Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.04.2008

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1702/2008

HOTĂRÂRE
17.04.2008
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1702/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 15 martie 2007, reclamantul C.D. a solicitat în contradictoriu cu pârâții M.A.I. și Statul Român, acordarea de despăgubiri pentru drepturile de care a fost privat, respectiv salariul lunar și modificarea cuantumului pensiei, adică suma de 40.000 RON, pe care a pierdut-o la pensie în perioada 1995 – 2007, precum și daune morale în cuantum de 200.000 EUR. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că în perioada 1964 - 1971 a fost angajat al Inspectoratului Județean de Miliție la secția de miliție comunală B., ulterior fiind trecut în rezervă pe nedrept pentru fapte pe care nu le comisese, contractul de muncă fiindu-i desfăcut potrivit art. 37 lit. h) din Statutul corpului subofițerilor.

În consecință, nu a mai putut fi încadrat în altă instituție ca funcționar, pierzând astfel aproximativ 20 de ani vechime în muncă. Reclamantul a precizat că ulterior anului 1989 s-a decis reîncadrarea sa în poliție unde a funcționat până în anul 1995, dată la care s-a pensionat pentru limită de vârstă, fiindu-i calculată o pensie disproporționat de mică în raport cu activitatea desfășurată. Prin sentința nr. 292 din 6 iunie 2007 a Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios, administrativ și fiscal, întrucât pârâtul M.A.I. este o autoritate publică centrală iar potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 3 alin. (1) C. proc.

civ., Curtea de Apel soluționează cererile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale. Prin sentința civilă nr. 311/2007 a Curții de Apel Craiova, secția contencios, administrativ și fiscal, s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, reținând că pretențiile reclamantului vizează modul în care a fost stabilită pensia pentru limită de vârstă. Conform art. 20 pct. 2 și art. 21 C. proc. civ., dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență. Verificând cauza, Înalta Curte apreciază că aparține Tribunalului Dolj, competența de soluționare a pricinii.

Conform precizărilor de acțiune din dosarul Curții de Apel Craiova și declarației olografe luate reclamantului la termenul de la data de 16 noiembrie 2007, rezultă că acesta este nemulțumit de modul în care i s-a calculat pensia. Drept urmare, în baza art. 154 alin. (1) cu referire la art. 155 lit. f) din Legea nr. 19/2000, competența de soluționare aparține Tribunalului Dolj, secția litigii muncă și asigurări sociale, căruia se va înainta dosarul.

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe C.D., Ministerul Internelor și Reformei Administrative și I.J.P. Mehedinți în favoarea Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 aprilie 2008.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-12-09
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5872/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată inițial la Tribunalul Dolj, reclamantul T.C. a chemat în judecată pârâții Ministerul Apărării Naționale - U.M. 02403 Craiova și
ÎCCJ 2013-02-21
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 723/2013
Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj a data de 14 februarie 2011 sub nr. 7323/63/2011, contestatorul C.G.I., în co
ÎCCJ 2012-09-26
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3681/2012
Asupra conflictului negativ de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Contestalorul P.A.I., membru al Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere - Filiala Craiova, prin cererea înregi
ÎCCJ 2012-12-14
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7705/2012
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 5938/63/2011 pe rolul Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, reclamantul B.M. a chemat în judecată pe pârâta Casa de Pensii a
ÎCCJ 2008-08-12
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2825/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, la data de 21 iunie 2007, reclamantul A.A.Ș. a chemat în judecată
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă