ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 197/2012

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra contestației în anulare de față reține următoarele: Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 1486 din 18 februarie 2011, pronunțată în dosarul nr. 520/46/2009, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC E.G. SRL împotriva deciziei nr. 170/A din 2 decembrie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele: Prin Hotărârea nr. 11 din 21 decembrie 2004 s-a aprobat acordarea de despăgubiri în cuantum de 528.718.451 lei pentru imobilul expropriat în suprafață de 2503,26 mp, proprietatea S.C „E.G." S.R.L.

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație expropriatul, contestând suma stabilită ca despăgubire, în sensul că nu acoperă în întregime prejudiciul produs ca urmare a exproprierii. După un prim ciclu procesual, cauza a fost trimisă spre rejudecare la Curtea de Apel Pitești, care prin decizia civilă nr. 170/A din 02 decembrie 2009 a apreciat că sunt aplicabile dispozițiile art. 27 din Legea nr. 33/1994 și, în conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., care consacră principiul disponibilității a stabilit valoarea despăgubirilor în limitele pretențiilor reclamantei, respectiv la suma de 100.000 Euro, în echivalentul în lei la data plății efective. Împotriva deciziei menționate a declarat recurs reclamanta, formulând critici de nelegalitate, cu privire la: greșita aplicare a dispozițiilor art. 132 alin. (2) și a art. 315 alin. (1) C. proc.

civ. (art. 304 pct. 9), nerespectarea dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.) și încălcarea principiului contradictorialității (art. 304 pct. 5 C. proc. civ.). A invocat și nulitatea hotărârii pentru argumentul că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor de apel invocate de către reclamantă (art. 304 pct. 6 C. proc. civ.), respectiv cererea referitoare la neacordarea cheltuielilor de judecată solicitate de reclamantă. Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, instanța a constatat că acestea sunt nefondate și că vizează, în esență, modul de interpretare și aplicare, de către instanța de apel, a dispozițiilor art. 132 C. proc.

civ. (motive de recurs 1 – 4) și neanalizarea unui motiv de apel (motiv 5 de recurs). Astfel, s-a arătat că susținerile subsumate fiecăruia dintre aceste aspecte de nelegalitate au fost cercetate împreună, în succesiunea logică impusă de raționamentul juridic pe care se întemeiază soluția de respingere a recursului. Făcând referire la dispozițiile art. 132 alin. (2) C. proc.

civ., s-a reținut că instanța de apel nu a avut în vedere, astfel cum a pretins recurenta, însăși modificarea obiectului cererii, care este reglementată de art. 132 alin. (1), ci precizarea câtimii acestuia, ce nu reprezintă o modificare a cererii introductive, după cum prevede explicit art. 132 alin. (1) pct. 2. Pe de altă parte, în contextul legii speciale privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, persoana ce sesizează instanța de judecată, nemulțumită fiind de cuantumul despăgubirilor acordate de către expropriator, are obligația să indice, prin cererea introductivă, cuantumul pretențiilor. Astfel, cum dispune art. 27 din Legea nr. 33/1994, acest cuantum, independent de calculul realizat de expertul judiciar pe parcursul judecății, poate fi valorificat de către instanța de judecată.

Drept urmare s-a apreciat că, în mod corect, instanța de apel a făcut aplicarea acestor dispoziții legale, raportându-se la nivelul pretențiilor din cererea de chemare în judecată, ce nu au fost modificate, sub aspectul câtimii, în cursul judecății în primă instanță. S-au considerat nefondate și criticile relative la încălcarea dispozițiilor instanței de casare, din perspectiva cerințelor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., cu referire la art. 132 C. proc. civ. Astfel, s-a reținut că prin decizia de casare nr. 7736 din 5 decembrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în primul ciclu procesual, nu a fost dezlegată chestiunea modului de aplicare a dispozițiilor art. 132 C. proc.

civ. și nici măcar a dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 33/1994, neexistând, de altfel, nicio rațiune pentru această abordare. Abia după casarea deciziei recurate în privința cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantei - pentru motive ținând de criteriile de evaluare – și efectuarea unei noi expertize în rejudecare, se punea problema verificării pretențiilor reclamantei, pentru a le compara cu rezultatul expertizei. Refăcând expertiza de specialitate, instanța de rejudecare a trebuit să verifice incidența art. 27, răspunzând în acest sens și motivului de apel al pârâtei CNADNR cu acest obiect.

Constatând că sumele de bani calculate de expert – 203.515 Euro, pentru terenul de 2503,26 mp și 25.407 Euro, pentru terenul de 317,12 mp – depășesc suma de 100.000 Euro solicitată de reclamantă, s-a apreciat că, în mod corect, instanța de apel a redus cuantumul despăgubirilor efectiv acordate la nivelul pretențiilor părții, în aplicarea art. 27. Deși instanța de apel nu a arătat motivele pentru care, comparând cele trei elemente prevăzute de art. 27, a acordat despăgubiri la nivelul maximal al pretențiilor reclamantei de 100.000 Euro, în loc de a respinge cererea de chemare în judecată ori de a respinge apelul reclamantei, această chestiune s-a apreciat ca fiind lipsită de interes din perspectiva reclamantei, atât timp cât s-au acordat despăgubiri în conformitate cu pretențiile din cererea introductivă.

În ceea ce privește motivul de recurs vizând neanalizarea, în rejudecarea apelurilor, a criticii reclamantei în legătură cu neacordarea în primă instanță a cheltuielilor de judecată solicitate, Înalta Curte a constatat că nu are obiect, deoarece acest aspect a fost tranșat cu putere de lucru judecat în ciclul procesual anterior, prin decizia de casare nr. 7736 din 5 decembrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. Prin această decizie Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca nefondat motivul de recurs al pârâtei Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. pe aspectul cheltuielilor de judecată acordate în apel. Întrucât decizia de apel a fost casată, cu trimiterea cauzei pentru rejudecarea ambelor apeluri, după cum reiese din considerentele deciziei de casare, a rezultat că aprecierile instanței de recurs au vizat doar cheltuielile acordate pentru faza judecății în primă instanță.

Drept urmare, dispoziția din decizia de apel nr. 99 din 11 aprilie 2006 referitoare la cheltuielile de judecată din faza judecății în primă instanță a intrat în puterea lucrului judecat, reprezentând titlu executoriu pentru suma de 1150 lei. La data de 4 martie 2011, reclamanta SC E.G. SRL a formulat contestație în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ., susținând că Înalta Curte, prin hotărârea dată a omis să cerceteze toate motivele de recurs formulate de recurentă. În dezvoltarea acestui motiv, a arătat că instanța trebuia să răspundă punctual tuturor argumentelor aduse prin criticile de recurs, în cauză nefiind vorba de o sistematizare a motivelor de recurs și de examinare a acestora de către instanța de control într-o legătură logică.

Cu privire la obligativitatea instanței de recurs de a examina efectiv problemele esențiale ce-i sunt supuse examinării invocă jurisprudența CEDO cu privire la noțiunea de proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenție. În dezvoltarea motivelor contestației depuse la data de 22 noiembrie 2011, contestatoarea și-a completat contestația în anulare cu motivul reglementat de art. 318 alin. (1) teza I-a C. proc. civ., susținând că dezlegarea dată prin decizia atacată este și rezultatul unei greșeli materiale.

Astfel, a invocat drept greșeli materiale ale instanței de recurs: nereținerea cererilor formulate de reclamantă la fond, apel și recurs cu privire la contestarea și indicarea cuantumului pretențiilor, neprezentarea punctul de vedere referitor la cuantumul real al pretențiilor reclamantei și greșita reținere, ca rămasă fără obiect a criticii privind neacordarea cheltuielilor de judecată, ca intrată în puterea lucrului judecat prin decizia pronunțată în recurs, în primul ciclu procesual. Prin întâmpinare, intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România a invocat două excepții procedurale cu privire la tardivitatea formulării și modificării contestației în anulare, în raport de dispozițiile art. 319 alin. (2) 2 C. proc.

civ. și a inadmisibilității acesteia în raport de dispozițiile art. 18 C. proc. civ. Cu privire la excepția tardivității formulării și modificării contestației în anulare, a arătat că a fost înființată poprirea asupra sumelor dispuse de instanță, astfel că, formularea contestației în anulare după acest moment nu poate fi considerată decât tardivă. În susținerea excepției de inadmisibilitate a precizat că motivele invocate de contestator, nu intră sub incidența dispozițiilor art. 318 C. proc. civ. Analizând, excepțiile tardivității și inadmisibilității contestației în anulare, invocate de intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA le respinge pentru următoarele considerente: Cu privire la termenul de exercitare a contestației în anulare , legea consacră dispoziții speciale.

Astfel, potrivit art. 319 alin. (2) C. proc. civ. „ Contestația se poate face oricând înainte de începutul executării silite, iar în tot timpul ei, până la împlinirea termenului stabilit la art. 401 alin. (1) lit. b) sau c). Împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă”. Prin hotărârea ce face obiectul prezentei contestații în anulare, decizia nr. 1486 din 18 februarie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, în dosarul nr. 520/46/2009, s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC E.G.

SRL împotriva deciziei nr. 170/A din 2 decembrie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie. Prin urmare, decizia contestată nu se aduce la îndeplinire pe cale de executare silită, astfel că, potrivit art. 319 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., contestația în anulare împotriva acesteia putea fi formulată în termen de 15 zile de când contestatorii au luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă. În speță, decizia contestată a rămas irevocabilă la 18 februarie 2011, iar termenul de un an, pentru formularea contestației în anulare, s-a împlinit la 18 februarie 2012. Prezenta contestație în anulare, fiind formulată la 4 martie 2011 și motivată la 22 noiembrie 2011, nu este tardivă, astfel că instanța va respinge excepției de tardivitate formulată de intimată.

Referitor la excepția de inadmisibilitate, se constată că nici aceasta nu poate fi primită, întrucât, contestatorul indică ca temei al cererii sale dispozițiile art. 318 C. proc. civ. și invocă drept motive ale contestației în anulare ambele teze prevăzute de text. Analizând contestația în anulare, Înalta Curte reține caracterul nefondat al acesteia pentru argumentele ce succed. Potrivit dispozițiilor art. 318 teza I-a C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale. În sensul textului citat, greșeala materială se referă la aspectele formale, procedurale, ale judecării recursului, pe această cale neputând fi remediate eventuale greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziții legale.

În speță, contestatoarea nu invocă o greșeală materială, adică o eroare evidentă, legată de aspectele formale ale judecății în recurs. Aceasta susține drept greșeli materiale: greșita nereținerea a cererilor sale cu privire la contestarea și indicarea cuantumului pretențiilor sale, neprezentarea cu claritate a punctul de vedere al instanței referitor la cuantumul real al pretențiilor reclamantei și greșita apreciere asupra motivul său de recurs privind neacordarea cheltuielilor de judecată ca rămas fără obiect. Or, ceea ce solicită contestatoarea, în cadrul contestației în anulare ar duce la o rejudecare, a cauzei, ceea ce nu este posibil, iar aspectele invocate de contestatoare nu sunt susceptibile de reevaluare în contextul acestei căi extraordinare de atac, deoarece dacă s-ar proceda astfel, s-ar deschide calea recursului la recurs, ceea ce este inadmisibil.

Potrivit dispozițiilor art. 318 teza a II-a C. proc. civ., invocate de asemenea de către contestator, hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare, atunci când instanța, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare. Nici aceste prevederi legale nu-și găsesc aplicabilitate în cauză, întrucât sunt nefondate susținerile contestatoarei potrivit cărora instanța de recurs nu a analizat toate motivele de recurs. Deși nu se specifică care anume dintre motivele de recurs nu au fost analizate, susținând doar că nu se impunea o sistematizare a motivelor de recurs, se constată că, instanța de recurs nu este obligată să răspundă separat la fiecare dintre argumentele invocate, fiind îndreptățită să răspundă printr-un considerent comun.

Înalta Curte, pentru considerentele ce preced, reținând că dispozițiile art. 318 C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză, va respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepțiile tardivității și inadmisibilității invocate de intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA. Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatoarea SC E.G. SRL împotriva deciziei nr. 1486 din 18 februarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, pronunțată în dosarul nr. 520/46/2009. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2012.