ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2007/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2007/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând asupra

recursurilor de față, pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei,

constată următoarele:

Constanța, prin Sentința penală nr. 236 din 27 mai 2013 pronunțată în Dosarul

nr. 12696/118/2012 a condamnat pe inculpatul R.S.C. la pedeapsa închisorii de 6

ani.

În baza art. 71 alin.

(1) C. pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev.de art. 64

alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., începând cu împlinirea

vârstei de 18 ani.

În baza art. 357

alin. (2) lit. b) C. pen.p. a menținut măsura obligării de a nu părăsi

localitatea, dispusă față de inculpatul R.S.C. prin încheierea de ședință din

data de 19 februarie 2013 a Tribunalului Constanța.

În baza art. 7 din

Legea nr. 76/2008 a dispus prelevarea de la inculpatul R.S.C., la eliberarea

din penitenciar, a probelor biologice în vederea introducerii profilului genetic

în S.N.D.G.J.

A admis, în parte,

acțiunea civilă formulată de către partea vătămată S.V.B., prin reprezentant

legal S.E.

În baza art. 14, art.

346 C. proc. pen. cu aplicarea art. 1349, art. 1357 C. civ., 1372 C. civ. a

obligat pe inculpatul R.S.C. în solidar cu partea responsabilă civilmente N.N.

către partea vătămată S.V.B. la plata sumei de 1181,73 RON, reprezentând daune

materiale și a sumei de 35.000 RON, reprezentând daune morale.

A respins, ca

nefondată, cererea părții vătămate privind obligarea inculpatului și a părții

responsabile civilmente la plata prestației lunare în cuantum de 500 RON.

În baza art. 357

alin. (2) lit. C. proc. pen., art. 353 alin. (1) C. proc. pen., art. 163 alin.

(5) teza a II-a și alin. (6) lit. b) C. proc. pen. a instituit sechestrul

asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale părții responsabile

civilmente N.N. până la concurența sumei de 36.181,73 RON.

Dispoziția privind

măsura asigurătorie este executorie de la data pronunțării.

În baza art. 191

alin. (1), (3) C. pen. a obligat pe inculpatul R.S.C., în solidar cu partea

responsabilă civilmente N.N., la plata sumei de 1.100 RON, reprezentând

cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 192

alin. (1), (4) C. proc. pen. cu aplicarea art. 191 alin. (3) C. proc. pen. a

obligat pe inculpatul R.S.C. în solidar cu partea responsabilă civilmente N.N.

către partea vătămată S.V.B. la plata sumei de 1.000 RON, reprezentând

cheltuieli judiciare avansate de către aceasta prin reprezentant legal -

onorariu avocat ales.

Instanța fondului a

fost sesizată prin Rechizitoriul nr. 1181/P/2011 din 25 octombrie 2012

consecutiv căruia s-a și învestit cu judecarea cauzei în vederea tragerii la

răspundere penală a inculpatului R.S.C. pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzută și pedepsită de art. 197 alin. (1) și (3) cu aplicarea art. 41 alin.

(2), art. 99 și urm. C. pen.

În esență, actul de

inculpare a reținut că în datele de 13 iunie 2011 și 14 iunie 2011, inculpatul

minor în vârstă de 15 ani a întreținut acte sexuale atât orale cât și anale cu

minorul S.V.B. de 9 ani.

Hotărând soluționarea

în fond a cauzei penale prin condamnare în conformitate cu art. 345 alin. (2)

C. pen. anterior după efectuarea cercetării judecătorești în condițiile art.

288 - art. 291 C. proc. pen. în cursul căreia au fost administrate probele

strânse la urmărirea penală și alte probe noi în apărare - instanța a examinat

și apreciat materialul probator, confirmând existența faptelor ilicite deduse

judecății și vinovăția penală a autorului, în care sens a reținut că din

probele administrate a mai rezultat că, în ziua de 13 iunie 2011, la domiciliul

părții vătămate S.V.B. a venit inculpatul care îi era vecin și care i-a spus să

meargă împreună cu el pe un deal din spatele blocului, să îi arate ceva, însă

nu i-a spus ce, făcându-l curios.

Cei doi au plecat și,

ajungând în acel loc, pe deal, profitând că nu este nimeni prin preajmă,

inculpatul a dezbrăcat-o pe partea vătămată dându-i astfel jos pantalonașii

scurți și chiloții după care, sub amenințare cu moartea, a întreținut un act

sexual anal cu aceasta.

Potrivit

declarațiilor părții vătămate, în timpul actului sexual aceasta a simțit durere

în zona anală. Ulterior durerile au persistat, partea vătămată simțind nevoia

des de a se duce la baie, fapt confirmat de mama acesteia.

Cercetările penale

efectuate în cauză au mai stabilit faptul că în ziua de 14 iunie 2011, minorul

S.V.B. se juca în curtea grădiniței nr. 1, amplasată pe strada Sălciei din

Cernavodă în apropierea locuinței, împreună cu prietenul său V.Ș.

La un moment dat, în

curte a venit și inculpatul minor în vârstă de 15 ani împreună cu R.C.C. și

C.M.M.

Acesta, după ce a

discutat cu partea vătămată, a tras-o de bluză și au mers împreună în spatele

clădiri grădiniței, numai ei singuri.

Potrivit declarației

martorului V.Ș., B. era speriat, pentru că de multe ori fusese amenințat de

către inculpat cu bătaia și cu moartea, „inculpatul obișnuind să amenințe mai

toți băieții de pe stradă”, acesta fiind un băiat agresiv, martorul precizând

că „dacă nu faci ce spune el, te bate”.

În spatele grădiniței

inculpatul minor a întreținut un act sexual anal cu partea vătămată care se

temea de inculpat, dat fiind faptul că fusese anterior amenințat cu moartea de

către acesta, astfel cum rezultă din declarațiile victimei.

În timpul actului

sexual anal, partea vătămată a fost așezată cu fața înspre zid, prilej cu care

penisul i s-a zgâriat de perete.

Ulterior, inculpatul

a supus victima la un act sexual oral, cei doi fiind surprinși în timpul

acestui act sexual și văzuți de cei doi martori minori, R.C.C. și C.M.M.,

acesta din urmă spunându-le: „Ce faceți mă aici?”

În acel moment,

partea vătămată a încetat raportul sexual oral, dar inculpatul i-a solicitat

acestuia să continue spunându-i: „Hai măi, mai suge!”

Cei doi martori

minori i-au spus inculpatului că este nebun și nu e bine ce face, după care au

plecat în curtea grădiniței.

La scurt timp după

aceasta au venit și inculpatul cu partea vătămată, inculpatul spunându-le

martorilor că și anterior a mai întreținut acte sexuale cu partea vătămată

minoră.

Partea vătămată a

declarat că, după ce a încetat să întrețină actele sexuale, inculpatul a

amenințat-o că, dacă va spune ceva, o va viola din nou și o va omorî.

Martorul V.Ș. a

declarat că, după ce a plecat B. cu R., s-a dus imediat după el, a ocolit

clădirea și s-a ascuns în niște tufișuri de unde a văzut cum inculpatul i-a dat

jos pantalonii lui B. și l-a pus cu fața la perete, lipit de zid, moment în

care martorul a plecat în locul în care fusese inițial cu V.

Martorul a mai

declarat că, la un moment dat B. s-a întors plângând și i-a relatat că

inculpatul i-a introdus penisul în anus.

Faptul că inculpatul

a întreținut un act sexual oral cu victima a fost confirmat în cursul urmăririi

penale de către martorii C.M.M. și R.C.C. care au surprins doar acest episod.

Martorul R.C.C. și-a

menținut declarația în cursul judecății, precizând că B. a fost dus de mână de

către inculpat în spatele grădiniței, că l-a văzut pe B. stând în genunchi,

fără pantaloni și chiloți pe el (ceea ce confirmă faptul că înainte fusese

supus la actul sexual anal, astfel cum au declarat partea vătămată și V.Ș.) și

că „îi făcea sex oral” inculpatului.

Martorul a subliniat

și faptul că inculpatul a spus în prezența sa și a lui C.M.C. că „nu este

pentru prima oară”.

Fiind audiat în

cursul cercetării judecătorești, martorul C.M.M. a fost nesincer, revenind fără

o justificare temeinică asupra depozițiilor din faza de urmărire penală,

declarând că nu a văzut momentul în care B. era supus la actul sexual oral,

declarație ce a fost înlăturată, aceasta fiind infirmată prin declarațiile

victimei și ale martorilor V.Ș., R.C.C. și O.R.M. (chiar bunica martorului),

aceasta din urmă declarând că nepotul său i-a povestit la poliție că l-a

surprins pe inculpat în timp ce îl supunea pe S.V.B. la un act sexual oral,

însă și faptul că nepotul său a fost amenințat de către inculpat, fapt care

explică declarația martorului din cursul judecății.

S-a reținut că

martorul C.M.M. a declarat că a discutat ulterior cu inculpatul, acesta

recunoscând că l-a supus pe B. la un act sexual oral.

Atât martorul R.C.C.

cât și martorul C.M.M. au precizat că mama inculpatului le-a oferit o sumă de

bani pentru a-și schimba declarațiile date la poliție.

După două zile,

acuzând dureri ale penisului care era julit, copilul a fost dus la medic de

către mama acestuia (căreia i-a ascuns adevărul, spunându-i că a căzut), fiind

diagnosticat cu „traumatism penian” astfel cum rezultă din înscrisul medical.

Pe data de 29 iunie

2011 mama victimei a aflat de cele întâmplate, de la prietena sa C.I., care la

rândul ei aflase de la V.Ș., prietenul lui S.V.B. precum și de la acesta din

urmă.

S.V.B. i-a spus

martorei C.I. că nu are curaj să-i povestească mamei ce a pățit și a rugat-o pe

aceasta să-i spună, ceea ce s-a și întâmplat.

În aceeași zi, după

ce s-au întors de la medic, copilul i-a povestit mamei că fusese violat de două

ori de către inculpat.

În declarația de la

urmărirea penală, partea vătămată a precizat că primul act sexual a avut loc în

ziua de 13 iunie 2011 iar incidentul de la grădiniță s-a întâmplat în ziua

următoare, pe 14 iunie 1011, dată confirmată și de martora C.I., în declarația

din cursul judecății și de C.M.M. în cursul urmăririi penale, martorul V.Ș.

plasând incidentul din curtea grădiniței „în cursul lunii iunie 2011, spre

sfârșitul anului școlar”.

În declarația dată în

instanță la 12 martie 2013, partea vătămată nu a reușit să-și mai amintească cu

exactitate datele comiterii faptelor, ceea ce este explicabil atât prin prisma

perioadei de timp îndelungate scurse de la incidente cât și prin prisma vârstei

pe care victima o avea când a fost agresată și a stresului posttraumatic.

În cauză, în cursul

urmăririi penale a fost efectuată constatarea medico-legală nr. 49/Al/S/2011

din 5 iulie 2012, care atestă faptul că, la data de 30 iunie 2011, partea

vătămată prezenta o fisură anală recentă la poziția 11 care putea data de circa

1 - 2 zile și putea fi produsă prin distensia maximală a sfincterului anal

posibil în cadrul procesului de defecare.

Aceste concluzii au

fost invocate de către inculpat în apărarea sa, susținând că infirmă acuzațiile

care i se aduc și demonstrează că nu a întreținut nici un act sexual anal cu

partea vătămată.

În opinia instanței,

concluziile medicului legist nu infirmă existența celor două acte sexuale anale

din datele de 13, 14 iunie 2011 și aceasta având în vedere: examinarea

medico-legală a victimei a avut loc la 16 zile de la data actelor sexuale;

concluziile medico-legale intră în contradicție cu mențiunile din fișa UPU în

care s-a consemnat că, la data de 29 iunie 2013 S.V.B. prezenta fisuri anale

multiple 5, 6, 7; nu este obligatoriu ca un act sexual anal să producă fisuri

la nivelul anusului; existența actelor sexuale anale din zilele de 13 și 14

iunie 2013 nu este susținută numai de către victimă ci și de martorii ale căror

decalații au fost analizate mai sus.

La data de 19 aprilie

2012, partea vătămată a fost examinată din punct de vedere medico-legal în

scopul de a se stabili natura și modul de producere a tumorii chistice peniane

asupra căreia se intervenise chirurgical la 3 august 2011, medicul legist

concluzionând (Raportul de expertiză medico-legală nr. 43/A1S/ 30 mai 2012) că,

în lipsa diagnosticului anatomo-patologic nu se poate stabili natura acesteia.

În consecință, s-a

reținut faptul că victima a suferit leziuni în zona peniană datorate acțiunilor

inculpatului exercitate asupra sa la data de 14 iunie 2011 când, pentru a o

supune pe aceasta la actul sexual anal, a așezat-o lipită de zid, prilej cu

care i-a cauzat leziuni în zona peniană, specifice julirii, evidențiate în

actul medical aflat la dosarul de urmărire penală, însă nu s-a putut reține

legătura de cauzalitate între tumora chistică peniană operată la data de 3

august 2011 și aceste acțiuni ale inculpatului, nefiind dovedit că respectiva

tumoră a constituit o complicație a leziunilor constatate de către medic la

data de 16 iunie 2011, evidențiate în actul medical aflat la dosarul de

urmărire penală.

În cauză, partea

vătămată S.V.B. a fost evaluat psihologic, rezultând faptul că prezintă

afectări cu caracter ireversibil în sfera afectiv emoțională de timp traumatic,

tulburări de imagine de sine și percepție în sfera relațional socială, datorate

experienței traumatizante de privare de libertate și supunere la acte de

violență fizică și sexuală, evenimente negative ce au determinat modificări

importante în întreaga structură psiho-emoțională a minorului (raport de

evaluare psihologică întocmit la data de 15 iulie 2011 de DGASPC din cadrul

Consiliului Județean Constanța).

Inculpatul a fost

expertizat medico-legal psihiatric stabilindu-se faptul că prezintă Retard

mintal ușor QI=64 cu tulburări de comportament de tip opoziționist. Sindrom

cefalalgic.

La data săvârșirii

faptelor și în raport cu acestea, discernământul a fost păstrat (conform

Raportului de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 235/Al din 28 septembrie

2011 al S.M.L. Constanța).

Atât declarațiile

martorilor audiați în cauză cât și actele medicale aflate la dosarul cauzei au

evidențiat urmările deosebit de grave ale faptei inculpatului asupra victimei

minore în vârstă de 9 ani.

Atât mama părții

vătămate cât și martora I.Ș. (mătușa minorului) au declarat că, după incidente,

datorită stresului și a fricii, părții vătămate i s-a declanșat o boală a

glandei tiroide care a necesitat tratament și care a determinat modificări și

în ceea ce privește comportamentul său, acesta devenind mai agitat cu

consecința diminuării rezultatelor școlare.

Fiind audiată

învățătoarea părții vătămate-martora S.M., aceasta a confirmat susținerile

membrilor familiei victimei, declarând că, după abuzurile sexuale la care a

fost supus, S.V.B. și-a schimbat comportamentul în sensul că nu mai era

cooperant, se retrăgea din activități, nu reușea să le mai finalizeze, nu mai

pleca singur de la școală, într-o zi începând să plângă văzând că mama sa nu îl

aștepta afară.

Martora a declarat

că, după ce a aflat că băiatul a fost abuzat sexual, a observat că rezultatele

acestuia la învățătură au început să scadă, subliniind că în mod cert i-a fost

afectată capacitatea de atenție și de concentrare.

Martora a mai făcut

referire la un incident cu prilejul căruia, participând la o activitate

extracuriculară la care au luat parte elevi din întreaga școală, S.V.B. a

început să tremure, făcându-i-se frică în momentul în care l-a văzut pe

agresorul său.

Din actele medicale

aflate la dosar (ex. scrisorile medicale aflate la fila 98 și 113 precum și din

prescripțiile medicale aflate la dosarul instanței a rezultat că, ulterior

incidentelor victima minoră a prezentat tulburare de stress posttraumatic cu

deficit de atenție, tulburare existentă încă la data de 16 noiembrie 2012,

aceasta necesitând și prezentându-se în mai multe rânduri la ședințe de

consiliere psihologică și la control endocrinologic.

În raport de situația

de fapt reținută, s-a stabilit că fapta inculpatului minor R.S.C. care la data

de 13 iunie 2011 a întreținut cu partea vătămată minoră în vârstă de 9 ani -

S.V.B. un act sexual anal, iar la data de 14 iunie 2011, a întreținut atât un

act sexual oral cât și unul anal cu aceeași parte vătămată, întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de viol în formă continuată, prev. de

art. 197 alin. (1) și (3) cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 99 și urm. C.

pen.

La individualizarea

sancțiunii s-au avut în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art.

100 C. proc. pen.

În ceea ce privește

gradul de pericol social al faptei, s-au avut în vedere împrejurările, modul de

comitere, caracterul repetat al acțiunilor inculpatului, valoarea socială

ocrotită de lege care a fost lezată prin fapta săvârșită, urmările grave ale

acesteia atât asupra sănătății fizice a părții vătămate cât și pe plan psihic,

apreciate și prin prisma vârstei fragede a părții vătămate.

Acțiunile deviante

ale inculpatului au avut un efect puternic negativ și asupra mamei părții

vătămate, suferința profundă a acesteia fiind evidentă pe tot parcursul

procesului penal, aceasta fiind supusă anterior unei alte încercări grele -

decesul fetiței sale în vârstă de 5 ani, actul medical aflat dosarul instanței

evidențiind că, la data de 2 iulie 2012, aceasta suferea de tulburare depresivă

reactivă.

În cuprinsul

referatului de evaluare psiho-socială a inculpatului, consilierul de probațiune

a subliniat faptul că, în măsura în care probele administrate dovedesc

comiterea faptei de către inculpat, atitudinea pe care acesta a manifestat-o în

mod constant, de negare a faptei, de neasumare a propriei responsabilități, ar

reprezenta un factor semnificativ de natură să accentueze dezvoltarea

comportamentului infracțional.

Faptul că inculpatul

era elev în clasa VII-a nu reprezintă o circumstanță atenuantă atât timp cât

referatul de evaluare psiho-socială reliefează lipsa de interes a inculpatului

în ceea ce privește situația sa școlară, acesta repetând a treia oară clasa a

VII-a.

De asemenea

comportamentul general al acestuia a fost prezentat de către martorii audiați

în cauză ca nefiind unul corespunzător.

În cuprinsul

referatului de evaluare psiho-socială au fost evidențiate și caracterizările

făcute inculpatului de către vecinul acestuia (agent de poliție în structurile

poliției din Cernavodă), acesta afirmând că inculpatul se manifestă agresiv în

comunitate, exprimă un comportament necontrolat fizic și verbal, utilizează un

limbaj vulgar, reprezentând un model negativ pentru ceilalți minori din zonă,

familia acestuia este una dezorganizată, mama pierzând controlul asupra

inculpatului, neavând nici un fel de autoritate asupra acestuia, precum și de

către organele de ordine intervievate care au susținut că inculpatul are un

comportament necorespunzător, manifestându-se agresiv fizic și verbal, atât în

aria locuinței sale cât și în mediul școlar.

S-a apreciat că nu se

poate face abstracție de faptul că ulterior comiterii faptei pentru care este

judecat în prezenta cauză inculpatul nu și-a îndreptat comportamentul, din

referatul de evaluare rezultând că în anul 2012 a început cercetarea sa penală

pentru comiterea unei alte infracțiuni de viol în forma tentativei prev. de

art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., în care plângerea penală

era făcută de o minoră din Cernavodă în vârstă de 14 ani (Dosar nr.

1281/P/2012), procurorul dispunând neînceperea urmăririi penale, reținând

existența unei cauze de nepedepsire, respectiv desistarea autorului.

Având în vedere

gravitatea de necontestat a faptei comise de inculpat, circumstanțele personale

ale acestuia, conduita procesuală incorectă a inculpatului care, prin

încercarea de a influența aflarea adevărului și prin negarea faptei până la

finalul dezbaterilor, a demonstrat că nu a conștientizat consecințele grave ale

acțiunilor sale, s-a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii.

Ținând seama de

condițiile în care inculpatul a crescut (într-o familie dezorganizată, în care

membrii acesteia nu s-au implicat corespunzător în creșterea și educarea lui),

de nivelul redus de dezvoltare intelectuală, pedeapsa a fost orientată spre

minimul special prevăzut de lege, fiind redusă și ca urmare a aplicării

dispozițiilor art. 99 și urm. C. pen.

În cadrul analizei

asupra necesității interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a)

- c) C. pen., s-a considerat că inculpatul este nedemn de a exercita anumite

drepturi în raport de natura infracțiunii comise, fiind neîndoielnic că acestea

nu au valorile necesare pentru a reprezenta interesele generale ale cetățenilor

în cadrul autorităților publice sau în funcții elective publice și de a ocupa o

funcție implicând exercițiul autorității de stat.

În consecință, în

temeiul art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă

accesorie, exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a

II-a și lit. b) C. pen., începând cu împlinirea vârstei de 18 ani.

Cum prin încheierea

de ședință din data de 19 februarie 2013 a Tribunalului Constanța s-a dispus

măsura obligării inculpatului de a nu părăsi localitatea Cernavodă fără

încuviințarea instanței și cum conduita procesuală a inculpatului (acesta nu a

recunoscut fapta reținută în sarcina sa și, până la un moment al procesului, a

încercat influențarea acestuia prin amenințări și presiuni exercitate inclusiv

prin mama sa față de partea vătămată, mama acesteia însă și față de martorii

C.M.M. și R.S.C.), s-a considerat că se impune menținerea măsurii preventive

dispuse față de inculpat, obligațiile impuse acestuia și măsurile de

supraveghere instituite, fiind necesare în vederea desfășurării în continuare a

procesului penal în bune condiții.

În temeiul art. 7 din

Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de la inculpatul R.S.C., la eliberarea

din penitenciar, a probelor biologice în vederea introducerii profilului

genetic în S.N.D.G.J.

Partea vătămată

S.V.B., prin reprezentant legal, s-a constituit parte civilă în cauză,

solicitând obligarea inculpatului, în solidar cu reprezentantul său legal, la

plata sumei de 40.000 RON - daune materiale, 150.000 euro - daune morale și a

prestației lunare în cuantum de 500 RON, reprezentând costul consultațiilor

lunare la medical endocrinolog și la specialistul psiholog.

Cum din înscrisurile

aflate la dosar (prescripții medicale, bonuri de casă) partea civilă a dovedit

întinderea unui prejudiciu material în cuantum de 1.181,73 RON, reprezentând

costul consultațiilor medicale și al medicamentelor prescrise și achiziționate,

s-a dispus obligarea inculpatului la plata acestei sume, în solidar cu partea

responsabilă civilmente.

Având în vedere că

acțiunile inculpatului exercitate asupra părții vătămate la o vârstă fragedă a

acesteia, când personalitatea sa era în formare, au afectat-o în mod

ireversibil, au avut un efect traumatic asupra acesteia, determinând modificări

importante în ceea ce privește sănătatea fizică dar și în întreaga structură

psiho-emoțională a minorului, s-a apreciat că în cauză se justifică acordarea

unor daune morale corespunzătoare gravității faptei.

Astfel, în baza art.

14, art. 346 C. proc. pen., s-a admis în parte, acțiunea civilă și în baza art.

1349, art. 1357 C. civ., 1372 C. civ. a fost obligat inculpatul R.S.C. în

solidar cu partea responsabilă civilmente N.N. către partea vătămată S.V.B. la

plata sumei de 35.000 RON, reprezentând daune morale.

Întrucât partea

civilă nu a dovedit necesitatea (prin recomandări medicale) a unor controale

medicale viitoare lunare la medicul endocrinolog ori la specialistul psihiatru

ori psiholog și nici costul estimativ al acestor consultații, cererea de

obligare a inculpatului la plata prestației periodice reprezentând sumele de

bani ce ar urma a fi avansate în viitor de către partea civilă pentru

continuarea tratamentelor endocrinologice și psihiatrice ori psihologice, a

fost apreciată ca nefondată.

S-a avut în vedere

faptul că ultima evaluare de specialitate în ceea ce privește tulburarea de

stress posttraumatic cu deficit de atenție datează din 16 noiembrie 2012, iar

ultimul control endocrinologic evidențiat datează din 7 decembrie 2012.

Cum partea civilă din

prezenta cauză este minor lipsit de capacitate de exercițiu, iar potrivit art.

163 alin. (6) lit. b) C. proc. pen. coroborat cu art. 353 alin. (1) C. proc.

pen. instituirea sechestrului asigurător este obligatorie, în temeiul art. 357

alin. (2) C. proc. pen., art. 353 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus luarea

acestei măsuri asigurătorii în scopul reparării pagubei produse prin

infracțiune.

sentințe au formulat apel partea vătămată S.V.B., prin reprezentanți legali

S.E. și S.V. și inculpatul R.S.C. criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În apelul formulat de

apelantul parte vătămată S.V.B., prin reprezentanții legali S.E. și S.V.:

Instanța de fond a

realizat o individualizare greșită a pedepsei aplicată inculpatului,

impunându-se majorarea acestuia și aceasta în raport de împrejurările și

modalitatea de comitere a faptelor, asupra unui minor în vârstă de 9 ani, prin

amenințare și în mod repetat și consecințele produse asupra părții vătămate.

În mod greșit

instanța de fond a redus cuantumul daunelor materiale și morale și aceasta

contrar probatoriului administrat, existând la dosarul cauzei înscrisuri din

care rezultă cheltuielile efectuate cu restabilirea stării de sănătate a

minorului.

S-a solicitat să se

aibă în vedere că și la acest moment partea vătămată se află sub tratament

medical.

În apelul formulat de

apelantul inculpat R.S.C.:

În mod greșit

instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului pentru comiterea

infracțiunii de viol în formă continuată prev. de art. 197 alin. (1) și (3) C.

pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., impunându-se achitarea acestuia în

baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât fapta nu există.

S-a solicitat să se

aibă în vedere că actele medicale existente nu confirmă existența leziunilor

anale care să fie provocate de un act sexual.

Totodată s-a făcut

trimitere la declarațiile martorilor care nu au fost de față la incident, iar

martorul ocular are declarații contradictorii.

În mod greșit

instanța de fond a aplicat inculpatului minor o pedeapsă cu închisoare

întrucât, raportat la circumstanțele personale ale inculpatului se impunea

aplicarea unei măsuri, respectiv internarea într-un centru de reeducare sau

aplicarea unei pedepse cu suspendarea sub supraveghere.

Examinând legalitatea

și temeinicia sus-menționatei sentințe, din perspectiva criticilor formulate,

precum și din oficiu, conform art. 371 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Curtea a

constatat:

În mod corect

instanța de fond a stabilit situația de fapt și încadrarea juridică a faptei

comise de inculpat, în acord cu materialul probator administrat în cauză,

stabilind în mod corect vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii de

viol în formă continuată.

Materialul probator

care probează fără dubiu că inculpatul, prin amenințare a avut acte sexuale

anale și orale cu partea vătămată a fost constituit atât din acte medicale care

se coroborează cu declarațiile părții vătămate dar și cu depozițiile unor

martori date atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul cercetării

judecătorești.

Astfel, minorul

V.Ș.A., a arătat că, în cursul lunii iunie 2011, spre sfârșitul anului școlar,

în timp ce se juca cu partea vătămată în curtea grădiniței nr. 1 s-a apropiat

de ei inculpatul care i-a solicitat părții vătămate să îl urmeze, ceea ce

acesta a și făcut.

A arătat martorul că

inculpatul era însoțit de martorii R.C. și de C.M.M., toți trei deplasându-se

în spatele școlii nr. 1.

A susținut martorul

că, după plecarea persoanelor menționate, i-a urmat și de pe un deal, aflat în

apropierea școlii, fiind ascuns după un pomuleț și a putut observa că, în timp

ce partea vătămată era cu fața la peretele școlii, inculpatul, aflat în spatele

său, l-a apucat cu mâna de ceafă, i-a solicitat să se dezbrace proferând în același

timp amenințări cu moartea la adresa părții vătămate.

A mai observat

martorul faptul că partea vătămată s-a conformat, dezbrăcându-se de pantaloni

și de chiloți, inculpatul solicitându-i martorului R.C. să îl țină pe partea

vătămată, timp în care inculpatul s-a desfăcut la curea.

Împrejurările

observate l-au speriat pe martor, acesta fugind înapoi în curtea grădiniței.

La scurt timp, partea

vătămată a venit la locul unde se afla martorul care l-a întrebat ce a pățit,

acesta răspunzând că „I-a băgat-o”.

Martorul a precizat

că la data de 28 iunie 2011, i-a spus personal martorei C.M. despre cele

observate, martora fiind șocată de cele auzite, aceasta confirmând susținerile

martorului.

Martora C.M. a arătat

că a anunțat-o pe mama părții vătămate despre cele aflate.

Martorul C.M.M., în

declarația olografă inițială a susținut că la data de 14 iunie 2011 nu s-a

aflat în curtea grădiniței, fiind la piscina de lângă sala sport, împreună cu

numiții R.C. și P.F., loc de unde s-a deplasat la domiciliu.

În aceeași declarație,

martorul a revenit asupra primelor susțineri și a arătat că a fost la data de

14 iunie 2011 în curtea grădiniței fiind însoțit de numitul R.C. și că, la un

moment dat, au intrat partea vătămată ce era însoțit de inculpat care i-a

invitat să vină în spatele școlii pentru a le arăta ceva, invitație căreia

martorul și numitul R.C. i-au dat curs.

A relatat martorul

că, după ce au ajuns în curtea școlii au observat că inculpatul, care avea

organul genital scos prin prohap întreținea un raport sexual oral cu partea

vătămată ce se afla pe vine.

A mai arătat martorul

faptul că, i-a atras atenția inculpatului că nu este bine ceea ce face, moment

în care partea vătămată s-a ridicat însă inculpatul i-a solicitat să continue,

partea vătămată spunând că va continua după plecarea celorlalte persoane.

În aceeași

declarație, martorul a arătat că, după acest incident a revenit în curtea

grădiniței împreună cu numitul R.C. și că, după aproximativ 10 minute au venit

și inculpatul și partea vătămată.

A precizat martorul

că inculpatul i-a spus că a întreținut de mai multe ori raporturi sexuale orale

și anale cu partea vătămată, primele acte având loc în primăvara anului 2011.

Referitor la prima

parte a declarației când a negat aspectele legate de întreținerea de acte sexuale

de inculpat cu partea vătămată, martorul a menționat că i-a fost frică să nu

fie agresat fizic de către rudele inculpatului, însă, în urma unei discuții cu

bunica sa, a spus adevărul.

Aceeași situație de

fapt a fost susținută de martor și în celelalte declarații date în cursul

urmăririi penale.

S-a reținut că

această declarație a fost dată în prezența bunicii martorului.

Martora O.R.M.,

bunica martorului C.M.M. a confirmat că nepotul său a dat o declarație în fața

organelor de poliție în care a susținut că inculpatul a întreținut cu partea

vătămată un act sexual oral.

Aceeași martoră a

precizat că mama inculpatului i-a oferit o sumă de bani pentru ca nepotul său

să își schimbe declarația dată la poliție.

În declarația

olografă a martorului R.C. dată în cursul urmăririi penale acesta a susținut

aceeași situație de fapt ca și martorul C.M.M., aspecte reluate și celelalte

declarații date în aceeași fază.

S-a reținut și faptul

că, martorul a susținut că inculpatul și mama sa i-au solicitat să își schimbe

declarația în schimbul unei sume de bani.

Declarațiile părții

vătămate date în cursul urmăririi penale s-au coroborat cu declarațiile celor

doi martori oculari C.M.M. și R.C.

S-a evidențiat că cei

doi martori nu au avut posibilitatea de a asista și la actul sexual anal,

aceștia venind după consumarea lui, martorii vizualizând doar actul sexual

oral.

Acest act sexual anal

a fost confirmat însă de martorul V.Ș.A. care descria poziția în care se aflau

inculpatul și partea vătămată, respectiv partea vătămată cu fața la perete iar

inculpatul în spatele său, concomitent cu acțiunea inculpatului de a se desface

la prohap, juliturile constatate medico-legal pe penisul părții vătămate și

care au determinat-o pe mama părții vătămate să îl ducă la medic, julituri

explicabile prin poziția părții vătămate și acțiunii de penetrare.

În cursul cercetării

judecătorești, martorul V.Ș.A. și-a menținut declarațiile date în cursul

urmăririi penale.

Martorul C.M.M. a

susținut că inculpatul i-a solicitat părții vătămate să îl urmeze în spatele

școlii, confirmând totodată că partea vătămată a plecat cu inculpatul, loc unde

s-a deplasat și martorul și unde a văzut că inculpatul avea organul genital

scos prin prohap iar partea vătămată se afla în fața sa, în picioare.

Spre deosebire de declarația

dată în cursul urmăririi penale, martorul a afirmat că nu a văzut ca inculpatul

să întrețină efectiv un act sexual cu partea vătămată, ci doar a presupus acest

fapt datorită celor observate, fapt ce l-a și determinat să îi atragă atenția

că este nebun, ce a făcut, și că există pericolul ca partea vătămată să

relateze părinților săi ceea ce s-a întâmplat, moment în care inculpatul i-a

replicat să nu își facă griji întrucât a mai întreținut raporturi sexuale cu

partea vătămată.

A confirmat martorul

că i s-a cerut de inculpat și mama sa să își modifice declarația și că, la

acest moment îi este, în continuare frică de inculpat.

Instanța a înlăturat

susținerea martorului C.M.M. potrivit cu care nu a observat efectiv actul

sexual oral, și aceasta față de reacția imediată a martorului, astfel cum a

fost relatată de acesta, martorul neavând cum să își dea seama dacă a avut un

act sexual oral sau anal, de împrejurările în care martorul a dat declarația în

cursul urmăririi penale, în prezența bunicii și care a arătat că nepotul său a

spus organelor de poliție că a văzut când inculpatul a întreținut cu partea

vătămată un act sexual oral, bunica martorului confirmând aceleași aspecte și

în cursul cercetării judecătorești, precum și în raport de starea de teamă pe

care martorul o avea în raport de persoana inculpatului.

Este relevant și

faptul că, martorul R.C. care a fost împreună cu martorul C.M.M. și-a menținut

declarațiile date în cursul urmăririi penale.

În cursul urmăririi

penale a fost efectuată constatarea medico-legală nr. 49/Al/S/2011/5 iulie

2012, care atesta faptul că, la data de 30 iunie 2011, partea vătămată prezenta

o fisură anală recentă la poziția 11 care putea data de circa 1 - 2 zile și

putea fi produsă prin distensia maximală a sfincterului anal posibil în cadrul

procesului de defecare.

Având în vedere că

expertizarea părții vătămate a avut loc la 16 zile după data producerii actului

sexual anal, concluziile acestui raport de expertiză nu au fost concludente,

mai mult au fost infirmate de mențiunile din fișa UPU în care s-a consemnat că,

la data de 29 iunie 2013 S.V.B. prezenta fisuri anale multiple 5, 6, 7.

În consecință, s-a

apreciat că actele sexuale anale și orale au fost pe deplin dovedite, apărările

inculpatului fiind înlăturate în mod corect de către instanța de fond.

S-a mai evidențiat și

faptul că, partea vătămată S.V.B. a fost evaluat psihologic, rezultând faptul

că prezintă afectări cu caracter ireversibil în sfera afectiv emoțională de

timp traumatic, tulburări de imagine de sine și percepție în sfera relațional

socială, datorate experienței traumatizante de privare de libertate și supunere

la acte de violență fizică și sexuală, evenimente negative ce au determinat

modificări importante în întreaga structură psiho-emoțională a minorului (raport

de evaluare psihologică întocmit la data de 15 iulie 2011 de DGASPC din cadrul

Consiliului Județean Constanța).

Prima instanță a avut

în vedere ansamblul criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. inclusiv gradul de

pericol social concret al faptelor prin prisma tuturor elementelor prin care se

circumstanțiază cât și circumstanțele personale ale inculpatului apelant,

realizând o individualizare corectă a pedepsei, atât sub aspectul cuantumului

cât și a modalității de executare, astfel încât acestea să conducă la

realizarea scopului și funcțiilor pedepsei, astfel cum sunt stabilite prin

dispozițiile art. 52 alin. (1) și (2) C. pen.

Fapta comisă de

inculpat prezintă în concret un grad deosebit de ridicat de pericol social,

determinat de împrejurările și modalitatea de comitere.

S-a avut în vedere

vârsta deosebit de fragedă a părții vătămate, cu toate particularitățile care

decurg din aceasta și în principal nedezvoltarea fizică și psihică a victimei,

violențele psihice la care a fost supusă o asemenea persoană constând în

amenințarea cu moartea, repetarea actelor sexuale, întreținerea unor asemenea

acte în prezența altor minori și de aici sentimentul degradant pe care l-a

resimțit partea vătămată, consecințele fizice și mai ales psihice ce s-au

produs părții vătămate prin întreținerea actelor sexuale, modificările

comportamentale ale minorului, pe plan afectiv, în relațiile de socializare și

în instrucția școlară.

Circumstanțele

personale ale inculpatului converg spre concluzia unui grad sporit de

periculozitate a inculpatului.

S-a evidențiat în

acest sens, comportamentul agresiv fizic și verbal, limbajul vulgar adoptat în

relațiile cu adulții și copii, caracterul dezorganizat al familiei, lipsa de

autoritate a mamei, și de aici imposibilitatea de a se asigura o supraveghere

și un control corespunzător, lipsa de preocupare școlară sau de instruire

într-o meserie.

De asemenea s-a făcut

trimitere și la faptul că, în anul 2012 a început cercetarea penală a

inculpatului pentru comiterea unei alte infracțiuni de viol în forma tentativei

prev. de art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., în care

plângerea penală este făcută de o minoră din Cernavodă în vârstă de 14 ani

(Dosar nr. 1281/P/2012), procurorul dispunând neînceperea urmăririi penale,

reținând existența unei cauze de nepedepsire, respectiv desistarea autorului.

Comportamentul

procesual adoptat de inculpat, care pe parcursul procesului penal a încercat

influențarea unor martori minori și familiile acestora constituie încă un

argument privind periculozitatea sporită a inculpatului.

Aspectele reliefate

au creat convingerea că în mod corect instanța de fond s-a orientat spre

aplicarea unei pedepse și nu spre luarea unei măsuri educative.

În ceea ce privește

critica părții civile referitoare la necesitatea aplicării unei pedepse într-un

cuantum mai mare, s-a apreciat că aceasta nu se impune date fiind vârsta

inculpatului, retardul mintal, mediul din care provine, lipsa de preocupare a

părinților în creșterea și educarea acestuia și care și-a pus amprenta asupra

dezvoltării sale.

S-a apreciat că în

mod corect instanța de fond a soluționat acțiunea civilă, acordând daunele

materiale într-un cuantum dovedit prin înscrisurile existente la dosar și

neputându-se lua în considerare cheltuielile pentru refacerea stării de

sănătate a minorului pentru afecțiuni care nu au legătură cu actele sexuale

întreținute, prin constrângere de către inculpat.

De asemenea, având în

vedere datele la care s-au efectuat ultimele evaluări medicale ale minorului

parte vătămată, decembrie și noiembrie 2012 instanța nu a putut aprecia că după

aceste date ar fi avut loc modificări în starea medicală a minorului care să

necesite tratament medical și care să fi fost efectuat cu costuri din partea

familiei, după cum nu s-a dovedit nici caracterul permanent și repetat ale

controalelor.

În măsura în care

astfel de cheltuieli se vor face în viitor, partea vătămată are posibilitatea

să se adreseze instanței civile pentru recuperarea acestora.

În ceea ce privește

cuantumul daunelor morale, evident, prin comiterea faptei i s-a creat minorului

un prejudiciu moral, reprezentat de modificările comportamentale, deficitul de

imagine, starea de frică, de teamă, rezultatele mai slabe la învățătură și

dificultăți de socializare însă s-a apreciat că suma de bani acordată de

instanța de fond este suficientă pentru a compensa modificările evidente din

viața părții vătămate.

Apreciind toate

criticile formulate ca neîntemeiate, Curtea, în baza art. 379 alin. (1) pct. 1

lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondate apelurile formulate de apelantul

inculpat R.S.C. și de partea vătămată S.V.B. prin reprezentanții legali S.E. și

S.V. împotriva Sentinței penale nr. 236 din 27 mai 2013 pronunțată de

Tribunalul Constanța în Dosarul nr. 12696/118/2012.

În consecință, Curtea

de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie

a respins apelurile formulate, dispunând și cu privire la cheltuielile

judiciare, prin Decizia penală nr. 18/MP din 11 noiembrie 2013.

evocate au declarat în termen legal recursuri inculpatul R.S.C. și

reprezentanții legali ai minorului S.V.B., numiții S.E. și S.V.

Recurentul inculpat,

prin apărător, a solicitat achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a)

raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. anterior, invocând aspectul că

rapoartele de expertiză medico-legală nu concluzionează cu privire la existența

leziunilor anale, corporale ale victimei. Critica a fost circumscrisă cazului

de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen.

În plan subsidiar,

apărarea a apreciat necesară luarea de către instanță a măsurii de internare

într-un centru de reeducare, ținând seama de vârsta inculpatului, de faptul că

acesta suferă de un retard mintal.

Recurenții

reprezentanți legali ai minorului în invocarea dispozițiilor art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. au criticat, sub aspectul laturii civile,

cuantumul despăgubirilor civile acordate, arătând că natura și gravitatea

infracțiunii săvârșite de către inculpat, urmările ireversibile ale acesteia

asupra dezvoltării viitoare fizice și psihice a victimei impuneau acordarea

integrală a sumelor de bani solicitate.

De asemenea,

soluțiile instanțelor au fost criticate și din perspectiva soluționării

acțiunii penale, solicitându-se ca în acord cu noua reglementare să se dispună

internarea inculpatului minor într-un centru de detenție pe durata maximă

prevăzută de lege.

S-a arătat în acest

sens că instanțele au făcut o greșită aplicare a legii, iar prin pedeapsa

stabilită, dar și prin cuantumul despăgubirilor acordate victimei nu au ținut

seama de aspectul că la data comiterii infracțiunii victima avea numai 9 ani,

iar actele inculpatului au avut urmări extrem de grave, copilul prezentând și

în prezent tendința de izolare socială și chiar suicidale, suferința sa fiind

dacă nu ireversibilă, cel puțin îndelungată.

În cauză, Înalta

Curte de Casație și Justiție a constatat incidența art. 12 alin. (1) din Legea

nr. 255/2013 cu privire la cadrul procesual și a normelor care guvernează

soluționarea recursurilor exercitate de inculpat și reprezentanții legali ai

minorului parte vătămată.

Recurenții au depus

în termen legal motivele de recurs.

Examinând legalitatea

și temeinicia deciziei atacate, prin prisma motivelor de recurs invocate, a

criticilor aduse, Înalta Curte de Casație și Justiție expune:

În baza unui material

probatoriu corect și complet evaluat instanțele au reținut, în mod

corespunzător situația de fapt, stabilind justificat că în cauză sunt întrunite

cerințele tragerii la răspundere penală a inculpatului pentru fapta săvârșită.

Critica recurentului

inculpat cu privire la greșita sa condamnare nu se circumscrie prevederilor

art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., respectiv greșita

aplicare a legii ce vizează, prin natura criticilor, cazul de casare prevăzut

în reglementarea anterioară introducerii Legii nr. 2/2013 - dispozițiile art.

385

9

pct. 18 C. proc. pen.

Este știut că în

cazul hotărârilor supuse atât căii de atac a apelului, cât și căii de atac a

recursului, controlul judiciar exercitat în recurs - cale de atac declarată sub

imperiul Legii nr. 2/2013, împotriva unei hotărâri pronunțate în apel după

intrarea în vigoare a acesteia - nu poate fi realizat prin prisma cazului de

casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.

referitor la grava eroare de fapt sau în art. 385

9

alin. (1) pct. 14

C. proc. pen. referitor la greșita individualizare, în condițiile în care art.

385

9

pct. 18 C. proc. pen. a fost abrogat, iar cazul de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. a fost modificat prin

Legea nr. 2/2013, în sensul restrângerii incidenței sale la aplicarea unor

pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Prin urmare, cea de-a

doua critică a recurentului inculpat vizând reindividualizarea judiciară a

pedepsei nu poate fi avută în vedere decât în procedura de aplicare a legii

penale mai favorabile când se va efectua proporționalizarea sancțiunii penale.

În ceea ce privește

critica recurenților reprezentanți legali asupra modalității de rezolvare a

acțiunii civile exercitate în cauză se impune precizarea potrivit căreia

cuantumul daunelor acordate nu poate fi cenzurat prin prisma cazului de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., întrucât

cuantificarea în bani a prejudiciului moral constituie o chestiune de apreciere

fiind atributul exclusiv al instanțelor care examinează cauza sub toate

aspectele de fapt și de drept.

Referitor la

aplicarea legii penale mai favorabile în ansamblul său în cazul succesiunii a

două legi penale, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că infracțiunea

săvârșită de către inculpat se regăsește în dispozițiile Noului C. pen. în art.

218 alin. (1) - (3) lit. e), cu aplicarea art. 35 alin. (1) din același cod.

Examinând condițiile

de tragere la răspundere penală, în raport cu fiecare dintre cele două legi

succesive, se observă că favorabilă inculpatului este legea penală nouă care

stabilește că față de minorul care la data săvârșirii infracțiunii avea vârsta

cuprinsă între 14 și 18 ani se ia o măsură educativă preventivă de libertate

atunci când pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este

închisoarea de 7 ani sau mai mare ori detențiunea pe viață.

În consecință,

recursul formulat de inculpatul R.S.C. va fi admis sub acest aspect și

procedându-se la casarea în parte a deciziei penale atacate și a Sentinței

penale nr. 236 din 27 mai 2013 a Tribunalului Constanța, se va lua față de

acesta măsura educativă privativă de libertate a internării pe o durată de 5

ani într-un centru de detenție.

Va pune în vedere

inculpatului R.S.C. dispozițiile art. 125 alin. (6) și (7) C. pen.

Va menține

dispozițiile hotărârilor atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.

Va respinge ca

nefondate recursurile formulate de recurenții reprezentanți legali S.E. și S.V.

împotriva aceleiași decizii penale.

Onorariul parțial al apărătorului

desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat R.S.C. până la prezentarea

apărătorului ales, în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului

Justiției.

Va obliga recurenții

reprezentanți legali S.E. și S.V. la plata sumei de câte 100 RON cheltuieli

judiciare către stat.

Onorariul

apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul parte vătămată S.V.B. în sumă

de 150 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de inculpatul R.S.C. împotriva Deciziei penale nr. 18/MP din data de 11

noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru

cauze penale cu minori și de familie.

Casează în parte

decizia penală atacată și în parte Sentința penală nr. 236 din 27 mai 2013 a

Tribunalului Constanța și rejudecând:

În baza art. 125 C.

pen. raportat la art. 114 alin. (2) lit. b) C. pen. ia față de inculpatul minor

R.S.C. măsura educativă privativă de libertate a internării pe o durată de 5

ani într-un centru de detenție pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.

218 alin. (1) - (3) lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și

cu referire la art. 5 C. pen.

Pune în vedere

inculpatului R.S.C. dispozițiile art. 125 alin. (6) și (7) C. pen.

Menține dispozițiile

hotărârilor atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.

Respinge ca nefondate

recursurile formulate de recurenții reprezentanți legali S.E. și S.V. împotriva

aceleiași decizii penale.

Onorariul parțial al

apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat R.S.C. până la

prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Obligă recurenții

reprezentanți legali S.E. și S.V. la plata sumei de câte 100 RON cheltuieli

judiciare către stat.

Onorariul

apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul parte vătămată S.V.B. în sumă

de 150 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 12 iunie 2014.

Procesat de GGC - LM