ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 490/2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 490/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I - Obiectul

cauzei și sentința pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a

comercială, ca primă instanță.

Prin cererea

înregistrată la 11 februarie 2011 pe rolul Curții de Apel București, reclamanta

C.N.A.D.N.R. (C.) SA a formulat, în contradictoriu cu pârâta T.T.T. SA,

societate spaniolă cu sediul în Madrid Spania, acțiune în anulare a Hotărârii

arbitrale pronunțată de Curtea Internațională de Arbitraj Comercial de pe lângă

Camera de Comerț Internațional de la Paris în cauza nr. 15937/GZ (C-16177GZ),

solicitând desființarea hotărârii în temeiul art. 364 lit. i) C. proc. civ.

Potrivit

reclamantei, prin hotărâre arbitrală finală din data de 30 decembrie 2010,

Tribunalul Arbitral a soluționat cele două cereri arbitrale formulate de pârâta

T.T.T. SA (reclamanta arbitrală) împotriva C., cereri întemeiate pe contractul

încheiat la 16 decembrie 2003 între C. în calitate de angajator și pârâta T.T.T.

SA, în calitate de contractor, privind proiectarea, executarea și finalizarea sistemului

de Trafic și Control pe Autostrada București – Constanța, tronsoanele 1-5.

Susține

reclamanta că hotărârea arbitrală prin care C. a fost obligată către pârâta la

plata sumei de aproximativ 2.089.000 euro plus dobânda contractuală și

cheltuieli de judecată, încalcă dispoziții imperative ale legii, atât sub

aspectul reținerii culpei C. cu privire la neîncheierea actului adițional

asupra lucrărilor suplimentare, cât și în ce privește obligația legală a

contractorului de a remite scrisoarea de garanție bancară.

Referitor la

cel de-al treilea capăt din cererea arbitrală, admis, reclamanta consideră că

tribunalul arbitral cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică care

reglementează un contract de achiziții publice cu finanțare internațională,

completează prevederile sale, trecând peste toate etapele procedurale și de

fond pe care le presupune un asemenea tip de contract.

Pârâta T.T.T. SA

a formulat întâmpinare cu privire la acțiunea în anulare promovată de C., prin

care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii în anulare de față, solicitând

respingerea, ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca neîntemeiată.

Examinând cu

prioritate potrivit art. 137 C. proc. civ., excepția inadmisibilității acțiunii

în anulare arbitrală, Curtea de Apel București, prin sentința comercială nr. 81

din 30 iunie 2011, o găsește întemeiată și pe cale de consecință respinge, ca

inadmisibilă, acțiunea în anulare formulată de C. împotriva hotărârii arbitrale

pronunțată de Curtea Internațională de Arbitraj Comercial Internațional de pe

lângă Camera de Comerț și Industrie în cauza privind pe cele două părți (nr. 15937/GZ).

Argumentele Curții

de Apel, în fundamentarea acestei soluții, au fost următoarele:

Contractul

încheiat de părți, în forma standar F.I.D.I.C., modificat prin Condițiile

speciale, conține în art. 20.6 o clauză compromisorie prin care părțile au

stabilit să supună arbitrajului disputele dintre ele după regulile de procedură

ale Curții Internaționale de Arbitraj de la Paris.

De asemenea,

prin semnarea Termenilor de Referință, părțile au agreat ca procedura să se

desfășoare în conformitate cu Regulile Camerei de Comerț și Industrie și cu

regulile decurgând din Termenii de Referință precum și din prevederile

imperative ale legislației române.

Or, reține

instanța în continuarea argumentelor sale, potrivit regulilor Camerei de Comerț

și Industrie Paris alese de părți, hotărârile arbitrale sunt obligatorii și

irevocabile, părțile renunțând la orice drept de recurs, ori cale de atac

împotriva hotărârii arbitrale prin simpla achiesare la aceste reguli.

Dispozițiile art.

28 alin. (6) din Regulile I.C.C. Paris implică, în opinia instanței

inadmisibilitatea oricărei căi de atac împotriva hotărârii arbitrale a I.C.C.

Paris, fie în fața acesteia, fie în fața altei instanțe. În acest sens instanța

apreciază că trimiterea la prevederile imperative ale legislației române

menționată în Termenii de Referință trebuie înțeleasă în contextul în care convenția

arbitrală are putere de lege între părți conform art. 969 C. civ., iar Regulile

I.C.C. de la Paris pe care părțile le-au acceptat prin convenția arbitrală nu

încalcă ordinea publică și bunele moravuri.

II - Recursul.

Motivele de recurs.

Împotriva

acestei sentințe, reclamanta C.N.A.D.N.R.-SA a declarat recurs la 4 august 2011

solicitând casarea hotărârii cu trimitere la aceeași instanță în vederea cercetării

fondului.

Recurenta și-a

întemeiat, în drept, recursul pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ., susținând că soluția de respingere, ca inadmisibilă, a

acțiunii în anulare promovată este dată cu încălcarea dispozițiilor legale

incidente respectiv art. 364 și 365 alin. (2) C. proc. civ. și art. 364

1

C. proc. civ.

Potrivit

recurentei prin clauza compromisorie consimțită părțile au supus litigiul

regulilor arbitrale ale I.C.C., dar în același timp au stabilit că legea

aplicabilă contractului este legea română.

Sesizând

tribunalul arbitral în temeiul clauzei compromisorii, s-a declanșat procedura

arbitrală, procedură specială, cu reglementări derogatorii, care se completează

cu dreptul comun stabilit în mod expres de părți care au acceptat

aplicabilitatea legii române.

Susține

recurenta, în dezvoltarea raționamentului său, că dispozițiile art. 364 și 365 alin.

(2) C. proc. civ., prevăd expres mijlocul procedural de desființare a unei

hotărâri arbitrale respectiv acțiunea în anulare, dispoziții cu caracter

imperativ.

Totodată,

recurenta arată că în conformitate cu prevederile art. 364

1

C. proc.

civ., părțile nu pot renunța prin convenția arbitrală la dreptul de a introduce

acțiunea în anulare împotriva hotărârii arbitrale, renunțarea la acest drept,

se poate face, însă, după pronunțarea hotărârii arbitrale, iar prin

introducerea acțiunii în anulare, C. nu a renunțat la dreptul său prevăzut de

legea română și prin urmare soluția de respingere, ca inadmisibilă, a acțiunii

pronunțată de prima instanță este dată cu încălcarea legii.

Prin

întâmpinarea depusă la 6 februarie 2012, intimata T.T.T. SA a solicitat

respingerea, ca nefundat, a prezentului recurs.

În opinia

intimatei argumentele recurentei referitoare la legea aplicabilă contractului

și locul arbitrajului sunt irelevante pentru a impune concluzia admisibilității

acțiunii în anulare deoarece sub aspect procedural legea aplicabilă este cea

rezultând din Termenii de Referință și eventualul efect pe care locul

arbitrajului l-ar avea asupra regulilor procedurale aplicabile, aspecte care au

fost analizate.

Susține,

totodată, intimata că dispozițiile art. 364

1

C. proc. civ., nu au

caracter imperativ aducând ca argumente atât formularea textului de lege cât și

faptul că în materia procedurii arbitrale majoritatea reglementărilor C. proc.

civ. au natură dispozitivă.

Înalta Curte,

verificând în Cadrul contractului de legalitate sentința atacată în contextul

criticilor formulate, constată că recursul este fondat pentru considerentele ce

urmează:

preliminar, Înalta Curte reține ca relevante în soluționarea excepției

admisibilității acțiunii în anulare promovată de C. următoarele aspecte:

- În contractul

încheiat la 16 decembrie 2003 contractorul este o societate spaniolă cu sediul

în Madrid.

Contractul a

fost încheiat în forma standard F.I.D.I.C. (Prima Ediție 1999) pentru

Proiectare și Construcție de Echipamente pentru Lucrări de Construcție și

Inginerești.

Condițiile

Generale F.I.D.I.C. modificate prin Condițiile speciale prevăd în art. 20.6

(Arbitraj) o clauză compromisorie prin care părțile convin soluționarea

disputelor prin arbitraj internațional în conformitate cu Regulile Arbitrale

ale Camerei Internaționale de Comerț de la Paris.

Pe baza

convenției de arbitraj contractorul a depus la Curtea Internațională de Arbitraj a Camerei de Comerț și Industrie două cereri de arbitraj

care au fost conexate urmare acordului părților.

În Termenii de

Referință părțile au convenit ca București (România) să fie locul arbitrajului

urmând ca toate deciziile (finale intermediare sau parțiale) și toate ordinele,

cererile oriunde ar fi semnate să fie considerate ca fiind făcute în București

– România.

Totodată,

părțile au convenit limba arbitrajului – engleza, legea aplicabilă contractului

– legea română și regulile procedurale respectiv Regulile C.I.C.

concluzie pe care o impune examinarea aspectelor susmenționate este aceea a

caracterului internațional al arbitrajului cu elemente de extraneintate, al cărui

loc de desfășurare a fost în București (România), ca expresie a libertății

contractuale ce caracterizează instituția arbitrajului.

Actualul cod de

procedură civilă califică în art. 369 un arbitraj desfășurat pe teritoriul

României ca fiind internațional dacă s-a născut dintr-un raport de drept privat

cu element de extraneitate, condiție îndeplinită în cauză, deoarece în raportul

juridic de bază contractorul este o societate spaniolă.

Prin urmare, un

litigiu patrimonial de drept privat este internațional dacă desfășurându-se în

România, conține unul sau mai multe elemente de extraneitate, ca și convenția

de arbitraj, fie că este reglementat de legea procedurală română fie de o altă

lege aleasă de părți, de o instituție permanentă de arbitraj, ori de către

arbitrii după caz, calificarea naționalității arbitrajului dar și a situației juridice

a sentinței arbitrale pronunțate fiind esențiale în aplicarea dispozițiilor cuprinse

în Cartea a IV-a Despre Arbitraj Capitolul X – Arbitraj Internațional,

dispoziții cu caracter imperativ care deși vizează în general chestiuni de

procedură sunt norme materiale în accepțiunea dreptului internațional privat.

la legea de procedură aplicabilă în acest arbitraj internațional părțile au

stabilit prin convenția arbitrală și prin Termenii de Referință (Capitolul VII

– art. 30-31) următoarele:

În conformitate

cu clauza arbitrală procedurile se desfășoară conform regulilor I.C.C.

Tribunalul

Arbitral va determina regulile aplicabile în conformitate cu Regulile I.C.C.,

normele procedurale române obligatorii și orice alte reguli relevante care ar

putea fi considerate aplicabile, după consultarea cu părțile.

legea procedurală aplicabilă litigiului arbitral este circumscrisă Regulilor I.C.C.

dar și „normele procedurale române obligatorii” respectiv, lex fori, ceea ce

semnifică aplicarea prevederilor din Cartea a IV-a a Codului de procedură Român

referitoare la arbitraj în măsura în care sunt obligatorii, având deci,

caracter de ordine publică.

Trimiterea

explicită la normele procedurale române obligatorii nu poate impune o altă

concluzie decât aceea a trimiterii la dispozițiile cu caracter imperativ din

Cartea a IV-a din Codul de procedură civilă dispoziții în legătură cu care Curtea

a arătat deja ca cele cuprinse în Capitolul X sunt imperative.

Această

concluzie a aplicării dispozițiilor imperative din procedura română respectiv prevederile

Cărții a IV-a, este esențială în aplicarea art. 28 alin. (6) din Regulile I.C.C.

Paris intitulat „Notificarea, transmiterea și executarea Hotărârii Arbitrale”.

Potrivit

Regulii susmenționate, fiecare hotărâre va fi obligatorie pentru părți, care se

obligă să dea curs hotărârii fără întârziere și se va considera că părțile au

renunțat la dreptul lor la orice recurs în măsura în care o astfel de renunțare

poate fi valabil exprimată.

Or, după art. 364

1

C. proc. civ., dispoziție cuprinsă în Capitolul VIII, Desființarea hotărârii

arbitrale, părțile nu pot renunța prin convenția arbitrală la dreptul de a introduce

acțiunea în anulare împotriva hotărârii arbitrale, renunțarea la acest drept se

poate face, însă, după pronunțarea hotărârii arbitrale.

Prevederile

legale mai susmenționate au incontestabil un caracter imperativ, termenii

utilizați de legiuitorul activ nu pot impune o altă concluzie.

În sprijinul

acestei concluzii sunt și celelalte dispoziții din Capitolul VIII care

reglementează desființarea hotărârii arbitrale numai pe calea acțiunii în

anulare, pentru motive expres și limitativ prevăzute în art. 364 C. proc. civ.,

dispoziții cu caracter imperativ, de ordine publică în dreptul român, astfel că

părțile nu pot renunța anticipat la dreptul de a recurge la această cale de

atac în contra unei hotărâri arbitrare, orice clauză din actul de compromis

contrară acestui principiu fiind nulă. De aici rezultă și imposibilitatea legală

de a se renunța la dreptul de a introduce acțiunea în anulare arbitrală înainte

de pronunțarea hotărârii arbitrale.

Cu alte

cuvinte, acțiunea asupra căreia nu se poate tranzacționa anticipat din

considerente de ordine publică rămâne la dispoziția părții interesate cu toate

căile de atac pe care legea le prevede.

În sfârșit, în

dreptul internațional privat, ordinea publică constituie o prelungire a

conceptului de ordine publică din dreptul intern în sfera raporturilor de drept

privat cu elemente de extraneitate și prin urmare aplicarea dispozițiilor art. 341

1

C. proc. civ., într-un arbitraj internațional se subsumează conceptului de

ordine publică de drept internațional privat.

Așa fiind, cum în

cauză după pronunțarea hotărârii arbitrale, pârâta arbitrată nu a înțeles să

renunțe expres la dreptul său de a cere desființare a hotărârii și să o execute

de bună voie, respingerea ca inadmisibilă a acțiunii în anulare promovată este

fără fundament legal.

Pentru

rațiunile mai sus înfățișate, Înalta Curte, constatând că recursul reclamantei

este întemeiat, în temeiul art. 312 alin. (1), (3) și (5) C. proc. civ., îl va

admite în consecința casării sentinței atacate și trimiterii cauzei spre

rejudecare la aceiași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanta C.N.A.D.N.R.- SA BUCUREȘTI împotriva sentinței nr. 81

din 30 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială,

pe care o casează cu trimitere spre soluționare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 7 februarie 2012.