ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4654/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4654/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea formulată de. revizuientul C.M.,

s-a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu privire la excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,

republicată, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

Excepția a constituit

o completare în susținerea admisibilității excepției de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 169 al Legii nr. 19/2000, cu completările și modificările

ulterioare, formulată și depusă la 07 martie 2012, cele două excepții fiind

dependente una de alta.

S-a arătat că în cazul

respingerii excepției de neconstituționalitate, formulată și depusă la 07

martie 2012, prin aplicarea dispozițiilor art. 29 alin. (1) al Legii nr. 47/1992,

republicată, conform interpretării Curții Constituționale în decizii

anterioare, și aplicării acestora, în consecință, de către instanța de

revizuire, se aduc grave încălcări art. 16 alin. (1) din Constituția României,

astfel că pe lângă faptul că este discriminat față de pensionarii care au

înaintat adeverințele cu sporuri, în bloc, înainte de pensionare și față de cei

ale căror pensii au fost recalculate în conformitate cu dispozițiile O.U.G. nr.

4/2005, mai este discriminat și față de cei cărora nu li se limitează, în mod

artificial, admisibilitatea excepțiilor de neconstituționalitate ridicate, a diverselor

acte normative. Neconstituționalitatea constă deci în faptul că se încalcă

principiul egalității cetățenilor în fața legii, așa încât, la situații egale

trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul nu

poate fi decât diferit.

S-a susținut că se

aduc grave încălcări și art. 16 alin. (2) din Constituția României, fiindu-i

încălcată egalitatea în drepturi. Neconstituționalitatea constă deci și din

faptul că, instanțele de judecată, fond și recurs, în continuare se pot situa

mai presus de lege.

Se aduc grave

încălcări și art. 21 din Constituția României, fiindu-i încălcat accesul liber la

justiție, prin îngrădirea acestui drept.

Neconstituționalitatea

constă și în faptul că, instanța de revizuire s-ar putea situa mai presus de

lege prin respingerea excepției de neconstituționalitate înaintată în prezentul

dosar la 07 martie 2012, ca inadmisibilă, și astfel să-i fie oprit accesul la Curtea Constituțională.

În opinia

revizuientului, autor al excepției, dispozițiile legale supuse controlului de

constituționalitate contravin următoarelor prevederi constituționale: art. 1 alin.

(3) referitor la caracterul social al statutului art. 11 și 20 cu raportare la art.

1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului

și a libertăților fundamentale, art. 15 alin. (1) privind universalitatea, art.

47 privind nivelul de trai și art. 56 alin. (2) și (3). referitoare la

contribuții financiare.

Curtea

Constituțională a României urmează să examineze situația creată prin aplicarea

dispozițiilor art. 169 al Legii nr. 19/2000, cu modificările și completările

ulterioare, de către instanțele de judecată, în sensul că această normă,

neschimbată, produce o dilemă adică un raționament cu două alternative, complet

diferite, care conduc la aceiași concluzie.

Hotărârile

judecătorești, privind rezolvarea capătului de cerere 2 al acțiunii

introductive, sunt legale și temeinice iar în acest caz dispozițiile art. 169

al Legii nr. 19/2000, cu modificările si completările ulterioare, sunt neconstituționale,

și pe cale de consecință practica judiciară este greșită, Curtea

Constituțională a României urmând să aleagă una dintre alternative.

Revizuirea este o

cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru

motivele expres și limitativ prevăzute de lege, se judecă potrivit

dispozițiilor prevăzute pentru cererea de chemare în judecată, dezbaterile

fiind limitat însă la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se

întemeiază. Din acest punct de vedere a considerat că se îndeplinesc și

condițiile de admisibilitate ale revizuirii.

În raport cu aceste

prevederi legale, coroborate cu cele ale art. 29 alin. (1), (2) și (3) din

Legea nr. 47/1992, republicată, invocarea unei excepții de

neconstituționalitate care vizează un text de lege ce constituie însuși temeiul

cererii de revizuire sau condițiile, de admisibilitate ale acesteia, în această

etapă procesuală, nu este condiționată de stabilirea în prealabil a

admisibilității cererii de revizuire,

O normă legală are legătură

cu soluționarea unei cauze atunci când de modul în care este interpretată și

aplicată depinde hotărârea judecătorească ce se va pronunța, fiind esențială

pentru rezolvarea respectivei pricini. Mai precis de norma respectivă depinde

soluția ce se va pronunța în proces, și anume dacă pretențiile deduse judecății

vor fi admise sau respinse în revizuire, în cazul de față, ori pe calea unei

excepții dirimante.

Invocarea excepțiilor

de neconstituționalitate vizează texte de lege ce constituie însuși temeiul

cererii de revizuire și condițiile de admisibilitate ale acesteia, în această

etapă procesuală, deci acestea nu simt condiționate de stabilirea în prealabil

a admisibilității cererii de revizuire.

Art. 29 alin. (1) al

Legii nr. 47/1992, republicată, raportat tot la admisibilitatea primei excepții

de neconstituționalitate, comportă o discuție foarte serioasă, referitoare la

sintagma „...privind constituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei

dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare,...”.

Referitor la această

sintagmă, punctul de vedere al Curții Constituționale exprimat, scris, în

decizia nr. 214 din 06 mai 2004, publicată în M. Of., Partea I, nr. 542 din 17

iunie 2004, este :”Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată

că instituirea, prin alin. (1) al art. 23 (n.a. - actualul art. 29) din Legea nr.

47/1992» republicată, a inadmisibilității unei excepții de

neconstituționalitate pe motivul că dispozițiile legale criticate nu mai sunt

în vigoare nu contravine nici unei dispoziții constituționale. Art. 146 lit. d)

din Constituție, republicată, prevede în mod expres și limitativ competența

Curții Constituționale, iar art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,

republicată, reluând aceste dispoziții, precizează competența Curții

Constituționale de „a decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor

judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei

dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, de care depinde

soluționarea cauzei”. Textul supus controlului trebuie să fie în vigoare,,

deoarece intervenția Curții în aprecierea constituționalității unor norme

juridice care și-au încetat existența ar fi contrară rolului și funcțiilor sale

stabilite prin Constituție, precum și principiul neretroactivității legii.”

Tot conform

principiului neretroactivității legii, revizuentul se consideră judecat în

prezentul dosar, adică în anul 2012, la modul particular, după Legea nr. 19/2000

modificată și completată ulterior, Decretul nr. 167/1958, republicat, O.U.G. nr.

4/2005, O.U.G. nr. 100/2008, O.U.G. nr. 209/2008 și Codul civil, vechi, acte

normative valabile în anul 2008 când a înaintat acțiunea introductivă, și care

începând cu anul 2010 au fost abrogate, și-au încetat existenta, nu mai sunt în

vigoare, toate acestea la modul general, dar doar formal pentru el,

revizuientul. Aceste acte normative vechi continuă și vor continua să-și

producă efecte deci să existe și să fie în vigoare pentru el, revizuientul și

pentru toți justițiabilii care se află într-o situație similară. Dacă nu ar mai

fi în vigoare aceste acte normative, pentru el și pentru toți justițiabilii

care se află într-o situație similară, atunci actul de justiție n-ar mai fi

posibil în prezentul dosar.

Principiul neretroactivității

legii relativizează sintagmele încetat existența și în vigoare.

Deci, dacă nu se pune

semnul de identitate între noțiunea încetat existența și în vigoare față de

actele normative abrogate în 2010, pe de o parte, și între general și

particular, pe de altă parte, atunci art. 29 alin. (1) este constituțional și

nu intră în conflict nici cu art. 146 lit. d) din Constituție, iar intervenția

Curții în aprecierea constituționalității unor norme juridice care și-au

încetat existența, practic la general, dar formal la particular, nu ar mai fi

contrară rolului și funcțiilor sale stabilite prin Constituție, și nici

principiului neretroactivității legii, cum se invocă de către Curte.

Acest lucru se poate

constata și din analiza comparativă a înțelesurilor cuvintelor existență și

vigoare ce intră în alcătuirea celor două sintagme.

Se aduc grave

încălcări și art. 16 alin. (2) din Constituția României, revizuientului fiindu-i

încălcată egalitatea în drepturi. Neconstituționalitatea constă deci și din

faptul că instanțele de judecată, fond și recurs, în continuare se pot situa

mai presus de lege.

Se aduc grave

încălcări și art. 21 din Constituția României, fiindu-i încălcat accesul liber

la justiție, prin îngrădirea acestui drept. Neconstituționalitatea constă deci

și din faptul că, instanța de revizuire s-ar putea situa mai presus de lege

prin respingerea excepției de neconstituționalitate înaintată în prezentul

dosar la 07 martie 2012, ca inadmisibilă, și astfel să-i fie oprit accesul la Curtea Constituțională.

Prin neconstituționalitatea

acestui articol interesul general este grav afectat.

În opinia sa, ca

autor al excepției, dispozițiile legale supuse controlului de

constituționalitate mai contravin și următoarelor prevederi constituționale: art.

1 alin. (3) referitor la caracterul social al statului, art. 2 și 20 cu

raportare la art. I din primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea, drepturilor omului și a libertăților fundamentale art. 15 alin. (1)

privind universalitatea art. 47 privind nivelul de trai și art. 56 alin. (2) și

(3) referitoare fa contribuții financiare.

Față de cele

prezentate, a solicitat revizuentul ca în temeiul art. 1 alin. (1), art. 2, 3, 12,

23 și 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, raportat la dispozițiile art. 146 lit.

d) din Constituția României să se trimită spre competentă soluționare, Curții Constituționale

a României prezenta excepție

Prin decizia civilă nr.

2786 din 9 aprilie 2012 Curtea de Apel București, secția a VII a civilă și

pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a respins cererea

de sesizare a Curții Constituționale, excepțiile fiind inadmisibile.

S-a respins cererea

de revizuire formulată de revizuentul C.M. împotriva deciziei civile nr. 8343

din 15 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VII a civilă și

pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în contradictoriu

cu intimata Casa de Pensii a Municipiului București, ca inadmisibilă.

Curtea de Apel a

reținut următoarele:

Cererea de sesizare a

Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a art. 29 alin. (1)

din Legea nr. 47/1992 cu referire la cerința ca legea sau ordonanța să fie în

vigoare, respectiv a art. 169 din Legea nr. 19/2000, este inadmisibilă.

Astfel cât privește

excepția de neconstituționalitate a art. 29 alin. (1) din Legea nr. 477/992

rep., cu privire la sintagma „în vigoare”, prin decizia nr. 766 din 15 iunie 2011,

publicată în M. Of. nr. 549/03 august 2011, Curtea Constituțională a constatat

că sintagma „în vigoare” din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1) și ale art.

31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții

Constituționale, republicată, este constituțională în măsura în care se

interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și

legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror

efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare. Prin

urmare, această dispoziție nu mai poate face obiectul unui nou control din

partea Curții cu privire la același aspect, interesul urmărit de revizuent prin

ridicarea excepției cu acest obiect, de a fi deduse controlului de

constituționalitate reglementări chiar ieșite din vigoare, dacă ele rămân

aplicabile cauzei, fiind realizat, iar cauza de inadmisibilitate prevăzută de art.

29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, îndeplinită.

Cu privire la

aplicabilitatea în speță a art. 169 din Legea nr. 19/2000, se învederează însă

că cerința ca norma să aibă legătură cu cauza, este diferită și cumulativă

posibilității de a invoca o atare excepție în orice fază a procesului.

Relevanța excepției se verifică așadar pentru orice asemenea fază, impunându-se

ca norma să fie pertinentă, adică să ducă la soluționarea acelui stadiu al

procesului, rezultând că dacă respectivul text este aplicabil recursului, dar

procesul se află în fața instanței de fond sau apel ori dacă el vizează fondul

raporturilor juridice, dar procesul se află într-o cale ordinară sau

extraordinară de atac pentru soluționarea căreia rezolvarea acelui aspect de fond

ori aplicarea normei care-l guvernează este nepertinentă, excepția este

inadmisibilă, întrucât prin judecarea ei soluționarea procesului a quo nu este

antamată în niciun fel. Astfel stau lucrurile în prezentul proces de revizuire,

unde, până la antamarea aspectelor de fond învederate de revizuent, se impune

să existe motive admisibile de revizuire, pentru care art. 169 din Legea nr. 19/2000

nu constituie un asemenea temei, invocarea excepției de neconstituționalitate

nefiind pertinentă în acest stadiu al procesului, admisibil numai pentru cauze

strict și limitativ determinate de art. 322 C. proc. civ.

În consecință, în

aplicarea art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea a respins

cererea de sesizare a Curții Constituționale cu cele două excepții, acestea

fiind inadmisibile.

Împotriva acestei

hotărâri, în termen legal, a declarat recurs revizuientul C.M., invocând în

drept dispozițiile art. 304 pct. 3, 5, 8 și 9 C. proc. civ.

Revizuientul a arătat

că nu mai înțelege să formuleze critici cu privire la soluția dată soluționării

excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr.

47/1992 întrucât, prin decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 Curtea Constituțională

s-a pronunțat și a constatat că aceste prevederi sunt constituționale în măsura

în care se interpretează în sensul că „sunt supuse controlului de

constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau

ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea din

vigoare”.

În mod nelegal și

nefondat instanța a reținut că excepția invocată, privind

neconstituționalitatea art. 169 din Legea nr. 17/2000 nu are legătură cu

soluționarea cererii de revizuire.

Raportat la temeiul

juridic al cererii de revizuire este evident că excepția de

neconstituționalitate invocată are legătură cu soluționarea cauzei, pe fondul

cauzei soluția fiind greșită.

Invocând dispozițiile

art. 304 pct. 3 C. proc. civ., revizuientul a susținut, că instanța a încălcat

normele de competență prin soluționarea excepției de neconstituționalitate,

instanța de contencios constituțional fiind singura competentă de a se pronunța

pe excepțiile invocate.

În temeiul

dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ. și art. 105 alin. (2) C. proc. civ.,

s-a susținut nelegalitatea hotărârii, motivat de faptul că instanța nu a

comunicat părții adverse cererile de invocare a excepțiilor de

neconstituționalitate, pentru ca aceasta să-și exprime punctul de vedere.

În temeiul dispozițiilor

art. 304 pct. 8 C. proc. civ. s-a susținut că instanța a interpretat greșit

actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit

neîndoielnic al acestuia, în sensul că instanța a analizat greșit cererea de

revizuire raportat la motivul de drept invocat, instanța substituindu-se

părților contractante, modificând sau înlocuind clauzele contractuale ori

schimbând chiar natura juridică a actului pe care părțile l-au încheiat, legea pensiilor

fiind un contract de asigurare între stat și contribuabil.

În temeiul

dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a formulat critici și s-au adus

argumente juridice privind dreptul său pe fondul cauzei, deja soluționat.

Chiar dacă hotărârea

cuprinde mențiunea că pronunțarea s-a făcut în ședință publică această mențiune

este nereală, luând la cunoștință de pronunțare din condica de ședință.

Recursul nu este

fondat pentru următoarele considerente:

Făcând aplicarea

dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, instanța de revizuire a respins ca

inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (1)

din Legea nr. 47/1992 și art. 169 din Legea nr. 19/2000, a acordat cuvântul pe

fond cererii de revizuire, punând în discuție admisibilitatea cererii și a

respins cererea de revizuire ca inadmisibilă.

Recurentul a declarat

recurs numai în ce privește respingerea cererii de sesizare a Curții

Constituționale, și numai critici în ce privește această soluție, urmând a fi

analizate, numai acestea deși prin motivele de recurs s-au dezvoltat critici și

în ce privește soluția dată admisibilității cererii de revizuire.

Se constată că în

cauză, nu s-a produs nicio încălcare a normelor de competență, nu au fost

neobservate nici dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, nu a avut loc o

interpretare greșită a actului juridic dedus judecății și nici o aplicare

greșită a legii.

Competența instanței

de a se pronunța asupra admisibilității sau inadmisibilității excepției de

neconstituționalitate, este prevăzută în mod expres de dispozițiile art. 29 alin.

(5) din Legea nr. 47/1992, revizuientul fiind în eroare când invocă această

necompetență a instanței, confundând competența instanței civile de a se

pronunța asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale cu competența

Curții Constituționale de a analiza pe fond excepția de neconstituționalitate.

Necomunicarea părții

adverse a cererii de invocare a excepției de neconstituționalitate și respectiv

neexprimarea acestei părți cu privire la excepție, constituie o neregularitate

a proceduri prevăzute de art. 29, sancționată însă cu o nulitate relativă, și

care poate fi invocată decât de parte pretins vătămată, în speță partea

adversă, nu și de revizuient care nu face dovada unei vătămări reale.

Critica fondată pe

dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., este invocată în mod formal

raportat la obiectul prezentei judecăți - sesizarea Curții Constituționale -

întrucât instanța nu a analizat vreun act juridic dedus judecății, aspectele

privind greșita interpretare și aplicare a legii pensiilor din prima judecată,

nefăcând obiect de control judiciar în prezenta cauză.

Soluția de respingere

a excepțiilor de neconstituționalitate invocate este legală, instanța reținând

în mod fondat că excepțiile invocate nu au legătură cu soluționarea cererii de

revizuire, întrucât acestea privesc legalitatea și temeinicia pretențiilor pe

fondul cauzei și nu au legătură în ce privește interpretarea și aplicarea

dispozițiilor art. 322 C. proc. civ.

Revizuientul nu a

făcut nicio dovadă că pronunțarea nu s-a făcut în ședință publică iar

nerespectarea acestei cerințe atrage nulitatea relativă a hotărârii în

condițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

În condițiile în care

recurentul a luat la cunoștință de pronunțare, chiar următoarea zi, din condica

de ședință și a exercitat calea de atac, nu se poate reține existența vreunei

vătămări.

Având în vedere

aceste considerente, urmează ca în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., a

se respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamantul C.M. împotriva încheierii din 9

aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru

conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 iunie 2012.