ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5431/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul V.V. a chemat

în judecată pe pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, solicitând ca prin sentința

ce se va pronunța să se constate refuzul nejustificat al acestuia de a-i soluționa

cererea privind stabilirea datei pentru primirea actelor necesare redobândirii cetățeniei

române și, pe cale de consecință, să fie obligat să stabilească data de depunere

a cererii de redobândire a cetățeniei române de către reclamant, într-un termen

scurt, rezonabil (maxim 2 luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești).

De asemenea, reclamantul

a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 1.000 RON cu titlu de daune morale.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că, la data de 13 octombrie 2008, s-a adresat cu o primă cerere

scrisă către Ministerul Afacerilor Externe din București, cu solicitarea de a fi

expediată către secția consulară a Ambasadei României din Chișinău.

Reclamantul a mai arătat

că în luna octombrie 2008 s-a prezentat personal la secția consulară a Ambasadei

României din Republica Moldova pentru a depune cererea și actele necesare, însă

i s-a refuzat înregistrarea cererii, cu motivarea că trebuie depusă o cererea scrisă

de programare, prin postă, recomandat, pentru a fi invitat să depună cererea împreună

cu actele care dovedesc îndeplinirea condițiilor legale.

De asemenea, s-a precizat

că, prin adresă, Direcția Relații Consulare din cadrul Ministerului Afacerilor Externe,

l-a informat că, la un moment dat, cererea de intenție va fi procesată și va fi

invitat să depună cererea la Secția Consulară a Ambasadei Republicii Moldova din

Chișinău, fără a se indica temeiul legal al acestei soluții, astfel cum prevăd dispozițiile

art. 13 din O.G. nr. 27/2002.

În aceste condiții, reclamantul

a susținut că a revenit cu o nouă solicitare, la data de 07 ianuarie 2009, încă

nici până în prezent cererea sa nu a fost soluționată favorabil.

Prin sentința civilă

nr. 1939 din 7 mai 2009 Curtea de Apel Craiova, a admis în parte acțiunea reclamantului,

a constatat refuzul nejustificat al pârâtului de a soluționa cererea reclamantului

privind stabilirea datei pentru primirea actelor necesare redobândirii cetățeniei

române; a obligat pârâtul să stabilească data de depunere de către reclamant a cererii

de redobândire a cetățeniei române în termen de maxim 2 luni de la rămânerea irevocabilă

a prezentei sentințe și a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind daunele

morale.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut că timpul scurs de la data înregistrării primei cereri

a reclamantului (13 octombrie 2008) și până la data sesizării instanței (26

februarie 2009), raportat la cerința impusă de legiuitor, în sensul ca aceste cereri

să fie înaintate de îndată Comisiei pentru cetățenie, precum și la faptul că nici

până la data judecății cauzei reclamantul nu a primit un răspuns la cererea formulată,

conduce la concluzia nerespectării termenului rezonabil de către autoritatea pârâtă.

Împotriva acestei hotărâri,

pârâtul Ministerul Afacerilor Externe a declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

În motivarea recursului

se arată că nu se poate constata refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri,

potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, cum neîntemeiat

a apreciat judecătorul fondului.

Recurentul-pârât a susținut

că instanța de fond a reținut greșit existența unei culpe administrative, fără a

avea în vedere situația specifică a derulării activității în exteriorul României,

astfel că se impunea aprecierea justă a gradului în care ministerul poate dimensiona

structura sa administrativă (sedii și resurse umane) într-un teritoriu care nu se

află sub suveranitatea statului român.

Modificarea hotărârii

atacate și respingerea ca nefondată a acțiunii a fost solicitată și față de împrejurarea

că, la data introducerii cererii de chemare în judecată, nu era îndeplinită condiția

depășirii unui termen rezonabil de soluționare a cererilor depuse de intimații-reclamanți.

Recurentul-pârât a arătat

că solicitantul s-a adresat instanței de judecată, imediat după primirea răspunsului,

pretins nesatisfăcător, din partea autorității administrative, fără ca, de lege

lata să fie prevăzut un termen pentru primirea cererilor de redobândire a cetățeniei

și fără a mai acorda autorității administrative un interval rezonabil de timp în

care să emită invitațiile pentru depunerea dosarelor de redobândire a cetățeniei.

Din acest motiv, s-a susținut că singurul element care se impunea a fi cercetat

era acela al verificării comunicării unui răspuns în termen de 30 de zile de la

data primirii cererii la autoritatea administrativă, răspuns care să nu conțină

o exprimare explicită, cu exces de putere a refuzului administrativ, deoarece simpla

trecere a timpului nu poate fi asimilată ipotezei cuprinse în definiția dată în

art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, refuzului de soluționare a unei

cereri.

Examinând cauza și sentința

atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul

este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Din actele dosarului rezultă

fără putință de tăgadă că Ministerul Afacerilor Externe, prin Secția Consulară a

Ambasadei României în Republica Moldova, a respectat dispozițiile art. 8 din

O.G. nr. 27/2002, aprobată prin Legea nr. 233/2002, care prevăd că, autoritățile

și instituțiile publice sesizate au obligația să comunice petiționarului, în termen

de 30 de zile de la data înregistrării petiției, răspunsul, indiferent dacă soluția

este favorabilă sau nefavorabilă.

Nefiind dovedită încălcarea

drepturilor de petiționare al reclamantului reglementat prin art. 51 din Constituție

și art. 8 din O.G. nr. 27/2002, care au fost indicate de altfel ca temei juridic

al cererii de chemare în judecată, se constată că în mod greșit s-a reținut în hotărârea

atacată răspunderea ministerului pârât pentru nesoluționarea cererilor în termen

legal.

În conformitate cu dispozițiile

art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările

ulterioare, nesoluționarea în termenul legal a unei cereri semnifică faptul de a

nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii,

dacă prin lege nu se prevede un alt termen, ceea ce nu se poate constata în cazul

cererilor formulate de reclamanți, pentru care a fost respectat acest termen cu

caracter general, în absența unei prevederi derogatorii în materie de cetățenie.

De asemenea, nu se poate

constata existența în cauză a unui refuz nejustificat de a soluționa o cerere, definit

în art. 2 alin. (1) lit. i) din aceeași lege ca fiind exprimarea explicită, cu exces

de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane sau nepunerea în executare

a actului administrativ emis ca urmare a soluționării favorabile a cererii sau,

după caz, a plângerii prealabile.

Răspunsul comunicat reclamantului

exprimă dimpotrivă voința ministerului pârât de a le rezolva cererea de redobândire

a cetățeniei române, iar amânarea unei decizii a fost justificată în mod obiectiv

de volumul extrem de mare al cererilor similare în raport de condițiile concrete

de care dispun autoritățile române pentru înregistrarea și procesarea lor pe teritoriul

altui stat, întrucât aceste cereri nu au fost depuse la Comisia de cetățenie din

Ministerul Justiției, ci la misiunile diplomatice sau oficiile consulare competente

ale României, ca o facilitate acordată prin art. 12 din Legea nr. 21/1991 republicată,

cu modificările și completările ulterioare, pentru persoanele care au domiciliul

sau reședința în străinătate.

Față de data și conținutul

răspunsului comunicat reclamantului se constată că până la formularea acțiunii în

justiție nu a existat o încălcare a dispozițiilor art. 10 din Convenția europeană

asupra cetățeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 și ratificată de România

prin Legea nr. 396/2002.

Conform acestei reglementări,

fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil

cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea

acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie.

Elementele de fapt ale

situației expuse anterior nu justifică aprecierea depășirii termenului rezonabil

pentru examinarea cererii reclamantului de redobândire a cetățeniei române este

lipsită de temei legal și contrară dispozițiilor art. 5 din Convenția europeană

asupra cetățeniei, care interzic expres reglementările sau practicile discriminatorii.

Reclamantul a susținut

neîntemeiat că i-a fost încălcat dreptul la redobândirea cetățeniei române, dat

fiind că nu a fost emisă o decizie referitoare la acest drept recunoscut de

art. 10

1

din Legea nr. 21/1991 republicată, cu modificările și completările

ulterioare, iar regulile cuprinse în art. 6 din Convenția europeană asupra cetățeniei

nu sunt incidente în cauză, fiind prevăzute pentru alte categorii de persoane decât

cetățenii altui stat care domiciliază în mod legal și obișnuit pe teritoriul acelui

stat.

În consecință, nefiind

dovedite condițiile prevăzute de art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, Înalta Curte va admite

recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe, va modifica hotărârea atacată

în sensul că va respinge acțiunea formulată de reclaman, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Ministerul Afacerilor Externe, împotriva sentinței civile nr. 1939 din 7 mai

2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios, administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată

în sensul că respinge acțiunea reclamantului V.V., ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 noiembrie 2009.