ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3837/2011

Ședința publică de la 24 noiembrie 2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Reclamanta S.A.A.F. SA

prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială,

a solicitat obligarea pârâtei SC S.M.T. SRL la plata sumei de 236.793,03 lei

(187.695,64 lei – datorii restante) și 49.077,39 lei penalități de întârziere

în temeiul contractului de vânzare-cumpărare nr. C08/11S/RC/2005, precum și să

oblige pârâta la plata sumei de 438.583,78 lei – daune produse prin devastarea

unei locomotive, penalități de întârziere la plata daunelor calculate conform

dobânzii legale, contravaloare transport locomotivă și contravaloare

autorizație A.F.E.R. pentru transport.

Prin sentința

comercială nr. 6889 din 09 iunie 2010 Tribunalul București, secția a VI-a comercială,

a admis în parte cererea principală formulată de reclamanta S.A.A.F. SA a

obligat pârâta SC S.M.T. SRL, să plătească reclamantei suma de 671,91 lei cu

titlu de penalități de întârziere, precum și suma de 64,75 lei cu titlu de

cheltuieli de judecata reprezentând taxa de timbru aferentă pretențiilor. A

anulat ca netimbrată cererea de chemare în garanție.

Apelul declarat de

reclamanta S.A.A.F. SA împotriva acestei sentințe, a fost respins ca nefondat

de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia comercială

nr. 222 din 27 aprilie 2011.

Împotriva acestei

decizii reclamanta S.A.A.F. SA a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art.

304 punctul 9 C. proc. civ.

În argumentarea

motivului de recurs invocat, recurenta, a susținut că instanța a considerat

eronat ca nefondată obligarea pârâtei de a plăti reclamantei suma de 438.583,78

lei reprezentând prejudiciu cauzat prin lipsuri piese locomotivă și degradări

aduse acesteia conform raportului de expertiză, dobândă, contravaloare

transport și autorizație și nici nu a avut în vedere că părțile au fost de

acord cu prețul vânzării, iar pârâta recunoaște pagubele produse, chiar ea

solicită evaluarea acestora și este de acord cu plata.

Totodată, susține

recurenta, nici una dintre instanțe nu a avut în vedere că plata solicitată

reprezintă suma cu care pârâta a fost de acord, suma rezultată în urma

raportului efectuat de firma reparatoare reprezintă aducerea locomotivei la

starea dinaintea devastării de către B.G.

Referitor la

desființarea contractului prin acordul părților, instanța de apel, în mod

eronat, a interpretat acest act și reține că nu a fost contestată fără a

observa că nu a fost îndeplinită condiția prin care pârâta recunoaște plata

devastărilor și este de acord cu plata acestora, motiv pentru care S.A.A.F. SA

a fost de acord cu rezilierea contractului.

De asemenea, susține

recurenta, instanța de apel a interpretat în mod eronat sentința penală nr. 14024

din 15 octombrie 2010 a Judecătoriei Brașov și n u a coroborat dispozițiile din

această sentință cu probele administrate în prezenta cauză privind pagubele

produse locomotivei.

Pentru aceste motive

a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate în

sensul de a admite apelul, iar pe fond admiterea în tot a acțiunii.

Înalta Curte în

conformitate cu art. 137 C. proc. civ., raportat la art. 302

1

lit. c)

C. proc. civ. a luat în examinare excepția nulității recursului.

Deși

recurenta a invocat în susținerea recursului său motivul prevăzut de art. 304

punctul 9 C. proc. civ., aceasta nu a structurat și dezvoltat motivul invocat,

conform cerințelor art. 302

1

lit. c) C. proc. civ., ci s-a limitat

doar la a-și exprima nemulțumirea față de modul în care instanța de apel a

analizat probele administrate.

Prin urmare, in recurs,

cale de atac extraordinară, nedevolutivă, instanței nu-i revine obligația să

examineze legalitatea si temeinicia deciziei atacate, dacă motivele nu au fost

invocate si argumentate, indicându-se încălcările de lege care atrag nelegalitatea.

Prin criticile

invocate în cererea de recurs pârâta, și-a exprimat nemulțumirea privind modul

de interpretare al probelor administrate, dezvoltarea acestora nepermițând

încadrarea în nici unul dintre motivele de nelegalitate prevăzute art. 304 C.

proc. civ. și analizarea lor în consecință, motiv pentru care nu pot fi

reținute de către instanță ca și critici de nelegalitate.

Indicarea de către recurentă a

unor dispoziții legale, nu atrage automat cerința motivării recursului în

conformitate cu dispozițiile aplicabile în materia recursului, cererea de

recurs fiind supusă unor cerințe de formă diferite de cele instituite pentru

cererea de apel, cerințe impuse de caracterul nedevolutiv al acestei căi de

atac.

Nu

în ultimul rând trebuie reținut faptul că instanța nu se poate substitui părții

pentru a imagina eventualele motive de nelegalitate,

pentru că, potrivit art. 129 alin.

(1)

C. proc. civ., părțile

sunt cele care

au obligația să îndeplinească actele de procedură în

condițiile

stabilite

de lege.

În alți termeni fața de

considerentele precedente, se poate reține că accesul la justiție presupune

respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare

de atac, motiv pentru care, Înalta Curte urmează a constata nulitatea cererii

de recurs în conformitate cu dispozițiile art. 302

1

lit. c) C. proc.

civ.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea

cererii de recurs formulată de reclamanta

S.A.A.F. SA împotriva deciziei comerciale nr.

222 din 27 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 noiembrie 2011.