ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3870/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 8 septembrie 2008 numita D.C.D. a depus plângere la DNA - Serviciul teritorial Bacău, în care arăta că numita A.E.M., a săvârșit infracțiunile de fals, uz de fals, fals în declarații, înșelăciune și abuz de încredere. Cauza a fost declinată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău avându-se în vedere calitatea făptuitoarei, și anume aceea de avocat în cadrul Baroului București. În motivare petenta a arătat că a împuternicit pe intimată să-i vândă un imobil situat în comuna Dumbrava. Deși s-a procedat la înstrăinarea imobilului și încasarea sumei de bani aferentă, petenta D.C.D. susține că nu a primit suma datorată iar prin săvârșirea unui fals (întocmirea unui înscris sub semnătură privată) intimata A.E.M.

a justificat predarea sumei de bani către numita F.I. - concubinul petentei. Petenta a arătat că imobilul a fost înstrăinat fără a i se aduce la cunoștință acest fapt, făcându-se succesiv 2 vânzări către 2 persoane din care una avea aceleași domiciliu cu făptuitoarea A.E.M., aceasta întocmind de altfel în fals un contract de asistență judiciară. Prin Rezoluția din 5 februarie 2009 dată în Dosarul nr. 1020/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numita A.E.M. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 213, 257, 289 și 292 C. pen. Împotriva acesteia, petenta a formulat plângere potrivit art. 275 - 278 C. proc. pen. la procurorul general care a fost respinsă ca neîntemeiată prin Rezoluția nr. 163/II/2/2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

Ulterior, fiind sesizată instanța potrivit art. 278 1 C. proc. pen. S-a solicitat casarea rezoluției atacate și începerea urmăririi penale pentru faptele sesizate în plângerea inițială. Prin Sentința penală nr. 86 din 4 iunie 2009 Curtea de Apel Bacău a respins, ca nefondată, plângerea petentei, hotărâre ce a fost recurată în termen legal, reiterându-se motivele formulate la instanța de fond. Recursul declarat este nefondat. Înalta Curte constată că soluția de netrimitere în judecată a procurorului este legală și temeinică. Potrivit art. 228 alin. (1) C. proc. pen., organul de urmărire penale sesizat în art. 221 C. proc. pen. dispune prin rezoluție neînceperea urmăririi penale când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzută în art. 10 C. proc.

pen. cu excepția celui de la lit. b 1 ). Referitor la infracțiunea prevăzută de art. 215 C. pen. sunt aplicabile dispozițiile art. 10 lit. b) C. proc. pen., litigiul dintre părți fiind de natură comercială. Astfel, din probele administrate în cauză, rezultă că între petentă și intimată s-a încheiat un contract de mandat, cu titlu gratuit prin care intimata a fost împuternicită să vândă în numele petentei și pentru aceasta un imobil, să îndeplinească toate formalitățile în vederea obținerii actelor, încheierii contractelor de vânzare-cumpărare, să încaseze prețul și să consimtă la efectuarea tuturor actelor de publicitate imobiliară, contract în baza căruia la data de 30 noiembrie 2005 intimata a vândut imobilul la prețul de 85.000 euro.

Intimata a remis numitului F.I. suma de bani obținută din vânzare, în baza contractului de mandat în care acesta avea calitatea de terț, înscris cu privire la care petenta susține că este fals, intimata dând banii altei persoane a săvârșit infracțiunea de înșelăciune în convenție, astfel cum se susține de petentă. Din declarațiile martorilor audiați rezultă că petenta a cunoscut că înscrisul sub semnătură privată a fost întocmit în prezența părților și semnat, mai mult martorul C.M. semnând și în calitate de martor pe acesta. Simplu fapt că petenta și concubinul acesteia F.I. neagă primirea sumei de bani nu determină a se reține în sarcina intimatei săvârșirea unei infracțiuni, fapta fiind de natură civilă.

De altfel, petiționara a formulat o astfel de acțiune civilă, soluționată în Dosarul civil nr. 5646/279/2008 al Judecătoriei Piatra-Neamț, dar în care intimata a cerut efectuarea unei expertize grafologice pentru a se constata validitatea înscrisului sub semnătură privată, însă petenta, asistată de apărător ales, s-a opus, indicând faptul că proba solicitată nu este utilă cauzei, instanța luând act de manifestarea de voință a petentei, prin încheierea din 19 ianuarie 2009, aspect ce reprezintă astfel o recunoaștere a înscrisului. Așadar, în lipsa oricărei manopere de inducere în eroare dovedită fără dubiu, toate aceste neînțelegeri dintre părți cu privire la actele juridice la care au înțeles să le încheie la contractul și întinderea obligațiilor asumate prin aceste acte juridice nu poate constitui infracțiunea de înșelăciune în înscrisuri oficiale și uz de fals, sunt aplicate dispozițiilor art. 10 lit. a) C. proc.

pen. Astfel, petenta nu a înțeles să indice în ce constă alterarea sau contrafacerea actelor autentice invocate, iar din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că acestea au suferit asemenea modificări. Având în vedere că înscrisul întocmit nu poate fi apreciat ca fiind fals, nici infracțiunea de uz de fals nu poate exista. Avându-se în vedere aceste aspecte, în baza art. 278 alin. (8) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge plângerea ca nefondată. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara D.C.D. împotriva Sentinței penale nr. 86 din 4 iunie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția penală. Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 20 noiembrie 2009.