ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 417/2023

Ședința publică din data de 1 martie 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 21 decembrie 2021 pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub număr de dosar x/2021, reclamantul A., în contradictoriu cu Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne, a formulat contestație împotriva refuzului de revizuire a deciziei de pensie militară, în sensul calculării drepturilor de pensie potrivit Legii nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, sub care au fost deschise aceste drepturi.

Prin cererea depusă la 25 februarie 2022, reclamatul a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 109 alin. (1) Legea nr. 223/2015, prin raportare la dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituția României.

Prin sentința civilă nr. 815 din 6 aprilie 2022, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, a fost respinsă cererea având ca obiect sesizarea Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 109 alin. (1) Legea nr. 223/2015, ca inadmisibilă; a fost respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, ca nefondată.

Împotriva acestei decizii a declarat apel reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Apelantul-reclamant a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 109 alin. (1) al Legii nr. 223/2015 în raport cu principiul constituțional al neretroactivității legilor, reglementat de art. 15 alin. (2) din Constituția României.

Prin decizia nr. 2622 din 13 octombrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale și a fost respins apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 815 din 6 aprilie 2022, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, ca fiind nefondat.

În termen legal, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 109 alin. (1) al Legii nr. 223/2015, cuprinsă în decizia nr. 2622 din 13 octombrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, reclamantul A. a declarat recurs.

În argumentarea cererii, recurentul a susținut, în esență, ca fiind îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, respectiv: norma care face obiectul sesizării să fie în vigoare; să existe o legătură între dispoziția legală și modul de soluționare a cauzei în care se formulează cererea de sesizare și, totodată, Curtea Constituționala să nu fi pronunțat anterior o decizie prin care să se fi constat că textul de lege contravine Constituției.

Intimata-pârâtă CASA SECTORIALĂ DE PENSII A MAI a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului, ca nefondat.

Înalta Curte de Casație și Justiție, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, în raport de criticile formulate, constată că recursul este nefondat pentru considerentele care urmează:

Deși cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., conform cărora casarea unei hotărâri se poate cere când prin aceasta, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, față de dezvoltarea criticilor formulate de recurentul-reclamant, care vizează, în esență, aplicarea greșită a dispozițiilor art. 29 din Legea 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, se apreciază că acestea pot fi analizate prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere, când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prezentul recurs vizează soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 109 alin. (1) al Legii nr. 223/2015.

Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată:

"(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, republicată, se înțelege că legiuitorul a rezervat instanțelor de judecată în fața cărora se invocă excepții de neconstituționalitate, rolul de prim filtru în privința acestora, a căror trimitere la Curtea Constituțională nu se poate dispune decât sub rezerva constatării întrunirii condițiilor cumulative de admisibilitate instituite prin alin. (1)-(3) din norma menționată.

Se impune precizarea că, în concret, calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanței în fața căreia se invocă excepția posibilitatea de a verifica constituționalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate.

Or, în analiza sa, sub un prim aspect, Curtea de Apel Ploiești nu a făcut decât să-și exercite acest rol de prim filtru al sesizării vizând neconstituționalitatea dispozițiilor art. 109 alin. (1) al Legii nr. 223/2015, arătând motivele pentru care a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Înalta Curte subliniază că soluția vizând neconstituționalitatea unui text nu poate fi evaluată în abstract, ci în contextul impus de dezlegarea pricinii, pentru a se putea verifica cerința referitoare la necesitatea existenței legăturii normei contestate cu rezolvarea cauzei.

Contrar susținerilor recurentului, doar aparent prevederile art. 109 alin. (1) al Legii nr. 223/2015, supuse examinării, au legătură cu soluționarea cauzei.

Înalta Curte constată că obiectul litigiului nu vizează anularea unei decizii de recalculare/revizuire emisă în baza art. 109 alin. (1) din Legea nr. 223/2015.

Ceea ce se reclamă prin prezentul demers judiciar este refuzul intimatei-pârâte de a revizui pensia militară a recurentului-reclamant în sensul calculării drepturilor de pensie potrivit Legii nr. 164/2001, prevederi în vigoare la momentul deschiderii dreptului la pensie, dar abrogate prin Legea nr. 263/2010.

Prin urmare, în mod legal, Curtea de Apel Ploiești a reținut că raportat la obiectul cauzei care vizează refuzul pârâtei de a revizui pensia militară a reclamantului în sensul calculării drepturilor de pensie potrivit Legii nr. 164/2001, o eventuală neconstituționalitate a dispozițiilor art. 109 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 nu ar determina consecințe în sensul intrării în vigoare a unor dispoziții deja abrogate, în condițiile în care prevederile Legii nr. 164/2001 au fost abrogate prin Legea nr. 263/2010.

Aceasta întrucât, legătura cu soluționarea cauzei presupune ca eventuala declarare a neconstituționalității să producă un efect real, concret, asupra cursului procesului și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces, ceea ce în cauză nu se confirmă.

Așa fiind, în condițiile în care s-a reținut cu justețe că în cauză nu este îndeplinită condiția legăturii excepției de neconstituționalitate cu modul de dezlegare al cauzei, și, întrucât art. 29 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 47/1992 impune îndeplinirea cumulativă a condițiilor de admisibilitate, se constată ca fiind legală soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 109 alin. (1) al Legii nr. 223/2015, cuprinsă în decizia nr. 2622 din 13 octombrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

Pentru rațiunile înfățișate, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 109 alin. (1) al Legii nr. 223/2015, cuprinsă în decizia nr. 2622 din 13 octombrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 109 alin. (1) al Legii nr. 223/2015, cuprinsă în decizia nr. 2622 din 13 octombrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 martie 2023.