ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3358/2012

Asupra recursurilor, din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea, reclamantul SC D.I.E. SRL, prin S.V.A., în calitate de asociat administrator al societății, în contradictoriu cu pârâtul I.A.H., asociat la aceeași societate, a solicitat excluderea din societate a pârâtului, conform prevederilor art. 222 din Legea nr. 31/1990 și continuarea activității societății cu asociat unic, în persoana numitului S.V.A. Prin sentința civilă nr. 20 din 09 martie 2011, pronunțată de Tribunalul Vrancea, a fost respinsă cererea formulată de reclamantul S.V.A., în calitate de administrator al SC D.I.E. SRL, în contradictoriu cu pârâtul I.A.H., pentru excludere asociat, conform prevederilor art. 222 din Legea nr. 31/1990, republicată.

A fost admisă, în parte, cererea reconvențională formulată de pârâtul I.A.H., în calitate de asociat al SC D.I.E. SRL și, în consecință: A fost respinsă cererea privind excludere asociat formulată de pârâtul I.A.H. în contradictoriu cu reclamantul S.V.A., conform prevederilor art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990. În baza dispozițiilor art. 227 lit. e) din Legea nr. 31/1990 s-a dispus dizolvarea SC D.I.E. SRL Focșani. În baza dispozițiilor art. 232 din Legea nr. 31/1990, s-a dispus înscrierea în Registrul Comerțului și publicarea în M. Of. al României, Partea a IV-a, în termen de 15 zile de la data la care hotărârea judecătorească va deveni irevocabilă. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că la data formulării cererii introductive, SC D.I.E.

SRL Focșani funcționa ca societate cu răspundere limitată cu doi asociați, I.A.H. și S.V.A., cu cote egale de participare de 50%, ambii asociați fiind și administratori ai societății cu puteri depline, pe care le exercită separat. Instanța de fond a constatat că între părți există neînțelegeri grave, care fac imposibilă desfășurarea activității societății, susținerile ambelor părți în acest sens fiind dovedite cu actele aflate la dosarul cauzei. S-a reținut și împrejurarea că între cei doi asociați există în curs de judecată litigii civile, iar în curs de cercetare penală și plângeri cu caracter penal, cei doi asociați neputând colabora în vederea continuării activității normale a societății, atât cererea de excludere a asociatului I.A.H., cât și cea de excludere a asociatului S.V.A.

formulată prin cererea reconvențională, neputând fi admise în aceste circumstanțe, în sensul continuării activității societății cu un asociat unic. În raport de prevederile art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990 și apreciind că neînțelegerile grave dintre cei doi asociați au fost dovedite prin cele două cereri reciproce de excludere asociat și prin probatoriile administrate în cauză, prima instanță a respins cererile de excludere asociat formulate de către I.A.H. și S.V.A. și a admis în parte cererea reconvențională formulată de I.A.H., în sensul admiterii cererii de dizolvare a societății, conform prevederilor art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990. Împotriva acestei hotărâri, reclamanta SC D.I.E.

SRL a formulat apel, care, prin decizia comercială nr. 60/A din 10 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială, a fost admis, a fost schimbată, în parte, sentința apelată, în sensul că a fost respinsă cererea reconvențională formulată de pârâtul I.A.H. în contradictoriu cu reclamanții SC D.I.E. SRL Galați și S.V.A., ca fiind nefondată. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate. În motivarea hotărârii, instanța de apel a constatat ca fiind lipsite de suport probator susținerile apelantei-reclamante referitoare la neimplicarea intimatului-pârât în activitatea societății, aspectele invocate neputând constitui temei pentru excluderea asociatului pârât din societate pentru motivul prevăzut de art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990, republicată.

De asemenea, argumentele referitoare la neimplicarea pârâtului I.A.H. în rezolvarea problemelor financiare ale societății nu au putut fi încadrate juridic în limitele prevederilor art. 222 lit. d) din aceeași lege pentru a dispune excluderea acestuia din societate, motivat de faptul că nu există nicio obligație a asociaților prevăzută de lege pentru ca aceștia să crediteze societatea în care au calitate de asociați. În baza probelor administrate, instanța de apel a constatat ca fiind neîntemeiat și motivul referitor la sustragerea de către asociatul pârât I.A.H. a sumei de 6.250 euro. Cât privește solicitarea de a se respinge în totalitate cererea reconvențională, instanța de control judiciar a constatat că apelanta-reclamantă nu a motivat această solicitare.

În concordanță cu cele reținute de prima instanță, instanța de apel a constatat că între părți există neînțelegeri aspect care rezultă din împrejurarea că aceștia și-au formulat plângeri penale unul împotriva celuilalt, precum și din litigiul dedus judecății. S-a arătat că pentru a se ajunge la soluția excepțională a dizolvării societății pentru neînțelegeri grave, conform art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990, republicată, este necesar ca, în cauză, titularul cererii de dizolvare să dovedească imposibilitatea continuării activității societății sub forma dispariției elementului „affectio societatis”, or din această perspectivă, instanța a constatat că nu s-au administrat probe pe baza cărora să se stabilească faptul că societatea nu mai funcționează.

În baza probelor administrate, instanța a constatat că există voința socială pentru ca societatea să fie susținută financiar pentru a-și continua activitatea, nefiind dovedit faptul că activitatea societății este afectată de neînțelegerile invocate de părți. S-a apreciat că neînțelegerile asociaților nu au afectat interesul social, ca interes comun al asociaților care au constituit societatea în vederea obținerii de beneficii. În raport de considerentele reținute, instanța de apel a admis apelul reclamantei, cu consecința schimbării în parte a sentinței atacate, în sensul respingerii cererii reconvenționale privind dizolvarea societății SC D.I.E. SRL, ca nefondată. În termen legal, împotriva acestei decizii, atât reclamanta SC D.I.E.

SRL, cât și pârâtul I.A.H. au declarat recurs. Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul admiterii în tot a apelului formulat de reclamantă, iar, pe cale de consecință, schimbarea în tot a sentinței apelate și admiterea acțiunii principale, astfel cum a fost formulată și respingerea în totalitate a cererii reconvenționale. În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta critică hotărârea atacată sub aspectul neanalizării tuturor criticilor formulate de către apelanta-reclamantă și din perspectiva încălcării dispozițiilor art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ. Recurentul-pârât I.A.H. critică decizia atacată, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii apelului declarat de SC D.I.E. SRL, cu consecința menținerii în tot a sentinței civile nr. 20 din 09 martie 2011 a Tribunalului Vrancea.

În motivarea recursului, pârâtul susține, în esență, că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, întrucât în raport de prevederile art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, instanța de judecată trebuia să analizeze dacă există motivele temeinice de dizolvare, dacă neînțelegerile dintre asociați au un caracter grav și dacă, în raport de aceste elemente de fapt, funcționarea societății comerciale, ca entitate juridică a cărei activitate se desrașoară în vederea realizării scopului comun al celor doi asociați, este posibilă în continuare: În acest context, consideră că existența affectio societatis trebuia analizată nu în mod izolat, prin raportare la un singur element factual, astfel cum a procedat Curtea de apel, care a analizat existența acestui element subiectiv numai prin participarea celor doi asociați, la data de 05 octombrie 2010, Ia semnarea unor acte adiționale de prelungire a unor facilități de credit acordate societății.

În opinia recurentului, instanța de apel, prin decizia atacată, nu a analizat complet fondul cauzei, în sensul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., iar problema existenței affectio societatis și a posibilității concrete de funcționare a societății comerciale trebuia analizată în mod amplu, prin examinarea tuturor chestiunilor de fapt și de drept a fondului cauzei și nu prin simpla raportare la un singur element de fapt fără relevanță. Recurentul-pârât I.A.H. a formulat întâmpinare Ia recursul promovat de recurenta-reclamantă SC D.I.E. SRL, prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului, ca nefondat. Înalta Curte, examinând cu prioritate cererea de recurs formulată de reclamanta SC D.I.E.

SRL Focșani împotriva deciziei comerciale nr. 60/A din 10 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială, din perspectiva excepției nulității cererii de recurs, în temeiul dispozițiilor art. 137 raportat la art. 161 alin. (2) C. proc. civ. cu referire la art. 107 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/20096 privind procedura insolvenței, constată următoarele: Cererea de recurs a fost formulată de reclamanta SC D.I.E. SRL Focșani, iar la termenul din data de 25 aprilie 2012, intimatul-reclamant S.V.A., administrator al societății recurente, a precizat că împotriva SC D.I.E. SRL a fost deschisă procedura insolvenței, existând pe rolul Tribunalului Vrancea Dosarul nr. 2419/91/2012.

Potrivit dispozițiilor art. 107 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/20096 privind procedura insolvenței prin încheierea prin care se decide intrarea în faliment, judecătorul sindic dispune dizolvarea societății debitoare și ridicarea dreptului de administrare al debitoarei, conducerea activității acesteia revenind lichidatorului, conform art. 25 din aceeași lege. Prin urmare, reclamanta pierzându-și dreptul de administrare ea își pierde și capacitatea procesuală în instanță, în toate litigiile putând fi reprezentată numai de către lichidator. În raport de textele legale anterior evocate, constatându-se că împotriva SC D.I.E. SRL a fost deschisă procedura insolvenței, recurenta-reclamantă a fost citată pentru termenul de astăzi, 12 septembrie 2012, prin lichidatorul judiciar desemnat C.B.S., cu mențiunea de a preciza dacă își însușește recursul formulat de reclamantă, conform art. 161 alin. (1) C. proc.

civ. Având în vedere că obligația recurentei vizând complinirea neregularității procedurale, nu a fost dusă la îndeplinire, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 161 alin. (2) C. proc. civ. și va anula cererea de recurs formulată de reclamanta SC D.I.E. SRL Focșani împotriva deciziei comerciale nr. 60/A din 10 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială. Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul I.A.H. este nefondat, pentru considerentele ce urmează: Potrivit dispozițiilor art. 227 alin. (1) pct. e) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale „societatea se dizolvă prin hotărârea Tribunalului, la cererea oricărui asociat, pentru motive temeinice, precum neînțelegerile grave dintre asociați, care împiedică funcționarea societății”.

În lumina textului legal anterior evocat, dizolvarea se poate dispune pentru cazuri de excepție, când divergențele dintre asociați sunt atât de grave, încât fac imposibilă continuarea activității societății. Este de reținut că alterarea, chiar profundă, a relațiilor dintre asociați nu justifică pronunțarea dizolvării, măsură excepțională și gravă prin consecințele pe care le produce, în condițiile în care societatea ar putea funcționa sau continuă să funcționeze, în pofida divergențelor dintre asociați.

Contrar susținerilor recurentului-pârât, instanța de control judiciar a dat o interpretare și aplicare corectă prevederilor art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990, reținând cu justețe că pentru a se ajunge la soluția excepțională a dizolvării societății pentru neînțelegeri grave este necesar ca titularul cererii de dizolvare să dovedească imposibilitatea continuării activității societății sub forma dispariției „affectio societatis”, element esențial, de ordin psihologic, al contractului de societate, constând în intenția asociaților de a colabora la desfășurarea activității comerciale în vederea obținerii de beneficii, or această împrejurare nu a fost demonstrată. Cum în mod corect a reținut și instanța de apel, disensiunile nu au afectat interesul social, având în vedere că cei doi asociați, reclamantul S.V.A.

și pârâtul I.A.H. și-au manifestat voința de a continua activitatea persoanei juridice prin susținere financiară, respectiv prin semnarea actelor adiționale la contractele de credit bancare încheiate în anul 2008, precum și contractul de garanție reală mobiliară. Totodată, asociatul S.V.A. a învederat instanței de apel că are persoane angajate și contracte în derulare. Distinct de aceste considerații, se reține că recursul nu-și propune în actuala reglementare o rejudecare a fondului, ci doar o verificare a legalității soluției, așa încât în lipsa motivelor de nelegalitate dezvoltate și argumentate în drept, nu există niciun fundament pentru a se analiza soluția pronunțată în apel din perspectiva propusă de recurentul-pârât.

Invocarea chestiunilor de fapt (împrejurarea că pârâtul a fost lovit cu mașina de către reclamant, cauzându-i-se leziuni ce au necesitat pentru vindecare 35 de zile de îngrijiri medicale etc.) exced controlului de legalitate al instanței de recurs, iar simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, faptul că instanța de apel a răspuns global criticilor invocate printr-un raționament logico-juridic de sinteză, nu pot conduce automat Ia admiterea cererii de recurs. De altfel, hotărârea judecătorească nu trebuie să cuprindă răspunsuri detaliate la toate susținerile părților, dacă din analiza conținutului de idei ale acesteia rezultă cu claritate considerentele ce au dus la soluția respectivă, astfel încât să poată permite exercitarea controlului judiciar.

Curtea de Apel Galați a pronunțat o hotărâre legală prin aplicarea și interpretarea corectă a textelor de lege incidente speței, respectiv a dispozițiilor art. 227 alin. (1) pct. e) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, fiind nefondate criticile recurentului-pârât sub aspectul instituit de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. În consecință, pentru toate argumentele de fapt și de drept care preced, Înalta Curte constată că decizia recurată este la adăpost de orice critică, iar recursul pârâtului este nefondat, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins, menținându-se hotărârea instanței de apel, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nulitatea cererii de recurs formulată de reclamanta SC D.I.E. SRL Focșani împotriva deciziei comerciale nr. 60/A din 10 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială. Respinge recursul declarat de pârâtul I.A.H. împotriva deciziei comerciale nr. 60/A din 10 iunie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 septembrie 2012.