ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5349/2012

Asupra conflictului

de competență constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Roman, reclamantul I.C. (decedat ulterior, acțiunea fiind

continuată de I.C.A., I.I.C., I.S.G. și I.C.O.) a chemat în judecată pe pârâtul

I.V., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate

calitatea sa succesorală asupra suprafețelor de 0,43 ha teren agricol, inclusă

în titlul de proprietate nr. 15/2378 din 08 noiembrie 1994 și de 0,99 ha teren

cu vegetație forestieră inclusă în titlul de proprietate nr. 26/1974 din 23

februarie 1995, ambele emise de Comisia județeană Neamț pentru stabilirea

dreptului de proprietate privată asupra terenurilor. De asemenea, prin aceeași

cerere, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu același pârât ieșirea

părților din indiviziunea existentă asupra celor două suprafețe de teren.

Prin sentința

civilă nr. 263 din 26 ianuarie 2012, Judecătoria Roman, a declinat competența

de soluționare a capătului de cerere privind ieșirea părților din indiviziunea

existentă asupra masei succesorale rămasă de pe urma defunctului I.I.C.,

constând în suprafață de 0,43 ha teren agricol, situat în comuna Boțești, sat

Moreni, județul Neamț, în favoarea Judecătoriei Pașcani.

Pentru a

pronunța această hotărâre, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 14 alin.

(2) C. proc. civ., potrivit cărora, în materie de moștenire, instanța

competentă este cea de la ultimul domiciliu al defunctului.

Astfel

investită, Judecătoria Pașcani, prin sentința civilă nr. 1342 din 27 aprilie

2012, a constatat necompetența teritorială a acestei instanțe, a declinat

competența în favoarea Judecătoriei Roman, și, constatând ivit conflictul

negativ de competență, a trimis cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție, în

vederea soluționării conflictului.

Pentru a hotărî

astfel, această din urmă instanță a reținut că în speță competența teritorială

trebuie stabilită prin raportare la prevederile art. 13 alin. (1) C. proc. civ.

și nu ale art. 14 pct. 2 C. proc. civ., întrucât obiectul cauzei cu care a fost

investită Judecătoria Pașcani este ieșirea din indiviziune (partajarea) suprafeței

de teren prevăzută în titlul de proprietate nr. 15/2378 din 08 noiembrie 1994.

Titlul de

proprietate nu a fost emis pe numele defunctului I.I.C. pentru a fi astfel

instanța investită cu o cerere de partaj succesoral după acest defunct și

astfel să devină aplicabile prevederile art. 14 pct. 2 C. proc. civ., ci direct

pe numele moștenitorilor acceptanți ai defunctului, decedat în anul 1984 (deci

anterior apariției Legii 18/1991).

În cazul

titlurilor de proprietate emise direct pe numele moștenitorilor nu se mai poate

vorbi de o dezbatere a succesiunii în fața instanței, după defunctul autor

decedat anterior anului 1991, reconstituirea dreptului de proprietate având loc

direct în patrimoniile titularilor moștenitori indicați pe titlul de

proprietate și anexa de validare.

Cu privire la

conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în

baza art. 22 alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte,

reține următoarele:

Dispozițiile art.

13 și 14 C. proc. civ., consacră două cazuri de competență teritorială

exclusivă sau excepțională, derogatorie de la principiul înscris în art. 5 C.

proc. civ., stabilind o altă instanță căreia să-i revină în mod exclusiv, sub

raportul competenței teritoriale, dreptul de a soluționa anumite categorii de

pricini.

Art. 13 alin. (1)

C. proc. civ. prevede că cererile privitoare la bunuri nemișcătoare se fac

numai la instanța în circumscripția căreia se află nemișcătoarele.

Regula de

competență înscrisă în primul aliniat al art. 13 C. proc. civ. își găsește

justificarea în împrejurarea că instanța locului situației imobilului (forum

rei sitae) este mai în măsură să asigure o judecată în mai bune condiții, sub

raportul probelor ce urmează a se administra (expertize, cercetări registre,

consultări registre de publicitate imobiliară, etc.).

Celălalt caz de

competență excepțională prevăzut de dispozițiile art. 14 C. proc. civ.,

stabilește competența exclusivă a instanței ultimului domiciliu al celui

decedat, rațiunea legiuitorului în adoptarea acestei norme constituind-o

aspectele de bună administrare a justiției, dar și de oportunitate, pentru că

are avantajul de a concentra la o singură instanță toate acțiunile privitoare

la aceeași moștenitori, asigurând astfel o rezolvare mai lesnicioasă pentru

toți cei interesați.

Ca urmare, de

principiu, sfera acțiunilor la care se referă art. 14 C. proc. civ.,

neîndoielnic, cuprinde marea majoritate a acțiunilor ce pot interesa lichidarea

unei moșteniri, inclusiv acțiunile în împărțeală, condiția pretinsă fiind aceea

să fie legate de moștenire.

Însă, atâta

timp cât cererea în discuție are ca obiect ieșirea din indiviziune a părților

asupra unui imobil pentru care s-a emis titlul de proprietate pe numele lor și

nu al defunctului I.I.C., aceasta atrage competența teritorială exclusivă a

instanței în raza căreia se află situat bunul imobil asupra căruia se cere

partajul.

Având în vedere

că suprafața de teren prevăzută în titlul de proprietate este situată în comuna

Boțești, sat Moreni, județul Neamț, localitate ce se află în raza teritorială

de competență a Judecătoriei Roman, competența soluționării capătului de cerere

disjuns, având ca obiect ieșirea din indiviziune, revine Judecătoriei Roman.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Roman.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 14 septembrie 2012.