ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1013/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Curte de Apel Craiova, secția contencios administrativ

și fiscal, prin sentința civilă nr. 297 din 26 octombrie 2007 a admis acțiunea formulată

de reclamanta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Dolj, în contradictoriu

cu Ministerul Culturii și Cultelor - Direcția generală Patrimoniul Cultural Național,

și, pe cale de consecință a anulat adresa din 26 aprilie 2007, emisă de pârât.

Pentru a hotărî, astfel

instanța a reținut că, prin răspunsul formulat la contestația reclamantei, privind

soluția propusă de comisia zonală a Monumentelor Istorice nr. XX, comunicat reclamantei

cu adresa de mai sus, pârâtul a adăugat condiții noi față de soluția propusă de

autoritatea județeană, creând astfel reclamantei, în cursul soluționării contestației,

o situație mai grea decât acea impusă prin actul contestat.

Instanța de fond a apreciat

în acest context că formularea plângerii prealabile ca și condiție pentru introducerea

acțiunii, a fost concepută de legiuitor cu scopul de a se observa, printr-o nouă

examinare, dacă actul inițial este sau nu legal și nu ca o posibilitate acordată

autorității emitente sau organului ierarhic superior al acesteia, de a agrava situația

contestatorului în propria plângere.

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Culturii și Cultelor - Direcția

Generală Patrimoniul Cultural Național susținând că soluția instanței de fond este

nelegală, netemeinică și pronunțată de o instanță necompetentă, context în care

a solicitat casarea acesteia și trimiterea cauzei spre competentă soluționare la

Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și

fiscal, s-au invocat în acest sens motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304

pct. 3, 7 și 9 C. proc. civ.

Recurentul a susținut

că, în mod greșit, instanța de fond a apreciat că intimata-reclamantă are un drept

de opțiune, în conformitate cu dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004,

cu privire la instanța competentă să soluționeze pricina în primă instanță, întrucât

caracterul facultativ al acestor dispoziții legale potrivit cărora „Reclamantul

se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului”,

nu poate înfrânge norma imperativă conținută în art. 5 C. proc. civ. conform căreia

„Cererea se face la instanța domiciliului pârâtului”, în speță, Curtea de Apel București,

secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal.

Recurentul a criticat

sentința atacată și pentru nerespectarea dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc.

civ. care reglementează obligația instanței de a arăta în cuprinsul hotărârii pronunțate,

motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea, precum și motivele pentru

care au fost înlăturate cererile celorlalte părți.

În acest sens s-a susținut

că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepțiilor invocate de pârât, dintre

care, excepția privind lipsa plângerii prealabile, ar fi făcut de prisos cercetarea

fondului cauzei și s-a solicitat respingerea acțiunii, ca nemotivată.

Pe fondul cauzei s-a susținut

că hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a legii întrucât

soluția pronunțată s-a bazat, exclusiv, pe extinderea aplicării principiului „non

reformatio în pejus” reținându-se, în considerentele sentinței atacate că „legiuitorul

nu a conceput plângerea prealabilă ca o posibilitate acordată autorității de a agrava

situația părții în propria plângere”.

Pe cale de consecință,

s-a apreciat că, în mod nelegal, instanța a reținut că emitentul actului administrativ

sau organul ierarhic superior al acestuia, nu au posibilitatea să revină asupra

măsurii inițiale, admițându-se astfel acțiunea reclamantei.

Recursul este fondat în

sensul și pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit dispozițiilor

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „Înainte de a se adresa instanței de contencios

administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său,

ori într-un interes legitim, printr-un act administrativ individual trebuie să solicite

autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există,

în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea în tot sau în

parte a acestuia”.

Așadar, dispozițiile legale

fac diferență între recursul administrativ care se exercită în fața autorităților

administrative locale sau centrale și recursul contencios care se exercită în fața

instanțelor judecătorești.

Principiul „non reformatio

in pejurs” este un principiu de drept procesual care se aplică recursului contencios,

în condițiile în care, potrivit art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, dispozițiile

acestuia act normativ se completează cu cele ale C. proc. civ., în măsura în care

nu sunt incompatibile.

De altfel, instanța de

contencios administrativ nici nu ar putea, în speță, să aprecieze dacă intimatei

i-a fost creată o situație mai grea, prin avizul emis de Ministerul Culturii și

Cultelor, în raport de avizul eliberat de Direcția pentru Cultură Culte și Patrimoniul

Național, Dolj întrucât acesta a fost întocmit, potrivit art. 13 din Regulamentul

de organizare a Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice, de o comisie de specialitate,

constituită în baza art. 1 din Regulament și conținutul lui tehnico-științific excede

competențelor instanței care este chemată numai să analizeze în ce măsură actele

administrative menționate au fost emise cu respectarea dispozițiilor legale ce le

guvernează.

Curtea urmează a se respinge

celelalte motive de recurs invocate întrucât:

- sub aspectul instanței

competente să soluționeze pricina se constată că Legea nr. 554/2004, în art. 10

alin. (3) conține o dispoziție derogatorie de la dreptul comun, potrivit căreia

reclamantul are posibilitatea de a opta între instanța de la domiciliul său și cea

de la domiciliul pârâtului, prevedere legală pe care reclamanta a respectat-o, atunci

când a introdus cererea sa la Curtea de Apel Craiova, instanță în a cărei rază teritorială

își are sediul.

- instanța de fond a pus

în discuție excepțiile invocate de recurentul-pârât și a menționat în considerente

motivele pentru care a înțeles să le respingă, susținerile contrare ale acestuia

fiind nefondate.

În sfîrșit, în conformitate

cu dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., Curtea apreciază că înscrisul

a cărei anulare se solicită nu reprezintă un act administrativ în accepțiunea dispozițiilor

art. 2 alin. (1) lit. c), întrucât nu a fost emis în regim de putere publică, în

vederea organizării sau executării legii și nici nu dă naștere, modifică sau stinge

raporturi juridice.

Înscrisul analizat este

în realitate, astfel cum rezultă din copia aflată la dosarul de fond, o adresă,

prin care Direcția Generală de Patrimoniu Cultural Național – Direcția Monumente

Istorice și Arheologice, din cadrul Ministerului Culturii și Cultelor aduce la cunoștință

consecințele pe care, extinderea unor lucrări de construcție, le-ar putea avea asupra

ansamblului arhitectural urbanistic al zonei istorice protejate a Municipiului Craiova

și exprimă opinia unui organ de specialitate, respectiv a Comisiei Naționale a Monumentelor

Istorice, fiind inadmisibilă contestarea ei în fața instanței de contencios administrativ.

De altfel, dat fiind caracterul

științific al punctului de vedere exprimat în această adresă, Curtea apreciază că

este inadmisibilă cenzurarea lui în instanță.

Pentru aceste considerente,

în conformitate cu dispozițiile art. 312 C. proc. civ., Curtea va admite recursul

declarat în cauză și va modifica sentința atacată în sensul respingerii acțiunii

formulate de reclamantă, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Ministerul Culturii și Cultelor - Direcția generală Patrimoniul Cultural Național

împotriva sentinței civile nr. 297 din 26 octombrie 2007 a Curții de Apel Craiova,

secția contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată

în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta Direcția Generală a Finanțelor

Publice a județului Dolj, ca inadmisibilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 martie 2008.