ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 191/2023

Ședința publică din data de 7 februarie 2023

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Pârâta Casa Județeană de Pensii Dâmbovița a formulat întâmpinare, solicitând admiterea excepției lipsei de obiect a cererii de chemare în judecată. Prin sentința civilă nr. 1231 din 15 iunie 2022, Tribunalul Dâmbovița – secția I Civilă, Complet specializat în soluționarea litigiilor de muncă și asigurări sociale a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Dâmbovița

Cu privire la excepția de neconstituționalitate, apelantul-reclamant a menționat că Legea nr. 223/2015 este mai nefavorabilă pensionarilor militari decât legile anterioare, respectiv Legea nr. 164/2001 și Legea nr. 179/2004, astfel încât nu este aplicabilă excepția despre care a făcut vorbire, în sensul că legea nouă a pensiilor se aplică și pensiilor deschise înainte de intrarea ei în vigoare, dacă este mai favorabila pensionarilor.

Prin încheierea de ședință din 17 noiembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 109 din Legea nr. 223/2015, formulată de apelantul-reclamant A..

În motivare, recurentul a susținut că excepția de neconstituționalitate privește o normă legală, respectiv art. 109 alin. (1) din Legea nr. 223/2015, aflată în vigoare. De asemenea, a mai arătat că există o legătură între dispoziția legală și modul de soluționare a cauzei, în sensul că, dacă dispozițiile art. 109 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 vor fi declarate neconstituționale în raport de principiul neretroactivității legilor, atunci pensiile stabilite și plătite în baza Legii nr. 119/2010, revizuite în baza O.U.G nr. 1/2011, aprobate de Legea nr. 165/2011, cele plătite în baza Legii nr. 241/2013, precum și pensiile stabilite în baza Legii nr. 80/1995 nu ar mai fi recalculate și actualizate în condițiile noii legi a pensiilor militare de stat nr. 223/2015, reclamantul rămânând fie la pensia contributivă stabilită în condițiile Legii nr. 119/2010, pe care o apreciază ca fiind mai favorabilă, fie va reveni la calculul pensiei potrivit dispozițiilor Legii nr. 164/2001, sub imperiul căreia i-a fost deschis dreptul la pensia militară.

Recurentul a mai apreciat că legea care guvernează drepturile de pensie este cea sub care persoana și-a deschis dreptul la pensie sau, eventual, o lege ulterioară mai favorabilă pensionarului, iar prin admiterea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 109 alin. (1) din Legea nr. 223/2015, Curtea Constituțională ar trebui să confirme acest principiu.

În susținerea cererii de recurs, recurentul-reclamant a mai precizat că nu există o decizie anterioară pronunțată de Curtea Constituțională cu privire la neconstituționalitatea textului de lege ce face obiectul cererii sale.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Prin rezoluția de primire din 29 noiembrie 2022, în cauză, s-a fixat termen de judecată, în ședință publică, la data de 7 februarie 2023, cu citarea părților.

La data de 6 februarie 2023, intimata a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea încheierii de ședință din 17 noiembrie 2022 ca fiind temeinică și legală.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte apreciază că acesta este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Având în vedere că obiectul prezentului recurs îl reprezintă o soluție de respingere a unei cereri de sesizare a Curții Constituționale a României, se impune evocarea considerentelor deciziei nr. 321 din 9 mai 2017 (paragrafele 21 și 22), publicate în Monitorul Oficial nr. 580 din 20 iulie 2017, prin care Curtea Constituțională a statuat că recursul declarat împotriva soluției de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare cu excepția de neconstituționalitate este un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele și caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ., având o fizionomie juridică proprie, în cadrul căruia se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale prin prisma condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

În acest context, soluționarea prezentului recurs nu presupune încadrarea criticilor din cererea de recurs în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ci numai verificarea legalității soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, prin prisma condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

Examinând, în continuare, încheierea recurată referitoare la respingerea ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate invocate, Înalta Curte reține următoarele:

Instanța de apel a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 109 din Legea nr. 223/2015, reținând că, textul de lege invocat nu are legătură cu obiectul apelului și cele soluționate de prima instanță prin hotărârea atacată, întrucât o eventuală neconstituționalitate a dispozițiilor art. 109 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 nu ar determina consecințe în sensul intrării în vigoare a unor dispoziții deja abrogate, în condițiile în care prevederile Legii nr. 164/2001 au fost abrogate prin Legea nr. 263/2010.

Instanța de recurs constată că, respingând cererea de sesizare cu motivarea redată anterior, instanța de apel a procedat la interpretarea greșită a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, în ceea ce privește legătura normei de drept, obiect al excepției invocate, cu cauza dedusă judecății.

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia".

Referitor la admisibilitatea sesizării Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate ridicată, Înalta Curte constată că trebuie îndeplinite cerințele prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, și anume:

- excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

- excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

- excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Din analiza acestui text normativ rezultă că una dintre condițiile cumulative de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale impune ca prevederile legale ce formează obiectul excepției de neconstituționalitate să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

Condiția relevanței excepției, care impune ca normele criticate să aibă incidență în soluționarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto, ci se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual și a stadiului concret în care se află litigiul.

Cu privire la relevanța pe care soluționarea excepției de neconstituționalitate invocată o are în prezenta cauză, din analiza textelor a căror neconstituționalitate a fost invocată și față de obiectul cauzei se constată că sunt fondate criticile recurentului-reclamant, normele vizate de excepție având legătură cu soluționarea cauzei.

Astfel, Înalta Curte reține că prin cererea de chemare în judecată recurentul-reclamant a făcut trimitere la dispozițiile Legii nr. 223/2015, apreciind că aceasta este nefavorabilă pensionarilor în raport de legile anterioare, respectiv Legea nr. 164/2001 și Legea nr. 179/2004.

Acțiunea reclamantului a fost respinsă ca nefondată, prima instanță reținând, în esență, că, pensia reclamantului nu poate fi calculată potrivit regulilor stabilite prin Legea nr. 164/2001, care nu mai este în vigoare din anul 2011. S-a mai reținut că prin decizia nr. 290/2004, Curtea Constituțională nu a creat o regulă de aplicare ultraactivă a legilor privind pensiile, ci doar a statuat că legiuitorul poate stabili ca unor persoane care s-au pensionat la date diferite să li se aplice dispoziții legale diferite, fără ca în acest fel să fie încălcate prevederile art. 16 din Constituția României referitoare la egalitatea cetățenilor în fața legii.

Prin apelul formulat împotriva sentinței civile nr. 1231 din 15 iunie 2022, pronunțate de Tribunalul Dâmbovița – secția I Civilă, Complet specializat în soluționarea litigiilor de muncă și asigurări sociale, reclamantul a susținut, în esență, că legea aplicabilă determinării drepturilor sale la pensie este Legea nr. 164/2001, sub imperiul căreia i s-a deschis dreptul la pensie, indiferent dacă aceasta este abrogată din anul 2011. S-a mai arătat că unor persoane care s-au pensionat la date diferite li se aplică dispoziții legale diferite, fiecare pensionar rămânând, în ceea ce privește drepturile la pensie, sub imperiul legii aplicabile la momentul pensionării. Concluzionând, reclamantul a solicitat admiterea apelului formulat, anularea sentinței atacate și pe fondul cauzei, admiterea contestației și obligarea pârâtei la recalcularea pensiei ptrivit Legii nr. 164/2001, forma în vigoare la data deschiderii drepturilor sale la pensia militară, începând cu data de 01.01.2016.

În acest context, Înalta Curte reține că dispozițiile a căror neconstituționalitate se invocă au legătură cu soluționarea cauzei, întrucât, pe de o parte, reprezintă temeiul de drept pe care reclamantul și-a întemeiat acțiunea, iar, pe de altă parte, interpretarea și aplicarea greșită a acelorași dispoziții legale, respectiv art. 109 din Legea nr. 223/2015, constituie unul dintre motivele de apel cu a cărui soluționare instanța a fost învestită prin cererea de apel a reclamantului.

Întrucât reclamantul, prin apelul formulat, a criticat soluția primei instanțe cu privire la soluția de respingere ca nefondată a cererii de chemare în judecată, rezultă interesul evident al recurentului-reclamant în invocarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 109 din Legea nr. 223/2015, a căror incidență a fost invocată prin acțiunea formulată, recurentul urmărind, în concret, admiterea contestației sale vizând modul de calcul al pensiei militare.

Prin urmare, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte apreciază că se impune admiterea recursului declarat de reclamantul A. și casarea încheierii atacate, cu trimiterea cauzei aceleiași instanțe, în vederea sesizării Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 109 din Legea nr. 223/2015.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii de ședință din 17 noiembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

Casează încheierea atacată și trimite cauza aceleiași instanțe în vederea sesizării Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 109 din Legea nr. 223/2015.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 februarie 2023.