ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5665/2012

Asupra cauzei civile de față,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 9426 din 03 octombrie 2005, Judecătoria

Sectorului 1 București

a

admis

cererea formulată de reclamanta P.Z. împotriva pârâților P.M.

, G.E., G.M.A., C.R.Ș., Municipiul

București, prin primarul general și SC H.N. SA și

a constatat nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare

încheiate în baza Legii nr. 112/1995, reținând că

au fost încheiate cu rea

credință.

Apelurile declarate de pârâți împotriva acestei

sentințe au fost respinse ca

nefondate prin decizia civilă nr. 139 din 1

februarie 2008, pronunțată de Tribunalul București, secția a III a civilă.

Curtea de Apel București,

secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 1768 din 21 noiembrie 2012, a respins,

ca nefondat,

recursul declarat de

pârâtul Municipiul

București, prin

primarul general împotriva deciziei tribunalului.

Împotriva acestei din urmă decizii au formulat cerere de

revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 2, 5 și 7 C.

proc. civ.,

G.E. și G.M., cauza fiind

înregistrată pe rolul Curții de

Apel București la data de 19 decembrie 2008.

La data de 19 decembrie 2008, împotriva aceleiași

decizii, a formulat cerere de revizuire și C.R., întemeiată pe aceleași motive.

Prin încheierea din

16 februarie 2009, instanța a dispus, în baza art. 164 alin. (1) C. proc. civ.

,

conexarea celor două dosare.

La termenul din 22 iunie 2010, Curtea de Apel București, secția

a IV-a

civilă, a pus în discuția părților,

din oficiu, competența de soluționare a cererii de revizuire întemeiată pe

dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. și

inadmisibilitatea cererii întemeiată pe

dispozițiile art. 322 pct. 2 și 5 din același cod,

iar, prin decizia nr. 975/ R pronunțată la

aceeași dată, a declinat competența de

soluționare a cererii întemeiate

pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

în

favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție

și a respins, ca inadmisibilă, cererea

de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 și 5 C. proc.

civ.

Investită cu soluționarea

cererii de revizuire, Înalta Curte, la termenul din 18

martie 2011, față

de împrejurarea că intimata P.Z. a decedat, a dispus

amânarea judecății pentru indicarea moștenitorilor acesteia în vederea

introducerii

în cauză.

La termenul din 24 iunie 2012, constatând că nu a fost

îndeplinită obligația

de indicare a

moștenitorilor, înalta Curte a dispus suspendarea judecății în baza art.

243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la

indicarea moștenitorilor intimatei

decedate P.Z.

Cauza a rămas în nelucrare până la 10 iulie 2012, când, din

oficiu, a fost repusă pe rol în vederea discutării perimării judecății.

Înalta Curte urmează să

constate intervenită sancțiunea perimării, având în

vedere următoarele

considerente:

Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere

de chemare în

judecată, contestație, apel,

recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de

revocare se

perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din

vina părții timp de un an, în materie civilă.

Rezultă că, pentru

a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală

în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și

aceasta

să se datoreze atitudinii procesuale culpabile a părții.

Sancțiunea perimării

operează, deopotrivă, și în situația în care suspendarea s-a dispus în temeiul art.

243 C. proc. civ. având în vedere că, potrivit art.

245 alin. (1) pct. 2

din același Cod, trebuie solicitată reînceperea judecății, „prin cererea de

redeschidere, făcută cu arătarea moștenitorilor

”

.

Altfel spus, perimarea este incidență cu condiția ca,

timp de un an,

să nu se fi săvârșit în cauză

niciun act de procedură în vederea judecării cauzei,

situație datorată

lipsei de diligentă a părții, care nu a acționat în acest scop, deși avea

posibilitatea să o facă.

Singura derogare pe care

legiuitorul o face, pentru ipotezele reglementate de art. 243 C. proc. civ.,

vizează suspendarea cursului perimării pe o perioadă

de 3 luni, sub

condiția însă ca respectivele situații, având ca efect prorogarea

termenului, să fi intervenit în cele din urmă 6

luni ale termenului de perimare.

În speță, nu s-a învederat nicio împrejurare

susceptibilă de încadrare în dispozițiile art. 250 alin. (2) C. proc. civ. care

să fi condus la prelungirea

termenului de

perimare, astfel că, termenul de un an prevăzut de art. 248 alin. (1) C. proc.

civ.

a început să curgă de la data de 24 iunie 2011, când s-a oprit

cursul judecății, ca urmare a decesului uneia dintre părți.

Așadar, constatând că nu

a avut loc o repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecății, în

condițiile art. 245 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. și că

lăsarea

pricinii în nelucrare este imputabilă părților, Înalta Curte reține întrunirea

în cauză a cerințelor prevăzute de art. 248 alin.

(1) C. proc. civ., urmând să

constate perimarea cererii de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimată

cererea de revizuire formulată de revizuienții G.

E., G.M., C.R.Ș. împotriva deciziei nr. 1768 din 21 noiembrie 2008 a

Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 21 septembrie 2012.