ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1814/2011

Asupra recursurilor de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința nr. l71/ F din 25 octombrie 2010, Curtea de Apel Brașov, secția de

contencios administrativ și fiscal, a admis, în parte, acțiunea formulată de

reclamanta B.L.C., în contradictoriu cu pârâta C.N.P.D.A.S., dispunând

obligarea acesteia să emită ordin pentru numirea reclamantei în funcția publică

de conducere de director executiv la C.J.P. Brașov, cu statut de funcționar

public, și să constate suspendarea raportului de serviciu ale reclamantei,

pentru perioada concediului pentru creșterea copilului în vârstă până la doi

ani. Prin aceeași sentință, instanța de fond a respins excepțiile lipsei de

interes și de obiect a acțiunii, invocate de pârâtă, precum și capătul de

cerere, prin care reclamanta solicita „modificarea art. l din Ordinul nr. 631/2010

emis de C.N.P.A.S.

București privind

modificarea raportului de serviciu al persoanei detașate temporar

în

funcția de director executiv al aceleiași instituții județene, în sensul de a

menționa pe acest act administrativ sintagma „pe perioada suspendării

raportului de serviciu al doamnei B.L.C., aflată în concediu pentru creșterea

copilului în vârstă până la doi ani, dar nu mai mult de 6 luni”.

Pentru a

pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în ceea ce privește

excepțiile invocate de pârâtă, că acestea nu sunt întemeiate, întrucât atât

interesul cât și obiectul acțiunii rezultă din cererea de chemare în judecată

și din dovezile administrate.

Cu

privire la fondul cauzei, prima instanță a reținut, în esență, că cererea

reclamantei, de repunere în situația anterioară, în privința regimului juridic

al

funcției pe care o exercita în mod legal

înainte de O.U.G. nr. 37/2009, este legală și temeinică, atât sub aspect

procedural, cât și substanțial, din probele depuse la dosar

rezultând că

reclamanta a deținut funcția de director executiv la data intrării în vigoare a

actului normativ susmenționat, stare de fapt ce nu a fost negată de instituția

pârâtă. Așadar, reține instanța de fond, în raport cu prevederile art. 36 din

Legea nr. 188/1999, republicată și modificată, și având în vedere

neconstituționalitatea O.U.G. nr. 37/2009, este întemeiat petitul acțiunii

privind numirea reclamantei în funcția de director executiv la C.J.P. Brașov și

menținerea suspendării raportului de serviciu, pe perioada concediului pentru

îngrijirea copilului în vârstă de până la doi ani.

Prima instanță a respins, însă, capătul de cerere

referitor la modificarea art. 1

din

Ordinul nr. 631/2010 emis de instituția pârâtă, reținând că logica actului

administrativ respectiv nu poate fi alta decât aceea a ocupării funcției de

director

executiv, prin detașarea altei

persoane, numai până când titularul funcției pe care s-

a efectuat

detașarea va reveni în funcție efectiv, la finalizarea ori la întreruperea

concediului de îngrijire a copilului în prezenta cauză.

Cu

privire la acest aspect, instanța de fond arată că menționarea în ordinul

respectiv a unui termen de cel mult 6 luni nu poate atrage concluzia că ordinul

ar fi nelegal, deoarece se prezumă că punerea în practică a actului

administrativ se efectuează în strictă conformitate cu legea cadru, inclusiv cu

privire la durata suspendării exercitării funcției de către titular, între

detașarea pe o funcție și suspendarea din funcție a titularului funcției

existând o intercondiționare ce implică o sincronizare calendaristică evidentă.

Împotriva

acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs

ambele părți.

I. În motivarea căii de atac formulate, întemeiată pe

dispozițiile art. 304 pct. 9

C.

proc. civ., reclamanta reiterează argumentele invocate în fața instanței de

fond, criticile aduse sentinței atacate referindu-se, în esență, la greșita

respingere a capătului de cerere privind modificarea art. l din Ordinul nr.

631/2010 emis de autoritatea pârâtă, modificare în lipsa căreia, în opinia

recurentei, detașarea temporară a altei persoane

pe funcția a cărei titulară este își va

produce efectele pe perioada

maximă, de 6 luni, permisă de lege; de asemenea, susține recurenta-reclamantă,

modificarea art. l din Ordinul nr. 631/2010, în sensul precizării datei la care

expiră detașarea și încetează suspendarea sa din funcție, este necesară și

pentru că aceasta reprezintă termenul la care se nasc drepturile sale

salariale.

În plus, arată recurenta-reclamantă,

instanța de fond nu a menționat, în dispozitivul hotărârii pronunțate, data

începând de la care pârâta este obligată să dispună repunerea sa în funcție, în

lipsa acestui element nefiind posibilă punerea în executare a sentinței.

II. În

motivarea căii de atac formulate, pârâta C.N.P.D.A.S., reorganizată, în

prezent, în C.N.P.P. reiterează, de asemenea, apărările invocate în fața

instanței de fond, inclusiv excepțiile lipsei de interes și de obiect a

acțiunii.

Astfel,

arată recurenta-pârâtă, acțiunea este lipsită de interes, în ce privește

cererea de modificare a Ordinului nr. 631/2010, întrucât acest act „nu-i este opozabil”,

și este lipsită de obiect, în ce privește cererea de suspendare din funcție a

reclamantei, pe perioada concediului pentru creșterea copilului în vârstă de

până la 2 ani, întrucât această măsură a fost deja dispusă, prin Ordinul nr. 1465/2009.

În ce

privește fondul cauzei, recurenta-pârâtă arată, în esență, că, raportat la

prevederile art. 36 din Legea nr. 188/1999, în mod greșit s-a dispus obligarea

acesteia de către prima instanță să emită un ordin de numire a reclamantei în

funcția solicitată, chiar dacă prevederile O.U.G. nr. 37/2009 și nr. 105/2009

au fost declarate neconstituționale.

Examinând

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele

invocate de recurente, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză,

inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că

recursurile sunt nefondate, după cum se va arăta în continuare.

I. Astfel,

criticile formulate de recurenta-reclamantă vizează exclusiv aspecte ce țin de

punerea în executare a sentinței atacate, respectiv presupunerile acesteia

privind imposibilitatea de a prelua funcția, începând cu data încetării perioadei

de suspendare, deoarece persoana detașată pe funcția respectivă nu i-ar permite

acest lucru.

Or, până la momentul punerii în executare a hotărârii

recurate, presupunerile

referitoare

la modul în care autoritatea pârâtă își va îndeplini obligația impusă de către

instanța de judecată rămân simple temeri ale recurentei-reclamante,

neputându-se constitui în motive de recurs, cu atât mai mult cu cât la dosar nu

există probe care să ateste refuzul autorității de a emite ordinul de numire în

funcție. Pe de altă parte, presupusa atitudine a persoanei detașate pe funcția

în care urmează să fie numită recurenta-reclamantă, conform sentinței recurate,

reprezintă un aspect care excede analizei legalității și temeiniciei acesteia.

Tot astfel, critica recurentei-reclamante, potrivit

căreia lipsa din dispozitivul hotărârii recurate a mențiunii privind data

începând de la care urmează a se dispune

de

către autoritatea pârâtă numirea sa în funcție ar face imposibilă punerea în

executare a sentinței, nu reprezintă un motiv de recurs ci, eventual, un aspect

ce ar putea fi analizat în cadrul unei cereri întemeiate pe dispozițiile art. 281

1

C. proc. civ.

II. În

ceea ce privește excepțiile lipsei de interes și de obiect a acțiunii, se constată

că în mod corect au fost respinse de instanța de fond, existența acestor elemente

ale cererii de chemare în judecată fiind dovedită în cauză, prin refuzul autorității

pârâte, formulat cu adresa nr. 4220 din 25 august 2010, de a dispune numirea

reclamantei în funcția deținută anterior O.U.G. nr. 37/2009 și nr. 105/2009.

Nici

criticile formulate pe fondul cauzei nu sunt întemeiate, soluția pronunțată de

prima instanță, de obligare a pârâtei să emită un act de numire a

reclamantei în funcția de director executiv la C.J.P.

Brașov și să

mențină suspendarea raportului de serviciu al acesteia, pe

perioada concediului pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la doi ani,

fiind corectă, având în vedere că reclamanta deținea această funcție, la data

intrării în vigoare a O.U.G. nr. 37/2009 și nr. 105/2009, declarate, apoi,

neconstituționale; soluția reprezintă, așadar, o aplicație a principiului

repunerii în situația anterioară unor acte a căror validitate a fost afectată,

în speță a unor acte normative afectate de viciul de neconstituționalitate.

Nu este

întemeiată nici susținerea recurentei-pârâte, potrivit căreia sentința atacată

ar fi dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a prevederilor art. 36 din Legea

nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu

modificările și completările ulterioare, conform cărora „în perioada

concediilor de boală, a concediilor de maternitate și a celor pentru creșterea

și îngrijirea copiilor,

raporturile de

serviciu nu pot înceta și nu pot fi modificate decât din inițiativa

funcționarului

public în cauză”.

Aceasta,

întrucât prevederile legale citate reprezintă o normă de protecție a

funcționarului public aflat în situațiile prevăzute de textul legal citat,

neputând fi invocate împotriva sa; de altfel, textul legal prevede în mod

expres că singura ipoteză în care raportul de serviciu poate fi, totuși,

modificat este aceea în care inițiativa aparține însuși funcționarului public

în cauză, ca în speța de față.

Pentru

considerentele arătate, recursurile vor fi respinse, ca nefondate,

menținându-se sentința atacată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

reclamanta B.L.C. și de pârâta C.N.P.D.A.S. (în prezent, C.N.P.P.), împotriva

sentinței nr. l71/ F din 25 octombrie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 25 martie 2011.