ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3837/2011

Ședința publică de la 24 noiembrie 2011 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamanta S.A.A.F. SA prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, a solicitat obligarea pârâtei SC S.M.T. SRL la plata sumei de 236.793,03 lei (187.695,64 lei – datorii restante) și 49.077,39 lei penalități de întârziere în temeiul contractului de vânzare-cumpărare nr. C08/11S/RC/2005, precum și să oblige pârâta la plata sumei de 438.583,78 lei – daune produse prin devastarea unei locomotive, penalități de întârziere la plata daunelor calculate conform dobânzii legale, contravaloare transport locomotivă și contravaloare autorizație A.F.E.R.

pentru transport. Prin sentința comercială nr. 6889 din 09 iunie 2010 Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis în parte cererea principală formulată de reclamanta S.A.A.F. SA a obligat pârâta SC S.M.T. SRL, să plătească reclamantei suma de 671,91 lei cu titlu de penalități de întârziere, precum și suma de 64,75 lei cu titlu de cheltuieli de judecata reprezentând taxa de timbru aferentă pretențiilor. A anulat ca netimbrată cererea de chemare în garanție. Apelul declarat de reclamanta S.A.A.F. SA împotriva acestei sentințe, a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 222 din 27 aprilie 2011. Împotriva acestei decizii reclamanta S.A.A.F.

SA a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 punctul 9 C. proc. civ. În argumentarea motivului de recurs invocat, recurenta, a susținut că instanța a considerat eronat ca nefondată obligarea pârâtei de a plăti reclamantei suma de 438.583,78 lei reprezentând prejudiciu cauzat prin lipsuri piese locomotivă și degradări aduse acesteia conform raportului de expertiză, dobândă, contravaloare transport și autorizație și nici nu a avut în vedere că părțile au fost de acord cu prețul vânzării, iar pârâta recunoaște pagubele produse, chiar ea solicită evaluarea acestora și este de acord cu plata. Totodată, susține recurenta, nici una dintre instanțe nu a avut în vedere că plata solicitată reprezintă suma cu care pârâta a fost de acord, suma rezultată în urma raportului efectuat de firma reparatoare reprezintă aducerea locomotivei la starea dinaintea devastării de către B.G.

Referitor la desființarea contractului prin acordul părților, instanța de apel, în mod eronat, a interpretat acest act și reține că nu a fost contestată fără a observa că nu a fost îndeplinită condiția prin care pârâta recunoaște plata devastărilor și este de acord cu plata acestora, motiv pentru care S.A.A.F. SA a fost de acord cu rezilierea contractului. De asemenea, susține recurenta, instanța de apel a interpretat în mod eronat sentința penală nr. 14024 din 15 octombrie 2010 a Judecătoriei Brașov și n u a coroborat dispozițiile din această sentință cu probele administrate în prezenta cauză privind pagubele produse locomotivei. Pentru aceste motive a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate în sensul de a admite apelul, iar pe fond admiterea în tot a acțiunii.

Înalta Curte în conformitate cu art. 137 C. proc. civ., raportat la art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. a luat în examinare excepția nulității recursului. Deși recurenta a invocat în susținerea recursului său motivul prevăzut de art. 304 punctul 9 C. proc. civ., aceasta nu a structurat și dezvoltat motivul invocat, conform cerințelor art. 302 1 lit. c) C. proc. civ., ci s-a limitat doar la a-și exprima nemulțumirea față de modul în care instanța de apel a analizat probele administrate. Prin urmare, in recurs, cale de atac extraordinară, nedevolutivă, instanței nu-i revine obligația să examineze legalitatea si temeinicia deciziei atacate, dacă motivele nu au fost invocate si argumentate, indicându-se încălcările de lege care atrag nelegalitatea.

Prin criticile invocate în cererea de recurs pârâta, și-a exprimat nemulțumirea privind modul de interpretare al probelor administrate, dezvoltarea acestora nepermițând încadrarea în nici unul dintre motivele de nelegalitate prevăzute art. 304 C. proc. civ. și analizarea lor în consecință, motiv pentru care nu pot fi reținute de către instanță ca și critici de nelegalitate. Indicarea de către recurentă a unor dispoziții legale, nu atrage automat cerința motivării recursului în conformitate cu dispozițiile aplicabile în materia recursului, cererea de recurs fiind supusă unor cerințe de formă diferite de cele instituite pentru cererea de apel, cerințe impuse de caracterul nedevolutiv al acestei căi de atac.

Nu în ultimul rând trebuie reținut faptul că instanța nu se poate substitui părții pentru a imagina eventualele motive de nelegalitate, pentru că, potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ., părțile sunt cele care au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile stabilite de lege. În alți termeni fața de considerentele precedente, se poate reține că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, motiv pentru care, Înalta Curte urmează a constata nulitatea cererii de recurs în conformitate cu dispozițiile art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nulitatea cererii de recurs formulată de reclamanta S.A.A.F. SA împotriva deciziei comerciale nr. 222 din 27 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2011.