ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3870/2009

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

La data de 8 septembrie  2008 numita D.C.D. a

depus plângere la DNA - Serviciul teritorial Bacău, în care arăta că numita

A.E.M., a săvârșit infracțiunile de fals, uz de fals, fals în declarații,

înșelăciune și abuz de încredere.

Cauza a fost

declinată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău avându-se în vedere

calitatea făptuitoarei, și anume aceea de avocat în cadrul Baroului București.

În motivare petenta a

arătat că a împuternicit pe intimată să-i vândă un imobil situat în comuna

Dumbrava.

Deși s-a procedat la

înstrăinarea imobilului și încasarea sumei de bani aferentă, petenta D.C.D.

susține că nu a primit suma datorată iar prin săvârșirea unui fals (întocmirea

unui înscris sub semnătură privată) intimata A.E.M. a justificat predarea sumei

de bani către numita F.I. - concubinul petentei.

Petenta a arătat că

imobilul a fost înstrăinat fără a i se aduce la cunoștință acest fapt,

făcându-se succesiv 2 vânzări către 2 persoane din care una avea aceleași

domiciliu cu făptuitoarea A.E.M., aceasta întocmind de altfel în fals un contract

de asistență judiciară.

Prin Rezoluția din 5

februarie 2009 dată în Dosarul nr. 1020/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel Bacău s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numita A.E.M. sub

aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 213, 257, 289 și 292 C. pen.

Împotriva acesteia,

petenta a formulat plângere potrivit art. 275 - 278 C. proc. pen. la procurorul

general care a fost respinsă ca neîntemeiată prin Rezoluția nr. 163/II/2/2009 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

Ulterior, fiind

sesizată instanța potrivit art. 278

1

C. proc. pen.

S-a solicitat casarea rezoluției atacate și

începerea urmăririi penale pentru faptele sesizate în plângerea inițială.

Prin Sentința penală

nr. 86 din 4 iunie 2009 Curtea de Apel Bacău a respins, ca nefondată, plângerea

petentei, hotărâre ce a fost recurată în termen legal, reiterându-se motivele

formulate la instanța de fond.

Recursul declarat

este nefondat.

Înalta Curte constată

că soluția de netrimitere în judecată a procurorului este legală și temeinică.

Potrivit art. 228

alin. (1) C. proc. pen., organul de urmărire penale sesizat în art. 221 C.

proc. pen. dispune prin rezoluție neînceperea urmăririi penale când din

cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă

vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale

prevăzută în art. 10 C. proc. pen. cu excepția celui de la lit. b

1

).

Referitor la

infracțiunea prevăzută de art. 215 C. pen. sunt aplicabile dispozițiile art. 10

lit. b) C. proc. pen., litigiul dintre părți fiind de natură comercială.

Astfel, din probele

administrate în cauză, rezultă că între petentă și intimată s-a încheiat un

contract de mandat, cu titlu gratuit prin care intimata a fost împuternicită să

vândă în numele petentei și pentru aceasta un imobil, să îndeplinească toate

formalitățile în vederea obținerii actelor, încheierii contractelor de

vânzare-cumpărare, să încaseze prețul și să consimtă la efectuarea tuturor

actelor de publicitate imobiliară, contract în baza căruia la data de 30

noiembrie  2005 intimata a vândut imobilul la prețul de 85.000 euro.

Intimata a remis

numitului F.I. suma de bani obținută din vânzare, în baza contractului de

mandat în care acesta avea calitatea de terț, înscris cu privire la care

petenta susține că este fals, intimata dând banii altei persoane a săvârșit

infracțiunea de înșelăciune în convenție, astfel cum se susține de petentă.

Din declarațiile

martorilor audiați rezultă că petenta a cunoscut că înscrisul sub semnătură

privată a fost întocmit în prezența părților și semnat, mai mult martorul C.M.

semnând și în calitate de martor pe acesta.

Simplu fapt că

petenta și concubinul acesteia F.I. neagă primirea sumei de bani nu determină a

se reține în sarcina intimatei săvârșirea unei infracțiuni, fapta fiind de

natură civilă.

De altfel,

petiționara a formulat o astfel de acțiune civilă, soluționată în Dosarul civil

nr. 5646/279/2008 al Judecătoriei Piatra-Neamț, dar în care intimata a cerut

efectuarea unei expertize grafologice pentru a se constata validitatea

înscrisului sub semnătură privată, însă petenta, asistată de apărător ales, s-a

opus, indicând faptul că proba solicitată nu este utilă cauzei, instanța luând

act de manifestarea de voință a petentei, prin încheierea din 19 ianuarie 2009,

aspect ce reprezintă astfel o recunoaștere a înscrisului.

Așadar, în lipsa

oricărei manopere de inducere în eroare dovedită fără dubiu, toate aceste

neînțelegeri dintre părți cu privire la actele juridice la care au înțeles să

le încheie la contractul și întinderea obligațiilor asumate prin aceste acte

juridice nu poate constitui infracțiunea de înșelăciune în înscrisuri oficiale

și uz de fals, sunt aplicate dispozițiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Astfel, petenta nu a

înțeles să indice în ce constă alterarea sau contrafacerea actelor autentice

invocate, iar din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că

acestea au suferit asemenea modificări.

Având în vedere că

înscrisul întocmit nu poate fi apreciat ca fiind fals, nici infracțiunea de uz

de fals nu poate exista.

Avându-se în vedere

aceste aspecte, în baza art. 278 alin. (8) C. proc. pen., Înalta Curte va

respinge plângerea ca nefondată.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

petiționara D.C.D. împotriva Sentinței penale nr. 86 din 4 iunie 2009 a Curții

de Apel Bacău, secția penală.

Obligă recurenta

petiționară la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 20 noiembrie 2009.