ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5349/2012

Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Roman, reclamantul I.C. (decedat ulterior, acțiunea fiind continuată de I.C.A., I.I.C., I.S.G. și I.C.O.) a chemat în judecată pe pârâtul I.V., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate calitatea sa succesorală asupra suprafețelor de 0,43 ha teren agricol, inclusă în titlul de proprietate nr. 15/2378 din 08 noiembrie 1994 și de 0,99 ha teren cu vegetație forestieră inclusă în titlul de proprietate nr. 26/1974 din 23 februarie 1995, ambele emise de Comisia județeană Neamț pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor. De asemenea, prin aceeași cerere, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu același pârât ieșirea părților din indiviziunea existentă asupra celor două suprafețe de teren.

Prin sentința civilă nr. 263 din 26 ianuarie 2012, Judecătoria Roman, a declinat competența de soluționare a capătului de cerere privind ieșirea părților din indiviziunea existentă asupra masei succesorale rămasă de pe urma defunctului I.I.C., constând în suprafață de 0,43 ha teren agricol, situat în comuna Boțești, sat Moreni, județul Neamț, în favoarea Judecătoriei Pașcani. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 14 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora, în materie de moștenire, instanța competentă este cea de la ultimul domiciliu al defunctului. Astfel investită, Judecătoria Pașcani, prin sentința civilă nr. 1342 din 27 aprilie 2012, a constatat necompetența teritorială a acestei instanțe, a declinat competența în favoarea Judecătoriei Roman, și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a trimis cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului.

Pentru a hotărî astfel, această din urmă instanță a reținut că în speță competența teritorială trebuie stabilită prin raportare la prevederile art. 13 alin. (1) C. proc. civ. și nu ale art. 14 pct. 2 C. proc. civ., întrucât obiectul cauzei cu care a fost investită Judecătoria Pașcani este ieșirea din indiviziune (partajarea) suprafeței de teren prevăzută în titlul de proprietate nr. 15/2378 din 08 noiembrie 1994. Titlul de proprietate nu a fost emis pe numele defunctului I.I.C. pentru a fi astfel instanța investită cu o cerere de partaj succesoral după acest defunct și astfel să devină aplicabile prevederile art. 14 pct. 2 C. proc. civ., ci direct pe numele moștenitorilor acceptanți ai defunctului, decedat în anul 1984 (deci anterior apariției Legii 18/1991).

În cazul titlurilor de proprietate emise direct pe numele moștenitorilor nu se mai poate vorbi de o dezbatere a succesiunii în fața instanței, după defunctul autor decedat anterior anului 1991, reconstituirea dreptului de proprietate având loc direct în patrimoniile titularilor moștenitori indicați pe titlul de proprietate și anexa de validare. Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 22 alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte, reține următoarele: Dispozițiile art. 13 și 14 C. proc. civ., consacră două cazuri de competență teritorială exclusivă sau excepțională, derogatorie de la principiul înscris în art. 5 C. proc.

civ., stabilind o altă instanță căreia să-i revină în mod exclusiv, sub raportul competenței teritoriale, dreptul de a soluționa anumite categorii de pricini. Art. 13 alin. (1) C. proc. civ. prevede că cererile privitoare la bunuri nemișcătoare se fac numai la instanța în circumscripția căreia se află nemișcătoarele. Regula de competență înscrisă în primul aliniat al art. 13 C. proc. civ. își găsește justificarea în împrejurarea că instanța locului situației imobilului (forum rei sitae) este mai în măsură să asigure o judecată în mai bune condiții, sub raportul probelor ce urmează a se administra (expertize, cercetări registre, consultări registre de publicitate imobiliară, etc.). Celălalt caz de competență excepțională prevăzut de dispozițiile art. 14 C. proc.

civ., stabilește competența exclusivă a instanței ultimului domiciliu al celui decedat, rațiunea legiuitorului în adoptarea acestei norme constituind-o aspectele de bună administrare a justiției, dar și de oportunitate, pentru că are avantajul de a concentra la o singură instanță toate acțiunile privitoare la aceeași moștenitori, asigurând astfel o rezolvare mai lesnicioasă pentru toți cei interesați. Ca urmare, de principiu, sfera acțiunilor la care se referă art. 14 C. proc. civ., neîndoielnic, cuprinde marea majoritate a acțiunilor ce pot interesa lichidarea unei moșteniri, inclusiv acțiunile în împărțeală, condiția pretinsă fiind aceea să fie legate de moștenire.

Însă, atâta timp cât cererea în discuție are ca obiect ieșirea din indiviziune a părților asupra unui imobil pentru care s-a emis titlul de proprietate pe numele lor și nu al defunctului I.I.C., aceasta atrage competența teritorială exclusivă a instanței în raza căreia se află situat bunul imobil asupra căruia se cere partajul. Având în vedere că suprafața de teren prevăzută în titlul de proprietate este situată în comuna Boțești, sat Moreni, județul Neamț, localitate ce se află în raza teritorială de competență a Judecătoriei Roman, competența soluționării capătului de cerere disjuns, având ca obiect ieșirea din indiviziune, revine Judecătoriei Roman. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Roman.

Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 septembrie 2012.