ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1198/2016

HOTĂRÂRE

26.05.2016

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2016
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1198/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr.

1198/2016

Asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 25 octombrie 2013 pe rolul Judecătoriei Dorohoi, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții B. și C. solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună sistarea stării de indiviziune asupra masei succesorale compusă dintr-o casă, un grajd și suprafața de 16.900 m.p. teren situat pe raza comunei Cordăreni jud. Botoșani.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că autorul ei, K., a decedat la data de 29 octombrie 1994, având ultimul domiciliu în comuna Cordăreni, jud. Botoșani.

A susținut că moștenitori cu vocație succesorală sunt reclamanta și pârâții B. și C., în calitate de copii, iar masa succesorală rămasă de pe urma defunctului se compune din casa de locuit, compusă din două camere și o sală, acoperită cu tablă, un grajd din chirpici, acoperit cu azbest și suprafața de 16.900 m.p. teren arabil.

La data de 06 februarie 2014 numitul D., având funcția de judecător la Judecătoria Dorohoi, a formulat cerere de intervenție în interes propriu, prin care a solicitat pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare cu privire la suprafața de 3.680 m.p., parte din masa succesorală.

Prin încheierea de ședință din 27 martie 2014, Judecătoria Dorohoi a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea dosarului către Tribunalul Botoșani, în vederea soluționării cererii de abținere a domnului judecător E., întrucât fuseseră admise cererile de abținere formulate de restul judecătorilor instanței.

Prin încheierea de ședință din 10 aprilie 2014, pronunțată de Tribunalul Botoșani, s-a admis cererea de abținere a domnului judecător E. și s-a dispus trimiterea cauzei spre soluționare Judecătoriei Săveni.

La data 22 aprilie 2014 dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Săveni.

Prin sentința nr. 278 din 27 februarie 2015, Judecătoria Săveni a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Hârlău, jud. Iași.

În motivare, instanța a reținut că dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. au caracter imperativ, fiind edictate pentru protejarea unui interes public.

Instanța a constatat că intervenientul a cumpărat, printr-un act sub semnătură privată, de la numita F., autoarea părților din prezentul dosar, suprafața de 3.680 m.p. teren arabil, vii și fânețe intravilan, înscris în titlul de proprietate nr. 82.209/1998, învecinat la N - G.; E - H.; S - I.; V - J., prețul vânzării fiind 3.000 lei, preț care este derizoriu în raport de grila notarială minimă pentru zona respectivă.

Astfel, față de caracterul absolut al competenței teritoriale reglementate în materie succesorală în raport de dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., instanța a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Hârlău.

Învestită prin declinare, Judecătoria Hârlău a pronunțat sentința civilă nr. 361 din 13 aprilie 2016, prin care a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu, a declinat cauza spre competentă soluționare Judecătoriei Săveni, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înalte Curți de Casație și Justiție.

În motivare, instanța a reținut că potrivit art. 118 alin. (1) C. proc. civ., „în materie de moștenire, până la ieșirea din indiviziune, sunt de competența exclusivă a instanței celui din urmă domiciliu al defunctului: 1. cererile privitoare la validitatea sau executarea dispozițiilor testamentare; 2. cererile privitoare la moștenire și la sarcinile acesteia, precum și cele privitoare la pretențiile pe care moștenitorii le-ar avea unul împotriva altuia; 3. cererile legatarilor sau ale creditorilor defunctului împotriva vreunuia dintre moștenitori sau împotriva executorului testamentar”.

Or, în cauză, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B. și C., efectuarea partajului succesoral după autorul comun K., decedat la data de 29 octombrie 1994 cu ultimul domiciliu în sat Cordăreni, jud. Botoșani.

A mai reținut instanța că prin cererea de intervenție depusă de numitul D. la data de 06 februarie 2014 (judecător în cadrul Judecătoriei Dorohoi) s-a solicitat ca, în contradictoriu cu reclamanta și pârâții din prezenta cauză, să se constate că la data de 07 noiembrie 2010 intervenientul a cumpărat de la F., autoarea părților, suprafața de 3.680 m.p. teren cuprins în parcela 439 din titlul de proprietate nr. 82.209/1998, prețul vânzării fiind de 3.000 lei, iar, pe cale de consecință, masa succesorală se reduce cu această suprafață de teren. De asemenea, a solicitat ca hotărârea ce se va pronunța să țină loc de act de vânzare-cumpărare.

Cu toate acestea, potrivit disp. art. 123 alin. (1) C. proc. civ., „cererile accesorii, adiționale, precum și cele incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești, cu excepția cererilor prevăzute la art. 120”.

Într-adevăr, la art. 127 alin. (1) C. proc. civ. se arată că „dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea” dar, în cazul de față, textul de lege nu poate fi incident de vreme ce face referire expresă la situația în care judecătorul care are calitatea de reclamant; în ipoteza în care judecătorul are calitatea de intervenient, textul de lege nu își găsește aplicarea deoarece cererea de intervenție nu poate fi depusă decât la instanța care soluționează cererea principală, introductivă de instanță.

S-a considerat că în mod corect magistrații Judecătoriei Dorohoi au recurs la procedura abținerii de la soluționarea Dosarului nr. x/222/2013 și, de asemenea, în mod corect Tribunalul Botoșani a admis inclusiv ultima cerere de abținere, dispunând trimiterea cauzei spre competentă soluționare Judecătoriei Săveni, având în vedere dispozițiile art. 52 alin. (1) C. proc. civ. conform căruia „instanța superioară învestită cu judecarea abținerii sau recuzării în situația prevăzută la art. 50 alin. (2) va dispune, în caz de admitere a cererii, trimiterea pricinii la o altă instanță de același grad din circumscripția sa” și că în momentul în care Tribunalul Botoșani a făcut aplicarea dispozițiilor art. 52 alin. (1) C. proc. civ. a trimis cauza unei instanțe competente material și teritorial să soluționeze litigiul, iar Judecătoria Săveni în mod greșit a admis excepția necompetenței teritoriale în raport de dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. de vreme ce intervenientul D. nici măcar nu are calitatea de judecător în cadrul Judecătoriei Săveni.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ. „Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea”.

Sintagma folosită de legiuitor în art. 127 C. proc. civ. „Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea” nu poate fi interpretată în sens larg, de parte în dosar, ci are înțelesul strict de reclamant în cererea de chemare în judecată care este înregistrată la instanța de judecată.

Pentru a putea invoca dispozițiile legale anterior citate și pentru a sesiza o altă instanță este suficient ca la data promovării cererii, reclamanții să fie judecători, procurori, asistenți judiciari sau grefieri care își desfășoară activitatea în raza teritorială a instanței competente să soluționeze cauza.

Or, în cauză, Înalta Curte constată că în acțiunea înregistrată pe rolul instanțelor de judecată la data de 25 octombrie 2013, calitatea de reclamanta o are A., iar cea de pârâții o au B. și C.

Ulterior, la data de 6 februarie 2014, numitul D. a formulat cerere de intervenție în interes propriu, care a fost admisă, în principiu, la data de 21 noiembrie 2014.

Conform art. 65 C. proc. civ., după admiterea în principiu a cererii, intervenientul devine parte în proces și preia procedura în starea în care se află la momentul admiterii intervenției.

Înalta Curte constată că în prezenta cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 127 C. proc. civ., întrucât în cauza cu care a fost investită instanța de judecată, numitul D. nu are calitatea reclamant, ci de intervenient, iar textul de lege mai sus citat este de strictă interpretare.

În consecință, instanța competentă să soluționeze cererea reclamantei A. este Judecătoria Săveni, așa cum s-a stabilit prin încheierea de ședință din 10 aprilie 2014 pronunțată de Tribunalul Botoșani, prin care a fost admisă cererea de abținere formulată de judecător E.