ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3003/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 4 septembrie 2009, reclamantul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești - A.N.P. a solicitat anularea pct. 1 și 16 din decizia nr. XII/D1/1 din 29 iunie 2009 și a Încheierii nr. XII/11 din 7 august 2009 emisă de pârâta Curtea de Conturi a României. În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că, la pct. 1 din decizia nr. XII/D1/1 din 29 iunie 2009, pârâta a dispus nelegal ca Directorul general al A.N.P.

să facă demersuri la Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești pentru neacordarea dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 293/2004 cu Ordinul nr. 2003/2008 emis de Ministerul justiției, în vederea eliminării abaterii de la pct. 1 din procesul – verbal de constatare din 18 mai 2009. Reclamanta a considerat că este greșită concluzia echipei de control privind existența în perioada controlată a unei necorelări între cele două acte normative cu privire la structura personalului din A.N.P. și categoriile de personal care pot fi angajate în posturi de funcționari publici. Reclamanta a contestat și obligația impusă prin același act de control pentru stabilirea întinderii prejudiciului creat A.N.P.

prin acordarea indemnizației de conducere încasate nelegal de doi magistrați detașați în funcția de director general, motivând că, prin detașare, magistrații nu au fost asimilați cu funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, astfel că, aceștia au beneficiat pe durata detașării de indemnizația de conducere prevăzută de lege pentru funcția de conducere din care au fost detașați, în conformitate cu dispozițiile art. 14 O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor , procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă nr. 2452 din 25 mai 2010, prin care a admis acțiunea și a anulat încheierea nr. XII/11 din 7 august 2009 emisă de pârâta Curtea de Conturi a României și măsurile contestate de reclamantă din decizia nr. XII/D1/1 din 29 iunie 2009 întocmită de aceeași pârâtă.

Instanța de fond a constatat că în mod nelegal s-a reținut existența unei abateri prin necorelarea dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 293/2004 cu Ordinul Ministrului Justiției nr. 2003/2008, fără a se indica temeiul de drept și autorul abaterii la nivelul instituției supuse controlului. Nelegalitatea măsurii dispuse pentru recuperarea prejudiciului pretins a fi fost produs prin cuantumul indemnizației de conducere plătite magistraților detașați în funcția de director general a fost constatată de instanța de fond, cu motivarea că, funcția ocupată de aceștia era prevăzută pentru personalul contractual, astfel că nu era posibilă asimilarea lor cu funcționarii publici cu statut special, din punct de vedere al valorii cuvenite pentru indemnizația de conducere.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâta Curtea de Conturi a României , solicitând ca în baza dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., să fie modificată hotărârea atacată, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată. În primul motiv de recurs, s-a arătat că a fost greșit anulată măsura dispusă pentru eliminarea abaterii constatate la pct. 1 din procesul – verbal din 18 mai 2009, măsură justificată față de reglementarea cuprinsă la art. 21 din Ordinul Ministrului Justiției nr. 2003/2008 , care a creat așa-zisa premisă legală pentru angajarea funcționarilor publici și magistraților în cadrul A.N.P. Recurenta a învederat că măsura respectivă a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 89 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat de Plenul Curții de Conturi prin Hotărârea nr. 1/2009.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs, a fost criticată soluția de anulare și a măsurii dispuse pentru stabilirea întinderii prejudiciului rezultat din plata unei indemnizații de conducere de 55% magistraților detașați în funcția de director general, deși această indemnizație trebuia plătită în cuantumul de 50% prevăzut de Ordinul Ministrului Justiției nr. 399/2007. Recurenta a arătat că diferența de 5% dintre cele două indemnizații a determinat încasarea în plus a sumei de 10.807 RON ca debit principal. Față de caracterul pur formal al detașării, s-a susținut că intimata avea obligația să stabilească indemnizația de conducere pentru cei doi directori generali potrivit actelor normative care prevăd salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici cu statut special.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente: Instanța de fond a constatat corect nelegalitatea măsurilor dispuse de recurentă prin încheierea nr. XII/11 din 7 august 2009 și decizia nr. XII/D1/1 din 29 iunie 2009, dispunând anularea celor două acte administrative pentru motivele de nelegalitate invocate prin cererea de chemare în judecată. Obligația directorului general al A.N.P.

de a face demersuri la Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești pentru a semnala necorelarea dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 293/2004 cu Ordinul nr. 2003/2008 emis de Ministerul Justiției a fost corect anulată de instanța de fond pentru lipsă de temei juridic . Deși această măsură a fost dispusă de echipa de control pentru abaterea constatată în procesul - verbal din 18 mai 2009, nu au fost indicate prevederile legale pretins a fi fost încălcate și din întregul - material probator administrat în cauză nu rezultă starea de fapt, considerată a reprezenta abatere de la legalitate și regularitate.

Dispozițiile pct. 89 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea nr. 1/2009 a Plenului Curții de Conturi , au fost neîntemeiat indicate în prezentul recurs ca fiind temeiul juridic al măsurii contestate, întrucât acestea vizează procedura activității de verificare privind controlul modului de formare și întrebuințare a resurselor financiare ale Statului și nu constituie dreptul material referitor la existența unei abateri de la legalitate și regularitate. Recurenta a criticat neîntemeiat și soluția de anulare a pct. 16 din actele contestate, privind obligația directorului general al A.N.P.

de a lua măsurile necesare pentru stabilirea întinderii prejudiciului creat acestei administrații prin acordarea indemnizației de conducere încasate nelegal de doi magistrați detașați în funcția de director general. Existența unei abateri de la legalitatea și a prejudiciului în sumă de 10.807 RON au fost greșit reținute în procesul – verbal de constatare din 18 mai 2009, fără a se avea în vedere că, magistrații detașați nu au fost asimilați funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și în consecință, pentru stabilirea nivelului indemnizației lor de conducere nu erau aplicabile Normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 64/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici cu statut special, aprobate prin Ordinul nr. 399/2007 emis de ministrul justiției.

Celelalte susțineri din recurs privind efectuarea acestor detașări nu vor fi examinate, întrucât nu constituie obiectul controlului realizat în baza Legii nr. 94/1992 și al actelor administrative deduse judecății, care au fost întocmite în desfășurarea activității specifice a Curții de Conturi. Pentru considerentele care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Curtea de Conturi a României împotriva sentinței civile nr. 2452 din 25 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 mai 2011.