ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2236/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 97 din 6 martie 2012 Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca neîntemeiată, cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul C.C.C. iar, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., l-a obligat la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare statului. Curtea de Apel București a reținut că la data de 17 noiembrie 2011 condamnatul C.C.C. a formulat cerere de întrerupere a executării pedepsei de 6 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 52/2011 a Curții de Apel Bacău pronunțată în Dosarul nr. 755/32/2010, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3921 din 4 noiembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin respingerea recursului.

În motivarea cererii, condamnatul a arătat că dorește să fie în măsură să își argumenteze și să-și susțină cererea depusă în fața Curții Europene a Drepturilor Omului, în dosarul cauzei nr. 10473/2005, în stare de finalizare în fața Plenului Curții Europene. A mai arătat condamnatul că mama sa trebuie să efectueze o intervenție chirurgicală de maximă urgență și dorește să asigure sprijin pentru efectuarea acestei operații. De asemenea condamnatul este tată a doi copii minori, ce au fost încredințați mamei fostei sale soții, însă aceștia nu primesc o îngrijire adecvată, situație ce impune promovarea unei ordonanțe președințiale ce reclamă reîncredințarea minorilor. În dovedirea cererii, Curtea de Apel a încuviințat proba cu înscrisuri și efectuarea unei anchete sociale.

Analizând cererea de învestire a instanței, Curtea de Apel a constat că aceasta nu este întemeiată pentru următoarele considerente: În raport de prevederile art. 453 lit. c) C. proc. pen. cu referire la prev. art. 455 C. proc. pen., nici unul dintre cele trei motive invocate nu se circumscriu noțiunii de împrejurări speciale care ar impieta asupra executării pedepsei. Astfel, în ceea ce privește cauza aflată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, instanța de fond a constat că această cerere a fost respinsă ca inadmisibilă și nu reprezintă o împrejurare specială care ar afecta executarea pedepsei, existând posibilitatea ca petentul să poată coresponda cu Curtea Europeană din penitenciar. De asemenea, împrejurarea că mama condamnatului trebuie să efectueze o intervenție chirurgicală nu justifică întreruperea executării pedepsei, condamnatul neavând timp material pentru a procura resursele financiare necesare.

Nici motivul legat de cei doi copii minori nu reprezintă o împrejurare specială, deoarece promovarea unei ordonanțe președințiale poate fi făcută chiar din penitenciar. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs condamnatul C.C.C. pentru netemeinicie, solicitând admiterea căii de atac promovate, casarea hotărârii și pe fond, admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei în temeiul art. 455 rap. la art. 453 lit. c) C. proc. pen. Examinând sentința recurată prin prisma motivelor invocate, precum și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Potrivit art. 453 lit. c) C. proc.

pen., la care face trimitere art. 455 C. proc. pen., întreruperea executării pedepsei poate fi dispusă când, din cauza unor împrejurări speciale, executarea imediată a pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat, familie sau unitatea la care lucrează. În acest caz, executarea poate fi amânată cel mult 3 luni și numai o singură dată. În accepțiunea textului de lege, împrejurările speciale vizează situații excepționale survenite intempestiv și pentru a căror surmontare este imperios necesară contribuția condamnatului. În speță, împrejurările relevate de ancheta socială efectuată la domiciliul mamei sale nu evidențiază prezența unor împrejurări deosebite pe care să le poată rezolva condamnatul printr-o întrerupere a executării pedepsei, cum just a apreciat și prima instanță.

De asemenea, situația juridică a copiilor săi și existența unui litigiu aflat pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului nu reprezintă o împrejurare specială în sensul textului de lege invocat care ar necesita întreruperea executării pedepsei, condamnatul având posibilitatea să formuleze cereri, respectiv să poată coresponda, din penitenciar. Față de considerentele mai sus arătate, constatând că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge recursul declarat de condamnatul C.C.C. împotriva sentinței penale nr. 97 din 6 martie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, ca nefondat, cu obligarea recurentului condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul C.C.C. împotriva sentinței penale nr. 97 din 6 martie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 25 iunie 2012.