CtEDO 07.03.2002 Auto

ÜLGER v. TURKEY

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
07.03.2002
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Struck out of the list
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2002
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
ÜLGER v. TURKEY (CtEDO, 2002)
HUDOC · oficial

Decizia nr. 41307/98 a Curții Europene a Drepturilor Omului (A treia secțiune), de către Hüseyin ÜLGER împotriva Turciei, care a stat la 7 martie în calitate de Cameră compusă de Președintele Cabral Barreto Caflisch Türmen Zupančič dna H.S. Greve Traja și dl V. Berger având în vedere cererea depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului la 9 decembrie 1997, având în vedere art. 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție, prin care competența de a examina cererea a fost transferată Curții, având în vedere decizia parțială din 4 aprilie 2000, Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de solicitant, având în vedere declarațiile oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului prezentate de Guvernul și de reclamantul la 19 decembrie 2001 și, respectiv, 28 decembrie 2001, după ce a deliberat, decide după cum urmează: FACTE Reclamantul, Hüseyin Ülger, este un național turc, născut în 1952. El este în prezent în închisoare în Bursa. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl Aydın Erdoğan, un avocat practicant la Ankara. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. La 19 martie 1995, reclamantul a fost arestat de ofițeri de poliție din Hotărârea de Securitate din Ankara cu suspiciune de a fi membru al unei organizații ilegale, și anume TDP (Türkiye Devrim Partisi - Partidul Revoluției Turciei). La 27 martie 1995, reclamantul a fost interogat de ofițerii de poliție. În timpul interogatoriului, reclamantul a recunoscut că el a fost un membru principal al TDP. El a semnat în continuare o declarație care conține detaliile activităților sale ilegale. La 29 martie 1995, reclamantul a fost interogat de procurorul public șef atașat Curții de Securitate de Stat din Ankara. În timpul interogarii reclamantului a refuzat acuzațiile împotriva lui. El a susținut că ofițerii de poliție au luat declarațiile sale sub presiune și că a semnat declarația fără să-l citească. În aceeași zi, Curtea de Securitate de Stat din Ankara a ordonat detenția reclamantului în reținere. Într-un acuzat din 28 aprilie 1995, procurorul de la Curtea de Securitate de Stat din Ankara a acuzat reclamantul de a adera la o organizație ilegală. Procurorul a solicitat condamnarea și condamnarea reclamantului în temeiul art. 168 § 1 și 17 din Codul Penal turc și al art. 5 din Legea 3713. La 23 ianuarie 1996, Curtea de Securitate de Stat din Ankara a condamnat reclamantul ca fiind acuzat și condamnat la 12 ani și șase luni de închisoare și l-a interzis să lucreze în serviciul public. Declarațiile reclamantului în arestul poliției constituie unul dintre motivele condamnării sale. La 23 ianuarie 1996, reclamantul a depus un recurs la Curtea de Casație care a susținut că condamnarea sa s-a bazat pe declarațiile făcute sub presiune în timpul custodiei sale de poliție. La o dată neespecificată procurorul public șef a depus observațiile sale privind recursul la Curtea de Casație. Aceste observații nu au fost comunicate reclamantului. La 11 iunie 1997, Curtea de Casație a susținut hotărârea de mai sus. La 31 iulie 1997, Procurorul public șef a refuzat să acorde o concediu reclamantului de a apela pentru rectificarea hotărârii Curții de Casație. COMPLAINTA Reclamantul s-a plâns că nu a primit o audiere echitabilă deoarece a fost judecat de un tribunal care lipsește independența și imparțialitate. El a susținut că declarațiile sale luate sub presiune au constituit baza condamnării sale, că el nu a primit asistență juridică în timpul custodiei sale de poliție și că observațiile procurorului public șef la Curtea de Casație nu au fost comunicate cu el. El a invocat articolele 1 și 3 din Convenție. În urma contactelor informale dintre reclamant și reprezentanții guvernului, grefierul secțiunii a fost invitat să asiste părțile în soluționarea acestei chestiuni. Prin urmare, grefierul a adresat proiectelor de declarații părților. Curtea a primit următoarea declarație de la Guvern: „Declar că guvernul Turciei ofera să plătească suma de 10.000 franci franci francezi (FRF) către dl Hüseyin Ülger în ceea ce privește cererea nr. 41307/98, pe bază ex-grațială, pentru retragerea cererii sale în așteptare în fața Curții. Această sumă (FRF 10.000) acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costuri și va fi plătită, fără impozite care pot fi aplicabile, în termen de trei luni de la notificarea deciziei luate de Curte în temeiul articolului 37 §§ 1 literele (a) și (c) din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. Această plată va constitui rezoluția finală a acestui caz.” Curtea a primit următoarea declarație de la solicitant: „Not că Guvernul Turciei sunt dispuse să plătească, în termen de trei luni de la notificarea deciziei luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 literele (a) și (c) din Convenția europeană privind drepturile omului, o sumă totală de 10.000 franci francezi în ceea ce privește cererea nr. 41307/98 privind o ex gratie pe bază, pentru retragerea cererii pe calea Curții. Accept propunerea și retragerea cererii mele, depășind orice nouă afirmații referitoare la Turcia referitoare la faptele acestei cereri.” Curtea ia act de retragerea cererii reclamantului pe baza acordului achiziționat între părți (art. 37 § 1 lit. (a) și (c) din Convenție și art. 62 § 3 din Regulamentul Curții). Curtea consideră că nu există niciun motiv care să justifice continuarea examinării cererii. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate pentru a elimina cererea din lista de cazuri. Vincent Berger Georg Ress Președintele grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă