ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3380/2018

Asupra cauzei de față. constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Dorohoi, la data de 20 decembrie 2013, sub nr. x/2013, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul C., obligarea acestuia să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 600 mp teren intravilan, situat în jud. Botoșani, să ridice gardul care delimitează proprietățile părților și să le plătească suma de 3.000 RON, reprezentând contravaloarea unor salcâmi, tăiați rară acordul reclamanților, precum și cheltuielile de judecată.

Conform certificatului de deces aflat în copie în dosarul Judecătoriei Botoșani, pârâtul C. a decedat. Prin încheierea din 14 mai 2015, Judecătoria Botoșani a dispus introducerea în cauză a moștenitorilor acestuia, D., E., F. și G., în calitate de pârâți.

Prin sentința civilă nr. 2158 din 18 decembrie 2015, Judecătoria Dorohoi a luat act de renunțarea reclamanților la capătul de cerere privind acordarea contravalorii salcâmilor. A admis, în parte, acțiunea în revendicare imobiliara, formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții E., G. și F. și D. A dispus obligarea pârâtei D. să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie reclamanților suprafața de 452 mp teren, situat în jud. Botoșani, identificat prin raportul de expertiză întocmit de expertul H., la pct. 20,23, 8, 19, 18, 17, 16, 15 și 20, anexa nr. l. A respins acțiunea în raport cu ceilalți pârâți pentru lipsa calității procesuale pasive. A dispus obligarea pârâtei D. să își ridice gardul de pe proprietatea reclamanților, precum și la plata către aceștia a sumei de 2.740 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta D. la data de 5 februarie 2016. Apelul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Botoșani la data de 24 februarie 2016, sub același număr de dosar.

Prin Decizia civilă nr. 625/A din 9 octombrie 2017, Tribunalul Botoșani, secția I civilă, a respins, ca nefundat, apelul declarat de pârâta D. împotriva sentinței civile nr. 2158 din 18 decembrie 2015, pronunțată de Judecătoria Dorohoi.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta D., la data de 14 martie 2018 (data depunerii la oficiul poștal). Recursul a fost înregistrat la Curtea de Apel Suceava la 28 martie 2018, sub același număr de dosar,

Prin Decizia civilă nr. 137 din 14 iunie 2018, Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a recursului în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în raport de aspectele statuate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20.07.2017 și de dispozițiile art. 483 alin. (3) și (4) C. proc. civ.

Urmare declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 30 iulie 2018 și repartizată, aleatoriu, spre soluționare, completului CNC4 Noul C. proc. civ.

Prin rezoluția completului din data de 31 iulie 2018, s-a fixat termen la 4 octombrie 2018, în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în judecarea cererii de recurs.

Examinând competența materială de soluționare a cererii de recurs, conform dispozițiilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Soluția de declinare a competenței, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, cu referire la Decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 și la dispozițiile art. 483 alin. (3) și (4) C. proc. civ., nu poate învesti legal Înalta Curte de Casație și Justiție.

Astfel, se constată că Decizia Curții Constituționale nr. 369/2017 nu este incidență în cauză, întrucât cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Dorohoi anterior publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României din nr. 582 din 20 iulie 2017).

Or, dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituția României, republicată, stipulează că deciziile Curții Constituționale sunt generai obligatorii și au putere numai pentru viitor".

Ca atare, Înalta Curte reține că deciziile Curții Constituționale nu sunt aplicabile situațiilor juridice trecute sau aflate în curs de desfășurare, iar dezinvestirea curții de apel, cu trimitere la considerentele unei decizii a instanței de contencios constituțional neaplicabile cauzei, este lipsită de temei legat.

În cauză, decizia supusă recursului a fost pronunțată de tribunal, în apel.

Conform dispozițiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă: "1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4, orice alte cereri date prin lege în competența sa.

Din norma de competență citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a Înaltei Curți.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăsește în conținutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 C. proc. civ., în cazul competenței de atribuțiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanță - ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluție legislativă diferită, prin indicarea expresă și limitativă a cazurilor de atribuire a competenței în favoarea Înaltei Curți.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, ar echivala cu nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți la cazurile de atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competență, prin adăugare ia lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora; "Reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod."

Constatări similare se impun și în privința art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce prevede că; "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile."

Nici această normă nu conține o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe, formulare ce s-ar fi impus dacă legiuitorul ar fi intenționat consacrarea Înaltei Curți ca instanță de drept comun pentru soluționarea recursurilor.

Rațiunea normei rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curți îi revine prin lege competența de soluționare a recursului. De altfel, același scop îl urmărește și recursul soluționat de alte instanțe, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală, potrivit căruia "Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător."

Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea și aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituție, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de competență în soluționarea recursurilor, în absența unei norme exprese de competență. În acest sens, art. 126 alin. (3) din Constituție prevede că acest rol se exercită de către Înalta Curte de Casație și Justiție "potrivit competenței sale."

Din considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.

Pornind de la această premisa, demonstrată prin cele ce preced, se constată că nu este prevăzută în mod expres competența Înaltei Curți de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel.

Pe de altă parte, o asemenea competență nu este prevăzută de principiu nici în favoarea curților de apel, ținând cont de faptul că, în conformitate cu art. 96 pct. 3 C. proc. civ., curțile de apel judecă recursuri doar "în cazurile anume prevăzute de lege."

Cu toate acestea, se impune a îl identificată o instanță competentă pentru soluționarea recursului de față, dat fiind că; "Niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă’’, astfel cum statuează art. 5 alin. (2) C. proc. civ.

În acest caz, devin aplicabile prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "în cazul în care o pricină nu poate fi soluționată nici în baza legii, nici a uzanțelor, iar în lipsa acestora din urmă, nici în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare, ea va trebui judecată în baza principiilor generale ale dreptului, având în vedere toate circumstanțele acesteia și ținând seama de cerințele echității."

După cum s-a arătat în doctrină, norma citată enumera izvoarele dreptului procesual civil și stabilește, totodată, ordinea de aplicare a acestora.

În absența unei norme privind competența de atribuțiune pentru soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale și neputând fi identificată vreo uzanță în acest sens, se impune recurgerea la analogie și identificarea instanței competente în cauză "în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare."

Situațiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanța competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât, dacă aceste instanțe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză C. proc. civ., conform cărora "în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată."

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluționează recursul împotriva hotărârii pronunțate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluția legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune și în alte situații decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă, justificată de identitatea de rațiune, fiind vorba despre "situații asemănătoare."

În aplicarea acestei norme, fața de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul Botoșani revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Suceava, instanță în favoarea căreia Înalta Curte va declina competența de soluționare a recursului, văzând și dispozițiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competența de soluționare a recursului formulat de pârâta D. împotriva Deciziei civile nr. 625/A din 9 octombrie 2017, pronunțată de Tribunalul Botoșani, secția I civilă, în favoarea Curții de Apel Suceava.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 04.10.2018.