CASE OF SELEK v. TURKEY

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

12.12.2006

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Preliminary objection dismissed (exhaustion);Violation of Art. 6-1;Pecuniary damage - claim dismissed;Non-pecuniary damage - financial award;Costs and expenses award - domestic proceedings;Costs and expenses award - Convention proceedings

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

CASE OF SELEK v. TURKEY (CtEDO, 2006)

HUDOC · oficial

Reclamantul s-a născut în 1953 și locuiește la Istanbul. Reclamantul a fost funcționar la municipalitatea Istanbul. La 22 decembrie 1994, el a fost arestat de ofițeri de poliție din Hotărârea de Securitate din Istanbul pe suspiciune de falsificare. El a recunoscut acuzațiile în fața poliției. La 26 decembrie 1994, reclamantul a fost îndreptat în fața judecătorului de investigare la Curtea Magistratului din Istanbul, care a ordonat detenția sa în reținere. La 2 ianuarie 1995, procurorul public a depus o acuzație la Curtea Penală din Istanbul împotriva reclamantului și la trei acuzații (O.I., M.T. În plus, procurorul a decis că Legea privind acuzarea funcționarilor publici (Memurin Muhakemeti Kanunu) nu s-a aplicat la acest caz, deoarece infracțiunile erau obișnuite. 10. La 24 ianuarie 1995, a șaptea Curte penală a inițiat procedura. La 3 februarie 1995, reclamantul a primit declarații de la reclamant și de la alți doi co-apărători, care au respins acuzațiile împotriva acestuia, susținând că declarația sa din secția de poliție a fost extrasă de la el sub presiune. În următoarea ședință din 24 februarie 1995, instanța a eliberat reclamantul și două co-acusați de la detenție în închisoare. La 10 martie 1995, procurorul public Istanbul a lansat o anchetă cu privire la presupusul abuz de funcție al reclamantului în legătură cu falsificarea. În cursul anchetei, procurorul public a hotărât că nu are competență asupra cazului în calitate de funcționar public. În consecință, el a trimis dosarul Consiliului de Administrație Provincial de la Istanbul (Istanbul İl İdare Kurulu), în conformitate cu dispozițiile Legii privind acuzarea funcționarilor publici, pentru a căuta autorizarea de a urmări reclamantul. 12. La 7 decembrie 1995, Consiliul Administrativ Provincial a hotărât să nu autorizeze acuzarea reclamantului. 13. La 20 ianuarie 1998, Curtea Supremă Administrativă a anulat această decizie și a ordonat ca reclamantul să fie judecat. În continuare, la 25 martie 1998, procurorul public a depus un alt acuzație la Istanbul al 11-lea Tribunal Penal acuzând reclamantul de abuz de funcție. 14. La 10 decembrie 1998, Tribunalul penal al 11-lea a hotărât să se alăture cauzei pe care le-a întâmpinat în fața Curții penale a 7-a și a trimis dosarul acesteia. 15. În cursul procedurii, în cursul celor zece audieri care au avut loc între 5 martie 1996 și 3 noiembrie 1998, avocatul reclamantului a cerut în mod explicit instanței să separe cazul clientului său de ceilalți și să o încheie. Curtea a respins de fiecare dată aceste cereri având în vedere căutarea O.I. și a hotărât amânarea ședințelor, așteptând rezultatul mandatului de arestare. În special, la una dintre aceste audieri la 25 noiembrie 1997, avocatul reclamantului a informat instanța că a auzit că O.I. a evadat în străinătate. În plus, el a declarat că clientul său a fost victimizat ca urmare a prelungirii procedurii. 16. La 20 mai 1999, Curtea a hotărât că procedurile penale referitoare la O.I. ar trebui să se desfășoare separat, deoarece nu a putut fi găsit.În aceeași zi, instanța a condamnat reclamantul și l-a condamnat la zece luni de închisoare și la o amendă. Prizomanul a fost apoi comutat la o amendă și executarea sa a fost suspendată în conformitate cu secțiunea 6 din Legea nr. 647 (Legea privind executarea condamnărilor). 17. Atât reclamantul, cât și procurorul public au apelat împotriva deciziei, reclamantul susținând că nu există dovezi concrete pe care ar putea fi condamnat. 18. La 27 mai 2002, Curtea de Casație a respins motivele de recurs, dar a anulat hotărârea din cauza unei încorecte calcule a cuantumului amenzii impuse reclamantului. Curtea de Casație nu a ordonat o reexaminare, ci a corectat suma prin reducerea amenzii și a susținut hotărârea cu acest amendament.

The applicant was born in 1953 and lives in Istanbul. 6. The applicant was a civil servant at the Istanbul Municipality. 7. On 22 December 1994 he was arrested by police officers from the Istanbul Security Directorate on suspicion of forgery. He admitted to the charges before the police. 8. On 26 December 1994 the applicant was brought before the investigating judge at the Istanbul Magistrate’s Court, who ordered his detention on remand. 9. On 2 January 1995 the public prosecutor filed an indictment with the Istanbul 7th Criminal Court against the applicant and three co-accused (O.I., M.T. and N.S.), requesting that they be punished for committing forgery under Articles 503 § 1 and 522 of the Criminal Code. The public prosecutor further decided that the Law on the Prosecution of Civil Servants (Memurin Muhakemeti Kanunu) did not apply to this case as the offence was ordinary. 10. On 24 January 1995 the 7th Criminal Court commenced the proceedings. On 3 February 1995 it heard statements from the applicant and two other co-defendants. The applicant denied the charges against him, alleging that his statement in the police station had been extracted from him under duress. At the following hearing on 24 February 1995, the court released the applicant and two co-accused from detention on remand. It further decided to prolong, in absentia, the arrest warrant issued in respect of O.I. as he had absconded. 11. On 10 March 1995 the Istanbul public prosecutor launched an investigation concerning the applicant’s alleged abuse of office in relation to the forgery. During the course of the investigation, the public prosecutor decided that he had no jurisdiction over the case as the applicant was a civil servant. Accordingly, he sent the file to the Istanbul Provincial Administrative Council (İstanbul İl İdare Kurulu), pursuant to the provisions of the Law on the Prosecution of Civil Servants, in order to seek authorisation to prosecute the applicant. 12. On 7 December 1995 the Provincial Administrative Council decided not to authorise the applicant’s prosecution. 13. On 20 January 1998 the Supreme Administrative Court put aside this decision and ordered that the applicant be tried. Subsequently, on 25 March 1998 the public prosecutor filed another indictment with the Istanbul 11th Criminal Court accusing the applicant of abuse of office. 14. On 10 December 1998 the 11th Criminal Court decided to join the case pending before it to the proceedings before the 7th Criminal Court, and sent the case file to the latter. 15. In the course of the proceedings, during the ten hearings held between 5 March 1996 and 3 November 1998, the applicant’s lawyer explicitly asked the court to separate his client’s case from the others and to conclude it. The court each time rejected these requests given the search for O.I., and decided to postpone the hearings, awaiting the outcome of the arrest warrant. In particular, at one of these hearings on 25 November 1997, the applicant’s lawyer informed the court that he had heard that O.I. had escaped abroad. He further stated that his client had been victimised as a result of the prolongation of the proceedings. 16. On 20 May 1999 the court decided that the criminal proceedings concerning O.I. should proceed separately as he could not be found. The same day the court convicted the applicant and sentenced him to ten months’ imprisonment and a fine. The imprisonment was then commuted to a fine and its execution was suspended in accordance with Section 6 of Law no. 647 (the Law on the execution of sentences). 17. Both the applicant and the public prosecutor appealed against the decision, the applicant alleging that there was no concrete evidence on which he could be convicted. 18. On 27 May 2002 the Court of Cassation rejected the reasons for appeal but quashed the judgment on account of a miscalculation of the amount of the fine imposed on the applicant. The Court of Cassation did not order a retrial, but corrected the amount by reducing the fine and upheld the judgment with this amendment.

§ Cauze similare