ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5665/2012

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin sentința nr. 9426 din 03 octombrie 2005, Judecătoria Sectorului 1 București a admis cererea formulată de reclamanta P.Z. împotriva pârâților P.M. , G.E., G.M.A., C.R.Ș., Municipiul București, prin primarul general și SC H.N. SA și a constatat nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995, reținând că au fost încheiate cu rea credință. Apelurile declarate de pârâți împotriva acestei sentințe au fost respinse ca nefondate prin decizia civilă nr. 139 din 1 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul București, secția a III a civilă. Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 1768 din 21 noiembrie 2012, a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin primarul general împotriva deciziei tribunalului.

Împotriva acestei din urmă decizii au formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 2, 5 și 7 C. proc. civ., G.E. și G.M., cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 19 decembrie 2008. La data de 19 decembrie 2008, împotriva aceleiași decizii, a formulat cerere de revizuire și C.R., întemeiată pe aceleași motive. Prin încheierea din 16 februarie 2009, instanța a dispus, în baza art. 164 alin. (1) C. proc. civ. , conexarea celor două dosare. La termenul din 22 iunie 2010, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a pus în discuția părților, din oficiu, competența de soluționare a cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc.

civ. și inadmisibilitatea cererii întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 și 5 din același cod, iar, prin decizia nr. 975/ R pronunțată la aceeași dată, a declinat competența de soluționare a cererii întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție și a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 și 5 C. proc. civ. Investită cu soluționarea cererii de revizuire, Înalta Curte, la termenul din 18 martie 2011, față de împrejurarea că intimata P.Z. a decedat, a dispus amânarea judecății pentru indicarea moștenitorilor acesteia în vederea introducerii în cauză. La termenul din 24 iunie 2012, constatând că nu a fost îndeplinită obligația de indicare a moștenitorilor, înalta Curte a dispus suspendarea judecății în baza art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc.

civ., până la indicarea moștenitorilor intimatei decedate P.Z. Cauza a rămas în nelucrare până la 10 iulie 2012, când, din oficiu, a fost repusă pe rol în vederea discutării perimării judecății. Înalta Curte urmează să constate intervenită sancțiunea perimării, având în vedere următoarele considerente: Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, în materie civilă. Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și aceasta să se datoreze atitudinii procesuale culpabile a părții.

Sancțiunea perimării operează, deopotrivă, și în situația în care suspendarea s-a dispus în temeiul art. 243 C. proc. civ. având în vedere că, potrivit art. 245 alin. (1) pct. 2 din același Cod, trebuie solicitată reînceperea judecății, „prin cererea de redeschidere, făcută cu arătarea moștenitorilor ” . Altfel spus, perimarea este incidență cu condiția ca, timp de un an, să nu se fi săvârșit în cauză niciun act de procedură în vederea judecării cauzei, situație datorată lipsei de diligentă a părții, care nu a acționat în acest scop, deși avea posibilitatea să o facă. Singura derogare pe care legiuitorul o face, pentru ipotezele reglementate de art. 243 C. proc. civ., vizează suspendarea cursului perimării pe o perioadă de 3 luni, sub condiția însă ca respectivele situații, având ca efect prorogarea termenului, să fi intervenit în cele din urmă 6 luni ale termenului de perimare.

În speță, nu s-a învederat nicio împrejurare susceptibilă de încadrare în dispozițiile art. 250 alin. (2) C. proc. civ. care să fi condus la prelungirea termenului de perimare, astfel că, termenul de un an prevăzut de art. 248 alin. (1) C. proc. civ. a început să curgă de la data de 24 iunie 2011, când s-a oprit cursul judecății, ca urmare a decesului uneia dintre părți. Așadar, constatând că nu a avut loc o repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecății, în condițiile art. 245 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. și că lăsarea pricinii în nelucrare este imputabilă părților, Înalta Curte reține întrunirea în cauză a cerințelor prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., urmând să constate perimarea cererii de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată perimată cererea de revizuire formulată de revizuienții G. E., G.M., C.R.Ș. împotriva deciziei nr. 1768 din 21 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 septembrie 2012.