ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5756/2011

Asupra cauzei civile de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la Tribunalul București, secția a III-a civilă, reclamantul E.D. a chemat în judecată

pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța

să fie obligat să-i plătească prețul de piață al apartamentului situat în București,

str. F.

Motivându-și acțiunea, reclamantul a arătat că,

împreună cu defuncta sa soție, E.C., a încheiat cu SC R. SA; contractul de vânzare

– cumpărare, prin care a dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului menționat,

că prin decizia civilă nr. 2354 din 24 noiembrie 2003 a Tribunalului București,

a fost constatată nulitatea absolută a contractului de vânzare – cumpărare, deși

fusese încheiat cu respectarea Legii nr. 112/1995 și că sunt îndeplinite condițiile

prevăzute în art. 50

1

din Legea nr. 1/2009, prin care a fost modificată

și completată Legea nr. 10/2001.

Prin sentința nr. 377

din 11 martie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția a III – a civilă,

a fost respinsă cererea, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că, prin decizia nr. 2354 din 24 noiembrie 2003 și prin

decizia nr. 755 din 12 mai 2005 a Curții de Apel București, s-a stabilit cu putere

de lucru judecat faptul că nu au fost respectate prevederile Legii nr. 112/1995

la încheierea contractului de vânzare – cumpărare.

Apelul declarat de reclamant

împotriva sentinței Tribunalului a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 24/A

din 1 octombrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII – a civilă

și pentru cauze, privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Împotriva acestei decizii

a declarat recurs reclamantul, încadrându-l în prevederile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. și susținând, în esență, că au fost interpretate greșit prevederile

art. 50

1

din Legea nr. 1/2009, text de lege ce vizează situația contractelor

de vânzare – cumpărare desființate, iar nu acțiunea în revendicare prin compararea

titlurilor de proprietate și că nerespectarea condițiilor impuse prin Legea nr.

112/1995 trebuia analizată independent de faptul că a fost pronunțată o hotărâre

judecătorească privind contractul său de vânzare – cumpărare.

Recursul este nefondat.

Prin Legea nr. 1/2009

a fost introdus după art. 50 din Legea nr. 10/2001, art. 50

1

, conform

căruia, proprietarii ale căror contracte de vânzare – cumpărare, încheiate cu respectarea

prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești

definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor,

stabilit conform standardelor internaționale de evaluare, iar potrivit art. 50 alin.

(3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 1/2009, restituirea

prețului actualizat plătit de chiriași ale căror contracte de vânzare – cumpărare

încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin

hotărâri judecătorești se face de către Ministerul Finanțelor, din fondul extrabugetar

constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995.

Prevederile art. 50

1

din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 1/2009 nu sunt

aplicabile în prezenta cauză.

Prin decizia nr. 2354

din 24 noiembrie 2003, pronunțată de Tribunalul București, secția a V – a civilă,

a fost constatată nulitatea absolută a contractului de vânzare – cumpărare din 10

decembrie 1996, încheiat între Primăria Municipiului București, prin SC R.V. SA

și pârâții E.D. și E.C., hotărâre rămasă irevocabilă prin decizia nr. 755 din 12

mai 2005 a Curții de Apel București, secția a IV – a civilă.

Prin considerentele ambelor

hotărâri s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat reaua – credință a cumpărătorilor

și că au fost încălcate dispozițiile legale, cauza contractului fiind ilicită.

În atare situație, se

constată că instanțele au făcut o corectă aplicare a legii în sensul că reclamantul

nu este îndreptățit la plata prețului de piață al apartamentului.

În consecință, recursul

urmează a fi respins ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ. .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamantul E.D. împotriva deciziei nr. 24/A din 01 octombrie 2010 a

Curții de Apel București, secția a-VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte

de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică , astăzi 05 iulie 2011.