ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei penale de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Având spre soluționare dosarul penal nr. 8179/1/2010 privind pe M.V. ș.a., instanța reține următoarele: Prin sentința penală nr. 114/2009 din 9 decembrie 2009 Judecătoria Salonta a dispus trimiterea spre competentă soluționare Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea a plângerii numitului L.C. În fapt s-a reținut că la data de 11 august 2009 susnumitul a depus la Judecătoria Salonta o "contestație penală" împotriva polițiștilor, procurorilor și judecătorilor care i-au soluționat toate cererile, memoriile și plângerile penale, apreciind că soluționarea lor s-a făcut fără a fi respectate prevederile legale iar în fața instanței de judecată a apreciat că aceste persoane au comis infracțiuni de abuz în serviciu faptă prev. și ped.

de art. 246 C. pen. După înregistrarea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea această unitate de parchet prin ordonanța nr. 130 /P/2010 din 15 februarie 2010 a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție întrucât, după audierea petentului și examinarea memoriului depus de petent (în fotocopie) (filele 6-22) cu ocazia audierii s-a constatat că se solicită efectuarea de cercetări și față de magistrații care au grad profesional corespunzător curții de apel și Înaltei Curți de Casație și Justiție. Din examinarea materialului probator existent la dosar a rezultat că numitul L.C.

solicită tragerea la răspundere penală a mai multor magistrați și polițiști printre care și magistrați nominalizați din cadrul Curții de Apel Oradea respectiv, judecătorii T.G., P.C., R.C., P.M., C.A.; din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, respectiv procurorii M.V., A.P., N.O., V.S., P.A., S.A. și D.A., și de asemenea tragerea la răspundere penală a numiților C.S., C.O. și I.R. foști procurori în cadrul aceleiași unități de parchet. Deși numitul L.C. indică numai sporadic dosarele în care au fost pronunțate soluții (dos. nr. 670/2007 pentru procuror M.V., dos. nr. 30/P/2005, pentru procuror S.C., dos. nr. 123/57/2006 și dos. nr. 249/57/2008 pentru magistrații Curții de Apel Alba Iulia, dos.

nr. 7876/1/2008 pentru magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție), din plângerea sa rezultă nemulțumirea cu privire la modul în care au fost instrumentate dosarele mai sus arătate și cu privire la activitatea magistraților și pronunțarea soluțiilor în cauzele cu care au fost investiți. Persoana vătămată solicită efectuarea de cercetări sub aspectul mai multor infracțiuni și anume art. 246, art. 247, art. 248/1, art. 249, art. 215, art. 260, art. 259, art. 292, art. 263, art. 250, art. 209, art. 289, art. 291, ș.a. În urma analizării aspectelor semnalate, de către procuror s-a apreciat că încadrarea juridică a faptelor descrise se circumscrie în dispozițiile art. 246 C. pen. și anume infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

Ca urmare, având în vedere că încadrarea juridică a faptelor se face de către organul de urmărire penală și nu de către persoana vătămată cauza a fost analizată și soluționată din perspectiva infracțiunii mai sus arătate. Procurorul a specificat că, faptul că încadrarea juridică al faptelor este un atribut al organului de urmărire penală rezultă și din decizia nr. 5251 din 13 septembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție care a hotărât că încadrarea juridică a faptelor sesizate se face de către procuror și nu de petent iar competența teritorială de soluționare a plângerii împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale se stabilește în raport cu încadrarea juridică dată de către procuror faptelor pentru care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, iar nu în raport cu încadrarea juridică dată acestora de către petent prin actul de sesizare a organelor de urmărire penală.

Având în vedere cele arătate mai sus, fată de sesizările petentului s-a apreciat că nu poate fi angajată răspunderea penală a judecătorilor pentru soluțiile adoptate, întrucât s-ar aduce o gravă atingere principiului independenței acestora și supunerii lor numai legii, ar constitui o imixtiune în activitatea acestora, care decid potrivit legii. În consecință, pe calea Ordonanței din 10 august 2010 emisă în dosarul 209/P/2010 s-a dispus expres Neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunile prev. și ped. de art. 6 C. pen. față de T.G., P.C., R.C., P.M., C.A. judecători în cadrul Curții de Apel Oradea, judecătorii nenumiți din cadrul Curții de Apel Oradea, Curții de Apel Alba Iulia și Înalta Curte de Casație și Justiție care au fost investiți cu judecarea cauzelor în care numitul L.C.

a fost parte, de asemenea față de procurorii M.V., A.P., N.O., V.S., P.A., S.A. și D.A. procurori în cadrul Curții de Apel Oradea, și de numiții C.S., C.O. și I.R., foști procurori în cadrul aceleiași unități de parchet. Nemulțumit de soluția propusă, petentul s-a adresat cu plângere și la nivelul Procurorului șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție care, pe calea rezoluției din 27 septembrie 2010 în dosarul 7861/3619/II/2/2010 a respins ca neîntemeiată plângerea acestuia. În continuare, petentul s-a adresat și instanței de judecată conform procedurii instituită la art. 278/1 C. proc. pen. Doar în scris, prin depunerea de înscrisuri numeroase, mai puțin lizibile, petentul reia reclamațiile inițiale, față de fiecare intimat în parte, reiterând fapte de abuz pretins comise de acestea, respectiv se declară nemulțumit de soluțiile pronunțate de acești magistrați, ce îl vizau (f.44-72).

Instanța de judecată nu are altceva de făcut decât să reia chestiunea de principiu că simpla nemulțumire a unei persoane de soluțiile judiciare emise de magistrați nu poate îmbrăca cadrul angajării răspunderii penale a acestora, atâta vreme cât nu există date vizând comiterea vreunei infracțiuni în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. Pe de altă parte, în caz de nelegalitate, soluțiile depuse pot fi îndreptate prin căile de atac prevăzute de Codul de procedură penală. Pentru îndreptarea erorilor de aplicare a legii s-a instituit un control ierarhizat, ca o garanție a persoanelor care se consideră nedreptățite față de asemenea erori. în consecință măsurile dispuse și hotărârile pronunțate de instanțele de judecată sunt supuse controlului instanței superioare.

Cadrul procesual de față de rezolvare a acestor nemulțumiri fiind unul inadecvat, în dosar neexistând indicii în sensul săvârșirii de magistrați a infracțiunii analizate, soarta plângerii de față este cea a respingerii sale pe considerentele art. 278/1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul L.C. împotriva ordonanței nr. 209/P/2010 din 10 august 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, pe care o menține. Obligă petiționarul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 1 aprilie 2011.