ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2236/2012

Asupra

recursului de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 97 din 6

martie 2012 Curtea de Apel București, secția

I

penală,

a respins, ca neîntemeiată, cererea de întrerupere a executării pedepsei

formulată de condamnatul C.C.C. iar, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., l-a

obligat la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare statului.

Curtea de

Apel București a reținut că la data de 17 noiembrie 2011 condamnatul C.C.C. a

formulat cerere de întrerupere a executării pedepsei de 6 ani închisoare,

aplicată prin sentința penală nr. 52/2011 a Curții de Apel Bacău pronunțată în Dosarul

nr. 755/32/2010, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3921 din 4 noiembrie

2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin respingerea recursului.

În motivarea cererii,

condamnatul a arătat că dorește să fie în măsură să își argumenteze și să-și susțină

cererea depusă în fața Curții Europene a Drepturilor Omului, în dosarul cauzei

nr. 10473/2005, în stare de finalizare în fața Plenului Curții Europene.

A mai arătat condamnatul

că mama sa trebuie să efectueze o intervenție chirurgicală de maximă urgență și

dorește să asigure sprijin pentru efectuarea acestei operații.

De asemenea condamnatul

este tată a doi copii minori, ce au fost încredințați mamei fostei sale soții, însă

aceștia nu primesc o îngrijire adecvată, situație ce impune promovarea unei ordonanțe

președințiale ce reclamă reîncredințarea minorilor.

În dovedirea cererii,

Curtea de Apel a încuviințat proba cu înscrisuri și efectuarea unei anchete sociale.

Analizând cererea

de învestire a instanței, Curtea de Apel a constat că aceasta nu este întemeiată

pentru următoarele considerente:

În raport de prevederile

art. 453 lit. c) C. proc. pen. cu referire la prev. art. 455 C. proc. pen., nici

unul dintre cele trei motive invocate nu se circumscriu noțiunii de împrejurări

speciale care ar impieta asupra executării pedepsei.

Astfel, în ceea

ce privește cauza aflată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, instanța de fond

a constat că această cerere a fost respinsă ca inadmisibilă și nu reprezintă o împrejurare

specială care ar afecta executarea pedepsei, existând posibilitatea ca petentul

să poată coresponda cu Curtea Europeană din penitenciar.

De asemenea, împrejurarea

că mama condamnatului trebuie să efectueze o intervenție chirurgicală nu justifică

întreruperea executării pedepsei, condamnatul neavând timp material pentru a procura

resursele financiare necesare.

Nici motivul legat

de cei doi copii minori nu reprezintă o împrejurare specială, deoarece promovarea

unei ordonanțe președințiale poate fi făcută chiar din penitenciar.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs condamnatul C.C.C. pentru netemeinicie, solicitând admiterea

căii de atac promovate, casarea hotărârii și pe fond, admiterea cererii de întrerupere

a executării pedepsei în temeiul art. 455 rap. la art. 453 lit. c) C. proc. pen.

Examinând sentința

recurată prin prisma motivelor invocate, precum și din oficiu sub toate aspectele

de fapt și de drept conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen.,

Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art.

453 lit. c) C. proc. pen., la care face trimitere art. 455 C. proc. pen., întreruperea

executării pedepsei poate fi dispusă când, din cauza unor împrejurări speciale,

executarea imediată a pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat, familie

sau unitatea la care lucrează. În acest caz, executarea poate fi amânată cel mult

3 luni și numai o singură dată.

În accepțiunea

textului de lege, împrejurările speciale vizează situații excepționale survenite

intempestiv și pentru a căror surmontare este imperios necesară contribuția condamnatului.

În speță, împrejurările

relevate de ancheta socială efectuată la domiciliul mamei sale nu evidențiază prezența

unor împrejurări deosebite pe care să le poată rezolva condamnatul printr-o întrerupere

a executării pedepsei, cum just a apreciat și prima instanță. De asemenea, situația

juridică a copiilor săi și existența unui litigiu aflat pe rolul Curții

Europene a Drepturilor Omului nu reprezintă o împrejurare specială în sensul textului

de lege invocat care ar necesita întreruperea executării pedepsei, condamnatul având

posibilitatea să formuleze cereri, respectiv să poată coresponda, din penitenciar.

Față de considerentele

mai sus arătate, constatând că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică,

Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge

recursul declarat de condamnatul C.C.C. împotriva sentinței penale nr. 97 din 6

martie 2012 a Curții de Apel București, secția

I

penală,

ca nefondat, cu obligarea recurentului condamnat la plata cheltuielilor judiciare

către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de condamnatul C.C.C. împotriva sentinței penale nr. 97 din 6

martie 2012 a Curții de Apel București, secția

I

penală.

Obligă recurentul condamnat la plata

sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200

RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

25 iunie 2012.