ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1814/2011

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. l71/ F din 25 octombrie 2010, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta B.L.C., în contradictoriu cu pârâta C.N.P.D.A.S., dispunând obligarea acesteia să emită ordin pentru numirea reclamantei în funcția publică de conducere de director executiv la C.J.P. Brașov, cu statut de funcționar public, și să constate suspendarea raportului de serviciu ale reclamantei, pentru perioada concediului pentru creșterea copilului în vârstă până la doi ani. Prin aceeași sentință, instanța de fond a respins excepțiile lipsei de interes și de obiect a acțiunii, invocate de pârâtă, precum și capătul de cerere, prin care reclamanta solicita „modificarea art. l din Ordinul nr. 631/2010 emis de C.N.P.A.S.

București privind modificarea raportului de serviciu al persoanei detașate temporar în funcția de director executiv al aceleiași instituții județene, în sensul de a menționa pe acest act administrativ sintagma „pe perioada suspendării raportului de serviciu al doamnei B.L.C., aflată în concediu pentru creșterea copilului în vârstă până la doi ani, dar nu mai mult de 6 luni”. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în ceea ce privește excepțiile invocate de pârâtă, că acestea nu sunt întemeiate, întrucât atât interesul cât și obiectul acțiunii rezultă din cererea de chemare în judecată și din dovezile administrate. Cu privire la fondul cauzei, prima instanță a reținut, în esență, că cererea reclamantei, de repunere în situația anterioară, în privința regimului juridic al funcției pe care o exercita în mod legal înainte de O.U.G.

nr. 37/2009, este legală și temeinică, atât sub aspect procedural, cât și substanțial, din probele depuse la dosar rezultând că reclamanta a deținut funcția de director executiv la data intrării în vigoare a actului normativ susmenționat, stare de fapt ce nu a fost negată de instituția pârâtă. Așadar, reține instanța de fond, în raport cu prevederile art. 36 din Legea nr. 188/1999, republicată și modificată, și având în vedere neconstituționalitatea O.U.G. nr. 37/2009, este întemeiat petitul acțiunii privind numirea reclamantei în funcția de director executiv la C.J.P. Brașov și menținerea suspendării raportului de serviciu, pe perioada concediului pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la doi ani.

Prima instanță a respins, însă, capătul de cerere referitor la modificarea art. 1 din Ordinul nr. 631/2010 emis de instituția pârâtă, reținând că logica actului administrativ respectiv nu poate fi alta decât aceea a ocupării funcției de director executiv, prin detașarea altei persoane, numai până când titularul funcției pe care s- a efectuat detașarea va reveni în funcție efectiv, la finalizarea ori la întreruperea concediului de îngrijire a copilului în prezenta cauză.

Cu privire la acest aspect, instanța de fond arată că menționarea în ordinul respectiv a unui termen de cel mult 6 luni nu poate atrage concluzia că ordinul ar fi nelegal, deoarece se prezumă că punerea în practică a actului administrativ se efectuează în strictă conformitate cu legea cadru, inclusiv cu privire la durata suspendării exercitării funcției de către titular, între detașarea pe o funcție și suspendarea din funcție a titularului funcției existând o intercondiționare ce implică o sincronizare calendaristică evidentă. Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs ambele părți. I. În motivarea căii de atac formulate, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., reclamanta reiterează argumentele invocate în fața instanței de fond, criticile aduse sentinței atacate referindu-se, în esență, la greșita respingere a capătului de cerere privind modificarea art. l din Ordinul nr. 631/2010 emis de autoritatea pârâtă, modificare în lipsa căreia, în opinia recurentei, detașarea temporară a altei persoane pe funcția a cărei titulară este își va produce efectele pe perioada maximă, de 6 luni, permisă de lege; de asemenea, susține recurenta-reclamantă, modificarea art. l din Ordinul nr. 631/2010, în sensul precizării datei la care expiră detașarea și încetează suspendarea sa din funcție, este necesară și pentru că aceasta reprezintă termenul la care se nasc drepturile sale salariale.

În plus, arată recurenta-reclamantă, instanța de fond nu a menționat, în dispozitivul hotărârii pronunțate, data începând de la care pârâta este obligată să dispună repunerea sa în funcție, în lipsa acestui element nefiind posibilă punerea în executare a sentinței. II. În motivarea căii de atac formulate, pârâta C.N.P.D.A.S., reorganizată, în prezent, în C.N.P.P. reiterează, de asemenea, apărările invocate în fața instanței de fond, inclusiv excepțiile lipsei de interes și de obiect a acțiunii. Astfel, arată recurenta-pârâtă, acțiunea este lipsită de interes, în ce privește cererea de modificare a Ordinului nr. 631/2010, întrucât acest act „nu-i este opozabil”, și este lipsită de obiect, în ce privește cererea de suspendare din funcție a reclamantei, pe perioada concediului pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, întrucât această măsură a fost deja dispusă, prin Ordinul nr. 1465/2009.

În ce privește fondul cauzei, recurenta-pârâtă arată, în esență, că, raportat la prevederile art. 36 din Legea nr. 188/1999, în mod greșit s-a dispus obligarea acesteia de către prima instanță să emită un ordin de numire a reclamantei în funcția solicitată, chiar dacă prevederile O.U.G. nr. 37/2009 și nr. 105/2009 au fost declarate neconstituționale. Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurente, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursurile sunt nefondate, după cum se va arăta în continuare. I. Astfel, criticile formulate de recurenta-reclamantă vizează exclusiv aspecte ce țin de punerea în executare a sentinței atacate, respectiv presupunerile acesteia privind imposibilitatea de a prelua funcția, începând cu data încetării perioadei de suspendare, deoarece persoana detașată pe funcția respectivă nu i-ar permite acest lucru.

Or, până la momentul punerii în executare a hotărârii recurate, presupunerile referitoare la modul în care autoritatea pârâtă își va îndeplini obligația impusă de către instanța de judecată rămân simple temeri ale recurentei-reclamante, neputându-se constitui în motive de recurs, cu atât mai mult cu cât la dosar nu există probe care să ateste refuzul autorității de a emite ordinul de numire în funcție. Pe de altă parte, presupusa atitudine a persoanei detașate pe funcția în care urmează să fie numită recurenta-reclamantă, conform sentinței recurate, reprezintă un aspect care excede analizei legalității și temeiniciei acesteia.

Tot astfel, critica recurentei-reclamante, potrivit căreia lipsa din dispozitivul hotărârii recurate a mențiunii privind data începând de la care urmează a se dispune de către autoritatea pârâtă numirea sa în funcție ar face imposibilă punerea în executare a sentinței, nu reprezintă un motiv de recurs ci, eventual, un aspect ce ar putea fi analizat în cadrul unei cereri întemeiate pe dispozițiile art. 281 1 C. proc. civ. II. În ceea ce privește excepțiile lipsei de interes și de obiect a acțiunii, se constată că în mod corect au fost respinse de instanța de fond, existența acestor elemente ale cererii de chemare în judecată fiind dovedită în cauză, prin refuzul autorității pârâte, formulat cu adresa nr. 4220 din 25 august 2010, de a dispune numirea reclamantei în funcția deținută anterior O.U.G.

nr. 37/2009 și nr. 105/2009. Nici criticile formulate pe fondul cauzei nu sunt întemeiate, soluția pronunțată de prima instanță, de obligare a pârâtei să emită un act de numire a reclamantei în funcția de director executiv la C.J.P. Brașov și să mențină suspendarea raportului de serviciu al acesteia, pe perioada concediului pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la doi ani, fiind corectă, având în vedere că reclamanta deținea această funcție, la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 37/2009 și nr. 105/2009, declarate, apoi, neconstituționale; soluția reprezintă, așadar, o aplicație a principiului repunerii în situația anterioară unor acte a căror validitate a fost afectată, în speță a unor acte normative afectate de viciul de neconstituționalitate.

Nu este întemeiată nici susținerea recurentei-pârâte, potrivit căreia sentința atacată ar fi dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a prevederilor art. 36 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora „în perioada concediilor de boală, a concediilor de maternitate și a celor pentru creșterea și îngrijirea copiilor, raporturile de serviciu nu pot înceta și nu pot fi modificate decât din inițiativa funcționarului public în cauză”. Aceasta, întrucât prevederile legale citate reprezintă o normă de protecție a funcționarului public aflat în situațiile prevăzute de textul legal citat, neputând fi invocate împotriva sa; de altfel, textul legal prevede în mod expres că singura ipoteză în care raportul de serviciu poate fi, totuși, modificat este aceea în care inițiativa aparține însuși funcționarului public în cauză, ca în speța de față.

Pentru considerentele arătate, recursurile vor fi respinse, ca nefondate, menținându-se sentința atacată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamanta B.L.C. și de pârâta C.N.P.D.A.S. (în prezent, C.N.P.P.), împotriva sentinței nr. l71/ F din 25 octombrie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 martie 2011.