ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 560/2016

Decizia nr. 560/2016

Asupra recursurilor, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Sentința arbitrală nr. 109 din 12 mai 2011, pronunțată în Dosarul nr. x/2010, Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă C.C.I.R. a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M.T.I. față de primul capăt din cererea de arbitrare și a respins celelalte excepții invocate; a admis în parte cererea de arbitrare formulată de reclamantele SC A. SRL București și SC B. SRL, membre ale consorțiului SCT, și a obligat pârâta C.N.A.D.N.R. SA să plătească consorțiului suma de 609.098,54 euro, în lei la data plății, reprezentând prețul lucrărilor executate pentru aceasta; a obligat M.F.P. la restituirea scrisorii de garanție în valoare de 712.519,61 euro către consorțiu; a constatat rezilierea Contractului având ca obiect construirea de platforme de inspecție rutieră în vederea unei monitorizări efective a traficului, inspecția siguranței autovehiculelor și cântărirea vehiculelor de transport greu de mărfuri, încheiat între M.F.P. - O.P.C.P. în calitate de angajator, M.T.I. în calitate de autoritate de implementare, C.N.A.D.N.R. în calitate de beneficiar și consorțiu, în calitate de antreprenor.

Prin sentința arbitrală și încheierea de îndreptare eroare materială din 26 mai 2011 pârâtele au fost obligate la plata în solidar a cheltuielilor de judecată.

Tribunalul arbitral a respins excepția de necompetență a Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă C.C.I.R., invocată de pârâta C.N.A.D.N.R., în baza pct. 20.6 din contractul F.I.D.I.C. coroborat cu clauzele privind arbitrajul din Condițiile Generale și Condițiile Speciale referitoare la contractul încheiat între părți, potrivit cu care rezolvarea disputelor cu caracter național se va face în baza regulilor arbitrale ale C.C.I.R., precum și cu convenția părților ca judecarea litigiilor pe calea arbitrajului să se facă la București.

Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M.T.I. față de primul capăt din cererea vizând pretenții a fost admisă, cu motivarea că în calitate de autoritate de implementare pârâtului nu îi revin obligații de plată.

Excepția de netimbrate a fost respinsă, reținându-se achitarea taxelor în cuantum stabilit în conformitate cu regulile Curții.

Excepția lipsei calității de reprezentant a avocatului ales de reclamante a fost respinsă, în raport de delegația de reprezentare existentă la dosar.

Excepția lipsei calității procesuale active a SC A. SRL București a fost respinsă, ca urmare a faptului că aceasta este parte în contract, în calitate de câștigătoare a licitației.

Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C.N.A.D.N.R. a fost respinsă în considerarea calității acesteia de parte contractuală (beneficiar), cu obligații de plată față de antreprenor.

Pe fondul cauzei, a fost admis capătul de cerere privind rezilierea contractului, constatându-se că atât reclamantele, cât și pârâtul M.F.P. - O.P.C.P. au solicitat rezilierea, iar pârâta C.N.A.D.N.R., în concluziile scrise, a recunoscut ca fiind valabilă rezilierea inițiată de M.F.P. - OPCP și că în fapt contractul nu mai există.

A fost admis capătul de cerere privind plata sumei de 609.095,53 euro, reprezentând contravaloarea certificatului interimar de plată, din probatoriul administrat (înscrisuri, expertiză), reținându-se că locațiile au fost predate cu întârziere de către beneficiar ce a determinat reeșalonarea lucrărilor cu implicații asupra prețului, că beneficiarul și angajatorul au tergiversat semnarea actului adițional pentru prelungirea termenului de executare a lucrărilor și pentru adoptarea prețurilor, depășind astfel termenul Memorandumului de Finanțare PHARE, că au fost predate locații fără autorizații și autorizații pentru locații nepredate, că lucrările executate au fost recunoscute, fiind emis certificatul interimar de plată, beneficiarul amânând și ulterior refuzând plata.

A fost admis și capătul de cerere privind restituirea scrisorii de garanție bancară, reținându-se că angajatorul M.F.P. nu a dovedit existența unor pagube care să justifice valorificarea acesteia, astfel încât refuzul de predare apare ca nejustificat.

Celelalte pretenții ale reclamanților au fost respinse ca nedovedite.

Pârâtele au atacat sentința arbitrală cu acțiune în anulare.

Prin Decizia nr. 18 din 16 februarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București,  secția a V-a civilă, fond după casare, au fost respinse ca nefondate, acțiunile conexe în anularea Sentinței arbitrale nr. 109 din 12 mai 2011, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă C.C.I.R. în Dosarul nr. x/2010, formulate de petenții Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Monitorizare Instrumente Financiare Nerambursabile (fost Oficiul de Plăți și Contractare PHARE) prin M.F.P., M.T.I. și C.N.A.D.N.R. SA, în contradictoriu cu intimatele SC A. SRL București și SC B. SRL

Pentru a pronunța această soluție, instanța de control judiciar a avut în vedere, cu privire la acțiunea în anulare formulată de către pârâta C.N.A.D.N.R. că, în temeiul art. 364 lit. c) C. proc. civ. de la 1865, s-a invocat faptul că tribunalul arbitral nu avea competența de soluționarea litigiului, potrivit Contractului. Argumentul adus în susținerea acestei afirmații l-au reprezentat dispozițiile art. 20.6 din Contract. Locul arbitrajului a fost stabilit în București, potrivit art. 20.6 din Condițiile Particulare - F.I.D.I.C., anexă la Contractul menționat. De asemenea, limba de comunicare este cea din anexa la ofertă, respectiv limba engleză, iar legea aplicabilă este legea română.

Curtea de Apel a reținut că, în speță, a fost încheiat la data de 30 noiembrie 2005 un contract de lucrări, având ca obiect execuția unui număr de 26 platforme de inspecție rutieră amplasate pe întreg teritoriul României, părți contractante fiind consorțiul format din SCT București și SC B. SRL, în calitate de constructor, M.E.F. - în calitate de Angajator, C.N.A.D.N.R., în calitate de beneficiar și M.T.C.T., în calitate de Autoritate de Implementare.

S-a avut în vedere că toate părțile contractului sunt persoane juridice române, cu sediile în România, iar locul executării contractului este în România.

Potrivit art. 340 C. proc. civ. 1865, un litigiu arbitral care se desfășoară în România este socotit ca internațional dacă decurge dintr-un raport de drept privat cu elemente de extraneitate.

În Regulile de procedură arbitrală ale Curții de Arbitraj, în vigoare la data înregistrării litigiului, s-a prevăzut în art. 2 că "litigiul comercial este intern când decurge dintr-un contract sau din alte raporturi juridice comerciale interne și este internațional când decurge dintr-un contract sau din alte raporturi juridice comerciale care interesează comerțul internațional".

S-a apreciat că existența oricărui element de extraneitate în raportul juridic este insuficientă pentru calificarea situației litigioase ca internațională. Anumite elemente de extraneitate introduse în componența unor raporturi juridice, cum ar fi, în speță, limba engleză, ca limbă a contractului, fără ca respectivul contract să conțină alte elemente de extraneitate, nu sunt de natură a conferi caracter internațional acestor raporturi.

În acest sens, este și prevederea cuprinsă în art. 1 alin. (4) din Convenția de la Haga asupra legii aplicabile vânzării cu caracter internațional de bunuri mobile corporale (1955), principiul restrictiv enunțat de această convenție fiind valabil și în dreptul român.

Interpretarea per a contrario a art. 369

1

C. proc. civ. 1865 ("Prin convenția arbitrală referitoare la un arbitraj internațional, părțile pot stabili ca acesta să aibă loc în România sau într-o altă țară") conduce la concluzia că în sistemul nostru de drept arbitrajele fără elemente de extraneitate nu pot fi soluționate decât în România, încălcarea acestei interdicții fiind sancționată cu refuzul de recunoaștere și executare a hotărârii.

Curtea de Apel a considerat că lipsa caracterului internațional al litigiului atrage anumite consecințe. Astfel: (1) partea străină în arbitrajul internațional poate numi arbitri de cetățenie străină (art. 369 alin. (2) C. proc. civ. 1865), în arbitrajul intern arbitrii neputând fi decât cetățeni români (art. 344 C. proc. civ. 1865); (2) numai în arbitrajul internațional dezbaterea litigiului se face în limba stabilită prin convenția arbitrală sau în limba contractului ori într-o limbă de circulație internațională stabilită de tribunalul arbitral (art. 369

4

alin. (1) C. proc. civ. 1865), în arbitrajul intern dezbaterea litigiului neputând avea loc decât în limba română, care este limba oficială.

S-a considerat că în speță este vorba despre un arbitraj intern, național, în care părțile își au sediile în România, în care litigiul s-a născut dintr-un contract care s-a încheiat și care se execută în România, un arbitraj care nu are puncte de legătură cu un alt stat și în care elementul de "extraneitate" invocat de către petentă nu reclamă intervenția dreptului internațional privat pentru a determina dintre litigiile aflate virtual în conflict pe cea competentă să se aplice. Și, în ultimă instanță, hotărârea arbitrală urmează să fie pusă în executare în România.

În acest context, Curtea de Apel a constatat că deși prin art. 20.6 din Condițiile generale părțile au stabilit ca disputele ce nu se vor soluționa pe cale amiabilă sau pentru care decizia CAD nu a devenit finală și obligatorie, să fie soluționate "potrivit Regulamentului de Arbitrare al Camerei Internaționale de Comerț", iar prin clauza 20.6 din Condițiile particulare s-a convenit ca locul arbitrajului să fie în București, România, din cuprinsul clauzei compromisorii nu rezultă în mod explicit care ar fi însă instanța competentă să soluționeze eventualele litigii.

Curtea de Apel a constatat că prin art. 21 pct. 21.2 din Acordul de Implementare, semnat la 15 decembrie 2005, s-a stipulat expres că "orice controversă sau revendicare care decurge din sau are legătură cu prezentul acord, din aplicarea sau din interpretarea acestuia, sau este cauzată de o pretinsă încălcare, nerespectare sau denaturare a oricăreia dintre prevederile sale, care nu poate fi soluționată în mod amiabil, va fi în mod exclusiv și definitiv soluționată prin arbitraj organizat de către C.C.I.R.".

În acest context, nu s-a primit susținerea petentei în sensul necompetenței generale a Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă C.C.I.R. în soluționarea litigiului arbitral.

Curtea de Apel a mai constatat însă că petenta, în mod eronat, pune semnul egalității între competența Curții de Arbitraj, motivul de anulare al hotărârii arbitrale constituindu-l necompetența generală a Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă C.C.I.R. și nerespectarea regulilor de procedură de către tribunalul arbitral. Ori motivul prevăzut de art. 364 lit. c) C. proc. civ. 1865 îl reprezintă neconstituirea tribunalului arbitral în conformitate cu convenția arbitrală.

Neregularitatea constând în greșita constituire a tribunalului arbitral se poate acoperi în condițiile prevăzute de art. 358 alin. (2) C. proc. civ. 1865, caz în care nu mai poate fi valorificată prin acțiunea în anulare.

În ceea ce privește cel de-al doilea motiv al acțiunii în anularea Hotărârii arbitrale din 12 mai 2011, întemeiat pe dispozițiile art. 364 pct. i C. proc. civ. 1865, Curtea de Apel a constatat că și acesta este nefondat pentru că aspectele criticate de către petenta C.N.A.D.N.R., vizând nelegalitatea și netemeinicia Sentinței arbitrale nr. 109 din 12 mai 2011, nu se încadrează în motivul de anulare prevăzut de acest text, anularea unei hotărâri arbitrale neputând fi cerută sub cuvânt că arbitrii au săvârșit greșeli de judecată, niciunul dintre motivele limitativ enunțate de art. 364 C. proc. civ. 1865 nedând instanței judecătorești dreptul să cerceteze modul în care tribunalul a soluționat fondul pricinii.

Cât privește modalitatea de stabilire a cheltuielilor arbitrale, Curtea de Apel a reținut că în litigiul arbitral cheltuielile arbitrale se stabilesc, în principiu, în conformitate cu reglementarea specială - art. 359 - 359

6

din Cartea a IV-a C. proc. civ. 1865, distinct de dispozițiile art. 274 - 277 C. proc. civ. 1865.

În cazul arbitrajului organizat de o instituție permanentă, cum este arbitrajul C.A.B., se aplică art. 359

6

C. proc. civ. 1865, potrivit căruia taxele pentru organizarea arbitrajului, onorariile arbitrilor, precum și celelalte cheltuieli arbitrale se stabilesc și se plătesc conform regulamentului instituției respective.

Astfel, după cum precizează art. 48 alin. (1) și (2) R.P.A. - C.A.B., taxa arbitrală, cheltuielile de administrare a probelor, onorariile arbitrilor, onorariile avocaților, ale experților și consilierilor, cheltuielile de deplasare ale părților, martorilor, experților și consilierilor și alte cheltuieli necesitate de arbitrarea litigiului, reprezintă cheltuieli arbitrale care se datorează propter litem, fapt ce excede intervenția instanței judecătorești, solicitarea petentei necircumscriindu-se dispozițiilor art. 364 lit. i) C. proc. civ. 1865, întrucât nu este de natură să încalce ordinea publică de drept intern sau dispozițiile imperative ale legii și nici bunele moravuri.

Acțiunea în anularea Sentinței arbitrale nr. 109 din 12 mai 2011 formulată de M.T.I. a criticat hotărârea arbitrală prin prisma dispozițiilor art. 364 lit. c) și lit. i) C. proc. civ. 1865.

Curtea de Apel a constatat că și această acțiune în anulare este nefondată, pentru considerentele ce au fost expuse în precedent, la analiza motivelor de anulare invocate de către petenta C.N.A.D.N.R., dată fiind similitudinea acestor motive și în virtutea principiului "ubi eadem est ratio, eadem este solutio debet".

Curtea de Apel a respins, ca nefondată, acțiunea în anularea sentinței arbitrale formulată de către petentul M.F.P. - Oficiul de Plăți și Contractare PHARE în temeiul dispozițiilor art. 364 lit. i) C. proc. civ. 1865 și care a solicitat desființarea întregii sentințe arbitrale motivat de faptul că tribunalul arbitral nu a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 274, 275 C. proc. civ. 1865, în sensul că a obligat petentul, în solidar, cu celelalte părți pârâte la plata cheltuielilor arbitrale reprezentând taxă de arbitraj și onorariu avocat, hotărârea arbitrală încălcând astfel ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziții imperative ale legii, atâta timp cât din considerentele hotărârii arbitrale nu rezultă culpa procesuală a petentului, iar între cele trei pârâte nu a existat o obligație solidară în ceea ce privește neexecutarea contractului, neexecutarea contractului nefiind cauzată de către M.F.P. - O.P.C.P.

Curtea de Apel a constatat că nici motivul indicat de către petentul M.F.P. - O.P.C.P. nu se circumscrie dispozițiilor art. 364 lit. i) C. proc. civ. 1865, în raport de prevederile art. 353

1

C. proc. civ. 1865 și art. 359

6

C. proc. civ. 1865, stabilirea cheltuielilor arbitrale și modalitatea de plată a acestora efectuându-se în conformitate cu regulamentul arbitrajului instituționalizat, Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă C.C.I.R. având autonomia ei jurisdicțională atât față de C.C.I.R. pe lângă care funcționează, cât și față de instanțele judecătorești.

Împotriva acestei soluții au declarat recurs C.N.A.D.N.R. SA, Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Monitorizare Instrumente Financiare Nerambursabile (fost Oficiul de Plăți și Contractare PHARE) - prin M.F.P. și M.T.

1

din același cod solicitându-se: modificarea deciziei atacate, admiterea acțiunii în anulare și desființarea sentinței arbitrale.

Această recurentă a reluat apărările formulate în fața instanței inferioare, având în considerare și invocarea dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ. 1865, motiv pentru care ele se vor expune doar în esență în prezenta decizie.

Astfel, C.N.A.D.N.R. a criticat hotărârea sub aspectul greșitei soluționări a excepției de necompetență generală a Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă C.C.I.R., susținând că litigiul trebuia soluționat în conformitate cu regulile de arbitraj ale Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț, Internațională de la Paris (ICC Rules), motiv ce se încadrează la art. 364 lit. c) C. proc. civ. 1865.

În temeiul art. 364 lit. i) C. proc. civ. 1865 C.N.A.D.N.R. a criticat hotărârea și pentru greșita aplicare a legii cu privire la fondul litigiului, susținând că în mod eronat s-a constatat că aceasta ar avea calitate procesuală pasivă în cauză, atâta timp cât potrivit prevederilor art. 2 pct. 3 din Memorandumul de înțelegere între Guvernul României și Comisia Europeană privind înființarea O.P.C.P. s-a stabilit că aceasta va deține întreaga responsabilitate privind toate aspectele procedurale și administrative ale problemelor bugetare, licitațiilor, administrării contractelor, efectuării plăților, ținerii evidenței contabile și raportări financiare, în legătură cu achizițiile de servicii, bunuri și lucrări în cadrul Programului PHARE în România.

Ministerul a criticat decizia din perspectiva motivării acesteia, apreciind că aceasta nu cuprinde argumentele pe care se sprijină.

Critica principală vizează însă dispozițiile art. 364 lit. i) C. proc. civ. 1865 și se susține că în mod eronat tribunalul arbitral a dispus obligarea sa în solidar cu M.T. și C.N.A.D.N.R. la plata cheltuielilor de arbitrare în sumă de 264.548,90 RON către reclamante, atâta timp cât nu a fost reținută în sarcina sa vreo culpă procesuală, acest minister nefiind obligat în ce privește capetele principale ale cererii de arbitrare. Această apărare a fost susținută și în fața Curții de Apel.

M.T.I., reluând apărările din fazele anterioare de judecată, a criticat decizia din perspectiva greșitei soluționări a excepției de necompetență generală a tribunalului arbitral, cu aceleași argumente ca și cele invocate de C.N.A.D.N.R.

Totodată, s-a criticat decizia din perspectiva dispozițiilor art. 364 lit. i) C. proc. civ. 1865, întrucât, în mod eronat, Tribunalul arbitral a dispus obligarea sa în solidar cu M.F.P. și C.N.A.D.N.R. la plata cheltuielilor de arbitrare în sumă de 264.548,90 RON către reclamante, atâta timp cât nu a fost reținută în sarcina sa vreo culpă procesuală, petentul nefiind obligat în ce privește capetele principale ale cererii de arbitrare.

Intimata SC B. SRL S.R.L. a depus întâmpinare solicitând respingerea recursurilor și obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată.

Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate de către recurenți și găsind că acestea sunt întemeiate, le va primi, urmând a admite recursurile pentru considerentele comune ce se vor expune în cele ce preced, respingând în același timp susținerile intimatei formulate prin întâmpinare.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte va reține că, în ultimii ani, în contractele comerciale internaționale a fost ales arbitrajul Curții Internaționale de Arbitraj I.C.C. Paris, locul arbitrajului fiind ales de părți în România. Legea aplicabilă este în majoritatea acestor situații legea română iar limba arbitrajului limba engleză.

Faptul că instituția arbitrală Curtea Internațională de Arbitraj a Camerei de Comerț Internaționale (I.C.C. Paris) își are sediul în Paris nu are nicio relevanță în privința locului arbitrajului, care poate fi stabilit de către părți ca fiind în Paris, în București sau pe teritoriul oricărui alt stat. În acest sens, sunt relevante prevederile regulilor de arbitraj ale acestei instituții arbitrale care, atât în forma lor anterioară anului 2012, cât și în forma recent intrată în vigoare la 1 ianuarie 2012, prevăd posibilitatea părților de a alege locul arbitrajului care, în lipsa unui acord al părților, urmează a fi stabilit de Curte. Art. 18 intitulat "Locul de desfășurare a arbitrajului" din noile reguli de arbitraj intrate în vigoare la 1 ianuarie 2012 dispune: "1. Locul de desfășurare a arbitrajului va fi decis de Curte, dacă nu a fost stabilit de către părți. 2. Tribunalul arbitral poate, după consultarea părților, să desfășoare audieri și întâlniri în orice loc pe care îl consideră potrivit, dacă nu a fost stabilit altfel de către părți. 3. Tribunalul arbitral poate delibera în orice loc pe care îl consideră potrivit".

În consecință, locul arbitrajului poate să fie - și a fost de altfel în multe ocazii - pe teritoriul României, chiar dacă sediul instituției arbitrale este în Paris.

În speță, competența revine Curții de Arbitraj de la Paris cu aplicarea legislației românești ca urmare a faptului că părțile semnatare ale Contractului au înțeles prin convenție să excludă instanțele de drept comun din România.

În prezenta cauză, cererea de arbitrare formulată de intimatele SC A. SA București în calitate de lider al Consorțiului și SC B. SRL nu respectă prevederile Regulilor I.C.C. Paris, întrucât potrivit art. 4 alin. (2) din Regulile I.C.C., procedura demarează prin înregistrarea cererii de arbitrare la Secretariatul Curții din Paris, învestit cu importante funcții în organizarea și desfășurarea arbitrajelor, iar nu la Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă C.C.I.R.

Față de aspectele mai sus menționate, prezenta cerere de arbitrare nu respectă regulile de procedură I.C.C. iar instanțele de drept comun din România nu sunt competente să soluționeze prezentul litigiu și având în vedere prevederile art. 304 pct. 4, art. 304

1

și art. 312 din C. proc. civ. 1865, recursurile urmează admise, fie și numai pentru acest considerent.

Pe de altă parte, instanța de rejudecare, apreciind greșit probele administrate și înlăturând în tot argumentele recurentelor, a făcut o interpretare eronată a raportului juridic dedus judecății, pronunțând o hotărâre cu aplicarea greșită a legislației aplicabile Contractului, caz în care devin aplicabile prevederile art. 304

1

și art. 304 pct. 7, 8 și 9 din C. proc. civ. 1865.

O altă problemă care se ridică în prezenta speță este și faptul că instanța de rejudecare a dat o interpretare greșită atunci când a stabilit că, din cuprinsul clauzei compromisorii, nu rezultă în mod explicit care ar fi instanța competentă să soluționeze eventuale litigii, soluție ce nu poate fi primită în prezenta cauză întrucât clauza compromisorie există clar exprimată în contract, iar temeiul litigiului a fost convenția părților (clauza 20.06 din contract).

Hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii și străine de obiectul cauzei (acțiune în anulare) iar acestea echivalează cu o nemotivare, după cum se va arăta în cele ce preced.

Astfel, străină de obiectul cauzei este referirea Curții de Apel la dispozițiile Convenției de la Haga din 1955 privind legea aplicabilă vânzărilor cu caracter internațional de bunuri mobiliare din cel puțin două motive: (1) obiectul Contractului este execuția unui număr de 26 platforme de inspecție rutieră amplasate pe întreg teritoriul României, deci nicidecum vânzare de bunuri mobiliare, iar pe de altă parte, (2) în prezent această convenție este parte istorică a evoluției dreptului comerțului internațional, în vigoare fiind Convenția de la Viena din 1980 privind contractele de vânzare internațională de mărfuri. Textul acestei din urmă convenții a fost publicat în M. Of. nr. 54 din 19 martie 1991 împreună cu Legea nr. 24/1991 pentru aderarea României la Convenția Națiunilor Unite asupra contractelor de vânzare internațională de mărfuri, dar care, oricum, nu este incidentă în speță față de obiectul contratului dedus judecății - contract F.I.D.I.C. Roșu, cu o reglementare specifică, după cum se va arăta în cele ce urmează.

Potrivit prevederilor art. 20.6 din Condițiile Particulare prevăzute în Secțiunea 3: "The Place of Arbitration shall be Bucharest. Romania".

Mai mult, prioritatea documentelor este menționată la pct. 1.5 din Condițiile particulare din contract, care este legea părților. Ținând cont de voința părților și de faptul că nicăieri în contract nu se precizează că locul arbitrajului este Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă C.C.I.R., rezultă că hotărârea atacată cuprinde motive străine de obiectul cauzei.

Ordinea de prioritate a documentelor contractuale este în conformitate cu sub-clauza 1.5. din Condiții Particulare ale Contractului următoarea:

- Acordul contractual;

- Memorandum de clarificări;

- Addendum la documentația de licitație;

- Scrisoare de ofertă;

- Anexă la ofertă;

- Condiții particulare de contract;

- Condiții generale de contract-condiții contractuale F.I.D.I.C.;

- Specificații;

- Desen;

- Liste de cantități;

- Oferta antreprenorului - propunerea tehnică.

Din documentele contractuale menționate se relevă și elementul de extraneitate respectiv limba engleză, ca limbă de comunicare în cadrul contractului, ceea ce determină caracterul de litigiu arbitral comercial internațional și nu național, Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă C.C.I.R.nefiind competentă să soluționeze litigiul.

Contractul este unul cu finanțare externă. La baza încheierii lui au stat alte documente, astfel încât derularea raporturilor juridice contractuale trebuie privită și prin coroborare cu aceste documente, respectiv Memorandumul de Finanțare aferent Proiectului care a fost semnat la 2 decembrie 2003 între Comisia Europeană și Guvernul României și a fost ratificat prin O.U.G. nr. 43/2004, publicată în M. Of. nr. 551 din 21 iunie 2004; Acordul de Implementare pentru Proiectul Phare 2003/005 semnat la 15 decembrie 2005 între M.T.I. (Autoritate de Implementare), M.F.P. (Autoritate Contractantă) și C.N.A.D.N.R. (Beneficiar), astfel încât Curtea de Apel trebuia să interpreteze clauza compromisorie stipulată prin clauza 20.6 din Condiții generale și prin prisma prevederilor mai sus menționate.

Înalta Curte apreciază ca relevante pentru elementul de extraneitate, la care a făcut referire tribunalul arbitral, se găsesc în următoarele documente: (1) anexa la ofertă: se precizează că legea aplicabilă contractului este legea română și că limba de comunicare în cadrul contractului este limba engleză; (2) în condițiile generale de contract, sub-clauza 20.6. se prevede că disputele se soluționează conform Regulamentului de Arbitrare al Camerei Internaționale de Comerț (I.C.C. Paris), că disputa va fi soluționată de 3 arbitri numiți în conformitate cu aceste Reguli și că arbitrajul se va desfășura în limba de comunicare definită în Sub-clauza 1.4. (limba de comunicare este cea din anexa la ofertă. În anexa la ofertă se spune că limba de comunicare este limba engleză).

Prin urmare, așa cum se prevede în Contractul la art. 20.6 din Condițiile Generale din Contract disputa va fi soluționată potrivit Regulamentului de Arbitrare al Camerei Internaționale de Comerț și va fi soluționată de 3 arbitri numiți potrivit acestor reguli I.C.C. Paris.

Or, arbitrii ce au pronunțat Sentința arbitrală nr. 109 din 12 mai 2011 nu au fost confirmați de către Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț Internațională de la Paris (I.C.C. Paris).

Este adevărat că potrivit art. 20.6 din Condițiile Particulare - Anexa la Contract "locul arbitrajului va fi București, România, însă în Contract nu se stipulează că locul arbitrajului este Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă C.C.I.R., sens în care acest arbitraj poate fi desfășurat în orice loc din București urmând însă procedura arbitrală stabilită de Regulamentul de Arbitrare al Camerei Internaționale de Comerț de la Paris. Contractul este legea părților (art. 969 C. civ.: "Convențiile legale făcute au putere de lege între părțile contractante").

Contractul a fost încheiat potrivit unei clauze propuse de Federația Internațională a Inginerilor Consultanți - acronimul denumirii în limba franceză al acestei organizații - F.I.D.I.C.

F.I.D.I.C., pe baza experienței acumulate în materia lucrărilor de construcții de mare anvergură în care sunt implicate și autoritățile statelor, propune o serie de variante de contract, prin care încearcă a înlătura dificultățile ce intervin în mod obișnuit în cazul unor altfel de lucrări - generate de caracterul internațional, modalitățile de plată, soluționare a eventualelor litigii între părțile contractante etc.

F.I.D.I.C. "Roșu" ("Condiții de contract pentru construcții pentru clădiri și lucrări inginerești proiectate de către beneficiar") este o varietate a contractului F.I.D.I.C. În România, importanța unor astfel de contracte a fost înțeleasă în anul 2008, când a fost introdusă în legislație obligația pentru autoritățile contractante de a utiliza modele de contracte-standard F.I.D.I.C. "roșu", "galben" și "verde" în proiecte de achiziție publică (O.G. nr. 34/2006). Începând cu anul 2011, modelele de contracte-standard F.I.D.I.C. "roșu" și "galben" au fost introduse pentru investiții din domeniul infrastructurii de transport de interes național, finanțate din fonduri publice, desfășurate de toate unitățile aflate în subordinea sau sub autoritatea M.T.I. și numai pentru proiectele cu o valoare de peste 5 milioane de euro.

Astfel, în speță, părțile și-au asumat prin semnătură un contract F.I.D.I.C. Roșu, care cuprinde o serie de clauze prin care ele înțeleg să supună orice tip de dispută arbitrajului. Legea aplicabilă stabilită prin contract este legea română, iar în cazul recurgerii la arbitraj s-a statuat prin clauzele contractuale că această procedură se va desfășura potrivit Regulamentului de Arbitrare al Camerei Internaționale de Comerț, ce își are sediul la Paris, de către arbitrii desemnați din cadrul acestei organizații.

Instanța de fond face o confuzie esențială pentru soluționarea prezentei cauzei între clauza 20.6 a contractului părților F.I.D.I.C. Roșu cu prevederile art. 21.02 dintr-un alt înscris depus la dosarul cauzei, anume Acordul de implementare semnat la 15 decembrie 2005, unde s-a stipulat expres că "orice controversă sau revendicare care decurge din sau are legătură cu Prezentul Acord, din aplicarea sau interpretarea acestuia, sau este cauzată de o pretinsă încălcare, nerespectare sau denaturare a oricăreia dintre prevederile sale, care nu poate fi soluționată în mod amiabil, va fi în mod exclusiv și definitiv soluționată prin arbitraj organizat de către C.C.I.R.".

Curtea de Apel nu are însă în vedere că norma de competență se referă la litigiile decurgând din Acordul de implementare, iar nu la cele rezultate din contractul părților, care are propriile lui dispoziții privitoare la soluționarea litigiilor, anume I.C.C. Paris. Acordul de implementare pentru Proiectul PHARE este un document cu existență de sine stătătoare și nu se substituie contractului părților.

Prin depunerea la dosarul cauzei a Acordului de Implementare pentru Proiectul PHARE, nu se demonstrează că el face parte integrantă din documentele contractului, ci s-a dorit să se probeze în fața instanței calitatea procesuală pasivă pentru toate capetele de cerere ale acțiunii.

Decizia nr. 18 din 16 februarie 2015 a nesocotit principiul înscris în art. 969 C. civ., potrivit căruia "convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante". Instanța nu trebuia să treacă peste termenii conveniți de părțile contractante așa cum erau ei prevăzuți prin clauzele contractuale din Contractul, unde s-a stabilit în mod clar care sunt Regulile de arbitraj aplicabile, acestea fiind cele ale Camerei Internaționale de Comerț (I.C.C. Rules).

Instanța, prin interpretarea regulilor prevăzute de lege, nu poate trece peste voința clar exprimată a părților. Unul din principiile esențiale privitoare la interpretarea contractelor este acela statornicit de art. 977 C. civ., potrivit căruia interpretarea contractului se face "după intenția comună a părților contractante, iar nu după sensul literal al termenilor".

Motivele de anulare invocate în cadrul acțiunii în anulare, au fost încadrate conform prevederilor art. 364 lit. c) și i) din C. proc. civ. 1865, și au vizat strict aspecte ce țin de procedura de judecată sau conținutul sentinței arbitrale.

Art. 353

1

din C. proc. civ. 1865 prevede că: "în cazul arbitrajului organizat de o instituție permanentă, toate atribuțiile ce revin instanței judecătorești în temeiul dispozițiilor din prezentul capitol se exercită de acea instituție, conform regulamentului sau, afară numai dacă acel regulament prevede altfel", ori în cauză este competentă Curtea Internațională de Arbitraj de la Paris, instituție permanentă.

Art. 343

3

C. proc. civ. 1865 stipulează că: "(1) încheierea convenției arbitrale exclude, pentru litigiul care face obiectul ei, competența instanțelor judecătorești" (clauza 20.06 din contract).

Ca atare, pe lângă instanțele judecătorești, legea a dat posibilitatea înființării și a unor organe cu atribuții jurisdicționale, datorită necesitații de a degreva instanțele judecătorești de unele cauze simple, precum și existenței unor litigii extrem de specializate, cu un pronunțat caracter tehnic, situație în care ne aflăm.

În speță, aspectele legate de modul de soluționare a disputelor dintre părțile unui contract F.I.D.I.C. Roșu sunt reglementate de Regulile F.I.D.I.C. în cadrul Sub-clauzelor 20.2 - 20.8.

Ca regulă generală, soluționarea diferendelor presupune deferirea acestora spre soluționare mai întâi Comisiei DAB și abia apoi tribunalului arbitral, în condițiile prevăzute în Regulile F.I.D.I.C. și în cazul arbitrajului, ale instituției arbitrale alese de părți, în speță I.C.C. Paris.

În prezenta cauză, Tribunalul arbitral care a pronunțat Sentința arbitrală nr. 109 din 12 mai 2011 nu avea competența de soluționare, potrivit Contractului.

În conformitate cu prevederile art. 20.6 din Contract - Condiții Generale, disputa urmând a fi soluționată potrivit Regulamentului de Arbitrare al Camerei Internaționale de Comerț (I.C.C. Rules), respectiv: "The dispute shall be finally settled under the Rules of Arbitration of International Chamber of Commerce".

Mai mult, potrivit prevederilor lit. b) din același articol mai sus menționat, disputa va fi soluționată de trei arbitri numiți în conformitate cu aceste Reguli, respectiv: "The dispute shall be settled under three arbitrators appointed in accordance with these Rules".

Contractul include Condițiile Generale de Contract F.I.D.I.C. 1999 Cartea Roșie (F.I.D.I.C. Roșu) care prevăd, la Sub-clauza 20.6 [Arbitraj "Arbitration"]; [...] "Unless otherwise agreed by both Parties:

(a) the dispute shall be finally settled under the Rules of Arbitration of the International Chamber of Commerce [...]" ([...] "În afară e cazul în care Părțile prevăd altfel:

(a) disputa va fi soluționată definitiv conform Regulilor de Arbitraj ale Camerei Internaționale de Comerț [...]".

Înțelesul sintagmei "International Chamber of Commerce" din Condițiile Generale de Contract F.I.D.I.C. este precizat în cuprinsul acelorași Condiții de Contract, astfel: în cuprinsul acestor Condiții de Contract există capitolul "Ghid pentru Pregătirea Condițiilor Particulare" - "Guidance for the Preparation of the Particular Conditions", în care se menționează explicit, că prin "International Chamber of Commerce" se înțelege «the "I.C.C.", which is based at 38 Cours Albert Ier, 75008 Paris, France"».

Deci instanța arbitrală este identificată contractual și prin denumire, dar și prin sediu. La fiecare dintre aceste pagini scrie: "the International Chamber of Commerce" (the "I.C.C.", which is based at 38 Cours Albert Ier, 75008 Paris, France.).

Este, prin urmare, evident că "International Chamber of Commerce" este "the I.C.C.", which is based at 38 Cours Albert Ier, 75008 Paris, France", adică I.C.C. din Paris, iar Curtea de Arbitraj prevăzută în Contract este Curtea de Arbitraj Internațională din Paris.

Regulile de arbitraj "Rules of Arbitration of the International Chamber of Commerce" sunt ale International Court of Arbitration (I.C.C. Paris) și implică utilizarea I.C.C. Paris ca instituție care administrează arbitrajul: Contractul prevăzând: ([...] "În afară de cazul în care Părțile prevăd altfel:

(a) disputa va fi soluționată definitiv conform Regulilor de Arbitraj ale Camerei Internaționale de Comerț [...]").

Rezultă că în Contractul semnat și asumat de C.N.A.D.N.R. și SC A. SA București, în calitate de lider al Consorțiului și SC B. SRL, părțile au convenit utilizarea Regulilor de Arbitraj ale I.C.C. Paris.

În Regulile de Arbitraj ale Curții Internaționale de Arbitraj aplicabile acestui Contract la art. 1 se prevede:

"1. Curtea Internațională de Arbitraj ("Curtea") a Camerei Internaționale de Comerț ("I.C.C.") este organismul arbitral de pe lângă I.C.C. Statutul Curții este prezentat în anexa I.

Art. 27 prevede că: "Înainte de a semna orice Hotărâre, tribunalul arbitral o prezintă sub formă de proiect Curții. Curtea poate face modificări în ceea ce privește forma Hotărârii și, fără a afecta libertatea de decizie a Tribunalului, poate atrage atenția și asupra punctelor de fond. Nicio Hotărâre nu va fi transmisă de către Tribunalul Arbitral până când a fost aprobată de către Curte cu privire la forma sa.

Anexa I: Art. 1 - Rol

"1. Rolul Curții Internaționale de Arbitraj a Camerei Internaționale de Comerț ("Curtea") este de a asigura punerea în aplicare a Regulilor de Arbitraj ale Camerei Internaționale de Comerț și dispune de toate competențele necesare în acest scop".

În subsolul paginilor din F.I.D.I.C.-ul Roșu depus la dosarul cauzei, se menționează în mod expres: "Acest document este o traducere din versiunea oficială în limba engleză. În caz de discrepanțe între versiunea în limba română și versiunea în limba engleză, prevalează versiunea în limba engleză", dar de care instanța nu a ținut cont când a pronunțat decizia civilă recurată.

Față de toate aceste argumente, rezultă că acțiunea nu era de competența instanțelor arbitrale române.

În conformitate cu prevederile art. 1 din Anexa I - Statutul Curții Internaționale de Arbitraj a I.C.C.: "Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț Internațională de la Paris are drept misiune asigurarea aplicării Regulamentului de Arbitraj a Camerei Internaționale de Comerț și deține toate puterile necesare atingerii acestui obiectiv".

Specific arbitrajului organizat de I.C.C. este faptul că numirile arbitrilor făcute de părți sunt supuse confirmării Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț Internațională de la Paris (I.C.C.), ori în Dosarul nr. x/2010 cei trei arbitri ce au soluționat acest litigiu, respectiv domnul supraarbitru D., d-na E. și d-nul F. nu au fost confirmați de această instituție specializată în arbitraj comercial internațional.

Mai mult, potrivit regulilor I.C.C. Paris, supraarbitrul - "președintele tribunalului arbitral" este numit de către Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț Internațională de la Paris și nu de cei doi arbitri împreună, așa cum s-a întâmplat în cazul Dosarului nr. x/2010.

O caracteristică unică a arbitrajului organizat de I.C.C. Paris o reprezintă supravegherea permanentă a fiecărui dosar arbitral de către una din cele șapte echipe constituite în cadrul Secretariatului. Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț Internațională de la Paris nu intervine în soluționarea propriu-zisă a litigiului, însă supraveghează întreaga procedură arbitrală, confirmarea arbitrilor numiți de către părți, rezolvarea cererilor de recuzare a arbitrilor, verificarea prealabilă și aprobarea tuturor hotărârilor arbitrale etc. Regulile de procedură arbitrală I.C.C. definesc un instrument deosebit de util pentru rezolvarea eficientă și rapidă a litigiilor arbitrale, și anume documentul numit "termeni de referință" (Terms of Reference), document care lipsește cu desăvârșire din Dosarul nr. x/2010 soluționat, în mod evident, de un tribunal arbitral nelegal constituit.

Una din cele mai importante funcții ale Curții constă în verificarea hotărârilor arbitrale. Conform art. 27 din regulile de procedură arbitrală ale I.C.C. Paris este aceea că, înaintea semnării oricărei hotărâri, Tribunalul arbitral trebuie să supună proiectul hotărârii, verificării prealabile a Curții. Așa încât nicio hotărâre nu va putea fi pronunțată de tribunalul arbitral fără aprobarea prealabilă a Curții cu privire la forma acesteia, ceea ce nu s-a întâmplat în cazul de față.

În concluzie, răspunzând prin acest considerent comun atât susținerilor tuturor recurenților, cât și apărărilor intimatei, pentru toate argumentele și temeiurile de drept reținute, conform art. 312 C. proc. civ. 1865 se vor admite recursurile declarate de recurenta-reclamantă C.N.A.D.N.R. SA București, de recurentul-reclamant Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Monitorizare Instrumente Financiare Nerambursabile (fost, Oficiul de Plăți și Contractare PHARE) prin M.F.P. București și de recurentul-reclamant M.T. București împotriva Deciziei nr. 18 din 16 februarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Va fi modificată decizia recurată, în sensul că, se vor admite acțiunile conexate în anularea Sentinței arbitrale nr. 109 din 12 mai 2011 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă C.C.I.R., în Dosarul arbitral nr. x/2010.

Se va anula Sentința arbitrală nr. 109 din 12 mai 2011 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă C.C.I.R. în Dosarul arbitral nr. x/2010 și, în consecință se va respinge acțiunea ca nefiind de competența instanțelor arbitrale române.

Având în vedere dispozițiile art. 274 C. proc. civ. 1865 și înscrisurile depuse la dosar, Înalta Curte de Casație și Justiție va obliga pe intimatele pârâte SC A. SA București și SC B. SRL să plătească recurentei-reclamante C.N.A.D.N.R. SA București suma de 48.974,31 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de recurenta-reclamantă C.N.A.D.N.R. SA București, de recurentul-reclamant Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Monitorizare Instrumente Financiare Nerambursabile (fost Oficiul De Plăți Și Contractare PHARE) - prin M.F.P. București și de recurentul-reclamant M.T. București împotriva Deciziei nr. 18 din 16 februarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Modifică decizia recurată, în sensul că, admite acțiunile conexate în anularea Sentinței arbitrale nr. 109 din 12 mai 2011 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă C.C.I.R., în Dosarul arbitral nr. x/2010.

Anulează Sentința arbitrală nr. 109 din 12 mai 2011 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă C.C.I.R. în Dosarul arbitral nr. x/2010 și, în consecință:

Respinge acțiunea ca nefiind de competența instanțelor arbitrale române.

Obligă intimatele-pârâte SC A. SA București și SC B. SRL Otopeni să plătească recurentei-reclamante C.N.A.D.N.R. SA București suma de 48.974,31 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 martie 2016.

Procesat de GGC - N