ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 982/2022

Ședința publică din data de 4 mai 2022

Asupra recursului cu care a fost învestită, reține următoarele:

Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă sub nr. x/2021, la 19.05.2021, contestatorul A., în contradictoriu cu intimata Casa Sectoriala de Pensii a M.A.I., a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate refuzul nejustificat al intimatei de trecere a sa la pensia contributivă și să o oblige la calcularea dreptului său de pensie în baza principiului contributivității și la achitarea diferențelor rezultate dintre pensia acordată și cea calculată, potrivit acestui principiu, actualizate cu dobânda legală penalizatoare și cu indicele de inflație, începând cu data scadenței și până la data plății debitului.

În drept, contestația a fost întemeiată pe dispozițiile art. 122 din Legea nr. 223/2015 și ale art. 15 alin. (2) din Constituție.

Prin sentința civilă nr. 2309/07.09.2021, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă a respins contestația.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul a declarat apel.

Prin cererea formulată la 12.01.2022, apelantul-reclamant A. a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 109 alin. (1) din Legea nr. 223/2015, în raport cu principiul neretroactivității legii reglementat de art. 15 alin. (2) din Constituție.

Prin încheierea din 09.02.2022, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Împotriva acestei încheieri, A. a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii atacate și rejudecarea cererii de sesizare a Curții Constituționale, admiterea acesteia și sesizarea instanței de contencios constituțional.

În motivare, a arătat, în esență, că cerințele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 sunt întrunite, între textul de lege contestat și judecata cauzei existând o legătură.

Acesta, întrucât în ipoteza în care art. 109 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 ar fi declarate neconstituționale în raport cu principiul neretroactivității legii, atunci pensiile stabilite și plătite în baza Legii nr. 119/2010, revizuite în temeiul O.U.G. nr. 1/2011, cele plătite în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 241/2013, precum și pensiile stabilite în baza Legii nr. 80/1995 nu ar mai fi recalculate și actualizate în temeiul Legii nr. 223/2015, recurentul rămânând la pensia contributivă stabilită în condițiile Legii nr. 119/2010, pe care o apreciază mai favorabilă.

În drept, autorul căii de atac a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Analizând actele dosarului, precum și încheierea atacată prin prisma criticilor de nelegalitate invocate, Înalta Curte reține următoarele:

Prezentul recurs vizează soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 109 alin. (1) din Legea nr. 223/2015, soluție care, în opinia recurentului, este nelegală, întrucât în cauză sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a sesizării instanței de contencios constituțional, prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, inclusiv cerința legăturii normei legale cu soluționarea cauzei, întrucât, în opinia sa, prin declararea textului ca fiind neconstituțional, recurentul ar reveni la pensia calculată potrivit principiului contributivității, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 223/2015.

În prealabil, Înalta Curte notează că deși criticile recurentului au fost încadrate în ipoteza de casare prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., acestea se circumscriu celei de la art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod, întrucât ele nu vizează norme de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Astfel, se reține că instanța de apel, verificând condițiile de sesizare a Curții Constituționale cu excepția în discuție, a constatat că nu este întrunită cerința legăturii textului de lege contestat cu cauza examinată.

În acest context, curtea de apel a stabilit că petentul a solicitat instanței să dea efectivitate dispozițiilor art. 122 din Legea nr. 223/2015, adică dreptului de a opta între pensia militară de stat și cea rezultată pe baza principiului contributivității, în condițiile în care titularul cererii avea o decizie de pensionare emisă în baza art. 109 din Legea nr. 223/2015. În aceste condiții, temeiul și fundamentul pe baza căreia acțiunea petentului trebuia soluționată, era art. 122 din Legea nr. 223/2015 și nu art. 109 din aceeași lege.

Astfel, Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată prevede la art. 29 condițiile pe care o excepție de neconstituționalitate trebuie să le întrunească, pentru ca instanța de contencios constituțional să poată fi sesizată: excepția să aibă ca obiect o lege sau o ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care să aibă legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia, excepția să fie ridicată în fața unei instanțe judecătorești ori arbitrale la cererea uneia din părți, din oficiu ori de către procuror, în cauzele în care acesta participă, iar prevederile atacate să nu fi fost declarate anterior ca neconstituționale printr-o decizie a Curții Constituționale.

Sub aspectul legăturii dintre excepția de neconstituționalitate și soluționarea cauzei, Curtea Constituțională a indicat în jurisprudența sa reperele "legăturii cu soluționarea cauzei", subliniind că ele constau în aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății și în necesitatea invocării excepției, în scopul restabilirii stării de legalitate. În concret, Curtea a apreciat că incidența textului de lege criticat în soluționarea cauzei aflate pe rolul unei instanțe judecătorești nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat, în primul rând, interesul procesual al invocării excepției de neconstituționalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității textului de lege criticat.

Prin urmare, excepția în dezbatere trebuie să se plaseze în paradigma unui control concret de constituționalitate, pentru că o eventuală decizie de constatare a neconstituționalității trebuie să producă un efect util și direct asupra cauzei.

Transpunând aceste exigențe în examenul încheierii atacate, Înalta Curte constată că lipsește cerința existenței unei legături a textelor de lege contestate cu cauza.

Astfel, art. 109 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 instituie dispoziții de favoare pentru subiectele reglementării, aplicarea sa fiind alternativă.

Așa cum în mod judicios a reținut și curtea de apel, mecanismul înlăturării textului pretins neconstituțional este stabilit de art. 122 din Legea nr. 223/2015, care, de altfel, constituie și fundamentul demersului judiciar al recurentului.

Însă, chiar dacă pensia militară a fost stabilită prin aplicarea normei legale ce face obiectul excepției de neconstituționalitate, în mod esențial, se reține că dreptul dedus judecății îl constituie dreptul său de opțiune pentru pensia contributivă în temeiul art. 122 din legea sus-indicată, nefiind pusă în discuție verificarea aplicării art. 109 din actul normativ.

Pe calea procesului inițiat, recurentul nu contestă aplicarea art. 109 din Legea nr. 223/2015, care a fost avut în vedere la recalcularea dreptului de pensie prin decizia nr. x/31.01.2018, emisă de intimată, ci recunoașterea dreptului prevăzut de art. 122 din aceeași lege, ca urmare a refuzului intimate-pârâte de a aplica această normă legală și în cazul său.

De aceea, din acest punct de vedere, nu se poate stabili legătura pe care textul de lege criticat o are cu soluționarea cauzei, neconformitatea cu normele constituționale fiind, în fapt, o nemulțumire legată de efectele pe care prevederile legale contestate le-au produs asupra dreptului său la pensie, fără nicio raportare la obiectul cauzei.

Că norma legală pretins neconstituțională nu are legătură cu demersul întreprins de autorul excepției de neconstituționalitate, reiese neîndoielnic din motivarea apelului, semnificative fiind argumentele de la pagina 2 și 3 din memoriul de apel, așa încât este evident că invocarea normei legale s-a făcut pur formal, de vreme ce nicăieri în memoriul de apel nu a fost invocat textul criticat pentru neconstituționalitate, așa cum se susține în motivarea cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Din această perspectivă, este evident că textul criticat pentru neconstituționalitate, precum și argumentele dezvoltate în susținerea cererii de sesizare nu prezintă legătură cu dreptul dedus judecății.

Prin urmare, instanța de apel a reținut în mod judicios, în analiza condiției privind existența legăturii cu cauza dedusă judecății, că textul pretins neconstituțional excedează obiectului contestației, de vreme ce dreptul dedus judecății privește aplicarea dispozițiilor art. 122 din Legea nr. 223/2015, iar excepția de neconstituționalitate vizează o normă juridică neincidentă în speță.

Cum dispozițiile art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992, republicată prevăd că neîndeplinirea cumulativă a condițiilor de admisibilitate a sesizării atrage respingerea cererii de sesizare, iar în cauză s-a reținut în mod corect lipsa cerinței legăturii cu cauza, rezultă că în mod judicios curtea de apel, făcând aplicarea acestora, a stabilit că nu se impune sesizarea instanței de contencios constituțional.

Constatând că hotărârea curții de apel este legală, în cauză nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din 09.02.2022, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă în dosarul nr. x/2021.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 mai 2022.