ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4632/2013

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 7 iunie 2012,

reclamanții N.L.I.E., N.Ș.A. și D.V.G., ultimul prin mandatar N.Ș.A., au

solicitat lămurirea dispozitivului Sentinței civile nr. 1297 din 19 septembrie

2002 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, irevocabilă prin

respingerea recursului la 9 noiembrie 2009 prin Decizia nr. 9173, în Dosarul

nr. 5012/2/2007 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în sensul de a se

menționa clar în dispozitiv numele cumpărătorilor din contractele de

vânzare-cumpărare a căror nulitate absolută a fost constatată, respectiv:

contractul de vânzare-cumpărare din 29 mai 1997 încheiat de Municipiul

București prin SC C. SA în calitate de vânzător cu A.C. în calitate de

cumpărător, contractul de vânzare-cumpărare din 18 iunie 1998 încheiat de

Municipiul București prin SC C. SA în calitate de vânzător cu B.N. în calitate

de cumpărător.

Reclamantul arată că

este necesară lămurirea dispozitivului sentinței civile pentru executarea

acesteia.

La termenul din 27

iunie 2012 pârâtul A.C. a invocat excepțiile inadmisibilității și tardivității

cererii de chemare în judecată, excepții respinse ca neîntemeiate prin

încheierea din 3 iulie 2012.

În concluziile

scrise, reclamantul a indicat că solicită precizarea cumpărătorilor din

contractele de vânzare-cumpărare din 29 mai 1997 ca fiind A.C. și A.A. și din

18 iunie 1998 ca fiind B.N., cu legatar testamentar R.M.

Prin încheierea din

data de 9 august 2012, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins,

ca neîntemeiată, cererea de lămurire a dispozitivului Sentinței civile nr. 1297

din 19 septembrie 2007 a Tribunalului București, secția a III-a civilă,

formulată de reclamanți și intervenient.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut din Sentința civilă nr. 1297 din 19 septembrie

2002 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, că reclamanții N.L.I.E.

și N.Ș.A. au chemat în judecată pe pârâții SC C. SA, A.C., B.I., B.N. și

Primăria Municipiului București, pentru a fi anulate contractele de

vânzare-cumpărare încheiate cu privire la imobilul din București str. P. sector

5 și a fi restituit în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul. A

formulat cerere de intervenție în interes propriu D.V.G., care a fost admisă în

principiu. Tribunalul a admis în parte acțiunea și cererea de intervenție

menționată, a constatat nulitatea absolută a două contracte de

vânzare-cumpărare din 29 mai 1997 și din 18 iunie 1998, fiind obligați pârâții

să lase reclamanților și intervenientului în deplină proprietate și liniștită

posesie imobilul situat în București str. P. sector 5.

Tribunalul sesizat cu

prezenta cerere a notat că printre pârâții chemați în judecată figurează singur

A.C., fiind anulat însă contractul de vânzare-cumpărare din 29 mai 1997

încheiat de acesta și soția sa, A.A., cu SC C. SA.

Menționarea expresă

în dispoziția ce privește constatarea nulității absolute a contractelor de

vânzare-cumpărare, a cumpărătorilor ce figurează în aceste contracte, nu

asigură caracterul executoriu al sentinței prin ea însăși, respectiv caracterul

executoriu al dispoziției privind restituirea imobilului.

Dispoziția de

constatare a nulității absolute are caracter constatator, așadar nu este

executorie. Doar dispoziția de obligare a pârâților la lăsarea în deplină

proprietate și liniștită posesie a imobilului are caracter executoriu, astfel

că aceasta poate fi opusă numai pârâților obligați la restituire și chemați în

judecată de reclamanți.

Tribunalul a

constatat că justificarea cererii de lămurire a dispozitivului, în sensul că ar

trebui introduse numele cumpărătorilor în dispoziția de constatare a nulității

absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, pentru a fi posibilă executarea

sentinței civile, este nefondată.

Sentința civilă nr.

1297 din 19 septembrie 2002 a Tribunalului București, secția a III-a civilă,

este pe deplin clară cât privește constatarea nulității absolute, în întregime,

a celor două contracte de vânzare-cumpărare, nefiind necesare a fi aduse

lămuriri în ce privește cumpărătorii. Astfel, în dispoziția de constatare a

nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare era necesar și suficient

a fi indicate numerele contractelor anulate, ceea ce s-a și realizat.

În final, tribunalul

a reținut că problema opozabilității sentinței civile față de cea de-a doua

titulară a contractului din 25 mai 1997 își poate găsi rezolvarea doar prin

promovarea unei cereri de evacuare a acesteia, aceasta locuind în imobil fără a

deține un titlu valabil.

Prin Decizia nr. 33 A

din 7 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a

civilă, s-a respins apelul declarat de reclamanți și de intervenientul D.V.G.

împotriva sentinței tribunalului, reținând în motivarea acestei soluții

următoarele considerente:

Prima instanță a

făcut o corectă aplicare a prevederilor legale enunțate mai sus, apreciind că

cererea de lămurire formulată în cauză este neîntemeiată.

Astfel, prin

lămurirea hotărârii, conform art. 281

1

alin. (1) C. proc. civ., nu

poate fi modificat dispozitivul hotărârii, ci se interpretează doar măsurile

dispuse de instanță prin hotărârea a cărei lămurire se cere.

Această procedură a

fost pusă la dispoziția părții interesate pentru situația în care dispozitivul

nu este suficient de clar, ceea ce poate genera dificultăți la executare.

Or, astfel cum în mod

corect a reținut prima instanță, capătul de cerere privind constatarea

nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare nu este susceptibil de a

fi pus în executare, astfel încât reclamanții nu justifică un interes în

formularea cererii de lămurire în sensul menționat.

Hotărârea poate fi

pusă în executare doar în ceea ce privește dispoziția prin care pârâții

menționați expres în hotărâre au fost obligați să lase reclamanților în deplină

proprietate și liniștită posesie imobilul în litigiu. Această dispoziție este

opozabilă însă doar pârâților care au figurat în proces, cadrul procesual

neputând fi extins în procedura lămuririi cu alți pârâți.

Pe de altă parte,

dispoziția de anulare a contractelor de vânzare-cumpărare individualizate prin

indicarea numărului acestora, este suficient de clară, nefiind necesară

menționarea în dispozitiv și a părților contractante.

Aspectele reținute cu

putere de lucru judecat prin Decizia nr. 9173 din 9 noiembrie 2009 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, prin care sentința ce se solicită a fi lămurită a

rămas irevocabilă, referitoare la respingerea excepției inadmisibilității

formulării capătului de cerere privind constatarea nulității contractului de

vânzare-cumpărare, invocată în considerarea faptului că nu au fost chemate în

judecată toate părțile contractante, nu pot justifica cererea de lămurire de

față.

Instanța de recurs a

respins această excepție reținând că o asemenea sancțiune procesuală (deși

corectă, în plan teoretic) nu se impune a fi aplicată, date fiind

circumstanțele cauzei, "întrucât prin aceasta dreptul reclamanților și al

intervenientului la un proces echitabil și la durata rezonabilă a procedurilor

judiciare, astfel cum sunt ele garantate de art. 6 parag.1 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale ar fi compromise,

motiv pentru care norma internă va fi înlăturată, iar dispozițiile

convenționale vor fi aplicate cu prioritate, conform art. 11 alin. (2) și art.

20 din Constituția României".

În același timp,

Înalta Curte a reținut și "poziția intimaților care au susținut

respingerea căii de atac, asumându-și dificultățile ce ar putea decurge de aici

cu privire la executarea deciziei, orice hotărâre judecătorească având ea

însăși efecte relative, în sensul că nu poate fi opozabilă decât părților care

au participat la judecată, astfel cum și instanța de apel a reținut."

Și în contextul celor

reținute de instanța de recurs, împrejurarea că în imobil locuiește familia

pârâtului A.C., fără a deține titlu locativ, nu justifică cererea de lămurire,

acesta fiind un aspect care poate fi valorificat de către apelanții-reclamanți

doar în cadrul unui proces distinct, astfel cum în mod corect a constatat și

prima instanță.

Împotriva acestei din

urmă decizii, au declarat recurs, în termen legal, reclamanții N.L.I.E., N.Ș.A.

și intervenientul D.V.G., motivele fiind formulate la data de 26 septembrie

2013 (data expedierii prin poștă).

Înalta Curte, la

termenul din 21 octombrie 2013, a invocat excepția nulității recursului, pe

care o va analiza cu prioritate, față de dispozițiile art. 137 din C. proc.

civ. și pe care o va admite, pentru considerentele care succed:

Conform art. 302

1

lit. c) din C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de

nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz,

mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Recursul se

motivează, conform art. 303 alin. (1) din C. proc. civ., prin însăși cererea de

recurs sau înăuntrul termenului de recurs.

Potrivit art. 303

alin. (2) din C. proc. civ., termenul pentru depunerea motivelor se socotește

de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte, iar

conform art. 306 alin. (1) din C. proc. civ. recursul este nul dacă nu a fost

motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2), care

se referă la motivele de ordine publică.

În speță, se constată

că motivele de recurs nu au fost depuse în termenul legal.

Astfel, la dosarul

instanței de apel se află procesele-verbale încheiate de persoana însărcinată

cu înmânarea actelor de procedură, respectiv a deciziei recurate, care cuprind

toate datele prevăzute de art. 100 din C. proc. civ.

Potrivit acestor

procese-verbale, recurenților le-a fost comunicată decizia atacată la data de

25 martie 2013, iar potrivit art. 301 din C. proc. civ., termenul de recurs

este de 15 zile, calculat de la această dată.

Termenul legal pentru

motivarea recursului, socotit conform art. 303 alin. (2) din C. proc. civ., s-a

împlinit la data de 10 aprilie 2013, iar motivele de recurs au fost formulate

la data de 26 septembrie 2013 (data expedierii prin poștă), peste termenul

prevăzut de lege, fără a se invoca motive de ordine publică.

Față de cele expuse,

conform art. 306 alin. (1) din C. proc. civ., se va constata nul recursul

declarat de reclamanții N.L.I.E., N.Ș.A. și intervenientul D.V.G.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de reclamanții N.L.I.E., N.Ș.A. și intervenientul D.V.G. împotriva

Deciziei civile nr. 33 A din 7 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 21 octombrie 2013.

Procesat de GGC - AS