ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3517/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3517/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Sector 4 București, la data de 16 ianuarie 2008, reclamanții M.A.I.

și M.A.V. au chemat în judecată pe pârâții S.G., S.A., L.O., L.D.D., solicitând

să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare de

drepturi litigioase autentificat în 31 iulie 2007 de BNP F.D.

În motivarea cererii,

reclamanții au arătat că prin procura dată la 14 martie 2007 în fața Notarului Public

din S.U.A., pârâtul L.D.D. l-a împuternicit pe pârâtul L.O., tatăl său, ca în numele

și pentru sine să vândă oricui va crede de cuviință cotele ce i se cuvin din imobilul

situat în București, sector 4.

Cu nesocotirea acestui

mandat, la data de 31 iulie 2007, s-a autentificat contractul de vânzare-cumpărare

de drepturi litigioase, încheiat între pârâtul L.O., în nume propriu și ca mandatar

al fiului său, L.D.D., în calitate de vânzători și pârâții S.G. și S.A., în calitate

de cumpărători, drepturile litigioase ce rezultă din Dosarul nr. 6790/4/2007 aflat

pe rolul Judecătoriei Sector 4 București, având ca obiect revendicarea a trei apartamente

situate în imobilul din București, sector 4.

Se susține că autentificarea

contractului de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase s-a făcut cu nerespectarea

condițiilor esențiale pentru validitatea convențiilor, respectiv capacitatea de

a contracta, consimțământul valabil, obiect determinat și cauză licită, astfel cum

sunt definite de dispozițiile art. 948 pct. 1, 2, 3 și 4 C. civ., asociată cu încălcarea

normelor legale care reglementează contractul de mandat.

În drept, reclamantul

a invocat dispozițiile art. 948, 961, 1532-1559 C. civ.

Prin sentința civilă

nr. 5856 din 11 noiembrie 2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București

în Dosarul nr. 404/4/2008, s-a admis excepția necompetenței materiale, s-a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Cauza a fost înregistrată

sub nr. 49200/3/2008 pe rolul secției a V-a a Tribunalului București.

La termenul din 27

aprilie 2010, instanța a pus în discuția părților excepția lipsei calității procesuale

active a reclamanților, rămânând în pronunțare asupra acesteia.

Prin sentința civilă

nr. 644 din 11 mai 2010, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis excepția

lipsei calității procesuale active a reclamanților M.A.I. și M.A.V. și a respins

acțiunea ca fiind introdusă de persoane fără calitate procesuală activă.

Analizând excepția lipsei

calității procesuale active a reclamanților, instanța a găsit-o întemeiată având

în vedere că singurul motiv de nulitate a contractului de vânzare-cumpărare de drepturi

litigioase autentificat în 31 iulie 2007 invocat îl reprezintă depășirea limitelor

mandatului acordat pârâtului L.O., acest viciu de consimțământ atrăgând nulitatea

relativă și nicidecum absolută a actului încheiat, act fată de care reclamanții

sunt terți.

Așa fiind, văzând și declarația

de ratificare a vânzării efectuate de mandatarul L.O., declarație dată de L.D.D.

la data de 11 februarie 2008, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale

active a reclamanților și a respins acțiunea formulată de reclamant ca fiind introdusă

împotriva unei persoane fără calitate procesuală activă.

Împotriva acestei sentințe

au formulat apel reclamanții.

Prin decizia nr. 432 A

din 20 aprilie 2011, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, a respins apelul reclamanților.

În motivarea soluției

sale, instanța de apel a reținut că prin procura dată în limba română, în fața autorităților

americane la data de 14 martie 2007 și apostilată la data de 16 martie 2007, pârâtul

L.D.D. l-a împuternicit pe pârâtul L.N.O. să vândă cotele indivize ce-i reveneau

din mai multe imobile, ce fac obiectul prezentului litigiu.

În baza acestei procuri,

la data de 31 iulie 2007 a fost autentificat contractul de vânzare-cumpărare de

drepturi litigioase, prin care pârâtul L.O., în nume propriu și ca mandatar al fiului

său a vândut drepturile litigioase ce fac obiectul Dosarului nr. 6790/4/2007 aflat

pe rolul Judecătoriei Sectorului 4, dosar ce are ca obiect tocmai revendicarea imobilelor

ce fac obiectul acestui litigiu.

Curtea a apreciat că suntem

în prezența unei nulități relative, nulitate ce poate fi invocată doar de părțile

contractante, ceea ce nu este cazul în speță întrucât, deși mandatarul nu a încheiat

contractul de vânzare-cumpărare pentru cotele sale indivize, ci un contract de vânzare-cumpărare

drepturi litigioase, depășind limitele împuternicirii date pârât, totuși pârâtul

a ratificat actele încheiate cu depășirea limitelor mandatului, ceea ce, din punct

de vedere juridic, valorează mandat [art. 1546 alin. (2) C. civ.].

De altfel, nulitatea relativă

este supusă confirmării, sens în care pârâtul L.D.D., a și declarat că înțelege

să ratifice actele încheiate de mandatarul său, respectiv contractul de vânzare-cumpărare

de drepturi litigioase.

Încheierea contractului

de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase și nu a contractului de vânzare-cumpărare,

prin depășirea limitelor mandatului, relevă nu inexistența consimțământului, ci

un simplu viciu al acestuia, deoarece, în acest caz, consimțământul există. Instanța

de fond a reținut corect existența consimțământului pârâtului L.D.D., deoarece acest

consimțământ a fost dat ulterior, prin ratificarea actelor mandatarului.

De asemenea, consimțământul

a existat și a fost dat chiar pentru operațiunea juridică a vânzării, existența

litigiului determinând încheierea contractului de vânzare-cumpărare de drepturi

litigioase, iar singura neregularitate a contractului putea fi invocată de pârât

numai cu privire la depășirea limitelor mandatului, aspect ce nu putea atrage oricum

nulitatea absolută a contractului.

Așadar, ne aflăm în fața

unui viciu de consimțământ, care atrage nulitatea relativă a actului de vânzare-cumpărare,

ca sancțiune edictată în scopul protectiv al persoanei interesate și nu pentru protejarea

unui interes general.

Pe de altă parte, luând

în considerare criteriul interesului ocrotit, respectiv ocrotirea unui interes personal,

sancțiunea pentru nerespectarea acestei norme juridice este nulitatea relativă a

actului juridic.

Pentru aceste considerente

curtea a apreciat că, în mod corect instanța de fond a soluționat excepția lipsei

calității procesuale active a apelanților-reclamanți, ce sunt terți față de contractul

a cărui nulitate o invocă.

Împotriva deciziei Curții

de apel au declarat recurs reclamanții.

În dezvoltarea motivelor

de recurs recurenții susțin că, în mod greșit a calificat instanța de apel motivele

de nulitate invocate de reclamanți ca fiind de nulitate relativă, cu consecința

admiterii excepției lipsei calității procesuale active.

În mod nelegal instanța

nu a constatat că prin autentificarea actului de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase,

notarul public a încălcat dispozițiile art. 59 alin. (2) din Legea nr. 36/1995,

întrucât nu a existat o procură specială pentru acest act. Procura autentificată

la 14 martie 2007, care a stat la baza întocmirii acestui act, s-a întocmit la o

dată la care drepturile litigioase nu existau, acțiunea în revendicare înregistrându-se

la 10 iulie 2007.

Mai susțin recurenții

că normele cuprinse în Legea nr. 36/1995 sunt de ordine publică, astfel că orice

act emis cu încălcarea sau nesocotirea dispozițiilor acestei legi atrage sancțiunea

nulității absolute.

Cum motivele de nulitate

sunt de ordine publică, sancțiunea actului notarial autentificat cu fraudarea legii

este nulitatea absolută, reclamanții legitimând calitate procesuală activă.

Instanțele nu au examinat

aceste motive de nulitate, reținând în mod greșit că unicul motiv de nulitate invocat

în acțiune îl constituie depășirea limitelor mandatului.

Recurenții-reclamanți

și-au întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 8 și 9 C. proc. civ.

Verificând legalitatea

deciziei recurate în raport de criticile formulate și de dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a

fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:

Instanțele de fond au

reținut următoarea situație de fapt:

Prin procura dată în limba

română, în fața autorităților americane la data de 14 martie 2007 și apostilată

la data de 16 martie 2007, pârâtul L.D.D. l-a împuternicit pe pârâtul L.N.O. să

vândă cotele indivize ce-i reveneau din mai multe imobile, ce fac obiectul prezentului

litigiu.

În baza acestei procuri,

la data de 31 iulie 2007 a fost autentificat contractul de vânzare-cumpărare de

drepturi litigioase, prin care pârâtul L.O., în nume propriu și ca mandatar al fiului

său, a vândut drepturile litigioase ce fac obiectul Dosarului nr. 6790/4/2007 aflat

pe rolul Judecătoriei Sectorului 4, dosar ce are ca obiect tocmai revendicarea imobilelor

ce fac obiectul acestui litigiu.

Prin acțiunea cu care

au învestit instanța, reclamanții au solicitat să se constate nulitatea absolută

a contractului de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase autentificat în 31

iulie 2007 de BNP F.D. pentru depășirea limitelor mandatului de către vânzător.

S-a susținut că autentificarea

contractului de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase s-a făcut cu nerespectarea

condițiilor esențiale pentru validitatea convențiilor, astfel cum sunt definite

de dispozițiile art. 948 pct. 1, 2, 3 și 4 C. civ., respectiv capacitatea de a contracta,

consimțământul valabil, obiectul determinat și cauza licită.

Față de obiectul acțiunii

și de situația de fapt reținută, instanțele de fond au apreciat în mod corect că

reclamanții nu au calitate procesuală activă.

Încheierea contractului

de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase cu depășirea limitelor mandatului nu

reprezintă un motiv de nulitate a contractului, ci de inopozabilitate a acestuia,

astfel încât această împrejurare nu poate fi invocată de către un terț de contract.

Ca atare, nefiind părți

în contractul de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase, reclamanții nu puteau

invoca depășirea limitelor mandatului de către mandatarul vânzătorului, astfel că

nu pot justifica calitatea procesuală activă în prezenta cauză.

În susținerea motivelor

de recurs, recurenții învederează că au fost încălcate dispozițiile Legii nr. 36/1995,

precum și faptul că la data emiterii procurii nu se născuseră drepturile litigioase,

dispoziții cu caracter imperativ, ale căror încălcare atrage sancțiunea nulității

absolute, împrejurare față de care ei dețin calitate procesuală activă.

Critica nu poate fi analizată

întrucât, prin acțiunea introductivă de instanță, reclamanții nu au solicitat să

se constate încălcarea dispozițiilor art. 58 alin. (2) [îndreptat de reclamanți

în sensul art. 59 alin. (2)] din Legea nr. 36/1995, precum și faptul că la data

emiterii procurii nu se născuseră drepturile litigioase, iar invocarea acestora

direct în recurs constituie o schimbare a cauzei juridice în această fază procesuală,

ceea ce este inadmisibil, față de dispozițiile art. 316 cu referire la art. 294

C. proc. civ.

Cererea de chemare în

judecată stabilește cadrul procesual în limitele căruia se va desfășura judecata,

atât din punctul de vedere al părților, cât și din punctul de vedere al obiectului

sau cauzei cererii. Stabilirea cadrului procesual este specific procedurii parcurse

la instanța de fond deoarece, potrivit dispozițiilor art. 294 alin. (1) C.

proc. civ., în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii

de chemare în judecată, în egală măsură textul de lege enunțat fiind aplicabil și

în recurs, potrivit art. 316 din același cod.

În fața primei instanțe,

potrivit art. 132 alin. (1) C. proc. civ., la prima zi de înfățișare, se va putea

da reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea cererii, precum și

pentru a propune noi dovezi. În acest caz, instanța dispune amânarea pricinii și

comunicarea cererii modificate pârâtului, în vederea formulării întâmpinării.

Potrivit acestui text

de lege, pretențiile reclamantului trebuie formulate prin aceeași cerere de chemare

în judecată, cu posibilitatea completării sau modificării numai în fața primei instanțe,

până la momentul stabilit de lege sau dincolo de acest moment, cu acordul părții

potrivnice, până la închiderea dezbaterilor în fața instanței de fond, chiar dacă

aceste pretenții vizează motive de nulitate absolută ale unui act juridic.

În speță, prin cererea

înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Sector 4 București, reclamanții au solicitat

instanței să constate „nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare de

drepturi litigioase autentificat în 31 iulie 2007 de BNP F.D. (…) pentru depășirea

limitelor mandatului de către mandatarul vânzătorului”, iar invocarea direct în

recurs a încălcării dispozițiilor Legii nr. 36/1995, precum și a faptului că la

data emiterii procurii, nu se născuseră drepturile litigioase, constituie o schimbare

a cauzei juridice a pricinii, schimbare care, conform dispozițiilor art. 294 coroborate

cu cele ale art. 316 C. proc. civ., cu caracter imperativ, apare ca o cerere nouă,

care nu se poate formula cu depășirea momentului stabilit de lege, astfel că, nu

poate fi analizată, pentru argumentele deja arătate.

Pe de altă parte, cauza

recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale, iar recursul

poate fi exercitat numai pentru motive ce au făcut analiza instanței anterioare

și care, implicit au fost cuprinse în motivele de apel, în situația în care atât

apelul, cât și recursul, sunt exercitate de aceeași parte, iar soluția primei instanțe

a fost menținută în apel, cum este cazul în speță. Numai în acest fel se respectă

principiul dublului grad de jurisdicție, deoarece în ipoteza contrară, s-ar ajunge

la situația ca anumite apărări, susțineri ale părților să fie analizate pentru prima

oară de instanța investită cu calea extraordinară de atac.

Au mai susținut recurenții

că instanța de apel, întocmai ca și cea de fond, nu a analizat toate cauzele de

nulitate invocate prin cererea de chemare în judecată. O astfel de critică nu a

fost, însă, formulată în apel și, ca atare, nu poate fi formulată omisso medio,

direct în recurs. Și în cazul în care s-ar considera că reclamanții au formulat

critică în apel pe acest aspect, prin susținerea potrivit căreia „prima instanță

nu a examinat și nu a răspuns prin hotărârea pronunțată problemelor de drept ce

le ridică speța” cu referire la cea potrivit căreia „lipsa consimțământului determină

și inexistența celorlalte elemente esențiale de validitate a convenției, respectiv

obiect și cauză”, deci o astfel de critică ar putea fi invocată în recurs, aceasta

este neîntemeiată.

În mod corect, instanțele

nu au analizat și alte motive pretins de „nulitate” a contractului de vânzare-cumpărare

în litigiu, în afara chestiunii privind depășirea limitelor mandatului, întrucât

prin cererea introductivă de instanță, reclamanții au enunțat condițiile necesare

pentru validitatea convențiilor, prevăzute de art. 948 C. civ., fără a dezvolta

critici cu privire la încălcarea acestora, care să se circumscrie unor motive de

nulitate a actului juridic în cauză. Mai precis, reclamanții nu au arătat motivele

care ar susține nulitatea contractului pentru încălcarea respectivelor condiții

de validitate.

Recurenții au invocat

și dispozițiile art. 304 pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., însă nu au formulat critici

care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate reglementate de aceste prevederi.

În raport de considerentele

expuse, în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. cu referire la art. 304

pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamanții M.A.I. și M.A.V. împotriva deciziei nr. 432 A din

20 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze

cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 mai 2012.