ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3003/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 4 septembrie 2009,

reclamantul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești - A.N.P. a solicitat

anularea pct. 1 și 16 din decizia nr. XII/D1/1 din 29 iunie 2009 și a Încheierii

nr. XII/11 din 7 august 2009 emisă de pârâta Curtea de Conturi a României.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a susținut că, la pct. 1 din decizia nr. XII/D1/1 din 29 iunie 2009,

pârâta a dispus nelegal ca Directorul general al A.N.P. să facă demersuri la Ministerul

Justiției și Libertăților Cetățenești pentru neacordarea dispozițiilor art. 3 din

Legea nr. 293/2004 cu Ordinul nr. 2003/2008 emis de Ministerul justiției, în vederea

eliminării abaterii de la pct. 1 din procesul – verbal de constatare din 18 mai

existența în perioada controlată a unei necorelări între cele două acte normative

cu privire la structura personalului din A.N.P. și categoriile de personal care

pot fi angajate în posturi de funcționari publici.

Reclamanta a contestat

și obligația impusă prin același act de control pentru stabilirea întinderii prejudiciului

creat A.N.P. prin acordarea indemnizației de conducere încasate nelegal de doi magistrați

detașați în funcția de director general, motivând că, prin detașare, magistrații

nu au fost asimilați cu funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației

penitenciare, astfel că, aceștia au beneficiat pe durata detașării de indemnizația

de conducere prevăzută de lege pentru funcția de conducere din care au fost detașați,

în conformitate cu dispozițiile art. 14 O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea și

alte drepturi ale judecătorilor , procurorilor și altor categorii de personal din

sistemul justiției.

Curtea de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă

nr. 2452 din 25 mai 2010, prin care a admis acțiunea și a anulat încheierea nr.

XII/11 din 7 august 2009 emisă de pârâta Curtea de Conturi a României și măsurile

contestate de reclamantă din decizia nr. XII/D1/1 din 29 iunie 2009 întocmită de

aceeași pârâtă.

Instanța de fond a constatat

că în mod nelegal s-a reținut existența unei abateri prin necorelarea dispozițiilor

art. 3 din Legea nr. 293/2004 cu Ordinul Ministrului Justiției nr. 2003/2008, fără

a se indica temeiul de drept și autorul abaterii la nivelul instituției supuse controlului.

Nelegalitatea măsurii

dispuse pentru recuperarea prejudiciului pretins a fi fost produs prin cuantumul

indemnizației de conducere plătite magistraților detașați în funcția de director

general a fost constatată de instanța de fond, cu motivarea că, funcția ocupată

de aceștia era prevăzută pentru personalul contractual, astfel că nu era posibilă

asimilarea lor cu funcționarii publici cu statut special, din punct de vedere al

valorii cuvenite pentru indemnizația de conducere.

Împotriva acestei sentințe,

a declarat recurs pârâta Curtea de Conturi a României , solicitând ca în baza dispozițiilor

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., să fie modificată hotărârea atacată, în sensul respingerii

acțiunii ca neîntemeiată.

În primul motiv de recurs,

s-a arătat că a fost greșit anulată măsura dispusă pentru eliminarea abaterii constatate

la pct. 1 din procesul – verbal din 18 mai 2009, măsură justificată față de reglementarea

cuprinsă la art. 21 din Ordinul Ministrului Justiției nr. 2003/2008 , care a creat

așa-zisa premisă legală pentru angajarea funcționarilor publici și magistraților

în cadrul A.N.P. Recurenta a învederat că măsura respectivă a fost întemeiată în

drept pe dispozițiile art. 89 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea

activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate

din aceste activități, aprobat de Plenul Curții de Conturi prin Hotărârea nr. 1/2009.

Prin cel de-al doilea

motiv de recurs, a fost criticată soluția de anulare și a măsurii dispuse pentru

stabilirea întinderii prejudiciului rezultat din plata unei indemnizații de conducere

de 55% magistraților detașați în funcția de director general, deși această indemnizație

trebuia plătită în cuantumul de 50% prevăzut de Ordinul Ministrului Justiției

nr. 399/2007.

Recurenta a arătat că

diferența de 5% dintre cele două indemnizații a determinat încasarea în plus a sumei

de 10.807 RON ca debit principal.

Față de caracterul pur

formal al detașării, s-a susținut că intimata avea obligația să stabilească indemnizația

de conducere pentru cei doi directori generali potrivit actelor normative care prevăd

salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici cu statut special.

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele

considerente:

Instanța de fond a constatat

corect nelegalitatea măsurilor dispuse de recurentă prin încheierea nr. XII/11

din 7 august 2009 și decizia nr. XII/D1/1 din 29 iunie 2009, dispunând anularea

celor două acte administrative pentru motivele de nelegalitate invocate prin cererea

de chemare în judecată.

Obligația directorului

general al A.N.P. de a face demersuri la Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești

pentru a semnala necorelarea dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 293/2004 cu Ordinul

nr. 2003/2008 emis de Ministerul Justiției a fost corect anulată de instanța de

fond pentru lipsă de temei juridic .

Deși această măsură a

fost dispusă de echipa de control pentru abaterea constatată în procesul - verbal

din 18 mai 2009, nu au fost indicate prevederile legale pretins a fi fost încălcate

și din întregul - material probator administrat în cauză nu rezultă starea de fapt,

considerată a reprezenta abatere de la legalitate și regularitate.

Dispozițiile pct. 89 din

Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții

de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat

prin Hotărârea nr. 1/2009 a Plenului Curții de Conturi , au fost neîntemeiat indicate

în prezentul recurs ca fiind temeiul juridic al măsurii contestate, întrucât acestea

vizează procedura activității de verificare privind controlul modului de formare

și întrebuințare a resurselor financiare ale Statului și nu constituie dreptul material

referitor la existența unei abateri de la legalitate și regularitate.

Recurenta a criticat neîntemeiat

și soluția de anulare a pct. 16 din actele contestate, privind obligația directorului

general al A.N.P. de a lua măsurile necesare pentru stabilirea întinderii prejudiciului

creat acestei administrații prin acordarea indemnizației de conducere încasate nelegal

de doi magistrați detașați în funcția de director general.

Existența unei abateri

de la legalitatea și a prejudiciului în sumă de 10.807 RON au fost greșit reținute

în procesul – verbal de constatare din 18 mai 2009, fără a se avea în vedere că,

magistrații detașați nu au fost asimilați funcționarilor publici cu statut special

din sistemul administrației penitenciare și în consecință, pentru stabilirea nivelului

indemnizației lor de conducere nu erau aplicabile Normele metodologice de aplicare

a O.G. nr. 64/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici

cu statut special, aprobate prin Ordinul nr. 399/2007 emis de ministrul justiției.

Celelalte susțineri din

recurs privind efectuarea acestor detașări nu vor fi examinate, întrucât nu constituie

obiectul controlului realizat în baza Legii nr. 94/1992 și al actelor administrative

deduse judecății, care au fost întocmite în desfășurarea activității specifice a

Curții de Conturi.

Pentru considerentele

care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare

a hotărârii pronunțate de instanța de fond, în baza dispozițiilor art. 312

alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte

va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Curtea de Conturi a României împotriva sentinței civile nr. 2452 din

25 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 mai 2011.