ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4654/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea formulată de. revizuientul C.M., s-a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale. Excepția a constituit o completare în susținerea admisibilității excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 169 al Legii nr. 19/2000, cu completările și modificările ulterioare, formulată și depusă la 07 martie 2012, cele două excepții fiind dependente una de alta.

S-a arătat că în cazul respingerii excepției de neconstituționalitate, formulată și depusă la 07 martie 2012, prin aplicarea dispozițiilor art. 29 alin. (1) al Legii nr. 47/1992, republicată, conform interpretării Curții Constituționale în decizii anterioare, și aplicării acestora, în consecință, de către instanța de revizuire, se aduc grave încălcări art. 16 alin. (1) din Constituția României, astfel că pe lângă faptul că este discriminat față de pensionarii care au înaintat adeverințele cu sporuri, în bloc, înainte de pensionare și față de cei ale căror pensii au fost recalculate în conformitate cu dispozițiile O.U.G. nr. 4/2005, mai este discriminat și față de cei cărora nu li se limitează, în mod artificial, admisibilitatea excepțiilor de neconstituționalitate ridicate, a diverselor acte normative.

Neconstituționalitatea constă deci în faptul că se încalcă principiul egalității cetățenilor în fața legii, așa încât, la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul nu poate fi decât diferit. S-a susținut că se aduc grave încălcări și art. 16 alin. (2) din Constituția României, fiindu-i încălcată egalitatea în drepturi. Neconstituționalitatea constă deci și din faptul că, instanțele de judecată, fond și recurs, în continuare se pot situa mai presus de lege. Se aduc grave încălcări și art. 21 din Constituția României, fiindu-i încălcat accesul liber la justiție, prin îngrădirea acestui drept. Neconstituționalitatea constă și în faptul că, instanța de revizuire s-ar putea situa mai presus de lege prin respingerea excepției de neconstituționalitate înaintată în prezentul dosar la 07 martie 2012, ca inadmisibilă, și astfel să-i fie oprit accesul la Curtea Constituțională.

În opinia revizuientului, autor al excepției, dispozițiile legale supuse controlului de constituționalitate contravin următoarelor prevederi constituționale: art. 1 alin. (3) referitor la caracterul social al statutului art. 11 și 20 cu raportare la art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 15 alin. (1) privind universalitatea, art. 47 privind nivelul de trai și art. 56 alin. (2) și (3). referitoare la contribuții financiare. Curtea Constituțională a României urmează să examineze situația creată prin aplicarea dispozițiilor art. 169 al Legii nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, de către instanțele de judecată, în sensul că această normă, neschimbată, produce o dilemă adică un raționament cu două alternative, complet diferite, care conduc la aceiași concluzie.

Hotărârile judecătorești, privind rezolvarea capătului de cerere 2 al acțiunii introductive, sunt legale și temeinice iar în acest caz dispozițiile art. 169 al Legii nr. 19/2000, cu modificările si completările ulterioare, sunt neconstituționale, și pe cale de consecință practica judiciară este greșită, Curtea Constituțională a României urmând să aleagă una dintre alternative. Revizuirea este o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege, se judecă potrivit dispozițiilor prevăzute pentru cererea de chemare în judecată, dezbaterile fiind limitat însă la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază.

Din acest punct de vedere a considerat că se îndeplinesc și condițiile de admisibilitate ale revizuirii. În raport cu aceste prevederi legale, coroborate cu cele ale art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, invocarea unei excepții de neconstituționalitate care vizează un text de lege ce constituie însuși temeiul cererii de revizuire sau condițiile, de admisibilitate ale acesteia, în această etapă procesuală, nu este condiționată de stabilirea în prealabil a admisibilității cererii de revizuire, O normă legală are legătură cu soluționarea unei cauze atunci când de modul în care este interpretată și aplicată depinde hotărârea judecătorească ce se va pronunța, fiind esențială pentru rezolvarea respectivei pricini.

Mai precis de norma respectivă depinde soluția ce se va pronunța în proces, și anume dacă pretențiile deduse judecății vor fi admise sau respinse în revizuire, în cazul de față, ori pe calea unei excepții dirimante. Invocarea excepțiilor de neconstituționalitate vizează texte de lege ce constituie însuși temeiul cererii de revizuire și condițiile de admisibilitate ale acesteia, în această etapă procesuală, deci acestea nu simt condiționate de stabilirea în prealabil a admisibilității cererii de revizuire. Art. 29 alin. (1) al Legii nr. 47/1992, republicată, raportat tot la admisibilitatea primei excepții de neconstituționalitate, comportă o discuție foarte serioasă, referitoare la sintagma „...privind constituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare,...”.

Referitor la această sintagmă, punctul de vedere al Curții Constituționale exprimat, scris, în decizia nr. 214 din 06 mai 2004, publicată în M. Of., Partea I, nr. 542 din 17 iunie 2004, este :”Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că instituirea, prin alin. (1) al art. 23 (n.a. - actualul art. 29) din Legea nr. 47/1992» republicată, a inadmisibilității unei excepții de neconstituționalitate pe motivul că dispozițiile legale criticate nu mai sunt în vigoare nu contravine nici unei dispoziții constituționale.

Art. 146 lit. d) din Constituție, republicată, prevede în mod expres și limitativ competența Curții Constituționale, iar art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, reluând aceste dispoziții, precizează competența Curții Constituționale de „a decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, de care depinde soluționarea cauzei”.

Textul supus controlului trebuie să fie în vigoare,, deoarece intervenția Curții în aprecierea constituționalității unor norme juridice care și-au încetat existența ar fi contrară rolului și funcțiilor sale stabilite prin Constituție, precum și principiul neretroactivității legii.” Tot conform principiului neretroactivității legii, revizuentul se consideră judecat în prezentul dosar, adică în anul 2012, la modul particular, după Legea nr. 19/2000 modificată și completată ulterior, Decretul nr. 167/1958, republicat, O.U.G. nr. 4/2005, O.U.G. nr. 100/2008, O.U.G. nr. 209/2008 și Codul civil, vechi, acte normative valabile în anul 2008 când a înaintat acțiunea introductivă, și care începând cu anul 2010 au fost abrogate, și-au încetat existenta, nu mai sunt în vigoare, toate acestea la modul general, dar doar formal pentru el, revizuientul.

Aceste acte normative vechi continuă și vor continua să-și producă efecte deci să existe și să fie în vigoare pentru el, revizuientul și pentru toți justițiabilii care se află într-o situație similară. Dacă nu ar mai fi în vigoare aceste acte normative, pentru el și pentru toți justițiabilii care se află într-o situație similară, atunci actul de justiție n-ar mai fi posibil în prezentul dosar. Principiul neretroactivității legii relativizează sintagmele încetat existența și în vigoare.

Deci, dacă nu se pune semnul de identitate între noțiunea încetat existența și în vigoare față de actele normative abrogate în 2010, pe de o parte, și între general și particular, pe de altă parte, atunci art. 29 alin. (1) este constituțional și nu intră în conflict nici cu art. 146 lit. d) din Constituție, iar intervenția Curții în aprecierea constituționalității unor norme juridice care și-au încetat existența, practic la general, dar formal la particular, nu ar mai fi contrară rolului și funcțiilor sale stabilite prin Constituție, și nici principiului neretroactivității legii, cum se invocă de către Curte. Acest lucru se poate constata și din analiza comparativă a înțelesurilor cuvintelor existență și vigoare ce intră în alcătuirea celor două sintagme.

Se aduc grave încălcări și art. 16 alin. (2) din Constituția României, revizuientului fiindu-i încălcată egalitatea în drepturi. Neconstituționalitatea constă deci și din faptul că instanțele de judecată, fond și recurs, în continuare se pot situa mai presus de lege. Se aduc grave încălcări și art. 21 din Constituția României, fiindu-i încălcat accesul liber la justiție, prin îngrădirea acestui drept. Neconstituționalitatea constă deci și din faptul că, instanța de revizuire s-ar putea situa mai presus de lege prin respingerea excepției de neconstituționalitate înaintată în prezentul dosar la 07 martie 2012, ca inadmisibilă, și astfel să-i fie oprit accesul la Curtea Constituțională. Prin neconstituționalitatea acestui articol interesul general este grav afectat.

În opinia sa, ca autor al excepției, dispozițiile legale supuse controlului de constituționalitate mai contravin și următoarelor prevederi constituționale: art. 1 alin. (3) referitor la caracterul social al statului, art. 2 și 20 cu raportare la art. I din primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea, drepturilor omului și a libertăților fundamentale art. 15 alin. (1) privind universalitatea art. 47 privind nivelul de trai și art. 56 alin. (2) și (3) referitoare fa contribuții financiare.

Față de cele prezentate, a solicitat revizuentul ca în temeiul art. 1 alin. (1), art. 2, 3, 12, 23 și 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, raportat la dispozițiile art. 146 lit. d) din Constituția României să se trimită spre competentă soluționare, Curții Constituționale a României prezenta excepție Prin decizia civilă nr. 2786 din 9 aprilie 2012 Curtea de Apel București, secția a VII a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, excepțiile fiind inadmisibile. S-a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul C.M. împotriva deciziei civile nr. 8343 din 15 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VII a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului București, ca inadmisibilă.

Curtea de Apel a reținut următoarele: Cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 cu referire la cerința ca legea sau ordonanța să fie în vigoare, respectiv a art. 169 din Legea nr. 19/2000, este inadmisibilă. Astfel cât privește excepția de neconstituționalitate a art. 29 alin. (1) din Legea nr. 477/992 rep., cu privire la sintagma „în vigoare”, prin decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în M. Of.

nr. 549/03 august 2011, Curtea Constituțională a constatat că sintagma „în vigoare” din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1) și ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare. Prin urmare, această dispoziție nu mai poate face obiectul unui nou control din partea Curții cu privire la același aspect, interesul urmărit de revizuent prin ridicarea excepției cu acest obiect, de a fi deduse controlului de constituționalitate reglementări chiar ieșite din vigoare, dacă ele rămân aplicabile cauzei, fiind realizat, iar cauza de inadmisibilitate prevăzută de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, îndeplinită.

Cu privire la aplicabilitatea în speță a art. 169 din Legea nr. 19/2000, se învederează însă că cerința ca norma să aibă legătură cu cauza, este diferită și cumulativă posibilității de a invoca o atare excepție în orice fază a procesului. Relevanța excepției se verifică așadar pentru orice asemenea fază, impunându-se ca norma să fie pertinentă, adică să ducă la soluționarea acelui stadiu al procesului, rezultând că dacă respectivul text este aplicabil recursului, dar procesul se află în fața instanței de fond sau apel ori dacă el vizează fondul raporturilor juridice, dar procesul se află într-o cale ordinară sau extraordinară de atac pentru soluționarea căreia rezolvarea acelui aspect de fond ori aplicarea normei care-l guvernează este nepertinentă, excepția este inadmisibilă, întrucât prin judecarea ei soluționarea procesului a quo nu este antamată în niciun fel.

Astfel stau lucrurile în prezentul proces de revizuire, unde, până la antamarea aspectelor de fond învederate de revizuent, se impune să existe motive admisibile de revizuire, pentru care art. 169 din Legea nr. 19/2000 nu constituie un asemenea temei, invocarea excepției de neconstituționalitate nefiind pertinentă în acest stadiu al procesului, admisibil numai pentru cauze strict și limitativ determinate de art. 322 C. proc. civ. În consecință, în aplicarea art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu cele două excepții, acestea fiind inadmisibile. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs revizuientul C.M., invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 3, 5, 8 și 9 C. proc.

civ. Revizuientul a arătat că nu mai înțelege să formuleze critici cu privire la soluția dată soluționării excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 întrucât, prin decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 Curtea Constituțională s-a pronunțat și a constatat că aceste prevederi sunt constituționale în măsura în care se interpretează în sensul că „sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea din vigoare”. În mod nelegal și nefondat instanța a reținut că excepția invocată, privind neconstituționalitatea art. 169 din Legea nr. 17/2000 nu are legătură cu soluționarea cererii de revizuire.

Raportat la temeiul juridic al cererii de revizuire este evident că excepția de neconstituționalitate invocată are legătură cu soluționarea cauzei, pe fondul cauzei soluția fiind greșită. Invocând dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., revizuientul a susținut, că instanța a încălcat normele de competență prin soluționarea excepției de neconstituționalitate, instanța de contencios constituțional fiind singura competentă de a se pronunța pe excepțiile invocate. În temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ. și art. 105 alin. (2) C. proc. civ., s-a susținut nelegalitatea hotărârii, motivat de faptul că instanța nu a comunicat părții adverse cererile de invocare a excepțiilor de neconstituționalitate, pentru ca aceasta să-și exprime punctul de vedere.

În temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ. s-a susținut că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, în sensul că instanța a analizat greșit cererea de revizuire raportat la motivul de drept invocat, instanța substituindu-se părților contractante, modificând sau înlocuind clauzele contractuale ori schimbând chiar natura juridică a actului pe care părțile l-au încheiat, legea pensiilor fiind un contract de asigurare între stat și contribuabil. În temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a formulat critici și s-au adus argumente juridice privind dreptul său pe fondul cauzei, deja soluționat.

Chiar dacă hotărârea cuprinde mențiunea că pronunțarea s-a făcut în ședință publică această mențiune este nereală, luând la cunoștință de pronunțare din condica de ședință. Recursul nu este fondat pentru următoarele considerente: Făcând aplicarea dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, instanța de revizuire a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 și art. 169 din Legea nr. 19/2000, a acordat cuvântul pe fond cererii de revizuire, punând în discuție admisibilitatea cererii și a respins cererea de revizuire ca inadmisibilă. Recurentul a declarat recurs numai în ce privește respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, și numai critici în ce privește această soluție, urmând a fi analizate, numai acestea deși prin motivele de recurs s-au dezvoltat critici și în ce privește soluția dată admisibilității cererii de revizuire.

Se constată că în cauză, nu s-a produs nicio încălcare a normelor de competență, nu au fost neobservate nici dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, nu a avut loc o interpretare greșită a actului juridic dedus judecății și nici o aplicare greșită a legii. Competența instanței de a se pronunța asupra admisibilității sau inadmisibilității excepției de neconstituționalitate, este prevăzută în mod expres de dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, revizuientul fiind în eroare când invocă această necompetență a instanței, confundând competența instanței civile de a se pronunța asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale cu competența Curții Constituționale de a analiza pe fond excepția de neconstituționalitate.

Necomunicarea părții adverse a cererii de invocare a excepției de neconstituționalitate și respectiv neexprimarea acestei părți cu privire la excepție, constituie o neregularitate a proceduri prevăzute de art. 29, sancționată însă cu o nulitate relativă, și care poate fi invocată decât de parte pretins vătămată, în speță partea adversă, nu și de revizuient care nu face dovada unei vătămări reale. Critica fondată pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., este invocată în mod formal raportat la obiectul prezentei judecăți - sesizarea Curții Constituționale - întrucât instanța nu a analizat vreun act juridic dedus judecății, aspectele privind greșita interpretare și aplicare a legii pensiilor din prima judecată, nefăcând obiect de control judiciar în prezenta cauză.

Soluția de respingere a excepțiilor de neconstituționalitate invocate este legală, instanța reținând în mod fondat că excepțiile invocate nu au legătură cu soluționarea cererii de revizuire, întrucât acestea privesc legalitatea și temeinicia pretențiilor pe fondul cauzei și nu au legătură în ce privește interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 322 C. proc. civ. Revizuientul nu a făcut nicio dovadă că pronunțarea nu s-a făcut în ședință publică iar nerespectarea acestei cerințe atrage nulitatea relativă a hotărârii în condițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ. În condițiile în care recurentul a luat la cunoștință de pronunțare, chiar următoarea zi, din condica de ședință și a exercitat calea de atac, nu se poate reține existența vreunei vătămări.

Având în vedere aceste considerente, urmează ca în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., a se respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul C.M. împotriva încheierii din 9 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 iunie 2012.