ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 18/2013
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 18/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra
recursului de față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC M. SRL Timișoara, prin
precizarea de acțiune formulată la 01 noiembrie 2010, a specificat că petitul 1
din acțiunea introductivă de instanță si precizat la 22 iunie 2010, rămâne fără
obiect raportat la procesul verbal de predare primire a spațiului din incinta
Sălii Polivalente Olimpia din data de 21 iulie 2010 și că solicită în
contradictoriu cu pârâții Municipiul Timișoara reprezentat prin Primar,
Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Primăria Municipiului Timișoara,
să se constatate că pentru perioada 30 noiembrie 2009 - 21 iulie 2010 a operat
tacita relocațiune cu privire la spațiul în suprafață de 54 mp situat în
Timișoara, str. Aleea Sportivilor din incinta Sălii Polivalente Olimpia, având
destinația de cafenea-bar, spațiu pe care l-a deținut cu titlu de chirie până
la data de 21 iulie 2010, data predării spațiului către proprietar; să se
dispună obligarea pârâților la plata sumei de 30.000 lei reprezentând daune
interese pentru neexecutarea obligațiilor asumate prin contract, cu cheltuieli de
judecată.
Curtea de Apel
Timișoara, secția a ll-a civilă, prin decizia civilă nr. 12/ A din 17 ianuarie
2012, a respins apelul declarat de reclamanta SC M. SRL Timișoara, împotriva
sentinței civile nr. 623/ PI din 22 februarie 2011, pronunțată de Tribunalul
Timiș, prin care a respins acțiunea precizată a reclamantei SC M. SRL în
contradictoriu cu pârâții Municipiul Timișoara reprezentat prin Primar,
Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Primăria Municipiului Timișoara,
ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța
această decizie, instanța de apel a reținut următoarele:
Prima instanță
în mod corect a respins acțiunea precizată formulată de reclamanta SC M. SRL,
în contradictoriu cu pârâții Municipiul Timișoara prin Primar, Consiliul Local
al Municipiului Timișoara și Primăria Municipiului Timișoara, reținând că în
cauză nu a operat tacita relocațiune pentru perioada 30 noiembrie 2009 - 21
iulie 2010 cu privire la spațiul situat în Timișoara, Aleea Sportivilor, din
incinta Sălii Polivalente Olimpia, cu destinația de cafenea-bar, având în
vedere că din probatoriul administrat în cauză s-a constatat că nu este
îndeplinită cerința consimțământului locatorului.
Așa cum au
arătat pârâții intimați, în contractul de închiriere, la art. 3 alin. (2), s-a
menționat în mod expres că, contractul se prelungește de drept, prin acordul de
voință al părților, manifestat expres cu cel puțin 30 de zile înaintea
expirării acestuia, pe o perioadă negociată între părți, în condițiile
respectării clauzelor contractuale.
În acest sens au
fost încheiate patru acte adiționale, care au prelungit contractul de
închiriere, că după momentul în care a expirat ultima prelungire nu se mai
poate aprecia că ar exista o prelungire tacită, în lipsa unui nou act adițional
care să specifice acest acord expres exprimat în scris.
SC M. SRL, prin
cafeneaua-bar, a ocupat fără titlu spațiul situat în Timișoara, Aleea FC
Ripensia - Sala Polivalentă Olimpia, deși era expirat termenul contractului
încheiat de către Direcția de Sport a Județului Timiș cu reclamanta.
În consecință,
în speță nu poate opera tacita relocațiune, dat fiind manifestarea neechivocă a
pârâților de a anunța concediul reclamantei, iar faptul perceperii unei sume de
bani, chiar cu denumirea de chirie, nu reprezintă o acceptare a tacitei relocațiuni,
ci doar contravaloarea folosirii spațiului de către reclamantă după încetarea
locațiunii.
În ședința din
data de 15 ianuarie 2008 a Comisiei de analiză a spațiilor cu altă destinație
decât aceea de locuință situate în imobilele, proprietatea Primăriei
Municipiului Timișoara, s-a solicitat eliberarea și predarea spațiului pe care
îl ocupă reclamanta, întrucât aceasta nu deține contracte de închiriere cu
instituțiile pârâte.
În data de 27
iunie 2008, Municipiul Timișoara și Consiliul Local al Municipiului Timișoara
au chemat în judecată pe SC M. SRL solicitând evacuarea necondiționată a
acesteia din spațiul menționat, iar prin sentința civilă nr. 22 din 12 ianuarie
2010, Tribunalul Timiș a admis cererea formulată de pârâți, sentința rămânând
definitivă prin decizia civilă nr. 139/ A din 13 septembrie 2010 a Curții de
Apel, Timișoara, care a respins ca nefondat apelul reclamantei.
Pentru a
pronunța această decizie, curtea a reținut că nu se poate accepta apărarea
pârâtei conform căreia a operat tacita relocațiune și că un nou contract de
închiriere, pe durată nedeterminată, constituie titlul locativ ce îi justifică
prezența în spațiul situat în Timișoara, Aleea F.C. Ripensia, întrucât rezultă,
din probele dosarului, că pârâții i-au anunțat în repetate rânduri concediul.
Potrivit art. 1438 C. civ., atunci când s-a notificat concediul, locatarul
chiar dacă ar fi continuat a se servi de obiectul închiriat sau arendat, nu
poate opune relocațiunea tacită. Aspectul că celor două pârâte li s-au perceput
sume pentru plata utilităților folosite și pentru folosința spațiului
respectiv, nu împiedică pe proprietar să anunțe concediul, astfel că nu poate
opera relocațiunea tacită.
Împrejurarea că
reclamanta a folosit spațiul menționat, din Timișoara, și după expirarea
termenului de locatiune, predându-l de bună voie la data de 21 iulie 2010, cu
mult după expirarea contractului de locatiune, respectiv 30 noiembrie 2009, și
a pronunțării sentinței civile nr. 22 din 12 ianuarie 2010 a Tribunalului
Timiș, secția comercial, nu poate fundamenta nici petitul precizat privind
despăgubirile în cuantum de 30.000 lei, reprezentând daune interese pentru
neexecutarea obligațiilor asumate prin contract din data de 30 noiembrie 2009,
astfel încât daunele interese solicitate de reclamantă s-a apreciat că sunt
neîntemeiate.
Împotriva
acestei decizii a declarat recurs, în termen, reclamanta SC M. SRL Timișoara,
solicitând în concluzie, admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate,
admiterea apelului, schimbării sentinței în sensul admiterii acțiunii sale
astfel cum a fost precizată și motivată în scris.
Recurenta-reclamantă
își subsumează criticile motivelor reglementate de art. 304 pct. 8 și 9 C.
proc. civ., arătând, în esență, că prin hotărârea pronunțată instanța de
control judiciar a interpretat eronat situația de fapt proprie cauzei.
Recurenta
susține că a solicitat instanței să constate că pentru perioada 30 noiembrie
2009 - 21 iulie 2010 a operat tacita relocațiune cu privire la spațiul în
litigiu pe care societatea sa l-a deținut cu titlu de chirie până la 21 iulie
2010, data predării lui către proprietar, astfel că pârâta datorează daunele
interese solicitate, pentru nerespectarea clauzelor contractului.
În continuare
recurenta-reclamantă prezintă criticile aduse deciziei recurate, reproșând
instanței de apel că motivarea acesteia nu răspunde criticilor pe care Ie-a
formulat raportându-se în susținere la situația de fapt specifică speței, la
înscrisurile depuse la dosar, la declarațiile martorilor care au confirmat că
societatea sa și-a îndeplinit toate obligațiile ce-i reveneau din contract,
plata chiriei și a utilităților.
Înalta Curte,
examinând cererea de recurs din perspectiva criticilor indicate de parte,
astfel cum acestea au fost circumscrise temeiurilor de drept indicate, reține
inexistența motivelor de nelegalitate, în raport de reglementarea cuprinsă în art.
302
1
lit. c) C. proc. civ., pentru următoarele considerente.
Potrivit art. 302
1
alin. (1) lit. c) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea
nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și
dezvoltarea lor.
Conform, art. 304
C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru
motivele de nelegalitate, prevăzute expres și limitativ la punctele 1 - 9, iar
potrivit dispozițiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ. indicarea greșită a
motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora
face posibilă încadrarea lor într-unui din motivele prevăzute de art. 304 C.
proc. civ.
Deși
recurenta-reclamantă formulează critici se reține că deși acestea fac referire
la dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., dezvoltarea motivelor de
recurs făcute nu indică în mod concret dispoziția legală încălcată sau greșit
aplicabilă, astfel că acestea nu pot fi încadrate în motivele de recurs
prevăzute de art. 304 C. proc. civ., care să conducă la casarea sau modificarea
hotărârii atacate, și nici nu pot face obiectul controlului de legalitate.
Motivarea
recursului, așa cum s-a arătat mai sus, vizează numai aspecte de netemeinicie
legate de stabilirea situației de fapt și greșita interpretare de către
instanța de apel a probelor administrate în cauză, elemente ce nu vizează
nelegalitatea.
Prin urmare,
recursul nefiind o cale de atac devolutivă care să permită reanalizarea
situației de fapt și reinterpretarea probelor, nefiind posibilă nici
reîncadrarea criticilor în alte motive de nelegalitate limitativ prevăzute de art.
304 C. proc. civ., nu se poate realiza un examen al deciziei atacate, sub
aspectul legalității acesteia.
Or, art. 304 alin.
(1) și art. 302
1
C. proc. civ. nu numai că stabilesc condițiile
promovării recursului, ci sancționează cu nulitatea nerespectarea lor.
Constatându-se,
totodată, că nu sunt nici motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din
oficiu, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite
excepția și va constata nulitatea cererii de recurs, conform art. 302
1
alin. (1) lit. c) C. proc. civ. raportat la art. 306 alin. (1) din același cod.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată
nulitatea cererii de recurs formulată de reclamanta SC M. SRL Timișoara
împotriva deciziei civile nr. 12/ A din 17 ianuarie 2012 pronunțată de Curtea
de Apel Timișoara, secția a ll-a civilă, conform art. 302
1
alin. (1)
lit. c) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunțată, în
ședința publică, astăzi 15 ianuarie 2013.