ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 18/2013

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta SC M. SRL Timișoara, prin

precizarea de acțiune formulată la 01 noiembrie 2010, a specificat că petitul 1

din acțiunea introductivă de instanță si precizat la 22 iunie 2010, rămâne fără

obiect raportat la procesul verbal de predare primire a spațiului din incinta

Sălii Polivalente Olimpia din data de 21 iulie 2010 și că solicită în

contradictoriu cu pârâții Municipiul Timișoara reprezentat prin Primar,

Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Primăria Municipiului Timișoara,

să se constatate că pentru perioada 30 noiembrie 2009 - 21 iulie 2010 a operat

tacita relocațiune cu privire la spațiul în suprafață de 54 mp situat în

Timișoara, str. Aleea Sportivilor din incinta Sălii Polivalente Olimpia, având

destinația de cafenea-bar, spațiu pe care l-a deținut cu titlu de chirie până

la data de 21 iulie  2010, data predării spațiului către proprietar; să se

dispună obligarea pârâților la plata sumei de 30.000 lei reprezentând daune

interese pentru neexecutarea obligațiilor asumate prin contract, cu cheltuieli de

judecată.

Curtea de Apel

Timișoara, secția a ll-a civilă, prin decizia civilă nr. 12/ A din 17 ianuarie

2012, a respins apelul declarat de reclamanta SC M. SRL Timișoara, împotriva

sentinței civile nr. 623/ PI din 22 februarie 2011, pronunțată de Tribunalul

Timiș, prin care a respins acțiunea precizată a reclamantei SC M. SRL în

contradictoriu cu pârâții Municipiul Timișoara reprezentat prin Primar,

Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Primăria Municipiului Timișoara,

ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de apel a reținut următoarele:

Prima instanță

în mod corect a respins acțiunea precizată formulată de reclamanta SC M. SRL,

în contradictoriu cu pârâții Municipiul Timișoara prin Primar, Consiliul Local

al Municipiului Timișoara și Primăria Municipiului Timișoara, reținând că în

cauză nu a operat tacita relocațiune pentru perioada 30 noiembrie 2009 - 21

iulie 2010 cu privire la spațiul situat în Timișoara, Aleea Sportivilor, din

incinta Sălii Polivalente Olimpia, cu destinația de cafenea-bar, având în

vedere că din probatoriul administrat în cauză s-a constatat că nu este

îndeplinită cerința consimțământului locatorului.

Așa cum au

arătat pârâții intimați, în contractul de închiriere, la art. 3 alin. (2), s-a

menționat în mod expres că, contractul se prelungește de drept, prin acordul de

voință al părților, manifestat expres cu cel puțin 30 de zile înaintea

expirării acestuia, pe o perioadă negociată între părți, în condițiile

respectării clauzelor contractuale.

În acest sens au

fost încheiate patru acte adiționale, care au prelungit contractul de

închiriere, că după momentul în care a expirat ultima prelungire nu se mai

poate aprecia că ar exista o prelungire tacită, în lipsa unui nou act adițional

care să specifice acest acord expres exprimat în scris.

SC M. SRL, prin

cafeneaua-bar, a ocupat fără titlu spațiul situat în Timișoara, Aleea FC

Ripensia - Sala Polivalentă Olimpia, deși era expirat termenul contractului

încheiat de către Direcția de Sport a Județului Timiș cu reclamanta.

În consecință,

în speță nu poate opera tacita relocațiune, dat fiind manifestarea neechivocă a

pârâților de a anunța concediul reclamantei, iar faptul perceperii unei sume de

bani, chiar cu denumirea de chirie, nu reprezintă o acceptare a tacitei relocațiuni,

ci doar contravaloarea folosirii spațiului de către reclamantă după încetarea

locațiunii.

În ședința din

data de 15 ianuarie 2008 a Comisiei de analiză a spațiilor cu altă destinație

decât aceea de locuință situate în imobilele, proprietatea Primăriei

Municipiului Timișoara, s-a solicitat eliberarea și predarea spațiului pe care

îl ocupă reclamanta, întrucât aceasta nu deține contracte de închiriere cu

instituțiile pârâte.

În data de 27

iunie 2008, Municipiul Timișoara și Consiliul Local al Municipiului Timișoara

au chemat în judecată pe SC M. SRL solicitând evacuarea necondiționată a

acesteia din spațiul menționat, iar prin sentința civilă nr. 22 din 12 ianuarie

2010, Tribunalul Timiș a admis cererea formulată de pârâți, sentința rămânând

definitivă prin decizia civilă nr. 139/ A din 13 septembrie 2010 a Curții de

Apel, Timișoara, care a respins ca nefondat apelul reclamantei.

Pentru a

pronunța această decizie, curtea a reținut că nu se poate accepta apărarea

pârâtei conform căreia a operat tacita relocațiune și că un nou contract de

închiriere, pe durată nedeterminată, constituie titlul locativ ce îi justifică

prezența în spațiul situat în Timișoara, Aleea F.C. Ripensia, întrucât rezultă,

din probele dosarului, că pârâții i-au anunțat în repetate rânduri concediul.

Potrivit art. 1438 C. civ., atunci când s-a notificat concediul, locatarul

chiar dacă ar fi continuat a se servi de obiectul închiriat sau arendat, nu

poate opune relocațiunea tacită. Aspectul că celor două pârâte li s-au perceput

sume pentru plata utilităților folosite și pentru folosința spațiului

respectiv, nu împiedică pe proprietar să anunțe concediul, astfel că nu poate

opera relocațiunea tacită.

Împrejurarea că

reclamanta a folosit spațiul menționat, din Timișoara, și după expirarea

termenului de locatiune, predându-l de bună voie la data de 21 iulie 2010, cu

mult după expirarea contractului de locatiune, respectiv 30 noiembrie 2009, și

a pronunțării sentinței civile nr. 22 din 12 ianuarie 2010 a Tribunalului

Timiș, secția comercial, nu poate fundamenta nici petitul precizat privind

despăgubirile în cuantum de 30.000 lei, reprezentând daune interese pentru

neexecutarea obligațiilor asumate prin contract din data de 30 noiembrie 2009,

astfel încât daunele interese solicitate de reclamantă s-a apreciat că sunt

neîntemeiate.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs, în termen, reclamanta SC M. SRL Timișoara,

solicitând în concluzie, admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate,

admiterea apelului, schimbării sentinței în sensul admiterii acțiunii sale

astfel cum a fost precizată și motivată în scris.

Recurenta-reclamantă

își subsumează criticile motivelor reglementate de art. 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ., arătând, în esență, că prin hotărârea pronunțată instanța de

control judiciar a interpretat eronat situația de fapt proprie cauzei.

Recurenta

susține că a solicitat instanței să constate că pentru perioada 30 noiembrie

2009 - 21 iulie 2010 a operat tacita relocațiune cu privire la spațiul în

litigiu pe care societatea sa l-a deținut cu titlu de chirie până la 21 iulie

2010, data predării lui către proprietar, astfel că pârâta datorează daunele

interese solicitate, pentru nerespectarea clauzelor contractului.

În continuare

recurenta-reclamantă prezintă criticile aduse deciziei recurate, reproșând

instanței de apel că motivarea acesteia nu răspunde criticilor pe care Ie-a

formulat raportându-se în susținere la situația de fapt specifică speței, la

înscrisurile depuse la dosar, la declarațiile martorilor care au confirmat că

societatea sa și-a îndeplinit toate obligațiile ce-i reveneau din contract,

plata chiriei și a utilităților.

Înalta Curte,

examinând cererea de recurs din perspectiva criticilor indicate de parte,

astfel cum acestea au fost circumscrise temeiurilor de drept indicate, reține

inexistența motivelor de nelegalitate, în raport de reglementarea cuprinsă în art.

302

1

lit. c) C. proc. civ., pentru următoarele considerente.

Potrivit art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea

nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și

dezvoltarea lor.

Conform, art. 304

C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru

motivele de nelegalitate, prevăzute expres și limitativ la punctele 1 - 9, iar

potrivit dispozițiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ. indicarea greșită a

motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora

face posibilă încadrarea lor într-unui din motivele prevăzute de art. 304 C.

proc. civ.

Deși

recurenta-reclamantă formulează critici se reține că deși acestea fac referire

la dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., dezvoltarea motivelor de

recurs făcute nu indică în mod concret dispoziția legală încălcată sau greșit

aplicabilă, astfel că acestea nu pot fi încadrate în motivele de recurs

prevăzute de art. 304 C. proc. civ., care să conducă la casarea sau modificarea

hotărârii atacate, și nici nu pot face obiectul controlului de legalitate.

Motivarea

recursului, așa cum s-a arătat mai sus, vizează numai aspecte de netemeinicie

legate de stabilirea situației de fapt și greșita interpretare de către

instanța de apel a probelor administrate în cauză, elemente ce nu vizează

nelegalitatea.

Prin urmare,

recursul nefiind o cale de atac devolutivă care să permită reanalizarea

situației de fapt și reinterpretarea probelor, nefiind posibilă nici

reîncadrarea criticilor în alte motive de nelegalitate limitativ prevăzute de art.

304 C. proc. civ., nu se poate realiza un examen al deciziei atacate, sub

aspectul legalității acesteia.

Or, art. 304 alin.

(1) și art. 302

1

C. proc. civ. nu numai că stabilesc condițiile

promovării recursului, ci sancționează cu nulitatea nerespectarea lor.

Constatându-se,

totodată, că nu sunt nici motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din

oficiu, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite

excepția și va constata nulitatea cererii de recurs, conform art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ. raportat la art. 306 alin. (1) din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată

nulitatea cererii de recurs formulată de reclamanta SC M. SRL Timișoara

împotriva deciziei civile nr. 12/ A din 17 ianuarie 2012 pronunțată de Curtea

de Apel Timișoara, secția a ll-a civilă, conform art. 302

1

alin. (1)

lit. c) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședința publică, astăzi 15 ianuarie 2013.