apel decizia atacată, cauza nefiind deci soluționată definitiv la data publicării

respectivei decizii, astfel încât, Înalta Curte apreciază că reclamanții se află

în eroare atunci când raportează data de la care produce efecte juridice decizia

instanței de contencios constituțional, respectiv de la data publicării ei în

M. Of. - 15 noiembrie 2010, la data pronunțării sentinței primei instanțe, hotărâre

nerămasă definitivă, fiind atacată cu apel.

Nu se poate spune, deci, că fiind promovată

acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 221/2009, aceasta ar presupune ca efectele textului de lege să se întindă pe

toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui

act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit

actum.

Dimpotrivă, este vorba despre o situație

juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident noul cadru

normativ creat prin declararea neconstituționalității, ivit înaintea definitivării

sale.

Cum norma tranzitorie cuprinsă la art.

147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei

generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act

neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut

niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în mod categoric.

Pe de altă parte, împrejurarea că Deciziile

Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor, dă expresie unui alt principiu

constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce

atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

În

speță, nu există însă un drept definitiv câștigat, iar reclamanții

nu erau titularii unui bun susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul

nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data

publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă,

care să fi confirmat dreptul lor.

Concluzionând, prin intervenția instanței

de contencios constituțional, urmare sesizării acesteia cu o excepție de neconstituționalitate,

s-a dat eficiență unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul

a posteriori de constituționalitate.

De aceea, nu se poate susține că prin constatarea

neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte erga omnes și

ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfășura

făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional, ale cărui limite au fost

determinate în respectul preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității

juridice.

Pentru toate aceste considerente, în aplicarea

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat

recursul, cu consecința menținerii deciziei pronunțate de instanța de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de reclamanții A.D. și A.M. împotriva deciziei civile nr. 1035 din 11 octombrie

2011 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția

I c

ivilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

6 aprilie 2012.