ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2007/2014

Deliberând asupra recursurilor de față, pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, constată următoarele: 1. Tribunalul Constanța, prin Sentința penală nr. 236 din 27 mai 2013 pronunțată în Dosarul nr. 12696/118/2012 a condamnat pe inculpatul R.S.C. la pedeapsa închisorii de 6 ani. În baza art. 71 alin. (1) C. pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev.de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., începând cu împlinirea vârstei de 18 ani. În baza art. 357 alin. (2) lit. b) C. pen.p. a menținut măsura obligării de a nu părăsi localitatea, dispusă față de inculpatul R.S.C. prin încheierea de ședință din data de 19 februarie 2013 a Tribunalului Constanța.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 a dispus prelevarea de la inculpatul R.S.C., la eliberarea din penitenciar, a probelor biologice în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J. A admis, în parte, acțiunea civilă formulată de către partea vătămată S.V.B., prin reprezentant legal S.E. În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen. cu aplicarea art. 1349, art. 1357 C. civ., 1372 C. civ. a obligat pe inculpatul R.S.C. în solidar cu partea responsabilă civilmente N.N. către partea vătămată S.V.B. la plata sumei de 1181,73 RON, reprezentând daune materiale și a sumei de 35.000 RON, reprezentând daune morale. A respins, ca nefondată, cererea părții vătămate privind obligarea inculpatului și a părții responsabile civilmente la plata prestației lunare în cuantum de 500 RON.

În baza art. 357 alin. (2) lit. C. proc. pen., art. 353 alin. (1) C. proc. pen., art. 163 alin. (5) teza a II-a și alin. (6) lit. b) C. proc. pen. a instituit sechestrul asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale părții responsabile civilmente N.N. până la concurența sumei de 36.181,73 RON. Dispoziția privind măsura asigurătorie este executorie de la data pronunțării. În baza art. 191 alin. (1), (3) C. pen. a obligat pe inculpatul R.S.C., în solidar cu partea responsabilă civilmente N.N., la plata sumei de 1.100 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. În baza art. 192 alin. (1), (4) C. proc. pen. cu aplicarea art. 191 alin. (3) C. proc. pen. a obligat pe inculpatul R.S.C.

în solidar cu partea responsabilă civilmente N.N. către partea vătămată S.V.B. la plata sumei de 1.000 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de către aceasta prin reprezentant legal - onorariu avocat ales. Instanța fondului a fost sesizată prin Rechizitoriul nr. 1181/P/2011 din 25 octombrie 2012 consecutiv căruia s-a și învestit cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpatului R.S.C. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 197 alin. (1) și (3) cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 99 și urm. C. pen. În esență, actul de inculpare a reținut că în datele de 13 iunie 2011 și 14 iunie 2011, inculpatul minor în vârstă de 15 ani a întreținut acte sexuale atât orale cât și anale cu minorul S.V.B.

de 9 ani. Hotărând soluționarea în fond a cauzei penale prin condamnare în conformitate cu art. 345 alin. (2) C. pen. anterior după efectuarea cercetării judecătorești în condițiile art. 288 - art. 291 C. proc. pen. în cursul căreia au fost administrate probele strânse la urmărirea penală și alte probe noi în apărare - instanța a examinat și apreciat materialul probator, confirmând existența faptelor ilicite deduse judecății și vinovăția penală a autorului, în care sens a reținut că din probele administrate a mai rezultat că, în ziua de 13 iunie 2011, la domiciliul părții vătămate S.V.B. a venit inculpatul care îi era vecin și care i-a spus să meargă împreună cu el pe un deal din spatele blocului, să îi arate ceva, însă nu i-a spus ce, făcându-l curios.

Cei doi au plecat și, ajungând în acel loc, pe deal, profitând că nu este nimeni prin preajmă, inculpatul a dezbrăcat-o pe partea vătămată dându-i astfel jos pantalonașii scurți și chiloții după care, sub amenințare cu moartea, a întreținut un act sexual anal cu aceasta. Potrivit declarațiilor părții vătămate, în timpul actului sexual aceasta a simțit durere în zona anală. Ulterior durerile au persistat, partea vătămată simțind nevoia des de a se duce la baie, fapt confirmat de mama acesteia. Cercetările penale efectuate în cauză au mai stabilit faptul că în ziua de 14 iunie 2011, minorul S.V.B. se juca în curtea grădiniței nr. 1, amplasată pe strada Sălciei din Cernavodă în apropierea locuinței, împreună cu prietenul său V.Ș.

La un moment dat, în curte a venit și inculpatul minor în vârstă de 15 ani împreună cu R.C.C. și C.M.M. Acesta, după ce a discutat cu partea vătămată, a tras-o de bluză și au mers împreună în spatele clădiri grădiniței, numai ei singuri. Potrivit declarației martorului V.Ș., B. era speriat, pentru că de multe ori fusese amenințat de către inculpat cu bătaia și cu moartea, „inculpatul obișnuind să amenințe mai toți băieții de pe stradă”, acesta fiind un băiat agresiv, martorul precizând că „dacă nu faci ce spune el, te bate”. În spatele grădiniței inculpatul minor a întreținut un act sexual anal cu partea vătămată care se temea de inculpat, dat fiind faptul că fusese anterior amenințat cu moartea de către acesta, astfel cum rezultă din declarațiile victimei.

În timpul actului sexual anal, partea vătămată a fost așezată cu fața înspre zid, prilej cu care penisul i s-a zgâriat de perete. Ulterior, inculpatul a supus victima la un act sexual oral, cei doi fiind surprinși în timpul acestui act sexual și văzuți de cei doi martori minori, R.C.C. și C.M.M., acesta din urmă spunându-le: „Ce faceți mă aici?” În acel moment, partea vătămată a încetat raportul sexual oral, dar inculpatul i-a solicitat acestuia să continue spunându-i: „Hai măi, mai suge!” Cei doi martori minori i-au spus inculpatului că este nebun și nu e bine ce face, după care au plecat în curtea grădiniței. La scurt timp după aceasta au venit și inculpatul cu partea vătămată, inculpatul spunându-le martorilor că și anterior a mai întreținut acte sexuale cu partea vătămată minoră.

Partea vătămată a declarat că, după ce a încetat să întrețină actele sexuale, inculpatul a amenințat-o că, dacă va spune ceva, o va viola din nou și o va omorî. Martorul V.Ș. a declarat că, după ce a plecat B. cu R., s-a dus imediat după el, a ocolit clădirea și s-a ascuns în niște tufișuri de unde a văzut cum inculpatul i-a dat jos pantalonii lui B. și l-a pus cu fața la perete, lipit de zid, moment în care martorul a plecat în locul în care fusese inițial cu V. Martorul a mai declarat că, la un moment dat B. s-a întors plângând și i-a relatat că inculpatul i-a introdus penisul în anus. Faptul că inculpatul a întreținut un act sexual oral cu victima a fost confirmat în cursul urmăririi penale de către martorii C.M.M.

și R.C.C. care au surprins doar acest episod. Martorul R.C.C. și-a menținut declarația în cursul judecății, precizând că B. a fost dus de mână de către inculpat în spatele grădiniței, că l-a văzut pe B. stând în genunchi, fără pantaloni și chiloți pe el (ceea ce confirmă faptul că înainte fusese supus la actul sexual anal, astfel cum au declarat partea vătămată și V.Ș.) și că „îi făcea sex oral” inculpatului. Martorul a subliniat și faptul că inculpatul a spus în prezența sa și a lui C.M.C. că „nu este pentru prima oară”. Fiind audiat în cursul cercetării judecătorești, martorul C.M.M. a fost nesincer, revenind fără o justificare temeinică asupra depozițiilor din faza de urmărire penală, declarând că nu a văzut momentul în care B. era supus la actul sexual oral, declarație ce a fost înlăturată, aceasta fiind infirmată prin declarațiile victimei și ale martorilor V.Ș., R.C.C.

și O.R.M. (chiar bunica martorului), aceasta din urmă declarând că nepotul său i-a povestit la poliție că l-a surprins pe inculpat în timp ce îl supunea pe S.V.B. la un act sexual oral, însă și faptul că nepotul său a fost amenințat de către inculpat, fapt care explică declarația martorului din cursul judecății. S-a reținut că martorul C.M.M. a declarat că a discutat ulterior cu inculpatul, acesta recunoscând că l-a supus pe B. la un act sexual oral. Atât martorul R.C.C. cât și martorul C.M.M. au precizat că mama inculpatului le-a oferit o sumă de bani pentru a-și schimba declarațiile date la poliție. După două zile, acuzând dureri ale penisului care era julit, copilul a fost dus la medic de către mama acestuia (căreia i-a ascuns adevărul, spunându-i că a căzut), fiind diagnosticat cu „traumatism penian” astfel cum rezultă din înscrisul medical.

Pe data de 29 iunie 2011 mama victimei a aflat de cele întâmplate, de la prietena sa C.I., care la rândul ei aflase de la V.Ș., prietenul lui S.V.B. precum și de la acesta din urmă. S.V.B. i-a spus martorei C.I. că nu are curaj să-i povestească mamei ce a pățit și a rugat-o pe aceasta să-i spună, ceea ce s-a și întâmplat. În aceeași zi, după ce s-au întors de la medic, copilul i-a povestit mamei că fusese violat de două ori de către inculpat. În declarația de la urmărirea penală, partea vătămată a precizat că primul act sexual a avut loc în ziua de 13 iunie 2011 iar incidentul de la grădiniță s-a întâmplat în ziua următoare, pe 14 iunie 1011, dată confirmată și de martora C.I., în declarația din cursul judecății și de C.M.M.

în cursul urmăririi penale, martorul V.Ș. plasând incidentul din curtea grădiniței „în cursul lunii iunie 2011, spre sfârșitul anului școlar”. În declarația dată în instanță la 12 martie 2013, partea vătămată nu a reușit să-și mai amintească cu exactitate datele comiterii faptelor, ceea ce este explicabil atât prin prisma perioadei de timp îndelungate scurse de la incidente cât și prin prisma vârstei pe care victima o avea când a fost agresată și a stresului posttraumatic. În cauză, în cursul urmăririi penale a fost efectuată constatarea medico-legală nr. 49/Al/S/2011 din 5 iulie 2012, care atestă faptul că, la data de 30 iunie 2011, partea vătămată prezenta o fisură anală recentă la poziția 11 care putea data de circa 1 - 2 zile și putea fi produsă prin distensia maximală a sfincterului anal posibil în cadrul procesului de defecare.

Aceste concluzii au fost invocate de către inculpat în apărarea sa, susținând că infirmă acuzațiile care i se aduc și demonstrează că nu a întreținut nici un act sexual anal cu partea vătămată. În opinia instanței, concluziile medicului legist nu infirmă existența celor două acte sexuale anale din datele de 13, 14 iunie 2011 și aceasta având în vedere: examinarea medico-legală a victimei a avut loc la 16 zile de la data actelor sexuale; concluziile medico-legale intră în contradicție cu mențiunile din fișa UPU în care s-a consemnat că, la data de 29 iunie 2013 S.V.B. prezenta fisuri anale multiple 5, 6, 7; nu este obligatoriu ca un act sexual anal să producă fisuri la nivelul anusului; existența actelor sexuale anale din zilele de 13 și 14 iunie 2013 nu este susținută numai de către victimă ci și de martorii ale căror decalații au fost analizate mai sus.

La data de 19 aprilie 2012, partea vătămată a fost examinată din punct de vedere medico-legal în scopul de a se stabili natura și modul de producere a tumorii chistice peniane asupra căreia se intervenise chirurgical la 3 august 2011, medicul legist concluzionând (Raportul de expertiză medico-legală nr. 43/A1S/ 30 mai 2012) că, în lipsa diagnosticului anatomo-patologic nu se poate stabili natura acesteia.

În consecință, s-a reținut faptul că victima a suferit leziuni în zona peniană datorate acțiunilor inculpatului exercitate asupra sa la data de 14 iunie 2011 când, pentru a o supune pe aceasta la actul sexual anal, a așezat-o lipită de zid, prilej cu care i-a cauzat leziuni în zona peniană, specifice julirii, evidențiate în actul medical aflat la dosarul de urmărire penală, însă nu s-a putut reține legătura de cauzalitate între tumora chistică peniană operată la data de 3 august 2011 și aceste acțiuni ale inculpatului, nefiind dovedit că respectiva tumoră a constituit o complicație a leziunilor constatate de către medic la data de 16 iunie 2011, evidențiate în actul medical aflat la dosarul de urmărire penală.

În cauză, partea vătămată S.V.B. a fost evaluat psihologic, rezultând faptul că prezintă afectări cu caracter ireversibil în sfera afectiv emoțională de timp traumatic, tulburări de imagine de sine și percepție în sfera relațional socială, datorate experienței traumatizante de privare de libertate și supunere la acte de violență fizică și sexuală, evenimente negative ce au determinat modificări importante în întreaga structură psiho-emoțională a minorului (raport de evaluare psihologică întocmit la data de 15 iulie 2011 de DGASPC din cadrul Consiliului Județean Constanța). Inculpatul a fost expertizat medico-legal psihiatric stabilindu-se faptul că prezintă Retard mintal ușor QI=64 cu tulburări de comportament de tip opoziționist.

Sindrom cefalalgic. La data săvârșirii faptelor și în raport cu acestea, discernământul a fost păstrat (conform Raportului de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 235/Al din 28 septembrie 2011 al S.M.L. Constanța). Atât declarațiile martorilor audiați în cauză cât și actele medicale aflate la dosarul cauzei au evidențiat urmările deosebit de grave ale faptei inculpatului asupra victimei minore în vârstă de 9 ani. Atât mama părții vătămate cât și martora I.Ș. (mătușa minorului) au declarat că, după incidente, datorită stresului și a fricii, părții vătămate i s-a declanșat o boală a glandei tiroide care a necesitat tratament și care a determinat modificări și în ceea ce privește comportamentul său, acesta devenind mai agitat cu consecința diminuării rezultatelor școlare.

Fiind audiată învățătoarea părții vătămate-martora S.M., aceasta a confirmat susținerile membrilor familiei victimei, declarând că, după abuzurile sexuale la care a fost supus, S.V.B. și-a schimbat comportamentul în sensul că nu mai era cooperant, se retrăgea din activități, nu reușea să le mai finalizeze, nu mai pleca singur de la școală, într-o zi începând să plângă văzând că mama sa nu îl aștepta afară. Martora a declarat că, după ce a aflat că băiatul a fost abuzat sexual, a observat că rezultatele acestuia la învățătură au început să scadă, subliniind că în mod cert i-a fost afectată capacitatea de atenție și de concentrare. Martora a mai făcut referire la un incident cu prilejul căruia, participând la o activitate extracuriculară la care au luat parte elevi din întreaga școală, S.V.B.

a început să tremure, făcându-i-se frică în momentul în care l-a văzut pe agresorul său. Din actele medicale aflate la dosar (ex. scrisorile medicale aflate la fila 98 și 113 precum și din prescripțiile medicale aflate la dosarul instanței a rezultat că, ulterior incidentelor victima minoră a prezentat tulburare de stress posttraumatic cu deficit de atenție, tulburare existentă încă la data de 16 noiembrie 2012, aceasta necesitând și prezentându-se în mai multe rânduri la ședințe de consiliere psihologică și la control endocrinologic. În raport de situația de fapt reținută, s-a stabilit că fapta inculpatului minor R.S.C. care la data de 13 iunie 2011 a întreținut cu partea vătămată minoră în vârstă de 9 ani - S.V.B.

un act sexual anal, iar la data de 14 iunie 2011, a întreținut atât un act sexual oral cât și unul anal cu aceeași parte vătămată, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de viol în formă continuată, prev. de art. 197 alin. (1) și (3) cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 99 și urm. C. pen. La individualizarea sancțiunii s-au avut în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 100 C. proc. pen. În ceea ce privește gradul de pericol social al faptei, s-au avut în vedere împrejurările, modul de comitere, caracterul repetat al acțiunilor inculpatului, valoarea socială ocrotită de lege care a fost lezată prin fapta săvârșită, urmările grave ale acesteia atât asupra sănătății fizice a părții vătămate cât și pe plan psihic, apreciate și prin prisma vârstei fragede a părții vătămate.

Acțiunile deviante ale inculpatului au avut un efect puternic negativ și asupra mamei părții vătămate, suferința profundă a acesteia fiind evidentă pe tot parcursul procesului penal, aceasta fiind supusă anterior unei alte încercări grele - decesul fetiței sale în vârstă de 5 ani, actul medical aflat dosarul instanței evidențiind că, la data de 2 iulie 2012, aceasta suferea de tulburare depresivă reactivă. În cuprinsul referatului de evaluare psiho-socială a inculpatului, consilierul de probațiune a subliniat faptul că, în măsura în care probele administrate dovedesc comiterea faptei de către inculpat, atitudinea pe care acesta a manifestat-o în mod constant, de negare a faptei, de neasumare a propriei responsabilități, ar reprezenta un factor semnificativ de natură să accentueze dezvoltarea comportamentului infracțional.

Faptul că inculpatul era elev în clasa VII-a nu reprezintă o circumstanță atenuantă atât timp cât referatul de evaluare psiho-socială reliefează lipsa de interes a inculpatului în ceea ce privește situația sa școlară, acesta repetând a treia oară clasa a VII-a. De asemenea comportamentul general al acestuia a fost prezentat de către martorii audiați în cauză ca nefiind unul corespunzător.

În cuprinsul referatului de evaluare psiho-socială au fost evidențiate și caracterizările făcute inculpatului de către vecinul acestuia (agent de poliție în structurile poliției din Cernavodă), acesta afirmând că inculpatul se manifestă agresiv în comunitate, exprimă un comportament necontrolat fizic și verbal, utilizează un limbaj vulgar, reprezentând un model negativ pentru ceilalți minori din zonă, familia acestuia este una dezorganizată, mama pierzând controlul asupra inculpatului, neavând nici un fel de autoritate asupra acestuia, precum și de către organele de ordine intervievate care au susținut că inculpatul are un comportament necorespunzător, manifestându-se agresiv fizic și verbal, atât în aria locuinței sale cât și în mediul școlar.

S-a apreciat că nu se poate face abstracție de faptul că ulterior comiterii faptei pentru care este judecat în prezenta cauză inculpatul nu și-a îndreptat comportamentul, din referatul de evaluare rezultând că în anul 2012 a început cercetarea sa penală pentru comiterea unei alte infracțiuni de viol în forma tentativei prev. de art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., în care plângerea penală era făcută de o minoră din Cernavodă în vârstă de 14 ani (Dosar nr. 1281/P/2012), procurorul dispunând neînceperea urmăririi penale, reținând existența unei cauze de nepedepsire, respectiv desistarea autorului.

Având în vedere gravitatea de necontestat a faptei comise de inculpat, circumstanțele personale ale acestuia, conduita procesuală incorectă a inculpatului care, prin încercarea de a influența aflarea adevărului și prin negarea faptei până la finalul dezbaterilor, a demonstrat că nu a conștientizat consecințele grave ale acțiunilor sale, s-a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii. Ținând seama de condițiile în care inculpatul a crescut (într-o familie dezorganizată, în care membrii acesteia nu s-au implicat corespunzător în creșterea și educarea lui), de nivelul redus de dezvoltare intelectuală, pedeapsa a fost orientată spre minimul special prevăzut de lege, fiind redusă și ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 99 și urm. C. pen.

În cadrul analizei asupra necesității interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) - c) C. pen., s-a considerat că inculpatul este nedemn de a exercita anumite drepturi în raport de natura infracțiunii comise, fiind neîndoielnic că acestea nu au valorile necesare pentru a reprezenta interesele generale ale cetățenilor în cadrul autorităților publice sau în funcții elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat. În consecință, în temeiul art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., începând cu împlinirea vârstei de 18 ani.

Cum prin încheierea de ședință din data de 19 februarie 2013 a Tribunalului Constanța s-a dispus măsura obligării inculpatului de a nu părăsi localitatea Cernavodă fără încuviințarea instanței și cum conduita procesuală a inculpatului (acesta nu a recunoscut fapta reținută în sarcina sa și, până la un moment al procesului, a încercat influențarea acestuia prin amenințări și presiuni exercitate inclusiv prin mama sa față de partea vătămată, mama acesteia însă și față de martorii C.M.M. și R.S.C.), s-a considerat că se impune menținerea măsurii preventive dispuse față de inculpat, obligațiile impuse acestuia și măsurile de supraveghere instituite, fiind necesare în vederea desfășurării în continuare a procesului penal în bune condiții.

În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de la inculpatul R.S.C., la eliberarea din penitenciar, a probelor biologice în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J. Partea vătămată S.V.B., prin reprezentant legal, s-a constituit parte civilă în cauză, solicitând obligarea inculpatului, în solidar cu reprezentantul său legal, la plata sumei de 40.000 RON - daune materiale, 150.000 euro - daune morale și a prestației lunare în cuantum de 500 RON, reprezentând costul consultațiilor lunare la medical endocrinolog și la specialistul psiholog. Cum din înscrisurile aflate la dosar (prescripții medicale, bonuri de casă) partea civilă a dovedit întinderea unui prejudiciu material în cuantum de 1.181,73 RON, reprezentând costul consultațiilor medicale și al medicamentelor prescrise și achiziționate, s-a dispus obligarea inculpatului la plata acestei sume, în solidar cu partea responsabilă civilmente.

Având în vedere că acțiunile inculpatului exercitate asupra părții vătămate la o vârstă fragedă a acesteia, când personalitatea sa era în formare, au afectat-o în mod ireversibil, au avut un efect traumatic asupra acesteia, determinând modificări importante în ceea ce privește sănătatea fizică dar și în întreaga structură psiho-emoțională a minorului, s-a apreciat că în cauză se justifică acordarea unor daune morale corespunzătoare gravității faptei. Astfel, în baza art. 14, art. 346 C. proc. pen., s-a admis în parte, acțiunea civilă și în baza art. 1349, art. 1357 C. civ., 1372 C. civ. a fost obligat inculpatul R.S.C. în solidar cu partea responsabilă civilmente N.N. către partea vătămată S.V.B.

la plata sumei de 35.000 RON, reprezentând daune morale. Întrucât partea civilă nu a dovedit necesitatea (prin recomandări medicale) a unor controale medicale viitoare lunare la medicul endocrinolog ori la specialistul psihiatru ori psiholog și nici costul estimativ al acestor consultații, cererea de obligare a inculpatului la plata prestației periodice reprezentând sumele de bani ce ar urma a fi avansate în viitor de către partea civilă pentru continuarea tratamentelor endocrinologice și psihiatrice ori psihologice, a fost apreciată ca nefondată. S-a avut în vedere faptul că ultima evaluare de specialitate în ceea ce privește tulburarea de stress posttraumatic cu deficit de atenție datează din 16 noiembrie 2012, iar ultimul control endocrinologic evidențiat datează din 7 decembrie 2012. Cum partea civilă din prezenta cauză este minor lipsit de capacitate de exercițiu, iar potrivit art. 163 alin. (6) lit. b) C. proc.

pen. coroborat cu art. 353 alin. (1) C. proc. pen. instituirea sechestrului asigurător este obligatorie, în temeiul art. 357 alin. (2) C. proc. pen., art. 353 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus luarea acestei măsuri asigurătorii în scopul reparării pagubei produse prin infracțiune. 2. Împotriva acestei sentințe au formulat apel partea vătămată S.V.B., prin reprezentanți legali S.E. și S.V. și inculpatul R.S.C. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În apelul formulat de apelantul parte vătămată S.V.B., prin reprezentanții legali S.E. și S.V.: Instanța de fond a realizat o individualizare greșită a pedepsei aplicată inculpatului, impunându-se majorarea acestuia și aceasta în raport de împrejurările și modalitatea de comitere a faptelor, asupra unui minor în vârstă de 9 ani, prin amenințare și în mod repetat și consecințele produse asupra părții vătămate.

În mod greșit instanța de fond a redus cuantumul daunelor materiale și morale și aceasta contrar probatoriului administrat, existând la dosarul cauzei înscrisuri din care rezultă cheltuielile efectuate cu restabilirea stării de sănătate a minorului. S-a solicitat să se aibă în vedere că și la acest moment partea vătămată se află sub tratament medical. În apelul formulat de apelantul inculpat R.S.C.: În mod greșit instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului pentru comiterea infracțiunii de viol în formă continuată prev. de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., impunându-se achitarea acestuia în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât fapta nu există.

S-a solicitat să se aibă în vedere că actele medicale existente nu confirmă existența leziunilor anale care să fie provocate de un act sexual. Totodată s-a făcut trimitere la declarațiile martorilor care nu au fost de față la incident, iar martorul ocular are declarații contradictorii. În mod greșit instanța de fond a aplicat inculpatului minor o pedeapsă cu închisoare întrucât, raportat la circumstanțele personale ale inculpatului se impunea aplicarea unei măsuri, respectiv internarea într-un centru de reeducare sau aplicarea unei pedepse cu suspendarea sub supraveghere. Examinând legalitatea și temeinicia sus-menționatei sentințe, din perspectiva criticilor formulate, precum și din oficiu, conform art. 371 alin. (1) și (2) C. proc.

pen., Curtea a constatat: În mod corect instanța de fond a stabilit situația de fapt și încadrarea juridică a faptei comise de inculpat, în acord cu materialul probator administrat în cauză, stabilind în mod corect vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii de viol în formă continuată. Materialul probator care probează fără dubiu că inculpatul, prin amenințare a avut acte sexuale anale și orale cu partea vătămată a fost constituit atât din acte medicale care se coroborează cu declarațiile părții vătămate dar și cu depozițiile unor martori date atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul cercetării judecătorești. Astfel, minorul V.Ș.A., a arătat că, în cursul lunii iunie 2011, spre sfârșitul anului școlar, în timp ce se juca cu partea vătămată în curtea grădiniței nr. 1 s-a apropiat de ei inculpatul care i-a solicitat părții vătămate să îl urmeze, ceea ce acesta a și făcut.

A arătat martorul că inculpatul era însoțit de martorii R.C. și de C.M.M., toți trei deplasându-se în spatele școlii nr. 1. A susținut martorul că, după plecarea persoanelor menționate, i-a urmat și de pe un deal, aflat în apropierea școlii, fiind ascuns după un pomuleț și a putut observa că, în timp ce partea vătămată era cu fața la peretele școlii, inculpatul, aflat în spatele său, l-a apucat cu mâna de ceafă, i-a solicitat să se dezbrace proferând în același timp amenințări cu moartea la adresa părții vătămate. A mai observat martorul faptul că partea vătămată s-a conformat, dezbrăcându-se de pantaloni și de chiloți, inculpatul solicitându-i martorului R.C. să îl țină pe partea vătămată, timp în care inculpatul s-a desfăcut la curea.

Împrejurările observate l-au speriat pe martor, acesta fugind înapoi în curtea grădiniței. La scurt timp, partea vătămată a venit la locul unde se afla martorul care l-a întrebat ce a pățit, acesta răspunzând că „I-a băgat-o”. Martorul a precizat că la data de 28 iunie 2011, i-a spus personal martorei C.M. despre cele observate, martora fiind șocată de cele auzite, aceasta confirmând susținerile martorului. Martora C.M. a arătat că a anunțat-o pe mama părții vătămate despre cele aflate. Martorul C.M.M., în declarația olografă inițială a susținut că la data de 14 iunie 2011 nu s-a aflat în curtea grădiniței, fiind la piscina de lângă sala sport, împreună cu numiții R.C. și P.F., loc de unde s-a deplasat la domiciliu.

În aceeași declarație, martorul a revenit asupra primelor susțineri și a arătat că a fost la data de 14 iunie 2011 în curtea grădiniței fiind însoțit de numitul R.C. și că, la un moment dat, au intrat partea vătămată ce era însoțit de inculpat care i-a invitat să vină în spatele școlii pentru a le arăta ceva, invitație căreia martorul și numitul R.C. i-au dat curs. A relatat martorul că, după ce au ajuns în curtea școlii au observat că inculpatul, care avea organul genital scos prin prohap întreținea un raport sexual oral cu partea vătămată ce se afla pe vine. A mai arătat martorul faptul că, i-a atras atenția inculpatului că nu este bine ceea ce face, moment în care partea vătămată s-a ridicat însă inculpatul i-a solicitat să continue, partea vătămată spunând că va continua după plecarea celorlalte persoane.

În aceeași declarație, martorul a arătat că, după acest incident a revenit în curtea grădiniței împreună cu numitul R.C. și că, după aproximativ 10 minute au venit și inculpatul și partea vătămată. A precizat martorul că inculpatul i-a spus că a întreținut de mai multe ori raporturi sexuale orale și anale cu partea vătămată, primele acte având loc în primăvara anului 2011. Referitor la prima parte a declarației când a negat aspectele legate de întreținerea de acte sexuale de inculpat cu partea vătămată, martorul a menționat că i-a fost frică să nu fie agresat fizic de către rudele inculpatului, însă, în urma unei discuții cu bunica sa, a spus adevărul. Aceeași situație de fapt a fost susținută de martor și în celelalte declarații date în cursul urmăririi penale.

S-a reținut că această declarație a fost dată în prezența bunicii martorului. Martora O.R.M., bunica martorului C.M.M. a confirmat că nepotul său a dat o declarație în fața organelor de poliție în care a susținut că inculpatul a întreținut cu partea vătămată un act sexual oral. Aceeași martoră a precizat că mama inculpatului i-a oferit o sumă de bani pentru ca nepotul său să își schimbe declarația dată la poliție. În declarația olografă a martorului R.C. dată în cursul urmăririi penale acesta a susținut aceeași situație de fapt ca și martorul C.M.M., aspecte reluate și celelalte declarații date în aceeași fază. S-a reținut și faptul că, martorul a susținut că inculpatul și mama sa i-au solicitat să își schimbe declarația în schimbul unei sume de bani.

Declarațiile părții vătămate date în cursul urmăririi penale s-au coroborat cu declarațiile celor doi martori oculari C.M.M. și R.C. S-a evidențiat că cei doi martori nu au avut posibilitatea de a asista și la actul sexual anal, aceștia venind după consumarea lui, martorii vizualizând doar actul sexual oral. Acest act sexual anal a fost confirmat însă de martorul V.Ș.A. care descria poziția în care se aflau inculpatul și partea vătămată, respectiv partea vătămată cu fața la perete iar inculpatul în spatele său, concomitent cu acțiunea inculpatului de a se desface la prohap, juliturile constatate medico-legal pe penisul părții vătămate și care au determinat-o pe mama părții vătămate să îl ducă la medic, julituri explicabile prin poziția părții vătămate și acțiunii de penetrare.

În cursul cercetării judecătorești, martorul V.Ș.A. și-a menținut declarațiile date în cursul urmăririi penale. Martorul C.M.M. a susținut că inculpatul i-a solicitat părții vătămate să îl urmeze în spatele școlii, confirmând totodată că partea vătămată a plecat cu inculpatul, loc unde s-a deplasat și martorul și unde a văzut că inculpatul avea organul genital scos prin prohap iar partea vătămată se afla în fața sa, în picioare. Spre deosebire de declarația dată în cursul urmăririi penale, martorul a afirmat că nu a văzut ca inculpatul să întrețină efectiv un act sexual cu partea vătămată, ci doar a presupus acest fapt datorită celor observate, fapt ce l-a și determinat să îi atragă atenția că este nebun, ce a făcut, și că există pericolul ca partea vătămată să relateze părinților săi ceea ce s-a întâmplat, moment în care inculpatul i-a replicat să nu își facă griji întrucât a mai întreținut raporturi sexuale cu partea vătămată.

A confirmat martorul că i s-a cerut de inculpat și mama sa să își modifice declarația și că, la acest moment îi este, în continuare frică de inculpat. Instanța a înlăturat susținerea martorului C.M.M. potrivit cu care nu a observat efectiv actul sexual oral, și aceasta față de reacția imediată a martorului, astfel cum a fost relatată de acesta, martorul neavând cum să își dea seama dacă a avut un act sexual oral sau anal, de împrejurările în care martorul a dat declarația în cursul urmăririi penale, în prezența bunicii și care a arătat că nepotul său a spus organelor de poliție că a văzut când inculpatul a întreținut cu partea vătămată un act sexual oral, bunica martorului confirmând aceleași aspecte și în cursul cercetării judecătorești, precum și în raport de starea de teamă pe care martorul o avea în raport de persoana inculpatului.

Este relevant și faptul că, martorul R.C. care a fost împreună cu martorul C.M.M. și-a menținut declarațiile date în cursul urmăririi penale. În cursul urmăririi penale a fost efectuată constatarea medico-legală nr. 49/Al/S/2011/5 iulie 2012, care atesta faptul că, la data de 30 iunie 2011, partea vătămată prezenta o fisură anală recentă la poziția 11 care putea data de circa 1 - 2 zile și putea fi produsă prin distensia maximală a sfincterului anal posibil în cadrul procesului de defecare. Având în vedere că expertizarea părții vătămate a avut loc la 16 zile după data producerii actului sexual anal, concluziile acestui raport de expertiză nu au fost concludente, mai mult au fost infirmate de mențiunile din fișa UPU în care s-a consemnat că, la data de 29 iunie 2013 S.V.B.

prezenta fisuri anale multiple 5, 6, 7. În consecință, s-a apreciat că actele sexuale anale și orale au fost pe deplin dovedite, apărările inculpatului fiind înlăturate în mod corect de către instanța de fond. S-a mai evidențiat și faptul că, partea vătămată S.V.B. a fost evaluat psihologic, rezultând faptul că prezintă afectări cu caracter ireversibil în sfera afectiv emoțională de timp traumatic, tulburări de imagine de sine și percepție în sfera relațional socială, datorate experienței traumatizante de privare de libertate și supunere la acte de violență fizică și sexuală, evenimente negative ce au determinat modificări importante în întreaga structură psiho-emoțională a minorului (raport de evaluare psihologică întocmit la data de 15 iulie 2011 de DGASPC din cadrul Consiliului Județean Constanța).

Prima instanță a avut în vedere ansamblul criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. inclusiv gradul de pericol social concret al faptelor prin prisma tuturor elementelor prin care se circumstanțiază cât și circumstanțele personale ale inculpatului apelant, realizând o individualizare corectă a pedepsei, atât sub aspectul cuantumului cât și a modalității de executare, astfel încât acestea să conducă la realizarea scopului și funcțiilor pedepsei, astfel cum sunt stabilite prin dispozițiile art. 52 alin. (1) și (2) C. pen. Fapta comisă de inculpat prezintă în concret un grad deosebit de ridicat de pericol social, determinat de împrejurările și modalitatea de comitere.

S-a avut în vedere vârsta deosebit de fragedă a părții vătămate, cu toate particularitățile care decurg din aceasta și în principal nedezvoltarea fizică și psihică a victimei, violențele psihice la care a fost supusă o asemenea persoană constând în amenințarea cu moartea, repetarea actelor sexuale, întreținerea unor asemenea acte în prezența altor minori și de aici sentimentul degradant pe care l-a resimțit partea vătămată, consecințele fizice și mai ales psihice ce s-au produs părții vătămate prin întreținerea actelor sexuale, modificările comportamentale ale minorului, pe plan afectiv, în relațiile de socializare și în instrucția școlară. Circumstanțele personale ale inculpatului converg spre concluzia unui grad sporit de periculozitate a inculpatului.

S-a evidențiat în acest sens, comportamentul agresiv fizic și verbal, limbajul vulgar adoptat în relațiile cu adulții și copii, caracterul dezorganizat al familiei, lipsa de autoritate a mamei, și de aici imposibilitatea de a se asigura o supraveghere și un control corespunzător, lipsa de preocupare școlară sau de instruire într-o meserie. De asemenea s-a făcut trimitere și la faptul că, în anul 2012 a început cercetarea penală a inculpatului pentru comiterea unei alte infracțiuni de viol în forma tentativei prev. de art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., în care plângerea penală este făcută de o minoră din Cernavodă în vârstă de 14 ani (Dosar nr. 1281/P/2012), procurorul dispunând neînceperea urmăririi penale, reținând existența unei cauze de nepedepsire, respectiv desistarea autorului.

Comportamentul procesual adoptat de inculpat, care pe parcursul procesului penal a încercat influențarea unor martori minori și familiile acestora constituie încă un argument privind periculozitatea sporită a inculpatului. Aspectele reliefate au creat convingerea că în mod corect instanța de fond s-a orientat spre aplicarea unei pedepse și nu spre luarea unei măsuri educative. În ceea ce privește critica părții civile referitoare la necesitatea aplicării unei pedepse într-un cuantum mai mare, s-a apreciat că aceasta nu se impune date fiind vârsta inculpatului, retardul mintal, mediul din care provine, lipsa de preocupare a părinților în creșterea și educarea acestuia și care și-a pus amprenta asupra dezvoltării sale.

S-a apreciat că în mod corect instanța de fond a soluționat acțiunea civilă, acordând daunele materiale într-un cuantum dovedit prin înscrisurile existente la dosar și neputându-se lua în considerare cheltuielile pentru refacerea stării de sănătate a minorului pentru afecțiuni care nu au legătură cu actele sexuale întreținute, prin constrângere de către inculpat. De asemenea, având în vedere datele la care s-au efectuat ultimele evaluări medicale ale minorului parte vătămată, decembrie și noiembrie 2012 instanța nu a putut aprecia că după aceste date ar fi avut loc modificări în starea medicală a minorului care să necesite tratament medical și care să fi fost efectuat cu costuri din partea familiei, după cum nu s-a dovedit nici caracterul permanent și repetat ale controalelor.

În măsura în care astfel de cheltuieli se vor face în viitor, partea vătămată are posibilitatea să se adreseze instanței civile pentru recuperarea acestora. În ceea ce privește cuantumul daunelor morale, evident, prin comiterea faptei i s-a creat minorului un prejudiciu moral, reprezentat de modificările comportamentale, deficitul de imagine, starea de frică, de teamă, rezultatele mai slabe la învățătură și dificultăți de socializare însă s-a apreciat că suma de bani acordată de instanța de fond este suficientă pentru a compensa modificările evidente din viața părții vătămate. Apreciind toate criticile formulate ca neîntemeiate, Curtea, în baza art. 379 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondate apelurile formulate de apelantul inculpat R.S.C.

și de partea vătămată S.V.B. prin reprezentanții legali S.E. și S.V. împotriva Sentinței penale nr. 236 din 27 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. 12696/118/2012. În consecință, Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie a respins apelurile formulate, dispunând și cu privire la cheltuielile judiciare, prin Decizia penală nr. 18/MP din 11 noiembrie 2013. 3. Împotriva deciziei evocate au declarat în termen legal recursuri inculpatul R.S.C. și reprezentanții legali ai minorului S.V.B., numiții S.E. și S.V. Recurentul inculpat, prin apărător, a solicitat achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc.

pen. anterior, invocând aspectul că rapoartele de expertiză medico-legală nu concluzionează cu privire la existența leziunilor anale, corporale ale victimei. Critica a fost circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. În plan subsidiar, apărarea a apreciat necesară luarea de către instanță a măsurii de internare într-un centru de reeducare, ținând seama de vârsta inculpatului, de faptul că acesta suferă de un retard mintal. Recurenții reprezentanți legali ai minorului în invocarea dispozițiilor art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. au criticat, sub aspectul laturii civile, cuantumul despăgubirilor civile acordate, arătând că natura și gravitatea infracțiunii săvârșite de către inculpat, urmările ireversibile ale acesteia asupra dezvoltării viitoare fizice și psihice a victimei impuneau acordarea integrală a sumelor de bani solicitate.

De asemenea, soluțiile instanțelor au fost criticate și din perspectiva soluționării acțiunii penale, solicitându-se ca în acord cu noua reglementare să se dispună internarea inculpatului minor într-un centru de detenție pe durata maximă prevăzută de lege. S-a arătat în acest sens că instanțele au făcut o greșită aplicare a legii, iar prin pedeapsa stabilită, dar și prin cuantumul despăgubirilor acordate victimei nu au ținut seama de aspectul că la data comiterii infracțiunii victima avea numai 9 ani, iar actele inculpatului au avut urmări extrem de grave, copilul prezentând și în prezent tendința de izolare socială și chiar suicidale, suferința sa fiind dacă nu ireversibilă, cel puțin îndelungată.

În cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat incidența art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 cu privire la cadrul procesual și a normelor care guvernează soluționarea recursurilor exercitate de inculpat și reprezentanții legali ai minorului parte vătămată. Recurenții au depus în termen legal motivele de recurs. Examinând legalitatea și temeinicia deciziei atacate, prin prisma motivelor de recurs invocate, a criticilor aduse, Înalta Curte de Casație și Justiție expune: În baza unui material probatoriu corect și complet evaluat instanțele au reținut, în mod corespunzător situația de fapt, stabilind justificat că în cauză sunt întrunite cerințele tragerii la răspundere penală a inculpatului pentru fapta săvârșită.

Critica recurentului inculpat cu privire la greșita sa condamnare nu se circumscrie prevederilor art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., respectiv greșita aplicare a legii ce vizează, prin natura criticilor, cazul de casare prevăzut în reglementarea anterioară introducerii Legii nr. 2/2013 - dispozițiile art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. Este știut că în cazul hotărârilor supuse atât căii de atac a apelului, cât și căii de atac a recursului, controlul judiciar exercitat în recurs - cale de atac declarată sub imperiul Legii nr. 2/2013, împotriva unei hotărâri pronunțate în apel după intrarea în vigoare a acesteia - nu poate fi realizat prin prisma cazului de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc.

pen. referitor la grava eroare de fapt sau în art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. referitor la greșita individualizare, în condițiile în care art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. a fost abrogat, iar cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, în sensul restrângerii incidenței sale la aplicarea unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Prin urmare, cea de-a doua critică a recurentului inculpat vizând reindividualizarea judiciară a pedepsei nu poate fi avută în vedere decât în procedura de aplicare a legii penale mai favorabile când se va efectua proporționalizarea sancțiunii penale. În ceea ce privește critica recurenților reprezentanți legali asupra modalității de rezolvare a acțiunii civile exercitate în cauză se impune precizarea potrivit căreia cuantumul daunelor acordate nu poate fi cenzurat prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc.

pen., întrucât cuantificarea în bani a prejudiciului moral constituie o chestiune de apreciere fiind atributul exclusiv al instanțelor care examinează cauza sub toate aspectele de fapt și de drept. Referitor la aplicarea legii penale mai favorabile în ansamblul său în cazul succesiunii a două legi penale, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că infracțiunea săvârșită de către inculpat se regăsește în dispozițiile Noului C. pen. în art. 218 alin. (1) - (3) lit. e), cu aplicarea art. 35 alin. (1) din același cod.

Examinând condițiile de tragere la răspundere penală, în raport cu fiecare dintre cele două legi succesive, se observă că favorabilă inculpatului este legea penală nouă care stabilește că față de minorul care la data săvârșirii infracțiunii avea vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani se ia o măsură educativă preventivă de libertate atunci când pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea de 7 ani sau mai mare ori detențiunea pe viață. În consecință, recursul formulat de inculpatul R.S.C. va fi admis sub acest aspect și procedându-se la casarea în parte a deciziei penale atacate și a Sentinței penale nr. 236 din 27 mai 2013 a Tribunalului Constanța, se va lua față de acesta măsura educativă privativă de libertate a internării pe o durată de 5 ani într-un centru de detenție.

Va pune în vedere inculpatului R.S.C. dispozițiile art. 125 alin. (6) și (7) C. pen. Va menține dispozițiile hotărârilor atacate care nu sunt contrare prezentei decizii. Va respinge ca nefondate recursurile formulate de recurenții reprezentanți legali S.E. și S.V. împotriva aceleiași decizii penale. Onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat R.S.C. până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Va obliga recurenții reprezentanți legali S.E. și S.V. la plata sumei de câte 100 RON cheltuieli judiciare către stat. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul parte vătămată S.V.B. în sumă de 150 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul R.S.C. împotriva Deciziei penale nr. 18/MP din data de 11 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie. Casează în parte decizia penală atacată și în parte Sentința penală nr. 236 din 27 mai 2013 a Tribunalului Constanța și rejudecând: În baza art. 125 C. pen. raportat la art. 114 alin. (2) lit. b) C. pen. ia față de inculpatul minor R.S.C. măsura educativă privativă de libertate a internării pe o durată de 5 ani într-un centru de detenție pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 218 alin. (1) - (3) lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și cu referire la art. 5 C. pen.

Pune în vedere inculpatului R.S.C. dispozițiile art. 125 alin. (6) și (7) C. pen. Menține dispozițiile hotărârilor atacate care nu sunt contrare prezentei decizii. Respinge ca nefondate recursurile formulate de recurenții reprezentanți legali S.E. și S.V. împotriva aceleiași decizii penale. Onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat R.S.C. până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Obligă recurenții reprezentanți legali S.E. și S.V. la plata sumei de câte 100 RON cheltuieli judiciare către stat. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul parte vătămată S.V.B. în sumă de 150 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 iunie 2014. Procesat de GGC - LM