ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei penale de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Având

spre soluționare dosarul penal nr. 8179/1/2010 privind pe M.V. ș.a., instanța

reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 114/2009 din

9 decembrie 2009 Judecătoria Salonta a dispus trimiterea spre competentă

soluționare Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea a plângerii numitului

L.C.

În fapt s-a reținut că la data de 11

august 2009 susnumitul a depus la Judecătoria Salonta o "contestație

penală" împotriva polițiștilor, procurorilor și judecătorilor care i-au

soluționat toate cererile, memoriile și plângerile penale, apreciind că

soluționarea lor s-a făcut fără a fi respectate prevederile legale iar în fața

instanței de judecată a apreciat că aceste persoane au comis infracțiuni de

abuz în serviciu faptă prev. și ped. de art. 246 C. pen.

După înregistrarea cauzei la Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Oradea această unitate de parchet prin ordonanța nr.

130 /P/2010 din 15 februarie 2010 a dispus declinarea competenței de

soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție întrucât, după audierea petentului și examinarea memoriului

depus de petent (în fotocopie) (filele 6-22) cu ocazia audierii s-a constatat

că se solicită efectuarea de cercetări și față de magistrații care au grad

profesional corespunzător curții de apel și Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

Din examinarea materialului probator

existent la dosar a rezultat că numitul L.C. solicită tragerea la răspundere

penală a mai multor magistrați și polițiști printre care și magistrați

nominalizați din cadrul Curții de Apel Oradea respectiv, judecătorii T.G., P.C.,

R.C., P.M., C.A.; din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea,

respectiv procurorii M.V., A.P., N.O., V.S., P.A., S.A. și D.A., și de asemenea

tragerea la răspundere penală a numiților C.S., C.O. și I.R. foști procurori în

cadrul aceleiași unități de parchet.

Deși numitul L.C. indică numai

sporadic dosarele în care au fost pronunțate soluții (dos. nr. 670/2007 pentru

procuror M.V., dos. nr. 30/P/2005, pentru procuror S.C., dos. nr. 123/57/2006

și dos. nr. 249/57/2008 pentru magistrații Curții de Apel Alba Iulia, dos. nr.

7876/1/2008 pentru magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție), din

plângerea sa rezultă nemulțumirea cu privire la modul în care au fost

instrumentate dosarele mai sus arătate și cu privire la activitatea

magistraților și pronunțarea soluțiilor în cauzele cu care au fost investiți.

Persoana vătămată solicită efectuarea

de cercetări sub aspectul mai multor infracțiuni și anume art. 246, art. 247,

art. 248/1, art. 249, art. 215, art. 260, art. 259, art. 292, art. 263, art.

250, art. 209, art. 289, art. 291, ș.a.

În urma analizării aspectelor

semnalate, de către procuror s-a apreciat că încadrarea juridică a faptelor

descrise se circumscrie în dispozițiile art. 246 C. pen. și anume infracțiunea

de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. Ca urmare, având în vedere

că încadrarea juridică a faptelor se face de către organul de urmărire penală

și nu de către persoana vătămată cauza a fost analizată și soluționată din

perspectiva infracțiunii mai sus arătate.

Procurorul a specificat că, faptul că

încadrarea juridică al faptelor este un atribut al organului de urmărire penală

rezultă și din decizia nr. 5251 din 13 septembrie 2006 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție care a hotărât că încadrarea juridică a faptelor sesizate

se face de către procuror și nu de petent iar competența teritorială de

soluționare a plângerii împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale

se stabilește în raport cu încadrarea juridică dată de către procuror faptelor

pentru care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, iar nu în raport cu încadrarea

juridică dată acestora de către petent prin actul de sesizare a organelor de

urmărire penală.

Având în vedere cele arătate mai sus,

fată de sesizările petentului s-a apreciat că nu poate fi angajată răspunderea

penală a judecătorilor pentru soluțiile adoptate, întrucât s-ar aduce o gravă

atingere principiului independenței acestora și supunerii lor numai legii, ar

constitui o imixtiune în activitatea acestora, care decid potrivit legii.

În consecință, pe calea Ordonanței din

10 august 2010 emisă în dosarul 209/P/2010 s-a dispus expres Neînceperea

urmăririi penale pentru infracțiunile prev. și ped. de art. 6 C. pen. față de T.G.,

P.C., R.C., P.M., C.A. judecători în cadrul Curții de Apel Oradea, judecătorii

nenumiți din cadrul Curții de Apel Oradea, Curții de Apel Alba Iulia și Înalta

Curte de Casație și Justiție care au fost investiți cu judecarea cauzelor în

care numitul L.C. a fost parte, de asemenea față de procurorii M.V., A.P., N.O.,

V.S., P.A., S.A. și D.A. procurori în cadrul Curții de Apel Oradea, și de

numiții C.S., C.O. și I.R., foști procurori în cadrul aceleiași unități de

parchet.

Nemulțumit de soluția propusă,

petentul s-a adresat cu plângere și la nivelul Procurorului șef al Secției de

urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție care, pe calea rezoluției din 27 septembrie 2010

în dosarul 7861/3619/II/2/2010 a respins ca neîntemeiată plângerea acestuia.

În continuare, petentul s-a adresat și

instanței de judecată conform procedurii instituită la art. 278/1 C. proc. pen.

Doar în scris, prin depunerea de

înscrisuri numeroase, mai puțin lizibile, petentul reia reclamațiile inițiale,

față de fiecare intimat în parte, reiterând fapte de abuz pretins comise de

acestea, respectiv se declară nemulțumit de soluțiile pronunțate de acești

magistrați, ce îl vizau (f.44-72).

Instanța de judecată nu are altceva de

făcut decât să reia chestiunea de principiu că simpla nemulțumire a unei

persoane de soluțiile judiciare emise de magistrați nu poate îmbrăca cadrul

angajării răspunderii penale a acestora, atâta vreme cât nu există date vizând

comiterea vreunei infracțiuni în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de

serviciu.

Pe de altă parte, în caz de

nelegalitate, soluțiile depuse pot fi îndreptate prin căile de atac prevăzute

de Codul de procedură penală.

Pentru îndreptarea erorilor de

aplicare a legii s-a instituit un control ierarhizat, ca o garanție a

persoanelor care se consideră nedreptățite față de asemenea erori. în

consecință măsurile dispuse și hotărârile pronunțate de instanțele de judecată

sunt supuse controlului instanței superioare.

Cadrul procesual de față de rezolvare

a acestor nemulțumiri fiind unul inadecvat, în dosar neexistând indicii în

sensul săvârșirii de magistrați a infracțiunii analizate, soarta plângerii de

față este cea a respingerii sale pe considerentele art. 278/1 alin. (8) lit. a)

C. proc. pen.

Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C. proc.

pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca nefondată, plângerea

formulată de petiționarul L.C. împotriva ordonanței nr. 209/P/2010 din 10

august 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, pe care o menține.

Obligă petiționarul la plata sumei de

300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 1

aprilie 2011.