ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3358/2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3358/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra

recursurilor, din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea, reclamantul SC D.I.E. SRL, prin S.V.A.,

în calitate de asociat administrator al societății, în contradictoriu cu

pârâtul I.A.H., asociat la aceeași societate, a solicitat excluderea din

societate a pârâtului, conform prevederilor art. 222 din Legea nr. 31/1990 și

continuarea activității societății cu asociat unic, în persoana numitului S.V.A.

Prin sentința

civilă nr. 20 din 09 martie 2011, pronunțată de Tribunalul Vrancea, a fost

respinsă cererea formulată de reclamantul S.V.A., în calitate de administrator

al SC D.I.E. SRL, în contradictoriu cu pârâtul I.A.H., pentru excludere

asociat, conform prevederilor art. 222 din Legea nr. 31/1990, republicată.

A fost

admisă, în parte, cererea reconvențională formulată de pârâtul I.A.H., în

calitate de asociat al SC D.I.E. SRL și, în consecință:

A fost

respinsă cererea privind excludere asociat formulată de pârâtul I.A.H. în

contradictoriu cu reclamantul S.V.A., conform prevederilor art. 222 lit. d) din

Legea nr. 31/1990.

În baza

dispozițiilor art. 227 lit. e) din Legea nr. 31/1990 s-a dispus dizolvarea SC

D.I.E. SRL Focșani.

În baza

dispozițiilor art. 232 din Legea nr. 31/1990, s-a dispus înscrierea în

Registrul Comerțului și publicarea în M. Of. al României, Partea a IV-a, în

termen de 15 zile de la data la care hotărârea judecătorească va deveni

irevocabilă.

Pentru a

hotărî astfel, prima instanță a constatat că la data formulării cererii

introductive, SC D.I.E. SRL Focșani funcționa ca societate cu răspundere

limitată cu doi asociați, I.A.H. și S.V.A., cu cote egale de participare de

50%, ambii asociați fiind și administratori ai societății cu puteri depline, pe

care le exercită separat.

Instanța de

fond a constatat că între părți există neînțelegeri grave, care fac imposibilă

desfășurarea activității societății, susținerile ambelor părți în acest sens

fiind dovedite cu actele aflate la dosarul cauzei.

S-a reținut

și împrejurarea că între cei doi asociați există în curs de judecată litigii

civile, iar în curs de cercetare penală și plângeri cu caracter penal, cei doi

asociați neputând colabora în vederea continuării activității normale a

societății, atât cererea de excludere a asociatului I.A.H., cât și cea de

excludere a asociatului S.V.A. formulată prin cererea reconvențională, neputând

fi admise în aceste circumstanțe, în sensul continuării activității societății

cu un asociat unic.

În raport de

prevederile art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990 și apreciind că

neînțelegerile grave dintre cei doi asociați au fost dovedite prin cele două

cereri reciproce de excludere asociat și prin probatoriile administrate în

cauză, prima instanță a respins cererile de excludere asociat formulate de

către I.A.H. și S.V.A. și a admis în parte cererea reconvențională formulată de

I.A.H., în sensul admiterii cererii de dizolvare a societății, conform

prevederilor art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990.

Împotriva acestei

hotărâri, reclamanta SC D.I.E. SRL a formulat apel, care, prin decizia

comercială nr. 60/A din 10 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția

comercială, maritimă și fluvială, a fost admis, a fost schimbată, în parte,

sentința apelată, în sensul că a fost respinsă cererea reconvențională

formulată de pârâtul I.A.H. în contradictoriu cu reclamanții SC D.I.E. SRL

Galați și S.V.A., ca fiind nefondată. Au fost menținute celelalte dispoziții

ale sentinței apelate.

În motivarea

hotărârii, instanța de apel a constatat ca fiind lipsite de suport probator

susținerile apelantei-reclamante referitoare la neimplicarea intimatului-pârât

în activitatea societății, aspectele invocate neputând constitui temei pentru

excluderea asociatului pârât din societate pentru motivul prevăzut de art. 222

lit. d) din Legea nr. 31/1990, republicată.

De asemenea,

argumentele referitoare la neimplicarea pârâtului I.A.H. în rezolvarea

problemelor financiare ale societății nu au putut fi încadrate juridic în

limitele prevederilor art. 222 lit. d) din aceeași lege pentru a dispune

excluderea acestuia din societate, motivat de faptul că nu există nicio

obligație a asociaților prevăzută de lege pentru ca aceștia să crediteze

societatea în care au calitate de asociați.

În baza

probelor administrate, instanța de apel a constatat ca fiind neîntemeiat și

motivul referitor la sustragerea de către asociatul pârât I.A.H. a sumei de 6.250

euro.

Cât privește

solicitarea de a se respinge în totalitate cererea reconvențională, instanța de

control judiciar a constatat că apelanta-reclamantă nu a motivat această

solicitare.

În concordanță

cu cele reținute de prima instanță, instanța de apel a constatat că între părți

există neînțelegeri aspect care rezultă din împrejurarea că aceștia și-au

formulat plângeri penale unul împotriva celuilalt, precum și din litigiul dedus

judecății.

S-a arătat că

pentru a se ajunge la soluția excepțională a dizolvării societății pentru

neînțelegeri grave, conform art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990,

republicată, este necesar ca, în cauză, titularul cererii de dizolvare să

dovedească imposibilitatea continuării activității societății sub forma

dispariției elementului „affectio societatis”, or din această perspectivă,

instanța a constatat că nu s-au administrat probe pe baza cărora să se

stabilească faptul că societatea nu mai funcționează.

În baza

probelor administrate, instanța a constatat că există voința socială pentru ca

societatea să fie susținută financiar pentru a-și continua activitatea, nefiind

dovedit faptul că activitatea societății este afectată de neînțelegerile

invocate de părți.

S-a apreciat

că neînțelegerile asociaților nu au afectat interesul social, ca interes comun

al asociaților care au constituit societatea în vederea obținerii de beneficii.

În raport de

considerentele reținute, instanța de apel a admis apelul reclamantei, cu

consecința schimbării în parte a sentinței atacate, în sensul respingerii

cererii reconvenționale privind dizolvarea societății SC D.I.E. SRL, ca

nefondată.

În termen

legal, împotriva acestei decizii, atât reclamanta SC D.I.E. SRL, cât și pârâtul

I.A.H. au declarat recurs.

Recurenta-reclamantă

a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii atacate, în

sensul admiterii în tot a apelului formulat de reclamantă, iar, pe cale de

consecință, schimbarea în tot a sentinței apelate și admiterea acțiunii

principale, astfel cum a fost formulată și respingerea în totalitate a cererii

reconvenționale.

În

dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta critică hotărârea atacată sub

aspectul neanalizării tuturor criticilor formulate de către apelanta-reclamantă

și din perspectiva încălcării dispozițiilor art. 222 lit. d) din Legea nr.

31/1990 privind societățile comerciale.

În drept, au

fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Recurentul-pârât

I.A.H. critică decizia atacată, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9

C. proc. civ. Solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate în

sensul respingerii apelului declarat de SC D.I.E. SRL, cu consecința menținerii

în tot a sentinței civile nr. 20 din 09 martie 2011 a Tribunalului Vrancea.

În motivarea

recursului, pârâtul susține, în esență, că hotărârea recurată a fost dată cu

încălcarea sau aplicarea greșită a legii, întrucât în raport de prevederile

art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990 privind societățile

comerciale, instanța de judecată trebuia să analizeze dacă există motivele

temeinice de dizolvare, dacă neînțelegerile dintre asociați au un caracter grav

și dacă, în raport de aceste elemente de fapt, funcționarea societății

comerciale, ca entitate juridică a cărei activitate se desrașoară în vederea

realizării scopului comun al celor doi asociați, este posibilă în continuare:

În acest

context, consideră că existența affectio societatis trebuia analizată nu în mod

izolat, prin raportare la un singur element factual, astfel cum a procedat

Curtea de apel, care a analizat existența acestui element subiectiv numai prin

participarea celor doi asociați, la data de 05 octombrie 2010, Ia semnarea unor

acte adiționale de prelungire a unor facilități de credit acordate societății.

În opinia

recurentului, instanța de apel, prin decizia atacată, nu a analizat complet

fondul cauzei, în sensul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., iar problema

existenței affectio societatis și a posibilității concrete de funcționare a

societății comerciale trebuia analizată în mod amplu, prin examinarea tuturor

chestiunilor de fapt și de drept a fondului cauzei și nu prin simpla raportare

la un singur element de fapt fără relevanță.

Recurentul-pârât

I.A.H. a formulat întâmpinare Ia recursul promovat de recurenta-reclamantă SC

D.I.E. SRL, prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului, ca

nefondat.

Înalta Curte,

examinând cu prioritate cererea de recurs formulată de reclamanta SC D.I.E. SRL

Focșani împotriva deciziei comerciale nr. 60/A din 10 iunie 2011 pronunțată de

Curtea de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială, din perspectiva

excepției nulității cererii de recurs, în temeiul dispozițiilor art. 137

raportat la art. 161 alin. (2) C. proc. civ. cu referire la art. 107 alin. (2)

lit. a) din Legea nr. 85/20096 privind procedura insolvenței, constată

următoarele:

Cererea de

recurs a fost formulată de reclamanta SC D.I.E. SRL Focșani, iar la termenul

din data de 25 aprilie 2012, intimatul-reclamant S.V.A., administrator al

societății recurente, a precizat că împotriva SC D.I.E. SRL a fost deschisă

procedura insolvenței, existând pe rolul Tribunalului Vrancea Dosarul nr.

2419/91/2012.

Potrivit

dispozițiilor art. 107 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/20096 privind

procedura insolvenței prin încheierea prin care se decide intrarea în faliment,

judecătorul sindic dispune dizolvarea societății debitoare și ridicarea

dreptului de administrare al debitoarei, conducerea activității acesteia

revenind lichidatorului, conform art. 25 din aceeași lege.

Prin urmare,

reclamanta pierzându-și dreptul de administrare ea își pierde și capacitatea

procesuală în instanță, în toate litigiile putând fi reprezentată numai de

către lichidator.

În raport de

textele legale anterior evocate, constatându-se că împotriva SC D.I.E. SRL a

fost deschisă procedura insolvenței, recurenta-reclamantă a fost citată pentru

termenul de astăzi, 12 septembrie 2012, prin lichidatorul judiciar desemnat C.B.S.,

cu mențiunea de a preciza dacă își însușește recursul formulat de reclamantă,

conform art. 161 alin. (1) C. proc. civ.

Având în

vedere că obligația recurentei vizând complinirea neregularității procedurale,

nu a fost dusă la îndeplinire, Înalta Curte urmează să dea eficiență

dispozițiilor art. 161 alin. (2) C. proc. civ. și va anula cererea de recurs

formulată de reclamanta SC D.I.E. SRL Focșani împotriva deciziei comerciale nr.

60/A din 10 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția comercială,

maritimă și fluvială.

Analizând

decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de

legalitate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul

declarat de pârâtul I.A.H. este nefondat, pentru considerentele ce urmează:

Potrivit

dispozițiilor art. 227 alin. (1) pct. e) din Legea nr. 31/1990 privind

societățile comerciale „societatea se dizolvă prin hotărârea Tribunalului, la cererea

oricărui asociat, pentru motive temeinice, precum neînțelegerile grave dintre

asociați, care împiedică funcționarea societății”.

În lumina

textului legal anterior evocat, dizolvarea se poate dispune pentru cazuri de

excepție, când divergențele dintre asociați sunt atât de grave, încât fac

imposibilă continuarea activității societății.

Este de

reținut că alterarea, chiar profundă, a relațiilor dintre asociați nu justifică

pronunțarea dizolvării, măsură excepțională și gravă prin consecințele pe care

le produce, în condițiile în care societatea ar putea funcționa sau continuă să

funcționeze, în pofida divergențelor dintre asociați.

Contrar

susținerilor recurentului-pârât, instanța de control judiciar a dat o

interpretare și aplicare corectă prevederilor art. 227 alin. (1) lit. e) din

Legea nr. 31/1990, reținând cu justețe că pentru a se ajunge la soluția

excepțională a dizolvării societății pentru neînțelegeri grave este necesar ca

titularul cererii de dizolvare să dovedească imposibilitatea continuării

activității societății sub forma dispariției „affectio societatis”, element

esențial, de ordin psihologic, al contractului de societate, constând în

intenția asociaților de a colabora la desfășurarea activității comerciale în

vederea obținerii de beneficii, or această împrejurare nu a fost demonstrată.

Cum în mod

corect a reținut și instanța de apel, disensiunile nu au afectat interesul

social, având în vedere că cei doi asociați, reclamantul S.V.A. și pârâtul I.A.H.

și-au manifestat voința de a continua activitatea persoanei juridice prin

susținere financiară, respectiv prin semnarea actelor adiționale la contractele

de credit bancare încheiate în anul 2008, precum și contractul de garanție

reală mobiliară. Totodată, asociatul S.V.A. a învederat instanței de apel că

are persoane angajate și contracte în derulare.

Distinct de

aceste considerații, se reține că recursul nu-și propune în actuala

reglementare o rejudecare a fondului, ci doar o verificare a legalității

soluției, așa încât în lipsa motivelor de nelegalitate dezvoltate și argumentate

în drept, nu există niciun fundament pentru a se analiza soluția pronunțată în

apel din perspectiva propusă de recurentul-pârât.

Invocarea

chestiunilor de fapt (împrejurarea că pârâtul a fost lovit cu mașina de către

reclamant, cauzându-i-se leziuni ce au necesitat pentru vindecare 35 de zile de

îngrijiri medicale etc.) exced controlului de legalitate al instanței de

recurs, iar simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată,

faptul că instanța de apel a răspuns global criticilor invocate printr-un

raționament logico-juridic de sinteză, nu pot conduce automat Ia admiterea

cererii de recurs.

De altfel,

hotărârea judecătorească nu trebuie să cuprindă răspunsuri detaliate la toate

susținerile părților, dacă din analiza conținutului de idei ale acesteia

rezultă cu claritate considerentele ce au dus la soluția respectivă, astfel

încât să poată permite exercitarea controlului judiciar.

Curtea de

Apel Galați a pronunțat o hotărâre legală prin aplicarea și interpretarea

corectă a textelor de lege incidente speței, respectiv a dispozițiilor art. 227

alin. (1) pct. e) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, fiind

nefondate criticile recurentului-pârât sub aspectul instituit de pct. 9 al art.

304 C. proc. civ.

În consecință,

pentru toate argumentele de fapt și de drept care preced, Înalta Curte constată

că decizia recurată este la adăpost de orice critică, iar recursul pârâtului

este nefondat, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., va fi respins, menținându-se hotărârea instanței de apel, ca fiind

legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată

nulitatea cererii de recurs formulată de reclamanta SC D.I.E. SRL Focșani împotriva

deciziei comerciale nr. 60/A din 10 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel

Galați, secția comercială, maritimă și fluvială.

Respinge

recursul declarat de pârâtul I.A.H. împotriva deciziei comerciale nr. 60/A din

10 iunie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția comercială, maritimă

și fluvială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 12 septembrie 2012.